Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 5887/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5887/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 30-07-2015 în dosarul nr. 5887/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI
......
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5887/2015
Ședința publică de la 30 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F.-C. M.
Grefier V. A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea U. S.A. P. SMDA INSOLVENCY SPECIALISTS S.P.R.L. și pe debitoarea C. T. A., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
În temeiul art. 104 alin. 13 din HCSM nr. 387/2005, instanța a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța, având în vedere disp. art. 255 și 258 NCPC încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate a probei putând conduce la soluționarea procesului.
Având în vedere dispozițiile art. 394 alin. 1 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Asupra cauzei de față, constată:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.05.2015, creditoarea . contradictoriu cu debitorul C. T. A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună emiterea împotriva debitorului a unei ordonanțe de plată pentru suma de 634,68 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate și neachitate, la care se adaugă în conformitate cu prevederile contractului nr._/06.02.2008, penalități de întârziere în cuantum de 137,52 lei, calculate de la data scadenței până la data depunerii prezentei cereri și penalități în cuantum egal cu nivelul dobânzilor pentru obligațiile bugetare, conform art.10 pct.2 din contract, pe fiecare zi de întârziere de la data depunerii cererii până la data plații efective a debitului, precum și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de declanșarea acestei proceduri speciale, conform dovezilor pe care le va anexa.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, între societatea acesteia și debitor a intervenit contractul de prestări servicii publice de salubrizare înregistrate sub nr._/06.02.2008. Conform clauzelor contractuale, . calitate de operator, a prestat debitoarei servicii de salubritate, emițând facturile fiscale nr._/15.05.2012, nr._/15.08.2012, nr._/15.11.2012, nr._/14.02.2013, nr._/15.05.2013, nr._/15.08.2013, nr._/15.11.2013, nr._/15.02.2014, nr._/15.05.2014, nr._/15.08.2014, nr._/15.11.2014, nr._/13.02.2015.
Creditoarea a precizat că a încercat de câteva ori soluționarea litigiului pe cale amiabilă, însă debitoarea nu a dat curs solicitărilor sale, motiv pentru care a calculat penalități de întârziere la plată, în temeiul art. 10 pct.2 din contractul încheiat.
Astfel, a fost emisă situația analitică a penalităților în cuantum de 137,52 lei.
Deși societatea creditoare, pe toată perioada desfășurării contractului și-a îndeplinit cu bună credință și întocmai toate obligațiile contractuale față de debitoare, nici până în acest moment, obligația de plată a prețului nu a fost îndeplinită de către aceasta din urmă, chiar dacă a devenit exigibilă.
Astfel, creanța creditoarei este certă, lichidă și exigibilă, constatată prin înscrisurile anexate prezentei cereri, și anume facturi fiscale, fișe de client, contract, tabele program de lucru al operatorului etc., dar și cele pe care le va depune în cadrul probei cu înscrisuri.
Potrivit art. 662 alin.2 Noul Cod de procedură civilă, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. De asemenea, potrivit alin. 3 creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui, iar potrivit alin. 4 creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
În sensul exigibilității creanței sunt și dispozițiile art.4 pct.4.3 din contract, potrivit cărora utilizatorul are obligația de a efectua plata în termen de 15 zile de la data emiterii facturii de către operator.
În plus, creditoarea are recunoașterea cuantumului creanței supuse prezentei cereri prin necontestarea facturilor, în acest sens fiind clauzele contractuale de la art.4 pct.4.5 potrivit cărora „refuzul total sau parțial al utilizatorului de a plăti o factură emisă de operator va fi comunicată acestuia în scris, în termen de 10 zile de la data primirii facturii. Necontestarea facturii în termenul stipulat dă dreptul operatorului să considere ca având bun de plată din partea utilizatorului. Orice reclamație ulterioară acestui termen va fi considerată nulă”.
P. urmare, având în vedere faptul că există contract asumat de către cele două părți care prevede contravaloarea serviciului prestat, cuantumul penalităților și scadența, facturile emise sunt semnate de debitor sau au fost comunicate prin poștă cu confirmare de primire, creanța creditoarei fiind cumulativ certă, lichidă și exigibilă și, pentru că nici până la data formulării prezentei, debitul nu a fost achitat, creditoarea a solicitat emiterea ordonanței de plată prin care să se dispună obligarea debitoarei la plata obligațiilor asumate prin contract, conform celor solicitate.
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1.013 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, art.77 alin.1 din Legea nr.85/2006.
În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosar în somația și dovada transmiteri acesteia prevăzută de art. 1.014 Cod procedură civilă, confirmarea de primire și nota de inventar, contractul încheiat cu debitoarea, facturile fiscale menționate, confirmări primire, fișa clientului cu facturile emise, situația analitică a penalităților, sentința civilă nr. 3273/27.09.2012 pronunțată de Tribunalul V., încheierea de ședință din data de 03.10.2013 pronunțată de Tribunalul V., Decizia nr. 4672 din data de 22.10.2013 emisă de SMDA Insolvency Specialists SPRL, încheierea de ședință din data de 30.10.2014 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, împuternicire reprezentare, dovada însușirii de către administratorul judiciar a mandatului acordat avocatului ce reprezintă creditoarea . proces, emisă la data de 29.04.2014 sub nr.1884, dovada calității de reprezentant a persoanei ce semnează în numele administratorului judiciar, extras din registrul oficial conform art.151 alin. 4 Cod procedură civilă.
Instanța a încuviințat creditoarei proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Debitorul, legal citat, nu a depus întâmpinare, însă în ședința publică din data de 11.06.2015 s-a prezentat și a depus la dosar un ordin de plată din data de 11.06.2015, pentru suma de 773 lei, arătând că a achitat debitul.
Analizând cererea prin prisma motivelor invocate, probelor administrate și dispozițiilor legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
Între creditoare, în calitate de operator, și debitor, în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de prestări servicii publice de salubrizare nr._/01.06.2006, având ca obiect prestarea serviciilor de precolectare, colectare, transport și depozitare deșeuri menajere cu excepția deșeurilor toxice și a celor cu regim special (filele 9,11).
În conformitate cu art. 17, contractul s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată.
În baza acestui contract, creditoarea a emis facturile fiscale . nr._/15.05.2012,_/15.08.2012,_/15.11.2012,_/14.02.2013,_/15.05.2013,_/15.08.2013,_/15.11.2013,_/15.02.2014,_/15.05.2014 și_/15.08.2014 și_/15.11.2014 atașate la filele 17, 19-28, în valoare de 634,68 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de colectare deșeuri menajere în perioada aprilie 2012 – decembrie 2014 a căror contravaloare a solicitat-o de la debitor în cauza de față.
De asemenea, creditoare a calculat penalități în cuantum de 137,52 lei, de la scadența fiecărei facturi fiscale în parte și până la data de 31.01.2015 (fila 7).
Potrivit art. 1014 alin. (1) NCPC, republicat, Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
În speță, debitorul a achitat suma de 773 lei, reprezentând debitul solicitat de creditoare în prezentul dosar prin ordinul de plată fără număr din data de 11.06.2015, emis și vizat de BRD SA (fila 53), comunicat creditoarei și necontestat ca și mod de stingere a creanței.
P. urmare, constatând că debitorul a stins în cursul judecății o parte din debitul solicitate de către creditoare, în limita sumei de 634,68 lei, contravaloarea serviciilor de salubrizare facturate prin facturile fiscale nr. . nr._/15.05.2012,_/15.08.2012,_/15.11.2012,_/14.02.2013,_/15.05.2013,_/15.08.2013,_/15.11.2013,_/15.02.2014,_/15.05.2014 și_/15.08.2014 și_/15.11.2014 și a penalităților în cuantum de 137,52 lei, calculate până la data de 31.01.2015, cererea creditoarei urmează a fi respinsă ca rămasă fără obiect.
Având în vedere că prin cererea de emitere a ordonanței de plată creditoare a solicitat obligarea debitorului la plata penalităților de întârziere de la data depunerii cererii și până la data plății efective a debitului, instanța urmează a analiza această cerere a creditoarei.
În conformitate cu art. 1018 alin. (1) NCPC, Dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referință stabilită de Banca Națională a României. Din modul de redactare a textului, reiese că legiuitorul permite acordarea de daune interese moratorii și în materia ordonanței de plată, acordând prioritate voinței părților.
În conformitate cu art. 10 alin. (2) din contract, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare (0,1% pentru fiecare zi de întârziere și se ajustează în funcție de nivelul stabilit de autoritățile locale) care se calculează începând cu ziua următoarei scadenței, iar valoarea totală a penalităților nu va depăși cuantumul debitului și se constituie în venit al operatorului.
Așadar, în cuprinsul art. 10 alin. (2) din contract, părțile au inserat o clauză penală cuprinzând cuantumul daunelor moratorii datorate de beneficiar, în speță debitoarea, pentru ipoteza nerespectării termenului de plată a facturilor emise de creditoare pentru serviciile prestate debitorului, astfel încât trebuie să se dea prioritate voinței acesteia. În ceea ce privește cuantumul penalităților, făcându-se trimitere la dobânda datorată pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, trebuie avut în vedere dreptul comun în materie, respectiv codul de procedură fiscală – OG nr. 92/2003 - care, la art. 120 alin. (7) în reglementarea de la data introducerii cererii, prevedea că dobânda este de 0,03 % pe zi de întârziere, cuantum ce poate fi modificat prin legile bugetare anuale.
Având în vedere data la care a fost introdusă cererea (14.05.2015) și data la care debitorul a plătit debitul principal, 634,58 lei (11.06.2015), precum și prevederile art. 10 alin. (2) din contractul de prestări servicii publice de salubrizare nr._/01.06.2006, instanța va ordona debitorului să achite creditoarei suma de 5,33 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate conform art. 120 alin. (7) din OG nr. 92/2003 pentru un număr de 28 de zile (14.05.2015 – 11.06.2015) asupra debitului principal de 634,58 lei (634,68 x 0,03%/zi x 28 zile=5,33 lei), urmând a fixa termenul minim de 10 zile de plată, prevăzut de art. 1022 alin. (3) NCPC.
În ceea ce privește capătul de cerere vizând obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată, instanța îl va respinge, ca neîntemeiat, având în vedere prevederile art. 451-453 NCPC și constatând că nu s-a făcut de către creditoare dovada efectuării unor cheltuieli de judecată în cauză, iar cererea este scutită și de taxă de timbru în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006, întrucât creditoarea este în insolvență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, cererea de emitere a ordonanței de plată, introdusă de creditoarea . administrator judiciar SMDA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL, cu sediul în cu sediul în București, ., sector 6, număr ordine în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București J_, CUI_ împotriva debitorului C. T. A., CNP_, domiciliat în București, ., sector 6.
Ordonă debitorului ca în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe să achite creditoarei suma de 5,33 lei, reprezentând penalități de întârziere (0,03%/zi) calculate conform art. 10 alin. (2) din contractul nr._/06.02.2008 și art. 120 alin. (7) din OG nr. 92/2003, asupra debitului principal, 634,58 lei, de la data introducerii cererii (14.05.2015) și până la data achitării debitului (11.06.2015).
Respinge cererea în rest, ca rămasă fără obiect.
Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de cerere în anulare pentru ambele părți, în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea în anulare și motivele acesteia se depun la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.07.2015.
Președinte, Grefier,
F. – C. M. V. – A. M.
Red. MFC/ Tehn. M.M.
2 ex/ 31.08.2015
Comunicat 2 ex. .
| ← Cereri privind executarea silită. Hotărâre din 30-07-2015,... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 5899/2015.... → |
|---|








