Contestaţie la executare. Sentința nr. 7939/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7939/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 7939/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7939

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.10.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: G. A.

GREFIER: A. J.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul M. București prin Primar General în contradictoriu cu intimatul B. G. D..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, la prima strigare, nu s-a prezentat niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, conform art. 104 pct. 13 HCSM 387/2005.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, la a doua strigare, nu s-a prezentat niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța ia act de faptul că, contestatorul a solicitat judecarea în lipsă.

Instanța, față de prevederile art. 714 alin.1 raportat la art. 651 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză.

În baza art. 238 Noul Cod Procedură Civilă, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea prezentei cauze la o lună.

Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de intimat îndeplinește condițiile prevăzute de art. 255 alin. 1 Noul Cod Procedură Civilă, respectiv este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 alin. 1 Noul Cod Procedură instanța o încuviințează.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.06.2015, contestatorul M. București prin Primar General, în contradictoriu cu intimatul B. G. D., a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 40/2015, iar în subsidiar, exonerarea de la plata cheltuielilor de executare stabilite prin încheierea nr. 2 din data de 24.06.2015 sau micșorarea cuantumului acestora.

În motivare, contestatorul a arătat că prin sentința civilă nr. 539/09.04.2010 pronunțată în dosarul civil nr._/3/2009 de Tribunalul București – Secția a III a Civilă instanța a obligat M. București să emită o dispoziție motivată prin care să propună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Prin somația emisă de B. C. C. în dosarul de executare silită nr. 40/2015 s-a pus în vedere contestatorului să achite suma de 620 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită. Totodată, contestatorul a arătat că raportat la prevederile Legii nr. 188/2000 și ale O.M.J. nr. 2550/2006, onorariul stabilit de executor este cel pentru notificarea și comunicarea actelor de procedură și nu cel stabilit prin raportare la creanța cu privire la care se formulează cererea de executare, astfel că solicită stabilirea unui onorariu de executor mai mic, în raport de munca depusă de executor.

În continuare, contestatorul arată că prin titlul executoriu s-a dispus restituirea în natură și obligarea la emiterea dispoziției privind propuneri de măsuri reparatorii prin echivalent, iar dacă ar fi vorba de obligația de “a face”, onorariul de executare este de 200 lei+48 lei TVA, adică 248 lei, astfel cum prevede pct. 10 din OMJ nr. 2550/2006. Astfel, Legea nr. 188/2000 și Ordinul MJ nr. 2550/2006 nu prevăd onorariul pentru activitatea prestată privind executarea obligațiilor de “a face”. Prin urmare, onorariul maxim care poate fi stabilit de executor este cel de la pct. 10 – “orice alte acțiuni sau operațiuni date prin lege”, onorariul maxim fiind de 248 lei. Conform contestatorului, executorul nu a justificat modul în care a stabilit valoarea onorariului de 620 lei pentru executarea obligației de a face, iar cât timp nu se prevede expres de lege cuantumul onorariului pentru această activitate nu se poate percepe decât onorariul de la pct. 10 din OMJ 2550/2006, cu atât mai mult cu cât în cadrul obligațiilor de a face sau de a nu face nu se rezumă decât la obținerea încuviințării silite, emiterea somației și comunicarea ei, restul procedurilor fiind prevăzute de art. 580 indice 2 și următoarele Cod proc civ și neimplicând participarea executorului.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 712 și următoarele Cod procedură civilă.

Potrivit art 30 din OUG nr. 80/2013, contestatorul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin compartimentul registratură, la data de 28.07.2015, intimatul B. G. D. a formulat întâmpinare, prin intermediul căreia a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare formulată de M. București prin Primarul General.

În motivare, intimatul a arătat că M. București prin Primarul General a formulat contestația la executare numai cu privire la cuantumul cheltuielilor de executare, aceasta fiind și limita învestirii instanței, astfel că instanța nu poate anula actele de executare. În continuare, intimatul arată că nu se justifică nici diminuarea cheltuielilor de executare deoarece pentru aducerea la îndeplinire a unor obligații de a face, Ordinul MJ nr. 2550/2006 prevede onorarii minimale de 5.200 lei pentru debitorul persoană juridică. Procedând la compararea cu onorariile pe care le permite legea, cheltuielile de executare contestate, în cuantum de 620 lei, apar ca fiind modice.

În susținerea cererii, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și orice alt mijloc de probă a cărui necesitate va rezulta din dezbateri.

În drept, intimatul a invocat dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă.

Prin compartimentul registratură, la data de 07.10.2015, contestatorul a anexat la cererea de chemare în judecată: somația din data de 24.06.2015 emisă în dosarul de executare nr. 40/2015 (fila 28), sentința civilă nr. 539/09.04.2010, pronunțată de Tribunalul București (filele 29, 30, 32, 33), încheierea nr. 1 emisă la data de 23.06.2015 de B. C. C. (fila 31), încheierea nr. 2 emisă la data de 24.06.2015 de B. C. C. (fila 34).

Prin compartimentul registratură, la data de 14.10.2015, B. C. C. a înaintat copia dosarului de executare silită nr.40/2015 – filele 38-56.

Instanta a încuviințat intimatului proba cu înscrisuri .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 539/09.04.2010pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă (filele 38-41), irevocabilă prin decizia civilă nr. 661 A/18.11.2010 a Curții de Apel București (filele 42-46), s-a admis acțiunea formulată de intimat, iar contestatorul a fost obligat să emită o dispoziție privind acordarea despăgubirilor bănești pentru imobilul situat în București, . (79) fost Regele A. nr. 75, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către intimat (reclamant în cauza respectivă).

Întrucât contestatorul nu a adus la îndeplinire de bunăvoie obligația mai sus menționată, prin cererea de executare silită (fila 47) depusă la data de 22.06.2015, intimatul B. G. D. a solicitat executarea silită în toate formele prevăzute de lege împotriva contestatorului, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 539/09.04.2010pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă.

În vederea executării silite a debitorului s-a format dosarul de executare nr. 40/2015 instrumentat de B. C. C..

Prin încheierea nr. 2 din data de 24.06.2015 executorul judecătoresc a stabilit onorariul său la valoarea de 620 lei, arătând că acesta a fost stabilit conform art.39 din Legea 188/2000, însă instanța reține că textul de lege menționat se referă numai la onorariile datorate în cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani.

Având în vedere specificul obligației de a face ce se execută silit, instanța constată că nu poate fi adusă la îndeplinire decât prin acțiunea voluntară a celui obligat la aceasta. Prin urmare, activitatea executorului în cazul executării silite a obligațiilor de a face care nu pot fi îndeplinite decât de debitor se rezumă la comunicarea unei somații cu semnificația unei acțiuni de constrângere și nu de realizare efectivă a obligației, neputând fi încadrată la executări directe.

Astfel, instanța consideră că în ceea ce privește cuantumul onorariului se aplică punctul 12 din anexa Ordinului MJ nr. 2550/2006– Orice alte acte sau operațiuni date prin lege, unde se încadrează operațiunile care nu au primit reglementare precisă la alte puncte din actul normativ menționat.

Pentru toate aceste motive, instanța reține că onorariul datorat de contestator conform pct. 12 din anexă este de 200 lei + TVA, în total 248 lei, iar nu de 620 de lei, rezultând astfel o diferență de onorariu nejustificată în cuantum de 372 lei.

Având în vedere cele reținute mai sus, instanța, în temeiul art.720 alin 1 Cod procedură civilă, va admite în parte contestația la executare și va anula în parte actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 40/2015 instrumentat de B. C. C., respectiv numai în ceea ce privește suma de 372 lei reprezentând cheltuieli de executare constând în onorariul executorului judecătoresc.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6, cod fiscal_ în contradictoriu cu intimatul B. G. D., CNP_, cu domiciliul în București, Calea Floreasca, nr. 9-11, ..

Anulează în parte actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 40/2015 instrumentat de B. C. C., respectiv numai în ceea ce privește suma de 372 lei reprezentând cheltuieli de executare constând în onorariul executorului judecătoresc .

Cu apel în 10 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.10.2015.

P. GREFIER

Red.AG/Thred.GA

4 ex./13.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7939/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI