Pretenţii. Sentința nr. 5990/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5990/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 11-08-2015 în dosarul nr. 5990/2015
DOSAR NR._ //2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 5990
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11.08.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. D.
GREFIER: M. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta ASOCIATIA DE proprietari . cu pârâții I. A. și I. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că reclamanta a depus, prin serviciul registratură, cerere de renunțare la judecată, în original, după care,
Instanța repune cauza pe rol, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, reținând că nu se mai impune îndeplinirea obligațiilor puse în vedere de către instanță la termenul anterior, față de cererea de renunțare la judecată.
Instanța rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare la judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 16-02-2015, reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI . cu pârâții I. A. și I. G., a formulat cerere de chemare în judecată având ca obiect pretenții prin care a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 9615,91 lei compusă din: 8855,35 lei cote întreținere, 760,56 lei penalizări de întârziere aferente perioadei noiembrie 2011 – octombrie 2014, pentru imobilul situat în București, .. 186, ., sector 6 și la plata sumei de 120 lei taxă OCPI reprezentând taxă recuperare debit, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentului litigiu.
La data de 03.07.2015, reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată (f.196).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța reține că sunt incidente prevederile art. 246 Cod proc. civilă, în conformitate cu care „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”.
Examinând cererea de renunțare aflată la fila 196, instanța constată că aceasta îndeplinește cerințele impuse de art. 246 Cod proc. civilă, conținând semnătura și ștampila reclamantei, astfel că se poate stabili fără dubiu proveniența cererii de renunțare la judecată.
Având în vedere că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, că reclamanta și-a exprimat în mod cert dorința de a renunța la soluționarea cauzei, ca urmare a achitării integrale a debitului de către pârâți, în conformitate cu art. 246 Cod proc. civilă, urmează să ia act de cererea reclamantei de renunțarea la judecată a cauzei având ca obiect pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art. 406 Cod procedură civilă, ia act de renunțarea la judecată a reclamantei ASOCIAȚIA DE LOCATARI . Batranu M., cu sediul ales la ., cu sediul în .. 23, sector 5, București, în contradictoriu cu pârâții I. A. și I. G., ambii domiciliați în București, .. 186, ., sector 6.
Cu recurs în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.08.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
5 ex/13.08.2015
Tehnored DID/Red DCD
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5982/2015. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








