Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 5241/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5241/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 5241/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR VI BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5241
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: T. F. A.
GREFIER: B. R.
Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă având ca obiect exercitarea autorității părintești, privind pe reclamantul G. D. în contradictoriu cu pârâta V. Ș., cu citarea în cauză a Autorității Tutelare – Primăria Sector 6 București.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 08.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 22.06.2015, iar ulterior, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 29.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 2711.2014, reclamantul G. D., în contradictoriu cu pârâta V. Ș., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorului G. A. Ș., de către ambii părinți, respectiv de reclamant și de pârâta V. Ș., în conformitate cu dispozițiile art. 483 și următ. din Noul Cod Civil, modificarea programului de vizitare al minorului în favoarea reclamantului, în sensul stabilirii unui program de vizitare mai extins și flexibil, în conformitate cu nevoile reale actuale ale fiului acestora minor în vârstă de 7 ani, modificarea modalității de executare a obligației de întreținere stabilită în sarcina reclamantului, în sensul stabilirii executării acesteia în principal, în natură, și doar în subsidiar, prin plata unei sume de bani.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este tatăl minorului G. A. Ș., născut la data de 21.07.2007. Prin sentința civilă nr.3389/26.04.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 6 București, minorul Ș. A. a fost încredințat spre creștere și educare mamei sale,V. Ș.. În prezent, ca urmare a intrării în vigoare la 1 octombrie 2011 a Noului cod civil român și, prin aceasta, a introducerii conceptului de autoritate părintească ca principală formă de ocrotire a minorului, reclamantul a solicitat aplicarea acestor noi dispoziții legale și stabilirea în mod expres a exercitării în comun a autorității părintești de către ambii părinți ai minorului A. Ș., în temeiul următoarelor dispoziții legale: art. 483 Noul Cod civil, conform căruia „autoritatea părintesc este ansamblul de drepturi și de îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți. Ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori. Art.487 și art. 488 Noul Cod civil, ale căror dispoziții detaliază conceptul de autoritate părintească, arătând drepturile și îndatoririle ce intră în conținutul acesteia. Art.503 Noul Cod civil, ce prevede că „(1) Părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească”. Art.505 din Noul Cod civil, conform căruia „(1) În cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc. (2) Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile dispozițiile privitoare la divorț”. Este valabilă în cazul când părinții nu au fost căsătoriți. Art.397 Noul Cod civil ce prevede că „După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel”. Așadar, în actuala concepție a legiuitorului, regula firească de altfel, o constituie exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți ai minorului, fie că aceștia conviețuiesc sau nu împreună, în timp ce exercitarea autorității părintești de către doar unul dintre părinți reprezintă excepția, și intervine numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 507 Noul Cod civil, conform căruia „Celalalt părinte exercită singur autoritatea părintească numai atunci când unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești, sau dacă, din orice motiv, este în imposibilitate de a-și exprima voința. Întrucât participarea ambilor părinți la activitatea de creștere și educare a copilului, prin exercitarea drepturilor părintești și prin îndeplinirea îndatoririlor specifice ce le revin față de minor servește atât interesului imediat, cât și interesului superior al acestuia, reclamantul a solicitat a se aprecia necesitatea și oportunitatea aplicării noilor dispoziții legale cu privire la exercitarea autorității părintești în cazul minorului A. Ș., prin stabilirea exercitării în comun a acesteia de către ambii părinți ai minorului. Acest lucru este cu atât mai necesar, cu cât, la acest moment, vârsta și situația minorului impune o atenție mai mare din partea părinților, fiind necesară o comunicare permanentă privind nevoile și opțiunile minorului, ținând cont de nivelul de dezvoltare intelectuală peste medie, dar și sub aspectul afinității față de ambii părinți, lipsindu-i modelul patern, și de care, din păcate, este lipsit prin atitudinea manifestată de către mamă prin diverse modalități de control și manipulare excesive în sistemul relațional al copilului. Mediul familial în care crește la acest moment nu-i conferă garanția de a se dezvolta în condiții normale, atât psihic și emoțional, restricțiile și îngrădirile impuse de cei de lângă el ducând la crearea de lacune în asimilarea și dezvoltarea aptitudinilor, abilitaților și potențialului minorului.
În ceea ce privește capătul de cerere privind modificarea programului de vizitare a minorului de către reclamant, tatăl său, această solicitare se întemeiază în fapt pe schimbarea împrejurărilor ce au fost avute în vedere la stabilirea programului anterior de vizitare al minorului. Astfel, prin aceeași sentință civilă din 2010 pronunțată când minorul nu împlinise încă vârsta de 3 ani, s-a stabilit un program de vizitare constând în „două weekenduri pe lună, duminică de la ora 8.00 la ora 20.00; cu ocazia sărbătorilor de Paști, C., Anul Nou și cu ocazia zilei de naștere a minorului alternativ câte un an la fiecare părinte”. Spre deosebire de situația din 2010, în prezent, minorul A. Ș. este în vârstă de 7 ani, a absolvit clasa pregătitoare și este acum elev în clasa I. Așadar, s-au modificat nu doar nevoile sale afective, dar și capacitatea sa de înțelegere și de relaționare cu părinții. În acest context, este evident că minorul se află într-o etapă nouă din viață, în care are nevoie să petreacă mai mult timp cu tatăl, aceasta fiind exclusiv în interesul dezvoltării sale afective și emoționale armonioase și a creării unei relații de sine. Scopul instituirii unui program de vizitare este acela al realizării dreptului reciproc atât al copilului, cât și al părintelui care nu locuiește cu acesta, de a avea între ei legături personale, legături ce au ca scop menținerea și consolidarea raporturilor afective, specific relațiilor de familie, dintre minor și părintele căruia nu i-a fost încredințat minorul. Or, programul stabilit prin sentința anterioară, ce presupune, în fapt, petrecerea de către copil a doar 2 zile (de duminică) pe lună împreună cu tatăl sau și a unor scurte perioade din vacanțe, instituie de fapt separarea de părintele cu care nu locuiește în mod statornic, precum și imposibilitatea de a cunoaște și de a beneficia de grija și de afecțiunea directă a acestuia, fapt ce îi poate crea traume emoționale și îi afectează personalitatea în curs de formare. Tocmai de aceea, reclamantul a solicitat a se aprecia că, în cauză se impune stabilirea în favoarea acestuia, părintele cu care minorul nu locuiește, a unui program de vizită mai extins și mai flexibil, care să creeze premisele necesare realizării efective a dreptului minorului de a-și cunoaște și părintele la care nu locuiește în mod statornic, întrucât numai în acest mod poate fi împlinită nevoia copilului și dreptul sau, totodată, de a nu fi separat de niciunul dintre părinții săi și de a avea relații personale și contacte directe, în mod regulat, cu fiecare dintre ei, chiar dacă aceștia își au reședința în locații diferite. Dreptul reciproc atât al copilului, cât și al părintelui care nu locuiește cu acesta, de a avea între ei legături personale este de altfel statuat în mod constant atât în jurisprudența internă, cât și în cea europeană. În considerarea tuturor acestor argumente, precum și a faptului că reclamantul are un program de muncă ce alternează 24 de ore fără întrerupere la serviciu cu 48, sau 72 de ore libere, reclamantul a solicitat acordarea următorului program de vizitare, cu posibilitatea luării minorului la domiciliul acestuia: 1) câte două weekenduri pe lună, de vineri de la ora 16.00 până duminică seara la ora 20.30; 2) câte două zile (după amiază) în cursul fiecărei săptămâni, în funcție atât de zilele sale libere din cursul săptămânii, cât și de programul minorului, zile în care să îl poată însoți la cursurile sau activitățile extracurriculare la care copilul va participa (cursuri de înot, șah, pictură, limbi străine etc.); 3) câte o jumătate din vacanța de iarnă în anii pari acea jumătate cuprinzând și zilele de 24, 25 și 26 decembrie, iar în anii impari cuprinzând zilele de 31 decembrie, 1 și 2 ianuarie; 4) o jumătate din vacanța de P., în anii impari, cuprinzând sărbătorile pascale, și în anii pari, cuprinzând cealaltă jumătate; în situația în care vacanța este de o săptămână integral alternativ la fiecare părinte, în anii pari la tată, în anii impari la mamă; 5) câte o jumătate din vacanțele intersemestriale; 6) o lună în vacanța de vară, integral sau chiar fragmentat în 2 intervale; 7) de zilele aniversare, respectiv ziua de naștere, precum și de ziua de nume (Sf. A.), alternativ câte un an la fiecare părinte.
În ceea ce privește capătul de cerere privind stabilirea ca modalitate principală de executare a obligației de întreținere în natură, reclamantul a învederat instanței că, în acest moment, acesta a fost obligat, prin sentința civilă nr. 8430/14.10.2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București, la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 1/6 din venitul său lunar net ( 4.314 lei), asta deoarece mai are un copil, A. M. G., conform certificatului de naștere atașat în fotocopie. Întrucât a fost în mod special interesat de educația și de dezvoltarea fiului său, reclamantul a dorit în mod special ca acesta să participe la diverse cursuri extracurriculare, precum înot, pictură, limbi străine, de natură să îi cultive și să îi pună în valoare înzestrarea intelectuală și talentele native, reclamantul a înțeles ca, în acest scop, să achite sumele de bani ce reprezintă taxele pentru cursuri, achiziționarea materialelor necesare acestora (precum echipamente sportive, cărți etc.). Este adevărat că, deși minorul are domiciliul stabilit la mama sa, și că aceasta își îndeplinește obligația de întreținere preponderent în natură, însă tot prin avansarea unor sume de bani din veniturile sale proprii, reclamantul a dorit să i se recunoască și acestuia dreptul de a face personal plata directă a acestor cursuri, pentru a avea siguranța înscrierii și a frecventării lor de către copil. Reclamantul a înțeles să contribuie în continuare de bunăvoie, așa cum a făcut-o și până în prezent, la asigurarea mijloacelor de existența, creștere și educare ale minorului, prin procurarea de hrană, îmbrăcăminte, rechizite, jucării, cărți, și alte bunuri necesare minorului, a căror valoare va fi menționată în bonurile fiscale pe care le va păstra ca dovadă. Pe de altă parte, reclamantul a formulat această solicitare și, în consecința admiterii capătului de cerere nr. 2, privitor la stabilirea unui program de vizită a minorului mai extins în favoarea sa, a tatălui, fapt care va presupune locuirea mai mult timp a copilului împreună cu reclamantul, astfel încât în mod firesc obligația sa de întreținere față de minor se va executa automat prin asigurarea efectivă și directă a mijloacelor de trai atâta vreme cât minorul locuiește cu reclamantul. Reclamantul a solicitat a se aprecia că, în acest mod, și-ar putea exercita de o manieră mai efectivă drepturile părintești, în sensul posibilității de a se ocupa direct de creșterea și educarea fiului său minor. Așadar, reclamantul a solicitat instanței admiterea cererii de a executa obligația de întreținere în principal, în natură, în cuantum echivalent a cel puțin jumătate din procentul stabilit de instanță din veniturile sale salariale nete lunare, asigurându-i fie parte din mijloacele de existență, creștere și educare, fie prin efectuarea plății directe a unor sume ce reprezintă investiții în educația școlară și extrașcolară a copilului, restul obligației urmând a fi executată ca și până în prezent, prin plata/depunerea sumei aferente de bani în cont bancar. Reclamantul a învederat instanței că, eventuala respingere a acestei solicitări, ar fi de natură să creeze un regim discriminatoriu între părinți, reclamantului, reducându-i-se rolul de părinte la cel de „furnizor” al unei pensii de întreținere, fără a putea decide modalitatea și măsura în care această sumă de bani este utilizată pentru acoperirea nevoilor superioare de educație și formare intelectuală, afectivă, spirituală etc. ale copilului părților.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, sentința civilă nr.8430/14.10.2013 pronunțată de Judecătoria sector 6 București, sentința civilă nr.3389/26.04.2010 pronunțată de Judecătoria sector 6 București, certificat de naștere privind pe G. A. M., scrisoare medicală din data de 25.04.2014, bilet de trimitere, scrisoare medicală, raport în urma consultației psihologice nr.191 din data de 16.04.2014, înscrisuri medicale privind pe minorul G. A., chitanțe, bonuri fiscale.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul G. D., să se dispună respingerea cererii de exercitare și de către reclamant a autorității părintești, respingerea cererii de modificare a programului de vizitare a minorului și respingerea de modificare a modalității de executare a obligației de întreținere.
Astfel, în ce privește exercitarea în comun a autorității părintești, pârâta a solicitat respingerea acesteia, motivat de faptul că, potrivit sentinței civile nr.3389/26.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sector 6 în dosarul nr._, s-a dispus încredințarea minorului A. Ș., născut la data de 21.07.2007, către mamă, cu obligarea tatălui la plata unei pensii de întreținere. Potrivit dispozițiilor art.403 din noul Cod civil „în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați”. Din susținerile reclamantului nu reiese că există vreo modificare de orice fel în creșterea și educarea minorului, prezenta cerere fiind făcută cu scopul exclusiv de a exercita un control abuziv asupra minorului și asupra sa, ca mamă a minorului. Prezenta cerere nu are nici un fundament atât legal cât și faptic în ce privește creșterea și educarea minorului. De câte ori a dorit, acesta sau minorul, să aibă legături personale, acest lucru s-a și întâmplat, ambii având acordul pârâtei, chiar prezumat, de a vorbi, de a merge cu minorul în concediu sau la un film, teatru, înot. Numai că, reclamantul a prezumat că are drepturi absolute și discreționare asupra reclamantei și asupra minorului și a încercat pe orice cale să le exercite, în detrimentul dezvoltării psiho-fizice a minorului. Concret, a plecat în concediu cu minorul doar pentru a-și crea dovezi care să justifice prezenta cerere, a făcut abonament la un centru de fitness și SPA ignorând faptul că minorul merge la înot la Steaua de mult timp. Probabil, reclamantul a mers cu altcineva la acel centru de fitness și SPA, și atunci când a avut nevoie de probe a dus și minorul. Dacă ar fi să facă, ca mamă, o analiză a comportamentului reclamantului, chiar subiectivă, acesta a mințit în cel mai josnic mod copilul că merge cu acesta în diverse locuri, și a uitat să vină să îl ia cu lunile, îi subminează autoritatea față de minor, îi aduce injurii pe care minorul, în naivitatea lui i le reproduce, fără a le înțelege sensul. Astfel că, în ce privește capătul de cerere de exercitare a autorității părintești și de către reclamant, având în vedere caracterul strict șicanator al acestuia, pârâta a solicitat să se dispună respingerea acestuia, reclamantul având posibilitatea să contribuie la creșterea și educarea minorului, numai că își bate joc de copil și de aceasta. În ce privește modificarea programului de vizitare, pârâta a solicitat respingerea acestuia motivat de faptul că nu are cunoștință de modificările ca urmare a creșterii minorului, de nevoile afective ale minorului. Chiar dacă instanța ar dispune modificarea programului de vizitare a minorului în sensul ca tatăl acestuia să îl ia la un sfârșit de săptămână, nu ar face decât să dezamăgească un copil pentru că tatăl său nu se ține de cuvânt, cu atât mai mult că nu poate să îl ia 3 zile consecutiv. Programul de lucru al reclamantului face imposibil să stea cu minorul 3 zile consecutiv, în condițiile în care turele la serviciu ale reclamantului sunt de câte 3 zile la fiecare sfârșit de săptămână. De nenumărate ori a promis minorului că vine să îl ia să meargă cu el fie câteva zile, fie la sfârșit de săptămână, uită să vină să îi ia și, ceea ce este mai rău, nici măcar nu îl sună să îi explice de ce nu mai poate să vină. De fiecare dată pârâta trebuie să explice minorului că nu asta a fost intenția, și că probabil, a intervenit ceva la serviciul acestuia și nu mai poate. În ce privește modificarea comportamentului minorului, reclamantul a depus la dosar o adeverință falsă emisă de către dr. T. D. M., medic neuropsihiatru. Adeverința este falsă, motivat de următoarele: se menționează că minorul a fost consultat la data de 25.03.2014, când de fapt acesta era prezent la after-school, așa cum reiese din caietul elevului unde, la data de 25.03.2014, a făcut exerciții la matematică, și de unde nu putea fi luat fără acordul acesteia; presupusul consult nu poate fi făcut fără acordul pârâtei, aceasta nu și l-a exprimat niciodată, pârâta și minorul nu au fost prezenți niciodată la consult medical psihiatric, și nu au fost consultați psihiatric, nici pârâta și nici minorul, de către dr. T. D. M., ceea ce conduce, fără echivoc, la ideea că este o adeverință falsă. De altfel, împotriva dr. T. D. M. și împotriva reclamantului G. D., pârâta a depus la P. de pe lângă Judecătoria Sector 6 o plângere penală pentru fals și uz de fals, motivat de faptul că în România este o practică larg răspândită să se emită acte false, practică ce trebuie să înceteze. Contrar textelor din hotărârilor CEDO, reclamantul nu a justificat în vreun fel constructiv de ce ar trebui modificat programul de vizitare a minorului, pentru că în timpul săptămânii are școală, after-school, înot și program bine stabilit, modificarea acestui program având menirea să modifice echilibrul minorului. În ce privește capătul de cerere de stabilire ca modalitate principală de executare a obligației de întreținere în natură, situația este mult mai gravă. Reclamantul a clamat sus și tare că are drepturi asupra minorului, dar a uitat cu desăvârșire să își execute obligațiile. Pentru ca să își execute obligația de plată a pensiei de întreținere a minorului, de fiecare dată trebuie să apeleze la executare silită prin poprire a veniturilor reclamantului. Astfel că, mențiunea reclamantului că își execută de bună voie obligația de plată a pensiei de întreținere, este falsă, pârâta fiind nevoită să pună poprire pe salariul reclamantului, în această situație pensia minorului venind cu mare întârziere. Mai mult, în nenumărate rânduri reclamantul a sunat executorul judecătoresc să îl amenințe să nu-i mai blocheze veniturile, că altfel îl da în judecată. Astfel, modificarea modalității principale de contribuție nu va face decât să îngreuneze și mai mult recuperarea pe calea executării silite prin poprire a sumelor de bani pe care reclamantul nu înțelege și refuză cu bună știință să le plătească. Se desprinde o singură concluzie: reclamantul refuză să își aducă vreo contribuție financiară sau în natură, sau în vreun alt fel la creșterea și educarea minorului, acesta fiind și motivul principal pentru care pârâta a solicitat respingerea acestui capăt de cerere. Având în vedere cele arătate, pârâta a solicitat să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul G. D., să se dispună respingerea cererii de exercitare și de către reclamant a autorității părintești, respingerea cererii de modificare a programului de vizitare a minorului și respingerea de modificare a modalității de executare a obligației de întreținere, în sensul executării în natură, cu cheltuieli de judecată.
Alăturat întâmpinării, pârâta a anexat un set de înscrisuri, în copie, filele 46-104.
La termenul de judecată din data de 16.03.2015, pârâta a depus la dosar, în copie, un set de înscrisuri (filele 114-150 și 151-249).
La același termen de judecată, reclamantul a depus la dosar, în copie, un set de înscrisuri (filele 250-260).
Instanța a încuviințat pentru părți probele cu înscrisuri, interogatoriul și testimonială.
Interogatoriile părților au fost administrate, răspunsurile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei (filele 268, 269 și 270).
La termenul de judecată din data de 27.04.2015, instanța a procedat la audierea martorilor S. G. B. și D. C. D., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei (filele 271, 272 și 273, 274).
Pârâta a depus la dosar înscrisuri cu privire la situația școlară a minorului și un abonament la înot (filele 275 și 276).
Urmare solicitării instanței, la data de 05.06.2015, prin compartimentul registratură, au fost înaintate la dosar relațiile comunicate de Consiliul Local al Sectorului 6 Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (filele 281-285).
La termenul de judecată din data de 08.06.2015, părțile au depus la dosar înscrisuri, în copie, filele 286-291 și 292-295.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3389/26.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, s-a dispus încredințarea minorului G. A.-Ș., născut la data de 21.07.2007 către mamă, a fost obligat tatăl la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 495 lei lunar în favoarea minorului și a fost stabilit un program de vizitare a minorului în favoarea tatălui, astfel: două week-end-uri pe lună, duminică de la ora 08:00 la ora 20:00; cu ocazia sărbătorilor de Paști, C., Anul Nou și cu ocazia zilei de naștere a minorului alternativ câte un an la fiecare părinte, potrivit înțelegerii intervenite între părți.
Prin sentința civilă nr. 8430/14.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, instanța a dispus majorarea pensiei de întreținere datorate de tată în favoarea minorului, de la suma de 460 lei lunar la o cotă de 1/6 lei lunar din venitul său net lunar, în cuantum de 4314, până la majoratul minorului.
În ceea ce privește exercitarea autorității părintești în comun, instanța reține că, față de obiectul prezentei cauze, în speță sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, potrivit cu care dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție si obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil. Aceste prevederi sunt reluate, de asemenea, în art. 6 alin. 6 C.civ. Dispoziția legală trebuie coroborată cu art. 230 lit. m din același act normativ, potrivit căruia, la data intrării în vigoare a Codului civil, se abrogă Legea nr. 4/1953 privind Codul familiei, cu modificările și completările ulterioare.
Referitor la autoritatea părintească, potrivit art. 483 Cod Civil „A. părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparține în mod egal ambilor părinți (alin.1). Părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia și îl asociază pe copil la toate deciziile cere îl privesc, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate (alin.2). Ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori (alin.3)”. De asemenea, art. 396 din Noul Cod Civil intitulat „Raporturile dintre părinții divorțați și copiii lor minori” prevede că „instanța de tutelă hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă”.
În noua reglementare, regula, înscrisă în art. 397 C.civ., este ca autoritatea părintească să se exercite de către ambii părinți. Cu toate acestea, „dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți” (art.398 alin.1), celălalt părinte păstrând „dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia” (art. 398 alin.2).
Prevederile art. 505 Cod civil stabilesc că :”În cazul copilului din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita concomitent sau, dupa caz, succesiv fata de ambii parinti, autoritatea parinteasca se exercita in comun si in mod egal de catre parinti, daca acestia convietuiesc. Daca parintii copilului din afara casatoriei nu convietuiesc, modul de exercitare a autoritatii parintesti se stabileste de catre instanta de tutela, fiind aplicabile prin asemanare dispozitiile privitoare la divort.
În speță, instanța, în temeiul art. 397 C.civ., va stabili ca autoritatea părintească a minorului să fie exercitată în comun de ambii părinți, care au deopotrivă capacitatea de a-i oferi condiții adecvate de evoluție fizică, psihică și intelectuală, această modalitate de realizare a ansamblului de drepturi și îndatoriri ale părinților față de copilul lor minor constituind regula în materia autorității părintești, nefiind dovedită în cauză existența vreunei împrejurări care să impună o altă soluție.
Dispozițiile legale mai sus enunțate vor fi interpretate coroborat cu principiul interesului superior al copilului, consacrat prin dispozițiile art. 263 C.civ., raporturile dintre părinții divorțați și copiii lor minori urmând a fi stabilite cu luarea în considerare prioritară a acestui principiu.
A. părintească asupra minorului nu este doar un drept al părintelui, ci și un drept al copilului, de care acesta poate fi lipsit doar în situații speciale ce țin de interesul său superior. Ea cuprinde dreptul și, totodată, îndatorirea părinților de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului.
Potrivit art. 5 din Legea nr.272/2004, copilul are dreptul la protecție și asistență în realizarea și exercitarea deplină a drepturilor sale, iar răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților – deci, inclusiv tatălui – aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia, iar potrivit art. 44 alin. (2) din același act normativ, părinților le revine responsabilitatea de a asigura cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și dezvoltării copiilor și sunt obligați să le asigure copiilor condițiile necesare pentru creștere, educare, învățătură și pregătire profesională.
Este de necontestat faptul că interesul superior al copilului este în sensul de a beneficia de toate drepturile sale, de a-i fi ocrotite toate interesele și de a beneficia de prezența ambilor părinți care să poată, din punct de vedere legal, să îi confere siguranța și stabilitatea de care are nevoie.
În speță, instanța apreciază, pe baza probelor administrate, că și reclamantul poate să îi ofere minorului fundamentul afectiv și suportul material și moral de care acesta are nevoie pentru creștere și educare, relațiile tensionate dintre părinți împiedicând protejarea intereselor minorului și de către reclamant și acționând în detrimentul minorului.
În cauză, nu s-a făcut nicio dovadă privind existența unor motive temeinice pentru care ar fi în interesul minorului ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către mamă, ci doar s-a probat existența relațiilor tensionate dintre părți, care se repercutează negativ asupra relațiilor dintre părinți și copilul lor minor. Conform declarației martorului Scorștea G.-B. (fila 271), reclamantul este permanent preocupat de buna creștere a copilului.
Întrucât prin măsura solicitată de pârâtă, copilul ar fi lipsit de ocrotirea reclamantului fără niciun motiv temeinic, fără ca acesta să manifeste dezinteres față de minor și dorindu-și să participe direct și constant la creșterea și educarea minorului, iar această lipsă este contrară interesului superior al copilului, instanța va stabili ca exercitarea autorității părintești a minorului G. A.-Ș., născut la data de 21.07.2007, să se realizeze în comun de ambii părinți.
Referitor la cererea reclamantului privind modificarea legăturilor personale cu minorul, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 401 alin. 1 Cod civil, care consacră dreptul părintelui separat de copilul său de a avea legături personale cu acesta, precum și dispozițiile art. 403 Cod civil, care stabilesc faptul că în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților față de copiii lor minori.
De asemenea, vor fi avute în vedere dispozițiile art.262 alin.2 C.civ. și cele ale art. 14 și art.16 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care dispun în sensul că minorul care nu locuiește la unul dintre părinții săi are dreptul de a avea legături personale cu acesta, iar exercițiul acestui drept nu poate fi limitat decât în condițiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului, reglementat de dispozițiile art. 263 C.civ.
Așadar, posibilitatea copilului și cea a părintelui la care nu locuiește în mod statornic de a întreține relații personale și contacte directe regulate sunt drepturi recunoscute de lege în favoarea celor doi, copil și părinte, limitările putând fi impuse doar de instanța judecătorească, în interesul superior al copilului, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
Din raportul de evaluare a relațiilor dintre minor și fiecare dintre părinți, efectuat în cauză de D.G.A.S.P.C Sector 6 (fila 282), instanța reține că o extindere într-o măsură cât mai mare a programului de legături personale dintre tată și minor este benefică acestuia din urmă, copilul resimțind nevoia prezenței tatălui în viața sa și un suport din partea mamei în acest sens.
Totodată, din declarația martorului audiat în cauză la solicitarea reclamantului a rezultat faptul că pârâta îngrădește dreptul reclamantului la a menține legăturile personale cu fiul său.
Reținând, pe de o parte, faptul că păstrarea relației personale cu tatăl său reprezintă pentru minor o necesitate și un beneficiu pentru dezvoltarea armonioasă a personalității sale, iar, pe de altă parte, faptul că nu rezultă din probele administrate nici un motiv pentru înlăturarea în totalitate a posibilității pentru minor și pentru părintele nerezident de a menține aceste legături, instanța, pentru stabilirea modalității concrete în care tatăl va menține legăturile personale cu copilul, are în vedere atât limita în care reclamantul și-a formulat cererea de chemare în judecată, cât și programul zilnic al copilului.
Astfel, instanța va modifica programul de menținere a legăturilor personale între tată și minor, cu posibilitatea găzduirii minorului de către tată, astfel: în primul și al treilea sfârșit de săptămână din lună, începând de sâmbătă ora 10:00 până duminică ora 20:00; câte două zile în cursul fiecărei săptămâni, ce urmează a se stabili în concret prin înțelegerea părților în funcție de programul zilnic al reclamantului și al minorului, în care tatăl să îl însoțească pe minor la cursurile sau activitățile extrașcolare la care va participa minorul; jumătate din vacanța de iarnă, care în anii pari să includă și zilele de 24, 25 și 26 decembrie, iar în anii impari să includă și zilele de 31 decembrie, 1 și 2 ianuarie; jumătate din vacanța de Paști, care în anii impari să cuprindă și sărbătoarea de Paști; jumătate din vacanțele intersemestriale; timp de o lună în vacanța de vară; de ziua de naștere a minorului în anii pari și de ziua de onomastică a minorului în anii impari. Instanța nu va încuviința cererea reclamantului de a găzdui minorul de vineri de la ora 16:00 până duminică seara la ora 20:30, având în vedere necesitatea de a respecta un anumit program de odihnă al minorului la sfârșit și la început de săptămână. În ceea ce privește activitățile extrașcolare la care minorul poate merge însoțit de tată câte două zile în cursul fiecărei săptămâni, instanța constată că din înscrisul depus la fila 59 dosar rezultă că minorul în prezent urmează cursuri de pictură și istoria artelor. De asemenea, acest program se poate desfășura și cu privire la activități extrașcolare la care minorul ar fi înscris în viitor.
Instanța atrage atenția părților ca pe viitor să respecte anumite obligații ce le revin în calitate de părinți, pentru a răspunde corespunzător nevoilor minorului, astfel cum aceste obligații au fost inserate ca recomandări în raportul de evaluare întocmit de D.G.A.S.P.C Sector 6. Astfel, tatăl are obligația de a se abține a mai transmite minorului informații despre cuplul de adulți, iar mama are obligația de a accepta relația bună pe care copilul o are cu tatăl. De asemenea, ambii părinți trebuie să evite discreditarea celuilalt părinte de față cu minorul și să stabilească un dialog constructiv.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de stabilire a obligației de întreținere în natură, instanța reține că potrivit art. 529 alin.2 din C.civ., legea stabilește următoarele plafoane maximale din venitul lunar net al celui obligat la întreținere: până la ¼ pentru un copil, până la 1/3 pentru doi copii, până la 1/2 pentru trei sau mai mulți copii. Totodată, potrivit art. 530 alin. 1 Cod civil, obligația de întreținere se execută în principal în natură, iar în subsidiar, prin achitarea unei pensii de întreținere. Conform certificatului de naștere depus la dosar de reclamant (fila 16) acesta mai are în întreținere un copil.
Având în vedere veniturile actuale nete ale reclamantului, în cuantum de 4314 lei, precum și limita maximă stabilită de lege pe care părintele este obligat să o achite ca obligație de întreținere pentru doi copii, instanța constată că reclamantul poate fi obligat la suma 719 lei lunar în favoarea minorului.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul solicită modificarea modalității de îndeplinire a obligației de întreținere față de minor, respectiv din pensie de întreținere în natură, motivat de faptul că acesta contribuie de bunăvoie la întreținerea copilului, prin asigurarea în natură a satisfacerii nevoilor acesteia de creștere, îngrijire și educare.
Instanța constată, față de probele administrate în cauză de reclamant, că cererea formulată nu este întemeiată, întrucât acesta nu a probat faptul că în limita a 1/6 din veniturile sale lunare, adică în limita sumei de 719 lei lunar, contribuie în natură la cheltuielile minorului.
Astfel, înscrisurile depuse la filele 27-30 nu sunt relevante, reprezintă un abonament contractat cu un club sportiv în beneficiul reclamantului și al copilului, însă din acest contract nu se poate determina ce sumă achită reclamantului pentru serviciile de care beneficiază acesta și ce sumă achită pentru serviciile de care beneficiază copilul, costurile nefiind egale. Înscrisurile depuse la fila 31 nu sunt relevante întrucât nu se poate determina pentru cine au fost achitate sumele de bani respective, reclamantul nu a completat înscrisurile cu o altă probă pentru a dovedi că cel care a beneficiat de acel bilet a fost minorul. De asemenea, instanța constată din înscrisurile depuse la filele 101-102 dosar faptul că pârâta s-a aflat în situația de a solicita executarea silită pentru achitarea pensiei de întreținere în favoarea minorului, fapt care dovedește că reclamantul nu și-a executat obligația de întreținere de bunăvoie.
Prin urmare, instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada temeiniciei cererii formulate, respectiv nu a probat faptul că în limita a 1/6 din veniturile lunare pe care le obține a contribuit la întreținerea lunară în natură a minorului, motiv pentru care instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de stabilire a obligației de întreținere în natură.
În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, cererea cu privire la cheltuieli fiind admisă doar în parte, pentru suma de 400 de lei, motivat de admiterea a două capete de cerere din cele trei formulate de reclamant.
Instanța nu va obliga reclamantul la plata unor cheltuieli de judecată către pârâtă, având în vedere faptul că aceasta nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei, astfel cum prevăd dispozițiile art. 452 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamantul G. D., CNP_, cu domiciliul în Bacău, .. 42, ., apartament 10 și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta V. Ș., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., etaj 3, apartament 16, sector 6, cu citarea în cauză a Autorității Tutelare – Primăria Sectorului 6 București, cu sediul în București, Calea Plevnei nr. 147-149, sector 6.
Stabilește ca exercitarea autorității părintești a minorului G. A.-Ș., născut la data de 21.07.2007, să se realizeze în comun de ambii părinți.
Modifică programul de menținere a legăturilor personale între tată și minor, cu posibilitatea găzduirii minorului de către tată, astfel: în primul și al treilea sfârșit de săptămână din lună, începând de sâmbătă ora 10:00 până duminică ora 20:00; câte două zile în cursul fiecărei săptămâni, ce urmează a se stabili în concret prin înțelegerea părților în funcție de programul zilnic al reclamantului și al minorului, în care tatăl să îl însoțească pe minor la cursurile sau activitățile extrașcolare la care va participa minorul; jumătate din vacanța de iarnă, care în anii pari să includă și zilele de 24, 25 și 26 decembrie, iar în anii impari să includă și zilele de 31 decembrie, 1 și 2 ianuarie; jumătate din vacanța de Paști, care în anii impari să cuprindă și sărbătoarea de Paști; jumătate din vacanțele intersemestriale; timp de o lună în vacanța de vară; de ziua de naștere a minorului în anii pari și de ziua de onomastică a minorului în anii impari.
Respinge ca neîntemeiată cererea de stabilire a obligației de întreținere în natură.
Executorie provizoriu de drept cu privire la exercitarea autorității părintești și programul de legături personale.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
T. F. A. B. R.
Red. Jud. T.F.A./Thred.MV
5 ex./20.07.2015
| ← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 5236/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5200/2015.... → |
|---|
