Contestaţie la executare. Sentința nr. 6075/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6075/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 20-08-2015 în dosarul nr. 6075/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6075
Ședința publică de la data de 20.08.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I. C.
GREFIER: P. O.
Pe rol soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul S. I., în contradictoriu cu intimata C. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte.
La al doilea apel nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință care învederează că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură, la data de 20 august 2015, contestatorul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare/concluzii scrise și înscrisuri.
Instanța, în temeiul art. 131 raportat la art. 651 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța, în temeiul art. 238 din codul de procedură civilă estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 3 luni de zile.
Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării capătului de cerere privind suspendarea executării silite.
Instanța încuviințează pentru contestator și pentru intimată proba cu înscrisuri, ca fiind utilă soluționării cauzei.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția netimbrării capătului de cerere privind suspendarea și pe fond.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2014, contestatorul S. I. a formulat în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. C. contestație la executare împotriva executării silite pornită în baza titlului executoriu reprezentat de Proces verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 19.12.2011 în dosarul de executare nr. 4166/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc R. G. – I. solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să se dispună anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare 4166/2014 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc R. G. – I., precum și suspendarea executării până la soluționarea contestației.
În motivarea cererii în fapt, contestatorul a arătat că la data de 27.05.2014, înainte de declanșarea executării silite, cu chitanța .-10-_, a achitat contravaloarea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2011, emis de intimatul creditor C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regionala de Drumuri și Poduri București, în baza căruia a fost declanșată procedura de executare silită.
În drept, contestatorul a invocat disp. art. 399 - 402 și art. 404 alin.(l) C. proc. Civ.
În probațiune, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar copie certificată de pe chitanța .-10-_ cu care a fost achitată contravaloarea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/17.06.2011, emis de intimatul creditor C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regionala de Drumuri si Poduri București, somație din data de 17.11.2014, încheierea din data de 28.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2014, procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/19.12.2011.
La data de 25.02.2015, prin poștă, intimata a depus întâmpinare la contestația la executare solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În fapt, intimata a arătat faptul că urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat că autovehiculul aparținând SAVOIU I. circula pe drumurile naționale fără să dețină rovinietă valabilă, așa cum este definită de art. 1 (1A1) din norma de referința, adică O.G. nr. 15/2002.
În scopul sancționării faptei contravenționale, precum și a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, în temeiul art. 8 alin. 1 și 3 din același act normativ menționat anterior, a fost emis procesul verbal în cauză, în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, potrivit textului art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001-privind regimul juridic al contravențiilor. Intimata a arătat că în contextul legislativ expus, agentul constatator a emis actul coercitiv astfel cum legea dispune imperativ, sub sancțiunea anularii procesului verbal, în interiorul termenului de 6 luni.
În ceea ce privește comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției în cauză, intimata a învederat că aceasta s-a făcut conform dispozițiilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare, fiind la latitudinea expeditorului (emitentul documentului) modalitatea de comunicare, aceasta fiind alternativă și nu subsidiară. În speță, comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției a fost consemnată în procesul verbal de afișare, semnat de reprezentantul C. și un martor.
Pe de altă parte, intimata a învederat că procesul verbal de afișare îndeplinește cerințele art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 - privind regimul contravențiilor coroborat cu cele ale art. 164 NCPC, în sensul ca are în conținutul său informații atât suficiente cât și concludente nu doar cu privire la datele de identificare ale martorului, dar și cu celelalte dispoziții ale acestora.
Mai mult, prin simetrie juridică intimata a apreciat că afișarea efectuată în virtutea art. 27 din O.G. nr. 2/2001 echivalează afișării reglementată de prevederile art. 168 NCPC. De altfel, în sensul celor arătate, art. 165 pct. 1 NCPC precizează ca procedura se socotește îndeplinită “la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă partea a primit sau nu citația ori alt act de procedură personal”.
Având în vedere principiul neretroactivității legii, intimata a menționat că, deoarece procesul verbal comunicat în timp util și neatacat în termen legal prin plângere contravențională a devenit titlu executoriu, în contextul art. 37 din O.G. nr. 2/2001, deoarece nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 144/2012, întrucât, conform art. II din aceasta normă, se anulează doar tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a acesteia, adică până la data de 27 iulie 2012, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.
Deoarece constatarea faptei s-a realizat în mod electronic și nu personal de către agentul constatator, așa cum se menționează expres și în procesul verbal de constatare a contravenției, intimata a mai precizat că spetei sunt aplicabile în mod prioritar dispozițiile O.G. nr. 15/2002 ca lege specială raportată la legea generală de constatare a contravențiilor, respectiv O.G. nr. 2/2001, coroborat cu normele Legii nr. 455/2001. Este de principiu că legea generală se aplică în orice materie și în toate cazurile, mai puțin în acelea în care legiuitorul stabilește un regim special și derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare față de norma generală, așa cum este cazul și în speța de față. De aceea, tariful de despăgubire reglementat expres de O.G. nr. 15/2002 este în mod principal supus prevederilor acestei norme speciale și doar în subsidiar de dispozițiile O.G. nr. 2/2001. Astfel, potrivit art. 8 alin. 3 si alin. 3 indice 1 din norma specială, tariful de despăgubire nu are ca regim acceptul expres al debitorului, ci este prevăzut ca o obligație expresă ce îi incumbă acestuia.
De asemenea, intimata a solicitat instanței să constate faptul că în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției în cauză este identificată creanța supusa executării silite și că această creanță îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certă, lichidă și exigibilă.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr. 144/2012) legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din Romania, aplicabil tuturor utilizatorilor romani și străini, pentru vehiculele înmatriculate. Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului - verbal de constatare a contravenției generat și semnat electronic conform, dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG nr. 1259/2001, respectiv până în luna iulie 2012, prevedea în sarcina contravenientului reținerea și obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumită sumă de bani, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinietă valabilă. Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecința a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat C. - SA în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi astfel cum este statuat de dispozițiile OUG nr. 84/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul C. - SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator și în consecință și recuperarea creanțelor aferente.
Intimata a mai învederat instanței că potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea formă a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp în chip natural a elementului material al laturii obiective (acțiune sau inacțiune) și a procesului de producere a rezultatului, până la un moment viitor al consumării, când activitatea contravențională este oprită datorită unei energii contrare celei care a declanșat activitatea. Epuizarea contravenției continue este dată de momentul intervenției unei forțe contrare care poate avea ca sursă fie voința făptuitorului însuși, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane.
Contravenția continuă este reglementată de dispozițiile art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, ce definește acest tip de contravenție ca fiind situația în care încălcarea obligației legale durează în timp, și anume, actul de executare se prelungește în timp, în baza aceleași rezoluții contravenționale. Instituția contravenției continue are o importantă relevanță în incidența cu alte instituții de drept. Astfel, legea contravențională aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează și termenul de prescripție a răspunderii contravenționale. Aceste considerente ale doctrinei juridice sunt clar statuate și în jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justifie.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continua și se sancționează cu amenda. Prin urmare, având în vedere cele sus rubricate, în speța de față, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului - verbal de contravenție reprezintă momentul în care contravenția continuă se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv C. - SA prin agenții constatatori. Astfel, datorită faptului că, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă, astfel cum este definită și reglementată de OG nr. 15/2002, precum și că legea contravențională aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, reiese în mod evident faptul că în speță, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale. Aceste considerente sunt susținute și de dispozițiile generale și obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.
Pe de altă parte, intimata a arătat că în sensul prevederilor constituționale precum și a Deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007, referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, construit pe principiul egalității în drepturi acreditat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, iar, în virtutea alin. 2 din același articol al legii fundamentale, “nimeni nu este mai presus de lege”.
Prin decizia Curții Constituționale menționată s-a avut în vedere faptul că potrivit textului de lege criticat, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. Din acest punct de vedere, sintagma “nu se mai sancționează” trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării in vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. Dar, în lumina prevederilor constituționale raportate la dispozițiile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, textul invocat face referire expresă la situația în care legea de referință nu mai califică fapta drept contravenție. Or, în contextul prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 - privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, atât în forma existentă la data constatării contravenției cât și în forma modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012. Așadar, intimata a accentuat ideea în virtutea căreia a fost întocmit și procesul verbal de constatare a contravenției în cauza, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, așa cum este definită de art. 1 alin. 1 indice 1 din O.G. nr. 15/2002, este considerată în continuare contravenție.
În concluzie, intimata a arătat că actul sancționator cu sancțiunile aferente, a fost încheiat pentru o faptă considerată contravenție și la momentul întocmirii acestuia și la data intrării în vigoare a legii contravenționale mai favorabile. Sens în care, având în vedere că prevederile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 se referă la situația în care printr-un act normativ o fapta nu mai este considerata contravenție, ceea ce nu se raportează la prezenta speță, intimata a precizat că fără îndoială, aceste prevederi legale nu sunt incidente cauzei deduse judecații.
Conex, deoarece procesul verbal respectiv și implicit tariful de despăgubire conținut de acesta, nu a fost contestat în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, intimata a considerat că procesul verbal are valoare de titlu executoriu în întreg cuprinsul său, tariful de despăgubire conținut fiind susceptibil de executare silită pentru considerentele expuse.
Referitor la Dovada plăților efectuate de debitor, intimata a arătat că acestea nu reprezintă plăți valabile întrucât ele reprezintă plăți ale amenzilor contravenționale.
A mai arătat că pentru acest proces verbal de contravenție contestatorul avea obligația de a achita două sume, una reprezentată de amenda contravențională, sancțiune principală, care se execută de către Administrația Financiară (așa cum rezultă din textul art.39 al O.G. nr.2/2001), iar cealaltă, reprezentata de despăgubirile civile, sancțiune complementară și care se execută de către creditor, în speță Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din Romania S.A. - Direcția Regionala de Drumuri si Poduri București.
Pentru considerentele expuse, intimata a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, cu consecința menținerii procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2011 cu valoare de titlu executoriu, a derulării în continuare a procedurii de executare silita, fără suspendare, fără anularea actelor de executare deja îndeplinite, în sensul obligării debitoarei la achitarea contravalorii tarifului de despăgubire, precum și a tuturor cheltuielilor de executare care decurg din declanșarea acestei proceduri.
În drept, contestatoarea a invocat disp. art. 205 din Noul Cod proc. civ. precum și cele care se regăsesc în cuprinsul întâmpinării.
În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și altă proba a cărei necesitate va reieși din dezbateri.
În temeiul art. 223 alin. 3 C.pr.civ., intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 10.03.2015, prin fax, contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat instanței în principal să respingă apărările invocate ca inadmisibile și, în subsidiar, ca neîntemeiate.
În fapt, contestatorul a arătat că prin întâmpinarea formulată, pârâta susține că dovada plății și depuse la dosarul cauzei, nu este suficientă, întrucât prin procesul verbal de contravenție a fost stabilită în sarcina sa atât o sancțiune principală, respectiv amenda contravențională pe care a achitat-o, cât și o sancțiune complementară, reprezentând despăgubiri civile datorate C., pe care nu le-a achitat, cu care nu este de acord și pentru care nu mai există bază legală, deși pârâta susține că la momentul încheierii procesului verbal exista bază legală.
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, a fost abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea sa la plata despăgubirilor civile datorate C.. Potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Contestatorul a mai arătat că legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile subscrisului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravenției săvârșită de acesta, chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate.
La data de 17.03.2015, prin poștă, s-au depus la dosar copii după actele efectuate în dosarul de executare nr. 4166/2014.
La data de 20.08.2015, prin fax, contestatorul a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând excepția netimbrării capătului de cerere privind suspendarea contestației la executare invocată din oficiu, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. 1, 2 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat; dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță.
De asemenea, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii.
Instanța a constatat că, în momentul înregistrării cererii, contestatoarea nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru pe capătul de cerere privind suspendarea contestației la executare. Astfel, instanța prin rezoluția din data de 02.06.2015 a stabilit în sarcina contestatorului obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de lei pe acest capătul de cerere.
Deși contestatorul a fost legal citat cu această mențiune potrivit procesului verbal de înmânare din data de 08.06.2015 (f.89), aducându-i-se la cunoștință obligațiile care îi incumbă în privința timbrajului, aceasta nu a înțeles să se conformeze obligației stabilite în sarcina sa, respectiv de a timbra cu 50 de lei pe capătul de cerere privind suspendarea contestației la executare, până la termenul de judecată acordat în cauză, respectiv 20.08.2015, astfel cum impune textul legal anterior indicat.
Prin urmare, devin incidente prevederile art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 81/2013 care instituie sancțiunea anulării cererii în cazul în care nu se îndeplinește obligația de plată până la termenul stabilit.
Față de cele arătate, întrucât nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul arătat, instanța va admite excepția netimbrării capătul de cerere privind suspendarea contestației la executare, și, în consecință, va anula ca netimbrat acest capăt de cerere.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2011, încheiat de intimată, contestatorul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 și 2 din OG 15/2002, fiind obligat să achite și tariful de despăgubire în cuantum de 28 de euro, potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, în vigoare la acel moment.
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, a fost abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contravenientului la plata despăgubirilor de 28 de euro, creanță care a fost pusă în executare silită în cadrul dosarului nr. 4166/2014 al B. R. G. I..
Potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
De asemenea, conform art. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ (prin Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale s-a arătat că dispoziția se referă și la executarea sancțiunilor contravenționale). Dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta.
Instanța apreciază că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravențiilor săvârșite de debitor, chiar dacă faptele au fost săvârșite înainte de . legii menționate.
În aceste condiții, dând eficiență principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale, instanța apreciază că obligația contestatorului de a plăti suma de 28 euro nu mai are niciun suport legal în prezent (deoarece această sancțiune nu mai este prevăzută de actul normativ sancționator).
Potrivit art. 20 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
De asemenea, alineatul 2 al art. 20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În cauza D. P. contra României din 26.04.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevede că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație."
În aceste condiții, instanța a apreciat că art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție de contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . respectivei legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbal într-un anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive obiective.
Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO menționată, care constituie izvor de drept, și având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivități legii contravenționale mai favorabile, instanța a înlăturat de la aplicarea în cauză a prevederilor art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru motivele arătate, în baza art. 719 Cod procedură civilă, instanța va admite contestația la executare și va dispune anularea executării înseși în dosarul nr. 4166/2014 al B. R. G. I..
În privința cererii B. R. G. I. de recuperare a cheltuielilor privind comunicarea copiei dosarului de executare, potrivit art. 716 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța va pune în vedere părții interesate să achite cheltuielile ocazionate de transmiterea copiei dosarului de executare.
În speță, intimatul este partea căzută în pretenții (având interes a formula cale de atac asupra fondului și cererilor incidentale), astfel încât în baza art. 453 Cod procedură civilă, instanța va admite cererea formulată de B. R. G. I. și obligă intimatul să plătească către B. R. G. I. suma de 13 lei (reprezentând contravaloarea copiei dosarului de executare, f. 48).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării cererii de suspendare a contestației la executare, invocată din oficiu.
Anulează cererea de suspendare a contestației la executare, ca fiind netimbrată.
Admite contestația la executare formulată de contestatorul S. I., domiciliat în București, ., ., ., sector 6 în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. C., cu sediul în București, sector 6, .. 401 A, J_, CUI_ .
Dispune anularea executării înseși în dosarul nr. 4166/2014 al B. R. G. I..
În temeiul art.716 alin.2 C.p.c. obligă intimata la plata către B. R. G. I. a sumei de 13 lei.
Cu drept doar de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.08.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.CI/Thred.TCI
4 ex./09.09.2015
| ← Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 6092/2015.... | Suspendare provizorie. Sentința nr. 6102/2015. Judecătoria... → |
|---|
