Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 03/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 10076/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.12.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: G. A.

GREFIER: A. J.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității, formulată de petentul M. București în contradictoriu cu intimatul P. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, la prima strigare, nu s-au prezentat părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, conform art. 104 pct. 13 HCSM 387/2005.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, la a doua strigare, nu s-au prezentat părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța ia act de faptul că petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 6 și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 30.07.2015, sub nr._.303.2015, petentul M. București, în contradictoriu cu intimatul P. C., a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității .

În motivarea cererii, petentul a arătat că prin procesul-verbal nr._ P. C. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei întrucât, în calitate de șofer taxi cu nr. de înmatriculare_, cu autorizație taxi nr. 6864 deținută de . SRL a desfășurat activitate de transport persoane în regim de taxi, fără a putea prezenta la momentul controlului asigurare obligatorie auto și contractul cu dispeceratul taxi. Faptele menționate constituie încălcarea dispozițiilor art. 55 pct.3 lit. e) din Legea 38/2003. Autoturismul avea lampa taxi aprinsă pe cupola pe culoarea verde, iar aparatul de taxat în funcțiune. Contravenientul a menționat la rubrica obiecțiuni că actele solicitate sunt la firmă.

Din înscrisurile depuse în cadrul probatoriului, rezultă că aceasta nu deține bunuri mobile și imobile astfel încât nu exista posibilitatea executării silite, sens în care petentul a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

Potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda - în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator - va sesiza instanță de judecata pe a cărei raza teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amenda care a fost achitata ”.

De asemenea, potrivit art. 39 ind. 1 alin. 1 - din același act normativ „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu exista posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amenda care a fost achitata ”.

(2) în cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.

În cauză, petentul a considerat că nu este posibilă executarea silită împotriva intimatului, întrucât acesta nu realizează venituri și nici nu deține bunuri urmăribile, aspect ce rezultă din demersurile efectuate. Totodată, în soluționarea cererii deduse judecății trebuie avute în vedere dispozițiile art.391 alin.2 din O.G. nr.2/2001. La stabilirea numărului de ore trebuie avut în vedere cuantumul amenzii neachitate și H.G. nr.23/2013, precum și limitarea impusă de art.391 alin.2 din O.G. nr. 2/200

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 391 din OG nr. 2/2001, art. 150 și art. 194 din Cod. proc.civ.

Reclamantul a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri (f. 3-30).

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

În privința excepției necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Potrivit art.9 alin.3 din OG 2/2001 (în forma în vigoare la data introducerii cererii), în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Având în vedere că în cazul de față domiciliul contravenientului se află în sectorul 3 București, față de dispozițiile legale mai sus arătate, instanța constată că nu este competentă să soluționeze prezenta cauză, motiv pentru care, în temeiul art. 132 C.proc.civ. va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul M. București, cu sediul în Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, București, în contradictoriu cu intimatul P. C., având CNP_, cu domiciliul în București, .. 2, ., ., în favoarea Judecătoriei Sector 3.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 3.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.G.A /Thred.TPC4 ex./18.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI