Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 65/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 65/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 65/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 65

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: I. D. M.

GREFIER: E. C. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității, privind pe petenta Direcția G. de Poliție a Municipiului București, în contradictoriu cu intimatul L. F. T..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art. 7 din OG nr. 55/2002 și art. 9 și 391 din OG nr. 2/2001, în forma în vigoare la data sesizării instanței – data de 02.06.2014, având în vedere că modificarea legislativă privind competența soluționării a acestor cereri a intervenit ulterior, la data de 30.08.2014, fiind aplicabilă doar cererilor introduse după această dată, apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze litigiul.

De asemenea, instanța, față de probatoriul solicitat, în conformitate cu disp. art. 238 Cod de procedură civilă apreciază că procedura necesară pentru cercetarea procesului durează 1 zi.

Instanța, considerând proba cu înscrisurile depuse de petentă la dosar ca fiind admisibilă și concludentă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 și art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, o încuviințează.

Instanța constată cauză în stare de judecată și o reține în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 06.02.2014, sub nr._, petenta Direcția G. De Poliție A Municipiului București a chemat în judecată pe intimatul L. F. T., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal . nr._/20.10.2010 cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii în fapt, petenta a arătat că intimatul L. F. T. a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal menționate anterior, dar nu a achitat amenda stabilită prin acesta în termen de 15 zile de la comunicare și nici nu a înțeles să îi conteste, procesele-verbale devenind astfel titlu executoriu, conform prevederilor art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Acesta a fost trimis, în vederea executării silite, Primăriei Comunei Izvoru Berheciului, județul Bacău. Primăriei Comunei Izvoru Berheciului, județul Bacău, a comunicat faptul că sus-numitul nu deține bunuri urmăribile și nu are venituri ce pot fi urmărite sau executate silit motiv pentru care nu poate fi continuată procedura de executare silită.

A solicitat ca la pronunțarea hotărârii să se aibă în vedere faptul că pârâtul nu a depus diligențe în vederea achitării chiar și parțiale a sumei stabilite prin acest titlu executoriu.

Având în vedere cele arătate mai sus, a considerat că singura modalitate de sancționare a contravenientului, având în vedere lipsa unor bunuri urmăribile, este înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a prestării unei activități în folosul comunității.

A apreciat că transformarea amenzii contravenționale în sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității reprezintă un demers necesar și util în atingerea scopului pentru care a fost emis actul normativ care a stat la baza aplicării sancțiunilor contravenționale și anume acela de a descuraja persoanele care comit astfel de fapte, în deplină cunoștință de cauză și cu o atitudine de sfidare a normelor legale.

Totodată, petenta a solicitat să e aibă în vedere faptul că, prin Decizia nr.7/20.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite privind recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, s-a reținut că se poate dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, chiar și atunci când această din urmă sancțiune nu este prevăzută, prin lege, alternativ cu amenda.

Față de cele menționate mai sus, a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată, iar pe fond să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal sus-menționat cu sancțiunea obligării pârâtului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, OUG nr. 108/2003 pentru desființarea închisorii contravenționale, pe dispozițiile O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, precum și pe dispozițiile art. 99 alin. 2 din codul de procedură civilă coroborate cu art. 107 alin. 1 din același act normativ.

În susținerea cererii au fost anexate în copie următoarele înscrisuri: procesul verbal CC nr._/20.10.2010, somați nr.611/05.06.2013 și dovada îndeplinirii proceduri de comunicare a acesteia, titlu executoriu nr.44/05.06.2013, procesul verbal încheiat la 18.10.2013, adresa nr.2518/18.09.2013, adresa nr.2493/16.09.2013, adresa nr.2519/18.09.2013, adresa nr.2520/18.09.2013, adresa nr.2662/03.10.2013, adresa nr.2665/03.10.2013, adresa nr.R/9166/04.10.2013, adresa nr._/04.10.2013, hotărârea nr.9/2013, adresa nr.1477/27.11.2013.

Prin sentința civilă nr.6148/17.09.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, declinându-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 21.11.2014, sub nr._ 72014.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal nr._ din data de 20.10.2010, întocmit de petenta Direcția G. de Poliție a Municipiului București, intimatul L. F. T. a fost sancționată cu amendă totală de 120 lei (f. 3 din dosarul nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București).

Din probele administrate în cauză rezultă faptul că sancțiunea a rămas definitivă prin aceea că împotriva procesului-verbal nu a fost exercitată calea de atac prevăzută de lege, iar amenda nu a fost achitată și nu există posibilitatea executării silite întrucât intimatul nu are venituri sau bunuri urmăribile.

Conform art. 9 alin. 3 și art. 391 din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, se va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată. În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.

Potrivit art. 13 din OG 55/2002, natura activităților ce vor fi prestate de contravenient în folosul comunității se stabilește pe baza datelor comunicate de primarul localității în care acesta își are domiciliul sau reședința, ținând seama de aptitudinile sale fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii profesionale.

De asemenea, prin decizia nr. 7/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Potrivit art. 2 din Ordonanța nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității și închisorii contravenționale, „activitatea în folosul comunității se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și al altor așezăminte social-culturale”. Conform art. 16 din același act normativ, „Consiliul local stabilește prin hotărâre, potrivit prevederilor art. 2, domeniile serviciilor publice și locurile în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității”.

Astfel cum prevede art. 15 alin. 4 din Ordonanța nr. 55/2002, „sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută în raza unității administrativ-teritoriale în care contravenientul își are domiciliul sau reședința”.

Având în vedere starea de fapt prezentată și dispozițiile legale incidente, instanța reține că sunt întrunite condițiile pentru înlocuirea amenzii contravenționale de 120 lei, aplicate prin procesul verbal nr._ din data de 20.10.2010 cu sancțiunea prestării de activități în folosul comunității pe o durată de 7 ore, de natura celor stabilite prin hotărârea Consiliului Local a unității administrativ teritoriale în circumscripția căreia se află domiciliul intimatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petenta Direcția G. de Poliție a Municipiului București, cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 19, sector 3, în contradictoriu cu intimatul L. F. T. (având CNP_), cu domiciliul în Com. Izvoru Berheciului, ..

În baza art. 9 din O.G. nr. 2/2001 dispune înlocuirea amenzii contravenționale de 120 lei, aplicate prin procesul verbal nr._ din data de 20.10.2010 cu sancțiunea prestării de activități în folosul comunității pe o durată de 7 ore, de natura celor stabilite prin hotărârea Consiliului Local a unității administrativ teritoriale în circumscripția căreia se află domiciliul intimatului.

Cu drept de recurs, în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit art. 391 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

Cererea de recurs și motivele de recurs se depun în două exemplare la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității, conform art. 490 Cod procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. I.M./ Dact. C.P..

04 exemplare/23.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 65/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI