Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 5624/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5624/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 5624/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5624

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 14.07.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. C. Ș.

GREFIER: E. S.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect învestire cu formulă executorie formulată de petenta COMPANIA N. DE AUTOSTRAZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. - DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI ȘI PODURI CLUJ.

La apelul nominal nu se prezintă părțile.

Cauza se soluționează fără citarea părților în conformitate cu prevederile art. 641 alin. 2 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanț, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București în temeiul art. 641 alin. 2 cod procedură civilă și reține cauza spre soluționare pe excepția invocată.

INSTANȚA

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj – N. la data de 11.06.2015, sub nr._, petenta COMPANIA NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A. prin DIRECȚIA REGIONALA DE DRUMURI ȘI PODURI CLUJ a solicitat învestirea cu formulă executorie a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/12.07.2012, privind pe debitorul LASZO S..

Cererea a fost legal timbrată, conform chitanței depuse la dosar.

P. încheierea nr. 6620/CC/23.06.2015, Judecătoria Cluj – N. a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 03.07.2015.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepția necompetenței teritoriale a instanței, o constată întemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 641 alin. 2 Cod procedură civilă, cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în camera de consiliu, fără citarea părților.

Având în vedere că, în prezenta cauză, cererea de învestire cu formulă executorie este formulată de un creditor al cărui sediu este în București, .. 38, sectorul 1 (iar nu în sectorul 6 cum a reținut Judecătoria Cluj-N.), iar debitorul are domiciliul Municipiul Satu M., rezultă că Judecătoria Sectorului 6 București nu este competentă teritorial să soluționeze această cauză după niciunul din criteriile menționate de art. 641 alin. 2 din codul de procedură civilă.

Pentru aceste motive, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declina competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petenta COMPANIA N. DE AUTOSTRAZI ȘI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. - DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI ȘI PODURI CLUJ, cu sediul în București, .. 38, sectorul 1, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Nesupusă niciunei căi de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 5624/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI