Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4087/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4087/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 4087/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI

......

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4087/2015

Ședința publică de la 28 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE F.-C. M.

Grefier V. A. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. M. A. și pe pârâta C. E. IPOTECAR IFN SA, având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

În temeiul art. 104 alin. 13 din HCSM nr. 387/2005, instanța a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, la datele de 25.05.2015 și 26.05.2015, reclamantul a depus la dosar cereri precizatoare prin care a solicitat judecata în lipsă, dovada achitării taxei judiciare de timbru, după care:

Instanța, procedând din oficiu la verificarea competenței sale în conformitate cu disp. art. 131, 998 din Noul Cod de procedură civilă republicat, apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea de emitere a ordonanței președințiale de față, având în vedere că dosarul cu nr._ se află pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, iar până în momentul de față nu s-a pus în discuție verificarea competenței.

Instanța, având în vedere disp. la art. 999 alin. 3 din NCPC republicat rap. la prev. art. 255 și 258 din NCPC încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate în raport și de specificul procedurii de față.

Nemaifiind alte mijloace de probă de administrat, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de ordonanță președințială.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată la data de 15.05.2015, cu nr._, reclamantul M. M. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. E. Ipotecar IFN SA să se dispună, pe cale de ordonanță președințială:

1)În principal, suspendarea executării obligației de plată a ratelor lunare aferente contractului de credit nr. nr._ încheiat la data de 20.08.2008 privind acordarea unei facilitate de credit de către C. E. IPOTECAR IFN SA, până la pronunțarea asupra fondului cauzei având ca obiect constatare clauze abuzive și stabilire curs valutar, dosar nr._ .

2)În subsidiar, stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil până la finalizarea definitivă a litigiului pe fond având acest obiect, dos. nr._ .

3) Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar, în temeiul art. 453 NCPC.

În motivare, s-a arătat că la data de 20.08.2008 s-a încheiat contractul de credit nr._ privind acordarea unei facilitați de credit de către C. E. IPOTECAR IFN SĂ. Contractul de credit încheiat are ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 114.912 CHF. La încheierea contractului de credit, parata i-a prezentat produsul constând în credit în franci elvețieni ca fiind un produs foarte avantajos pentru mine, pentru împrumutați în general, având în vedere valoarea cursului valutar CHF-L. de la acea dată. De asemenea parata, fiind un profesionist, a descris moneda CHF ca fiind una stabilă, atât la acel moment, cât și pentru viitor, netrebuind să își facă griji pentru evoluția cursului acesteia raportat la moneda naționala, L..

A mai menționat reclamantul că pe rolul Judecătoriei Sector 6 București a fost depusă acțiunea ce face obiectul dosarului nr._ . Prin această cerere de chemare în judecată a solicitat instanței să dispună:

1. constatarea caracterului nul absolut și abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art.5.1 lit. b), c), din Contractul de Facilitate de credit și de Garanție nr._ din data de 20.08.2008 și pe cale de consecința anularea acestora;

2. exonerarea pe viitor de la plata comisionului de administrare;

3. restituirea tuturor sumelor încasate cu titlu de comision de administrare și comision de acordare la care se vor adăuga dobânzile legale aferente, calculate de la data încasării până la data restituirii integrale, de la data încheierii contractului de credit.

4. constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserata în contractul de credit și eliminarea acesteia;

5. stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;

6. denominarea în moneda naționala a plaților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor intre rezidenți se plătește în moneda naționala;

Art. 996 alin. 1 prevede că „instanța de judecată, stabilind ca în favoarea reclamantului exista aparența unui drept, va putea să ordone masuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum îs pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar Ivi cu prilejul unei executări."

A precizat reclamantul faptul că și în cazul acțiunii introduse sub forma ordonanței președințiale, trebuie îndeplinite condițiile generale ale oricărei cereri în justiție, și anume: calitatea procesuală, capacitatea procesuală, interes.

În ceea ce privește calitatea procesuală, a solicitat instanței să observe că reclamantul, în calitate împrumutat în contractul de credit or._ din 20.08.2008, este obligat la executarea unui contract ce conține clauze abuzive în opinia sa, motiv pentru care a și sesizat instanța pentru judecarea fondului dreptului de a elimina din contract aceste clauze. Clauzele considerate abuzive se referă la comisioanele percepute de parata, așadar la prețul contractului, respectiv la obligația de plată a subsemnatului. Având calitatea de reclamant în dosarul cu nr._, și pentru aspectele învederate anterior, a considerat îndeplinita condiția impusă de Codul de Procedura Civilă referitoare la calitatea procesuală activă a sa. De asemenea, a apreciat îndeplinita de asemenea condiția referitoare la calitatea procesuală pasivă, C. E. Ipotecar IFN SA fiind cealaltă parte contractantă din contractul de credit amintit mai sus.

Referitor la capacitatea procesuală, s-a opinat sensul că subsemnatul am atât capacitate procesuală de folosința, cât și capacitate procesuală de exercițiu.

Analizând cea de-a treia condiție, și anume interesul, a menționat că „Interesul este necesitatea evidenta, în care se găsește reclamantul de a face o asemenea cerere, în scopul de a evita un prejudiciu, mai mult sau mai puțin grav, in patrimoniul ce-i apartine, sau numai asupra persoanei sale.”

Legea prevede și o . conditii speciale necesar a fi indeplinite cumulativ pentru exercitarea unei ordonante presedintiale: urgenta, caracterul vremelnic al masurii și consecinta a caracterului vremelnic, neprejudecarea fondului.

Art. 996 alin. 1 prevede: „instanță de judecată, stabilind ca în favoarea reclamantului exista aparența unui drept, va pueta să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum îs pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. ”

Art. 996 alin. 1 prezintă 3 situații în care ordonanța președințiala poate să fie folosită pentru luarea unor măsuri provizorii, nu numai “ în cazuri grabnice”, când urgență este prezumata: 1) pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere; 2) pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara; 3) pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Așadar, cererea de ordonanța președințiala este admisibila atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: aparenta dreptului; existența unor cazuri grabnice; ccaracterul provizoriu al măsurii; neprejudecarea fondului.

În ceea ce privește condiția aparentei dreptului, instanța trebuie să constate că în favoarea reclamantului există o aparentă a dreptului dedus judecații, solicitând instanței să observe că reclamantul a solicitat și prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr._ înghețarea cursului valutar CHF-L. la momentul încheierii contractului de credit, curs care să fie valabil pentru toată perioada de derulare a contractului de credit.

La momentul încheierii contractului, cursul CHF-leu a fost de 1CHF=2,18 lei, iar în această perioadă a ajuns la aproape 4 lei, crescând sau scăzând apropiat de această valoare.

La momentul încheierii contractului, solidarismul contractual legitimează cerința construirii raporturilor contractuale pe fundamentul echilibrului prestațiilor reciproce, corectând dezechilibrul contractual originar (leziunea sau clauzele abuzive în contractele cu consumatorii). În perioada executării contractului, solidarismul contractual fundamentează datoriile de cooperare și de coerenta ale părților, Vizând fie executarea contractului, fie terminarea să. Solidarismul contractul este menit a prezerva și salva contractul, oferind soluții în acest scop atât în cazul dificultăților în executarea contractului, cât și în cazul ne-executării contractului (impreviziune, eroare, abuz de putere). Solidarismul contractual se opune doar aparent individualismului. De fapt, s-ar putea spune că solidarismul contractual este un alt fel de individualism, ridicat de la nivelul pârtii, la nivelul parteneriatului pe care îl creează contractul intre părți, adică un individualism bazat nu pe voința individuală a parților, ci pe interesele parților contractuale, pentru realizarea căruia părțile sunt solidar obligate. Așadar, nu este vorba de un individualism bazat pe libertatea absolută de a contracta, pe interesul uneia dintre părți sau pe arbitrariul acesteia, ci de un individualism bazat pe utilitatea contractului pentru părți.

Omisiunea băncilor de a informa consumatorul, în speța subsemnatul, asupra riscului de hiper-valorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experții financiari ce activează în cadrul acestora, dat fiind faptul că CHF este o monedă instabilă iar la momentul încheierii contractului aceasta era la un minim istoric, creșterea valorii față de moneda naționala fiind inevitabilă, constituie o încălcare a obligației de consiliere, sever sancționat în dreptul european și național întrucât este de natură să angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o mulțime deformată a întinderii drepturilor și obligațiilor asumate.

În considerarea unei clauze ca fiind abuzive, trebuie luat în calcul și aptitudinea acesteia de a îndepărta conținutul contractului in favoarea celui care a impus clauza, riscul valutar materializându-se în obținerea de către bancă a unui câștig injust în detrimentul consumatorului, contrar principiului echitații și bunei-credințe, principii ce trebuie să guverneze relațiile contractuale.

Având în vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, în detrimentul consumatorului, determinând onerozitatea excesivă a executării obligației de către subsemnata, consider că se impune restabilirea prestațiilor inerente contractului asumat prin înghețare cursului de schimb CHF - leu la momentul încheierii contractului astfel încât să se asigure o proporționalitate a prestațiilor asumate de părți care să corespundă manifestării de voința în sensul angajării în acest raport juridic.

Hiper-valorizarea CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert raportat la puterea de înțelegere a consumatorului, întrucât acesta nu are cunoștințe de specialitate în domeniul financiar bancar care să-l permită anticiparea unei creșteri accelerate a cursului de schimb și, în consecința, asumarea în cunoștința de cauză a riscului valutar. Conform art. 75 coroborat cu art. 76 din Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului, contractele de credit pentru consum precum și toate celelalte condiții aplicabile contractului trebuie să conțină clauze clare, corecte, care să nu determine interpretări echivoce ale acestora și pentru înțelegerea cărora să nu fie necesare cunoștințe de specialitate.

Norma BNR nr. 17/2003 prevede obligația băncii de a administra riscul în sensul diminuării lui prin organizarea adecvată a activității de creditare. Astfel, aceasta prevedere exclude asumarea riscului operațiunii de creditare de către consumator iar o măsură în acest sens o constituie înghețarea cursului de schimb valutar la momentul încheierii contractului, măsură ce corespunde cerințelor echitații și bunei-credințe. Așadar, onorată instanță vă solicităm să constatați faptul că este îndeplinita condiția aparentei dreptului, întrucât în temeiul Legii nr. 193/2000 clauză de risc valutar este una abuziva, instanță de fond urmând a se pronunța pe acest aspect.

Până la data pronunțării, a solicitat să se observe că se impune suspendarea executării obligației de plată a ratelor lunare, iar în subsidiar, înghețarea cursului valutar la valoarea CHF de la data încheierii contractului de credit.

În ceea ce privește urgența, reclamantul a arătat că aceasta constă în pericolul executării silite a sa, prin vânzarea imobilului ce face obiectul contractului de ipotecă de rang I asupra apartamentului nr. 9, situat în Pitești, județ Argeș, astfel cum se menționează în contractul de credit încheiat între părți. A mai adăugat reclamantul că se află în imposibilitate de plată a ratelor lunare calculate la valoarea cursului CHF - L. din prezent întrucât valoarea acestui curs a crescut considerabil în ultima perioadă, deși la încheierea contractului valoarea unui CHF îi permitea să achit ratele lunare fără a-și pune în primejdie situația financiară.

A menționat faptul că a fost singurul salariat al familiei, iar din data de 30.04.2015 societatea unde îți desfășura activitatea l-a concediat pentru motive ce nu au ținut de persoana salariatului, are și un copil minor în întreținere, iar cheltuielile necesare creșterii și întreținerii nu pot fi susținute în momentul de fată. La împlinirea a 90 de zile de întârziere la plata ratelor, parata poate declara scadent anticipat contractul de credit încheiat și poate dispune executarea silită a sa prin toate formele de executare prevăzute de lege.

D. fiind faptul că se află în imposibilitatea efectivă de a achita ratele lunare datorită creșterii cursului valutar, consideră că se impune suspendarea plații ratelor sau în subsidiar înghețarea cursului chf-leu la valoarea acestuia de la momentul încheierii contractului de credit.

În ceea ce privește caracterul provizoriu al măsurii și neprejudecarea fondului cauzei, a considerat îndeplinita această condiție întrucât instanță în măsura în care admite ordonanța președințiala astfel cum a fost formulată nu se va pronunța cu privire la fondul cauzei, iar măsura dispusă va produce efecte doar până la data soluționării dosarului nr. _ .

Deși împrejurarea ca măsurile dispuse pe cale de ordonanța președințiala “vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului” nu înseamnă că trebuie să existe un proces asupra fondului în paralel cu ordonanța președințiala. Cu toate acestea, a solicitat instanței să observe că a depus cerere de chemare în judecată pentru soluționarea pe fond a dreptului invocat. Interesul său este să se pronunțe instanța pe fondul dreptului, întrucât este obligat la executarea unor clauze contractuale pe care le consideră abuzive și în temeiul cărora plătește comisioane abuzive.

Având în vedere caracterul vremelnic al măsurii, se deduce faptul că nu pot fi dispuse pe calea ordonanței președințiale măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măcar măsuri a căror executare să nu mai facă posibilă restabilirea ulterioară a situației de fapt schimbate. De asemenea, s-a concluzionat constant în practică de până acum, ca o obligație de a face nu poate fi dispusă prin ordonanța președințiala decât atunci când se tinde la încetarea unor acte abuzive, păstrându-se astfel caracterul vremelnic al măsurilor luate.

De asemenea, instanța, în măsura în care admite ordonanța președințiala astfel cum a fost formulată, nu se va pronunța cu privire la fondul cauzei, iar măsura dispusă va produce efecte doar până la data soluționării dosarului pe drept comun.

Prin prezenta cerere nu s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale din contractul de credit încheiat intre părți, ci doar suspendarea executării obligației de plată a subsemnatului, sau în subsidiar înghețarea cursului valutar chf-leu deja momentul încheierii contractului de credit, și până la judecarea pe fond a dosarului mai sus menționat.

În susținerea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, atașând, în copie: contract de facilitate de credit și de garanție nr._/20.08.2008, grafic de rambursare, copie cerere de chemare în judecată, decizie nr. 817/30.04.2015, emisă de PICARA TRADING SRL, ADEVERINȚĂ DE venit NR. 237/02.02.2015.

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu a exprimat un punct de vedere propriu față de cererea reclamantului.

Analizând cererea prin prisma motivelor invocate, dovezilor administrate și prevederilor legale incidente în materie, instanța reține că potrivit art. 997 alin. (1) NCPC, republicat, Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

În speță, reclamantul solicită în contradictoriu cu pârâta C. E. IPOTECAR IFN SA:

  1. În principal, suspendarea executării obligației de plată a ratelor lunare aferente contractului de credit nr._ încheiat la data de 20.08.2008 privind acordarea unei facilitate de credit de către C. E. IPOTECAR IFN SA, până la pronunțarea asupra fondului cauzei având ca obiect constatare clauze abuzive și stabilire curs valutar, dosar nr._ .
  2. În subsidiar, stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil până la finalizarea definitivă a litigiului pe fond având acest obiect, nr._ .

Din prevederile art. 997 NCPC rezultă condițiile ce trebuie îndeplinite pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială și anume urgența, caracterul vremelnic al măsurii care se cere a se lua pe această cale și neprejudecarea fondului, condiții care au ca premisă aparența dreptului în favoarea reclamantului.

Ca atare, în materia de față nu se poate vorbi de afirmarea unui drept, întrucât cercetarea fondului este incompatibilă cu natura și caracterul procedurii ordonanței președințiale, instanța având posibilitatea de a cerceta doar de partea cui este aparența dreptului.

În ceea ce privește urgența, legiuitorul nu o definește, indicând numai situațiile ce ar putea necesita intervenția instanței, respectiv păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul executării.

Prin urmare, se poate desprinde ideea, că în primele două situații există urgență ori de câte ori păstrarea dreptului sau prevenirea pagubei nu s-ar putea realiza adecvat pe calea unei acțiuni pe drept comun. Mai mult, condiția urgenței trebuie apreciată și în considerarea intervalului de timp scurs de la producerea faptului pretins prejudiciabil și până la introducerea cererii de ordonanță președințială.

În speță, condițiile emiterii unei ordonanțe președințiale nu sunt îndeplinite, pentru motivele ce, în continuare, vor fi expuse:

Astfel, în ceea ce privește condiția premisă constând în aparența dreptului, instanța reține, din probatoriul administrat în cauză, că aceasta este în favoarea pârâtei, iar nu a reclamantului.

Astfel, reclamantul a încheiat cu pârâta C. E. IPOTECAR IFN SA contractul de facilitate credit și de garanție nr._ /20-08-2008 (filele 9-33), contract în baza căruia i s-a acordat de către pârâta amintită un credit în valoare de_ CHF pentru achiziția unui imobil, identificat în art. 3.2. din contract, fiind vorba, așadar, despre un credit ipotecar; de asemenea, în conformitate cu art. 9.1. din contract (fila 15), reclamantul s-a obligat să ramburseze ratele de credit în valuta în care se acordă creditul, în rate lunare egale incluzând atât principalul, cât și dobânda, în conformitate cu graficul de rambursare anexat. În egală măsură, potrivit art. 9.2. din același contract, reclamantul și-a asumat obligația de a suporta eventualele diferențe de curs valutar.

Prin cererea indicată de reclamant ca făcând obiectul dosarului cu nr._, înregistrat pe rolul acestei instanțe (nefiind depus la dosar un certificat de grefă din care să rezulte obiectul dosarului cu numărul indicat de reclamant ca fiind cel din copia de pe cererea de chemare în judecată depusă la dosar), nu rezultă că reclamantul ar fi solicitat și constatarea nulității absolute a acestor clauze; indiferent și independent de acest aspect, aparența în drept este în favoarea pârâtei, de vreme ce pârâta încasează ratele de credit, în moneda creditului și la cursul valutar de conversie în CHF de la data plății ratei, astfel cum se menționează în contractul de facilitate credit și de garanție nr._ /20-08-2008,contract la care însuși reclamantul menționează face referire; în acest context, încasarea de către pârâtă a ratelor de credit în CHF, la cursul valutar de la data plății ratei, nu poate fi apreciată ca fiind abuzivă.

Împrejurarea că reclamantul apreciază că anumite clauze din contract au caracter abuziv, solicitând instanței să le declare astfel, nu face ca aparența dreptului să fie în favoarea reclamantului, câtă vreme, după cum însuși reclamantul precizează, cererea reclamantului nu a fost soluționată nici măcar în primă instanță în sens favorabil reclamantului, astfel încât să existe cel puțin un indiciu în sensul în care pârâtele ar încasa sume de bani în valuta convenită și la cursul valutare aplicabil la data plății ratei (adică fără un temei legal sau contractual).

În același context, instanța precizează că în cadrul procedurii de față nu poate proceda la o analiză a contractului de credit pentru a verifica măsura în care au fost respectate cerințele legale din domeniul protecției consumatorilor, întrucât ar însemna să intre în cercetarea fondului pretenției reclamantului.

De asemenea, împrejurarea că reclamantul a învestit Judecătoria Sectorului 6 București cu o cerere în constatarea caracterului abuziv a unor clauze din contractul de facilitate credit și de garanție nr._ /20-08-2008, solicitând instanței să modifice și contractul sub aspectul monedei în care se face plata și cursul valutar la care să se facă plata, nu răstoarnă aparența dreptului, în favoarea reclamantului, întrucât nu trebuie confundat un drept procesual cu un drept substanțial a cărui protejare se urmărește prin recurgerea la acțiunea în justiție.

Altfel spus, introducerea unei cereri pe calea dreptului comun pe rolul unei instanțe de judecată nu justifică aparența de drept substanțial necesară ca și premisă a condițiilor de emitere a ordonanței președințiale, aparență de drept pe care instanța trebuie, conform art. 997 și urm. NCPC să o stabilească în toate cazurile; aceasta întrucât în materia ordonanței președințiale legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală, valorificabilă sub aspect probatoriu, conform căreia ori de câte ori există judecată cu privire la fondul dreptului reclamantul să fie scutit de dovada aparenței dreptului (aceasta urmând a se prezuma și deci instanța ar stabili aparența de drept în favoarea reclamantului doar prin valorificarea acestei prezumții) și, ca atare, reclamantul trebuie să justifice, în toate cazurile aparența de drept, iar instanța, la rându-i, trebuie să o stabilească în toate cazurile.

Mergând mai departe în analiza și a celorlalte condiții, se observă că nu există nici urgența luării unei asemenea măsuri, câtă vreme, contractul de Facilitate C. și de Garanție nr._ a fost încheiat în data de 20-08-2008,iar clauzele cuprinse în art. 9.1. și 9.2. care menționează că plata ratelor se face în moneda în care este acordat creditul și la cursul valutar de la data plății, existau încă de la data încheierii contractului; așadar, reclamantul a achitat ratele timp de 7 ani și, invocând hiper-valorizarea cursului unui CHF găsește că este urgentă suspendarea plății ratelor sau modificarea pe calea ordonanței președințiale a clauzelor contractuale prin impunerea unei obligații pârâtei de a încasa ratele la cursul valutar aplicabil la data de 20.08.2008 când s-a încheiat contractul, deoarece există pericolul începerii executării silite asupra apartamentului ipotecat, întrucât se află în imposibilitate de a plăti ratele lunare la cursul leu-CHF actual, întrucât valoarea acestui curs a crescut considerabil în ultima perioadă, deși la încheierea contractului valoarea unui CHF îi permitea să achite ratele fără a pune în primejdie situația financiară, iar la data de 30.04.2015 a fost concediat din motive ce nu țin de persoana sa.

Pe lângă faptul că începerea executării silite este numai o eventualitate, se observă că în contextul în care reclamantul susține că și-a pierdut locul de muncă și că era unicul salariat al familiei, această eventualitate a demarării executării silite există oricum, indiferent de cursul valutar aplicabil, iar această modalitate de executare a contractului a fost acceptată de reclamant timp de 7 ani, astfel încât măsura solicitată de reclamant nu se impune cu urgența cerută de art. 997 NCPC.

Așa cum instanța a precizat la un paragraf anterior, condiția urgenței, în materia ordonanței președințiale, trebuie apreciată și în considerarea intervalului de timp scurs de la producerea faptului pretins prejudiciabil și până la introducerea cererii de ordonanță președințială; or, în cazul speței, faptul pretins prejudiciabil, care ar fi încasarea ratelor de către bancă la cursul valutar din data plății, cu obligația reclamantului de a suporta eventualele diferențe de curs valutar, precum și diminuarea patrimoniului reclamantului prin plata acestuia se repetă, lunar, începând cu data de 20.08.2008, nefiind vorba despre un eveniment care abia s-a produs sau este pe cale să se producă.

În ceea ce privește condiția neprejudecării fondului, dacă ar analiza aspectele invocate de reclamant, respectiv că pârâtele încasează comisioane abuzive și este obligat la executarea unor clauze pe care le consideră abuzive, instanța ar face o veritabilă cercetare a cererii ce face obiectul dosarului nr._, întrucât ar presupune să interpreteze clauzele contractuale, modul de încheiere a contractului, modul în care părțile și-au executat până în prezent obligațiile asumate, atâta vreme cât, așa cum s-a arătat în analiza situației premise, aparența dreptului nu este în favoarea reclamantului, ci chiar a pârâtei; așadar nu este îndeplinită nici această a doua condiție.

Cât privește condiția caracterului vremelnic al măsurii, aceasta este formal îndeplinită, de vreme ce obligarea pârâtelor să nu mai încaseze comisionul de administrare ar dura până la soluționarea definitivă a dosarului cu nr._, însă singură, această condiție nu este suficientă pentru admiterea cererii de ordonanță președințială în lipsa îndeplinirii celorlalte condiții cumulative de admisibilitate, motiv pentru care instanța va respinge, ca inadmisibilă, cererea de emitere a ordonanței președințiale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul M. M.-A., cu dom. ales in ..266-268, corp 60, ., Electromagnetica Business Park, sector 5, la C.A. C. M. Vicentiu în contradictoriu cu pârâta . IFN SA, cu sediul în București, ., Anchor Plaza, corp C, etaj 7, sector 6.

Cu drept numai de apel la Tribunalul București, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Cererea și motivele de apel se depun, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

F.-C. M. V.-A. M.

Red./Tehnored. FCM/ 29.05.2015

4 ex. /

Comunicat 2 ex..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4087/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI