Contestaţie la executare. Sentința nr. 7940/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7940/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 7940/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECTIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7940
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. G.
GREFIER: A. J.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită, privind pe contestatorul M. București prin Primarul General în contradictoriu cu intimații S. M., V. L. și V. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, la prima strigare, nu s-a prezentat niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, conform art. 104 pct. 13 HCSM 387/2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, la a doua strigare, s-au prezentat intimații, prin avocat, lipsind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
La interpelarea instanței, avocatul intimaților arată că are delegație în dosarul de la Judecătoria sectorului 1 București, însă nu-și mai amintește când a depus-o.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a da posibilitatea avocatului intimaților să indice fila la care se află delegația avocațială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, la a treia strigare, s-au prezentat intimații, prin avocat, lipsind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Apărătorul intimaților depune la dosar împuternicire avocațială.
În baza art. 238 Noul Cod Procedură Civilă, instanța pune în discuție durata estimativă a procesului.
Intimații, prin avocat, lasă la aprecierea instanței acest aspect.
În baza art. 238 Noul Cod Procedură Civilă, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea prezentei cauze la 3 luni.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Intimații, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, și, în dovedirea excepției tardivității, mai depun două înscrisuri.
Instanța pune în discuție proba cu înscrisuri solicitată de contestator.
Intimații, prin avocat, arată că sunt de acord cu această probă.
Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de părți îndeplinește condițiile prevăzute de art. 255 alin. 1 Noul Cod Procedură Civilă, respectiv este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 alin. 1 Noul Cod Procedură Civilă, instanța o încuviințează.
Instanța pune în discuție excepția tardivități invocată de intimați.
Intimații, prin avocat, arată că la fila 96 din dosar se găsește comunicarea făcută, iar la fila 98, răspunsul Primăriei, dosarul administrativ este în curs de soluționare încă din anul 2011, deci Primăria avea cunoștință și a făcut contestație după ce i s-a comunicat și nu în termenul de 15 zile.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei și asupra cererii de suspendare a executării silite.
Intimații, prin avocat, cu privire la cererea de suspendare a executării silite, solicită respingerea acesteia. Cu privire la fondul contestației la executare, intimații au menționat practica CEDO cu privire la cheltuielile de executare și au arătat în întâmpinare că acțiunea contestatorului conține paragrafe copiate dintr-o veche contestație. Toate actele emise de executorul judecătoresc sunt legale. Arată că partea adversă a tergiversat emiterea dispoziției timp de 5 ani, iar adresa din partea Trezoreriei, prin care intimații sunt anunțați că se află la poziția 390 nu înseamnă nimic, în condițiile în care nu sunt comunicate date suplimentare legate de momentul estimativ în care cererea intimaților urmează să fie rezolvată.
Fără cheltuieli de judecată.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității, fondului cauzei și cererii de suspendare a executării silite.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 11.12.2014, sub nr._, contestatorul M. BUCUREȘTI - PRIN PRIMAR GENERAL, în contradictoriu cu intimații S. M., V. L. și V. G. a solicitat instanței anularea actelor de executare, a somației, a proceselor verbale și încheierilor întocmite în dosarul de executare nr.892/2014 de către B. T. G.- D., exonerarea de plata cheltuielilor în sumă de 2.192,34 lei iar în subsidiar, micșorarea cuantumului acestora și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.
În motivare, contestatorul a arătat că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, dacă legea nu prevede altfel. Instanța trebuie să aibă în vedere că, creditoarea s-a adresat direct organului de executare, fără ca în prealabil să se adreseze debitorului cu o cerere.
Prin încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare silită în dosarul execuțional nr. 892/2014 s-a solicitat plata sumei totale de 2.192,34 lei, din care 1,800,00 lei onorariu avocat, suma de 248,00 lei onorariu executor judecătoresc, plus alte cheltuieli de executare.
Conform art.3711 alin.l c.proc.civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar alin.2 dispune că în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, această se aduce la îndeplinire prin executare dacă legea nu prevede altfel.
Chestiunea de drept invocată este privitoare la cuantumul onorariului executorului judecătoresc stabilit pentru o obligație de a face cu caracter intuitu personae.
În legătură cu acest aspect, prin titlul executoriu s-a stabilit în sarcina instituției contestatoare obligația de a face intuitu personae, ceea ce înseamnă că aceasta nu poate fi adusă la îndeplinire decât personal de către persoana obligată. În acest sens, contestatoarea a invocat Decizia nr. 3/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 580 ind. 3 Cp civ. Astfel, pentru a se crea un instrument juridic de constrângere a debitorului să-și execute obligația în natură, s-a pus la îndemâna creditorului posibilitatea formulării unei acțiuni având că obiect aplicarea amenzii civile prevăzută de art. 580 ind. 3 C.p.civ. prin care debitorul să fie obligat la plata unei sume de bani în favoarea statului.
Contestatoarea a considerat ca fiind indubitabil faptul că obligația contestatorului de a emite dispoziția nu poate fi îndeplinită decât de către acesta, motiv pentru care executorul judecătoresc a emis doar o somație, demersul său (al executorului) încheindu-se aici și neputând să folosească forța de constrângere a statului, cu care este învestit în mod normal, pentru a aduce la îndeplinire prevederile din titlul executoriu referitoare la obligația de a face.
Astfel, nu este corectă încadrarea activității executorului judecătoresc între cele efectuate în cadrul executării silite directe prin puneri în posesie, grănițuiri, servituți, predări de bunuri și altele, astfel cum se prevede la pct. 2 subpunctul 4 din Ordinul 2550/2006 al MJ, motiv pentru care nu se justifica onorariul perceput de executor.
Contestatoarea a apreciat că activitatea efectuată de către executorul judecătoresc care a emis doar o somație prin care i-a pus în vedere contestatorului să se conformeze titlului executoriu cu privire la obligația de a face, poate fi încadrat la pct. 12 din Ordinul 2550/2006 și anume “orice alte acte sau operațiuni date prin lege”, pentru care onorariul cuvenit este de 200 de lei, la care se adaugă TVA de 24%.
Onorariul executorului judecătoresc trebuie să reprezinte echivalentul muncii prestate de acesta pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești, și nu să constituie un mijloc de rotunjire a veniturilor în detrimentul debitorului urmărit.
În ceea ce privește cuantumul onorariului de executor stabilit, a menționat că modul de angajare a unei astfel de negocieri urmărește în mod necesar interesul debitorilor, suma în discuție fiind una superioară complexității derulării unor formalități minime pentru punerea în executare a titlului executoriu.
Pe de altă parte, în condițiile în care, în ceea ce privește posibilitatea reducerii onorariilor practicate de către avocați, există un text legal constituit de dispozițiile art.274. alin.4 c.proc.civ., contestatoarea a apreciat că pentru identitate de rațiune aceste dispoziții pot fi aplicate și în cazul onorariilor practicate de executorul judecătoresc. Aceasta, întrucât, acolo unde există aceleași rațiuni se aplică același principii. Or, activitatea prestată de executorii judecătorești este similară activității prestate de avocați, executarea silită fiind o etapă a procesului civil.
În această fază, se apreciază în ce măsură onorariul părții care solicită punerea în executare trebuie suportat de debitor. În același timp, se constată că onorariul stabilit nici nu a fost plătit anticipat, iar în atare situație, intimații creditori nici nu ar fi avut vreun interes să procedeze la o eventuală negociere a onorariului ce urmă a fi perceput și care oricum ar fi fost recuperat de la debitor.
Raportat la prevederile Legii nr.188/2000 și ale O.M.J. nr.2550/2006, onorariul stabilit de executor este cel pentru notificarea și comunicarea actelor de procedura și nu cel stabilit prin raportare la creanță cu privire la care se formulează cererea de executare.
În consecință, contestatoarea a solicitat anularea procesul-verbal privind cheltuielile de executare deoarece este întocmit anterior somației și cu nerespectarea termenului de 6 luni de la data la care creditorul este înștiințat de obligația de plata. Potrivit art. l din O.G. nr.22/2002 modificată, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plata respectivă, art.2 din același act normativ stabilind că executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata, comunicată de organul de executare, la cererea creditorului. Prin intermediul procesului-verbal s-au stabilit cheltuieli aferente fazei de executare silită compuse din onorariu executor judecătoresc. Cuantumul acesta a fost liber stabilit de creditor și executor. Sunt aplicabile în faza de executare silită și dispozițiile art.274 alin.3 c.proc.civ.
Contestatoarea a solicitat diminuarea cheltuielilor de executare, având în vedere faptul că depășesc cuantumul maxim prevăzut în punctul 3 din Anexa la Ordinul Ministrului Justiției nr.2550/14.11.2006. Sub acest aspect, instanța trebuie să aibă în vedere considerentele care stau la baza edictării acestor limite maximale și a necesității evidențierii în mod distinct a cheltuielilor ocazionate cu executarea silită pe tipuri de activitate, reținându-se următoarele „față de faptul că dispozițiile codului de procedura civilă reglementează în linii foarte generale cheltuielile ocazionate cu executarea silită, iar absența unor criterii clare de determinare a sumelor constituie cheltuieli care generează disfuncționalități grave în activitatea executărilor judecătorești, se consideră că stabilirea nivelului unor cheltuieli de executare silită pe tipuri de activități este benefică atât pentru executorii judecătorești, cât și pentru părțile implicate în activitatea de executare silită, împiedică eventuale abuzuri ce ar putea fi săvârșite de unii executori judecătorești și asigură o mai mare transparență a procesului de calcul a cheltuielilor de executare silită.”
Întrucât procesul-verbale analizat nu respectă exigențele impuse de normele citate cu privire la evidențierea tuturor categoriilor de executare, ceea ce împiedică verificarea respectării limitelor maximale percepute pentru activitatea desfășurată de executor, intimata a solicitat anularea procesul-verbal de cheltuieli de executare întocmit, suma reprezentând cheltuieli de executare fiind exagerat de mare, în raport cu dispozițiile art.39 alin. l lit. a) din Legea nr. 188/2000. Onorariul se stabilește conform art.3 din OMJ nr.2550/2006.
Contestatoarea a solicitat anularea actelor de executare având în vedere onorariul în cuantum de 1.800,00 lei, suma solicitată fiind nejustificată și nedovedită.
În sensul celor arătate este și jurisprudența CEDO, care fiind investită cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita cuantumului rezonabil. Totodată, nu s-au făcut niciun fel de dovezi privind muncă prestată de avocat, precum niciunui alt criteriu determinant pentru fixarea unui onorariu la această valoare.
Față de cele precizate, contestatoarea a solicitat admiterea contestației la executare, anularea actelor de executare din dosarul nr 892/2014, exonerarea de plată a cheltuielilor de executare ori, în subsidiar, micșorarea cuantumului acestora, întrucât le consideră nejustificat de mari, cât și suspendarea de la plata cheltuielilor de executare conf.art.669 Cod proc civ.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711,712 - 719. C.proc.civ .
În susținerea cererii, contestatoarea a depus la dosarul cauzei, în copie, somația de plată, înștiințare, încheierea din data de 29.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr._/303/2014, sentința civilă nr. 1038 din data de 10.05.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr._/3/2012.
La data de 06.02.2015, contestatoarea a depus precizare prin care a arătat că înțelege să conteste toate actele de executare pornite în dosarul de executare nr. 892/2014, inclusiv încheierea de actualizare a creanței și somația încheiate în data de 02.02.2015 prin care s-a reactualizat suma, fiind vorba de 2812,34 lei în această somație.
La data de 15.02.2015, intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În motivare, intimații au arătat că prin sentința civilă nr.1038 din 10.05.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._/3/2012 s-a admis în parte cererea formulată de aceștia, s-a constatat că au calitate de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, ..60, sector 5, a obligat pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL să emită în favoarea acestora dispoziție motivată cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, respingându-se cererea de obligare a pârâtului să înainteze dosarul administrativ către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.l913R/12.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel București.
Au mai arătat că au așteptat aproape 1 an ca pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL să își execute obligația de bunăvoie, dar ținând seama că acesta nu și-a executat obligația stabilită prin titlul executoriu, s-au adresat executorului judecătoresc să pună în executare această hotărâre judecătorească.
Intimații au considerat că acțiunea este exercitată cu rea-credință și au solicitat admiterea excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 1 București, întrucât instanța de executare este Judecătoria Sectorului 6 București.
Pe fondul cauzei, intimații au învederat că M. București - prin Primar General își invocă propria culpă, lucru ce rezultă cu prisosință chiar din adresa nr._/MR/25.11.2014 prin care se menționează că „dosarul administrativ nr._ (privind imobilul din București, ..60, sector 5) a fost înaintat Comisiei Interne pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 pe dată de 24.02.2011, în vederea analizării și întocmirii propunerii de soluționare ”, deci de 4 ani dosarul administrativ nu este soluționat, chiar și în ciuda pronunțării unui titlu executoriu prin care contestatorul era obligat să soluționeze acest dosar.
Trecând peste faptul că motivele contestației reprezintă o copiere a unei alte contestații formulată de M. București prin Primar General pe Vechiul Cod de Procedura Civilă, intimații au precizat că sunt motive care nu corespund realității din prezentul dosar de executare înregistrat pe rolul B. „T. G. D.”.
Astfel, contestatorul vorbește despre dispozițiile art.371 ind.l C.pr.civ., art.580 ind.3 C.pr.civ., art.274 al.4 C.pr.civ., texte legale ce nu se aplică în prezenta cauza care este guvernată de dispozițiile Noului Cod de Procedura Civilă.
Decizia nr.3/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.580 ind.3 Vechiul Cod de Procedura Civilă, text ce nu se aplică în prezenta executare silită.
Într-adevăr, prezentul dosar de executare are ca obiect executarea de către contestator a obligației de a face, o obligație cu caracter intuitu personae, dar, se pare că, nu o execută, nerespectând o hotărâre judecătorească, un titlu executoriu și manifestând un comportament abuziv.
Mergând pe raționamentul contestatorului, în sensul că se poate introduce o cerere de chemare în judecată prin care să se solicite daune cominatorii pentru a fi determinat debitorul unei obligații intuitu personae să își execute în natură obligația, conform art.905, Noul Cod de procedura Civilă prevede comunicarea încheierii de încuviințare a executării, deci existența unui dosar de executare. Pe de altă parte, art.906 Noul Cod de Procedura Civilă interzice solicitarea daunelor cominatorii.
Ca atare, pe lângă faptul că, contestatorul nu cunoaște dispozițiile legale aplicabile în prezentul dosar de executare, pentru a putea solicita aplicarea unor penalități, creditorii intimați aveau obligația să înceapă executarea silită asupra debitorului.
Intimații au mai arătat că nu există niciun motiv ce conduce la anularea actelor de executare, toate actele din dosarul de executare fiind întocmite și respectând dispozițiile legale aplicabile în materia executării silite.
De asemenea, nici onorariul executorului judecătoresc nu corespunde cu cel menționat de contestator în prezenta contestație. Astfel, onorariul executorului judecătoresc este de 200 lei plus TVA, adică 248 Iei respectând OMJ nr.2550/2006, neînțelegând la ce onorariu se referă contestatorul în pag.4 paragraful 4 din contestația la executare.
Un alt motiv al contestației la executare îl reprezintă invocarea de către contestator a incidenței dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr.22/2002.
În privința concordanței dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr.22/_ cu cele ale Convenției Europene primul judecător chemat să se pronunțe este cel național, reglementările interne invocate de contestator nefiind aplicabile deoarece contravin primelor conform art.11 alin.(2) și art.20 din Constituție.
Articolul 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil în materie civilă și penală. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea în jurisprudența sa încă din anul 1980, în cauza Artico vs. Italia.
Reprezentând autoritatea publică, statul și instituțiile publice, au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie titlul executoriu, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (c. Ruianu contra României, S. contra României, S. P. contra României, Pini și Bertani, Maneră și Atripaldi contra României).
Întârzierea în executarea unui titlu executoriu a cărei executare a fost încuviințată prin încheierea din data de 29.10.2014 în dosarul nr._/303/2014 al Judecătoriei sector 6 București, depusă chiar de către contestator, imputabilă autorităților care nu fumizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art. l din Protocolul nr. l al Convenției. În cauza S. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că “administrația constituie un element al statului de drept, interesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în față instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. Curtea reamintește că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urmă unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție”. Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.(l) din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere dreptului ce decurge din art. l din Protocolul 1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate, interpretarea dată de Curte articolului 6 din Convenție, impune statului și instituțiilor publice obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului sau a instituțiilor statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
Așa fiind, statul sau instituțiile statului nu pot să refuze, să omită sau să întârzie executarea unui titlu executoriu, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul sau instituțiile statului nu pot impune limitări ale executării silite și nu pot institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, această constituind o ingerință în dreptul sau la recunoașterea bunurilor.
Autoritățile nu pot invocă lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești(c.Timbal contra Moldovei (2002), Romashov contra Ucrainei (2001), Shmalko contra Ucrainei (2000), Piven contra Ungariei (2000), Voytenko contra Ucrainei (2002).
Curtea Europeană a reamintit în cauza Broniowski contra Poloniei - Hotărârea Marii Camere din 22.06.2004, că “o atitudine din partea organismelor publice, care denotă o tentativă deliberată de a împiedica punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și executorii, nu poate fi justificată prin nicio cauză de utilitate publică și nici prin interesul comunității în ansamblu. Dimpotrivă este de natură a submina credibilitatea și autoritatea puterii judecătorești și să compromită efectivitatea ei, punând o problema de cea mai mare importanță în legătură cu nerespectarea principiilor fundamentale ale Convenției europene a drepturilor omului, înscrise în chiar preambulul acesteia.”
În practica instanțelor de judecată s-a cristalizat opinia conform căreia, atunci când autoritățile publice întârzie înfăptuirea actului de justiție, dispus prin titluri executorii, invocând prevederile Ordonanței Guvernului nr.22/2002, au prioritate prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Intimații au considerat că nu au nicio legătură prevederile OG nr.22/2002 cu întocmirea încheierii de către executorul judecătoresc în conformitate cu disp.art.656 C.pr.civ., act procedural ce trebuie încheiat într-un anumit moment în cadrul procedurii executării silite și care cuprinde cheltuielile de executare fie că această executare este făcută peste o luna, 6 luni, 1 an sau 2 ani.
Cheltuielile de executare sunt cheltuieli efectuate cu ocazia punerii în executare a titlului executoriu) care sunt în sarcina debitorului urmărit.
Astfel conform art.669 C.pr.civ, „Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu cheltuielile se avansează de către creditor. Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la dată realizării obligației stabilite în titlul executoriu chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.
Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.”
Au solicitat să se aibă în vedere că debitorul, deși somat, nu a achitat de bunăvoie în termenul de 1 zi obligația ce îi revenea și a fost necesar să se procedeze la etapa următoare.
În privința onorariului avocațial acesta cuprinde atât procedura de punere în executare a titlului executoriu, cât și orice incidente procedurale în legătură cu executarea silită, inclusiv contestații la executare, cereri de suspendare a executării silite, etc.
Pe de altă parte, contestatorul după ce face o analiză a muncii pe care avocatul o efectuează în faza de executare considerând că “singurele demersuri pe care le efectuează sunt acelea că învestește hotărârea judecătorească și formulează o cerere către executorul judecătoresc”. În cazul de față, după cum este și dovedit, onorariul avocațial include pe lângă menținerea legăturii cu executorul judecătoresc cu tot ce presupune acest lucru (deplasări și verificarea modului de desfășurare a executării silite, discuții și găsirea soluțiilor în vederea punerii în executare a titlului executoriu) și reprezentarea celor 4 creditori în cadrul incidentelor ivite în cursul executării silite, ca de exemplu contestații la executare, cereri de suspendare a executării silite.
Este de notorietate ce presupune apărarea într-o cauză, respectiv activitățile pe care avocatul le întreprinde: studierea dosarului, redactarea întâmpinării, administrarea probatoriului, susținerea cauzei, orice activități ce se impun în vederea pregătirii apărării, susținere cale de atac, legalizarea hotărârilor pronunțate. Mai mult decât atât, toate cheltuielile de executare au fost dovedite, fiind depuse înscrisuri la dosarul de executare.
În ceea ce privește suspendarea executării silite, intimații au solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.pr.civ.
În susținerea cererii, intimații au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 07.04.2015, la dosarul cauzei a fost înaintat de către B. T. G. D. dosarul de executare nr. 892/2014.
Prin sentința civilă nr. 7066/2015 instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, dispunând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 20.07.2015, sub nr._ .
Referitor la excepția tardivității introducerii cererii, invocată de intimați, instanța reține că prin cererea cu soluționarea căreia a fost învestită, astfel cum a fost precizată, contestatorul a înțeles să formuleze contestație atât împotriva executării silite pornită în dosarul de executare nr. 892/2014 al B. T. G.-D., cât și, în mod distinct, împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare emisă la 11.11.2014 în același dosar.
În ceea ce privește termenul în care poate fi formulată contestația se reține că, potrivit art. 715. al (1) Cprciv, dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:
1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă;
2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;
3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație.
Potrivit alineatului 2 al aceluiași articol contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 15 zile de la comunicare.
În speță, încheierea de încuviințare a executării silite, somațiile emise de executor și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare emisă la 11.11.2014 au fost comunicate contestatorului, potrivit dovezii de la fila 96 din dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 20.11.2014.
Or, având în vedere data la care a fost depusă la instanță prezenta contestație, respectiv la 10.12.2014, instanțaconstată că aceasta a fost formulată cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 715 al. 1 și 2 Cprciv.
Pentru aceste motive, instanța va admite excepția tardivității introducerii contestației și va respinge acest capăt de cerere ca tardiv formulat. Față de această soluție, întrucât suspendarea executării silite nu poate fi dispusă decât până la soluționarea prezentei contestații, instanța va respinge capătul de cerere privind suspendarea executării silite, ca rămas fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția tardivității invocată de intimați.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, în contradictoriu cu intimații S. M., V. L. și V. G., toți cu domiciliul ales la C..Av. P. D. A., cu sediul în București, ., sector 1, ca tardiv introdusă.
Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării silite, ca rămas fără obiect.
Cu apel în 10 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.AG/Thred.VE/5 ex./3.11.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7939/2015. Judecătoria... | Legea 10/2001. Sentința nr. 6468/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
