Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 4914/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4914/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 4914/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4914

Ședința publică din data de 22.06.2015

Instanța constituită din

P. C. A. E.

GREFIER A. V.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată, privind pe creditoarea . administrator judiciar SMDA Insolvency Specialists S.P.R.L și pe debitoarea ..

La apelul nominal făcut in ședință publică se prezintă debitoarea, prin consilier juridic D. L. C. care depune delegație la dosar, lipsă fiind creditoarea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că debitoarea a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură.

Instanța, constatând că este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, verificându-și competența conform art. 131 C.p.c., pune în discuție excepția necompetenței teritoriale, invocată de debitoare prin întâmpinare.

Debitoarea, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției, având în vedere dispozițiile art. 107 alin. 1 C.p.c., arătând că sediul societății este în B., astfel încât competentă să judece prezenta cerere este Judecătoria B..

Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 6 București, invocată de debitoare.

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.05.2015, creditoarea . contradictoriu cu debitoarea ., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună emiterea împotriva debitoarei a unei ordonanțe de plată pentru suma de 105.974.70 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, la care se adaugă în conformitate cu prevederile contractelor nr._/01.12.2010, nr._/26.05.2009, nr._/09.04.2003, nr._/30.11.2001, penalități de întârziere în cuantum de 11.300,96 lei, calculate de la data scadenței până la data depunerii prezentei cereri și penalități în cuantum egal cu nivelul dobânzilor datorate pentru obligațiile bugetare pe fiecare zi de întârziere de la data depunerii cererii până la data plații efective a debitului, precum și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, între societatea acesteia și debitoare au intervenit patru contracte de prestări servicii publice de salubrizare înregistrate sub nr._/01.12.2010 pentru punctul de lucru din București, ..55-65 sector 1, nr._/26.05.2009, pentru punctul de lucru din București, ..26, sector 6, nr._/09.04.2003, pentru punctul de lucru din București, ..92-108, sector 4, și nr._/30.11.2001, pentru punctul de lucru din .. Conform clauzelor contractuale, . calitate de operator, a prestat debitoarei servicii de salubritate, emițând facturi fiscale anexate cererii.

Creditoarea a precizat că a încercat de câteva ori soluționarea litigiului pe cale amiabilă, însă debitoarea nu a dat curs solicitărilor sale, motiv pentru care a calculat penalități de întârziere la plată, în temeiul art. 10 pct.2 din contractul încheiat.

Astfel, a fost emisă situația analitică a penalităților în cuantum de 11,300.96 lei.

Deși societatea creditoare, pe toată perioada desfășurării contractului și-a îndeplinit cu bună credință și întocmai toate obligațiile contractuale față de debitoare, nici până în acest moment, obligația de plată a prețului nu a fost îndeplinită de către aceasta din urmă, chiar dacă a devenit exigibilă.

Astfel, creanța creditoarei este certă, lichidă și exigibilă, constatată prin înscrisurile anexate prezentei cereri, și anume facturi fiscale, fișe de client, contract, tabele program de lucru al operatorului etc., dar și cele pe care le va depune în cadrul probei cu înscrisuri.

Potrivit art. 662 alin.2 Noul Cod de procedură civilă, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. De asemenea, potrivit alin.3 creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui, iar potrivit alin. 4 creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

În sensul exigibilității creanței, sunt și dispozițiile art. 10 pct.1 din contractul nr._/26.05.2009, respectiv art.4 pct.4.3 din celelalte contracte, potrivit cărora utilizatorul are obligația de a efectua plata în termen de 15 zile de la data emiterii facturii de către operator.

În plus, creditoarea a avut recunoașterea cuantumului creanței supuse prezentei cereri prin necontestarea facturilor. În acest sens sunt clauzele contractuale de la art. 15 pct.2 din contractul nr._/26.05.2009, potrivit cărora „Refuzul total sau parțial al utilizatorului de a plătii o factură emisă de operator va fi comunicată acestuia în scris, în termen de 10 zile de la data primirii facturii. Necontestarea facturii in termenul stipulat dă dreptul operatorului să considere ca avans bun de plată din partea utilizatorului. Orice reclamație ulterioară acestui termen va fi considerată nulă”, precum și cele ale art.4 pct.4.4 din celelalte trei contracte potrivit cărora beneficiarul își rezervă dreptul de a contesta în termen de 5 zile de la primire datele trecute în factură, în caz contrar aceasta va fi considerată ca având bun de plată din partea acestuia. Orice reclamație ulterioară acestui termen va fi considerată nulă.

Prin urmare, având în vedere faptul că există contracte asumate de către cele două părți care prevede contravaloarea serviciului prestat, cuantumul penalităților și scadența, facturile emise sunt semnate de debitor sau au fost comunicate prin poștă cu confirmare de primire, creanța creditoarei este cumulativ certă, lichidă și exigibilă și, pentru ca nici până la data formulării prezentei, debitul nu a fost achitat, creditoarea a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată prin care să fie obligată debitoarea la plata obligațiilor asumate prin contract, conform celor solicitate.

Creditoarea a arătat că, anterior formulării prezentei cereri, debitoarea a fost somată să achite creanța, astfel cum rezultă din dovezile atașate prezentei.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1.013 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, art.77 alin.1 din Legea nr.85/2006.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosar în copie situația analitică a penalităților, fișa soldului clientului cu facturile emise, contractele de prestări servicii publice de salubrizare pentru utilizatori casnici și asociații de proprietari/locatari nr._/26.05.2009, nr._/09.04.20+3, nr._/30.11.2001, notă de inventar, facturile fiscale, adresa nr.JU-A 92/30.03.2015, adresă de înființare a popririi asiguratorii asupra sumelor datorate debitorului de către terți, decizie de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la 02.03.2012, relații ONRC . judiciară.

La data de 18.06.2015, prin compartimentul registratură, debitoarea a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al creditoarei, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, potrivit art.107 alin.1 din Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Având în vedere că sediul debitoarei se află în B., instanța competentă să judece în speță este Judecătoria B., motiv pentru care, în temeiul art.130 alin. 3 Cod procedură civilă, a solicitat declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei B.. Pe fondul cauzei, debitoarea a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

În drept, debitoarea a invocat dispozițiile art.77 din legea nr.85/2006, art.6 alin.2 din OUG nr.80/2013, art.197 Cod procedură civilă, art.151 alin.3 Cod procedură civilă, art.82 Cod procedură civilă, art.107 alin.1 Cod procedură civilă, art.130 alin.3 Cod procedură civilă, art.553 Cod procedură civilă, art.1530 Cod civil, art.205 și urm. Cod procedură civilă, art.1014 și urm. Cod procedură civilă, art.453 – 454 Cod procedură civilă.

La întâmpinare debitoarea a anexat ordinul de plată nr._/11.06.2015, adresa nr._/25.05.2012 emisă de DGAMC, adresa nr.JU-A-121/05.05.2015 și dovezile de comunicare.

La termenul de judecată din 22.06.2015 instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale invocată de debitoare cu privire la care reține următoarele:

Conform art.1016 alin.1 Cod procedură civilă creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Conform art.107 alin.1 Cod procedură civilă cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar în speță pârâta își are sediul în municipiul B..

În ceea ce privește competența alternativă, instanța reține că în conformitate cu prevederile art.109 Cod procedură civilă cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârșite de acesta.

Instanța reține că din contractele depuse la dosar nu rezultă că obligația ce face obiectul cererii, respectiv obligația de plată a contravalorii serviciilor prestate de creditoare urma să se execute la punctul de lucru al debitoarei din sectorul 6 (locul unde persoana juridică are un dezmembrământ fără personalitate juridică), după cum nu se face nici dovada că obligația de plată a izvorât din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului, în contractul privind punctul de lucru din sectorul 6-fila 87 dosar nefiind făcută mențiunea că pârâta a fost reprezentantă la încheierea contractului de reprezentantul punctului de lucru.

De asemenea instanța reține că în conformitate cu prevederile art.113 Cod procedură civilă, în afară de instanțele prevăzute la art.107-112 mai este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract. Deși prezenta cerere este o cerere în executarea obligației de plată contractuale, instanța reține că în contractele părților nu s-a inserat o prevedere privind locul plății, în sensul că obligația de plată urmează a se executa în sectorul 6, pentru a fi atrasă astfel competența prezentei instanțe.

Astfel, cum nu este incidentă niciuna din normele de competență alternativă, instanța va face aplicarea art.107 Cod procedură civilă și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței în a cărei circumscripție se află sediul debitoarei, respectiv Judecătoria B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale invocată de debitoare.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe creditoarea . sediul în București, ., sector 6, număr ordine în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București J_, CUI_, prin administrator judiciar SMDA Insolvency Specialists S.P.R.L, și pe debitoarea ., cu sediul în B., Calea București, nr.231, județul B., înregistrată sub nr.J_, CUIRO_, în favoarea Judecătoriei B..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 22.06.2015.

P. GREFIER

RED.CAE/Thred.MM

4 ex/20.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 4914/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI