Pensie întreţinere. Sentința nr. 3312/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3312/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 3312/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3312
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU
DIN DATA DE 07.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE M. V.
GREFIER B. E.
Pe rol soluționarea cauzei civile de față având ca obiect „majorare pensie de întreținere”, privind pe reclamanta T. L.-A. M. prin ocrotitor legal P. M. Steluța, în contradictoriu cu pârâtul T. I. E. M. și cu Autoritatea Tutelară P. S. 6 București.
La apelul nominal făcut in ședința din Camera de Consiliu se prezintă ocrotitor legal pentru reclamantă, respectiv P. M. Steluța, legitimată de instanță cu CI . nr._ având CNP_, pârâtul personal, legitimat de instanță cu CI . nr._ având CNP_, lipsă fiind Autoritatea Tutelară P. S. 6 București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Instanța procedează la verificarea competenței.
La interpelarea instanței ocrotitorul legal al reclamantei arată că la data de 30.01.2015 reclamanta minoră pe atunci locuia la adresa pe care a indicat-o ca și domiciliu ales, respectiv, București, .. 103, .. A, etaj 2, ..
Instanța deliberând, față de lămuririle solicitate, verificând competența, reține incidența art. 94 lit. a și art. 114 Cod procedură civilă, motiv pentru care, constată că este competentă material și teritorial în soluționarea cauzei cu care a fost investită.
La interpelarea instanței pârâtul arată că nu a formulat întâmpinare și nu are venituri. Arată că nu are alte înscrisuri de depus și nici alte persoane în întreținerea sa.
Instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisuri, o constată administrată, după care, nemaifiind formulate alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pârâtului la dezbateri pe fondul cauzei.
Pârâtul personal arată că este de acord cu continuarea pensiei de întreținere la suma de 200 lei dar nu mai mult de această sumă întrucât nu este în măsură să achite o pensie mai mare. Arată că nu mai are alte persoane în întreținerea sa.
Instanța reține cauza în pronunțare.
I N S T AN Ț A,
Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 30.01.2015, sub numărul_, reclamanta T. L. A.- M., în contradictoriu cu pârâtul T. I. E. M., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr. 5437 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București la data de 06.09.2007, de la data introducerii și până la terminarea studiilor, având în vedere că este elevă în clasa a unsprezecea, la zi. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a menționat că din data de 06.09.2007 și până în prezent nu s-a mai făcut vreun demers privind majorarea pensiei de întreținere, iar în ultimele trei luni nu a mai primit pensia, pe care de regulă o primea prin mandat poștă. A mai menționat că pârâtul este angajat la o companie de taximetrie.
În susținerea cererii reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: sentință de divorț legalizată și certificat de naștere.
La data de 05.03.2015, pârâtul a depus la dosarul cauzei declarație notarială de venit din care rezultă că nu are venituri, nefiind angajat la nici o unitate de stat sau particulară. Totodată a arătat că nu beneficiază de ajutor de șomaj și nu încasează venituri din închirieri. De asemenea a arătat că nu este angajat în nici o unitate comercială.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele: reclamanta este fiica majoră a pârâtului, născută la data de 30.03.1997, în prezent se află în continuarea studiilor, aspect necontestat de pârât . Prin sentința civilă nr .2437/06.09.2007 pronunțată de Judecătoria S. 6 București, pârâtul a fost obligat să presteze reclamantei o pensie lunară de întreținere în valoare de 200,00 lei până la majorat ; hotărârea judecătorească pronunțată și-a încetat efectele la data împlinirii majoratului reclamantului ( 30.03.2015 ) astfel că în prezent reclamanta nu poate opune pârâtului un titlu executoriu prin care să urmărească prestarea unei pensii de întreținere de către pârât pe timpul cât reclamanta își continuă studiile. Prestarea în continuare a pensiei a rămas la aprecierea pârâtului ca o obligație voluntară ;
Asupra cererii de obligare a pârâtului la plata unei întrețineri în favoarea reclamantei majore instanța reține că potrivit art. 524 din Codul Civil “ are dreptul la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale” iar potrivit art. 499 alin. 3 din Codul Civil “Părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 ani ” Având în vedere că reclamanta nu a împlinit vârsta de 26 ani, ținând seama de faptul că fiind în continuarea studiilor, până la această vârstă are dreptul de a primi întreținere din partea tatălui său instanța găsește întemeiată acțiunea reclamantului pe care o va admite .
În stabilirea cuantumului efectiv al pensiei de întreținere instanța urmează a reține că pârâtul nu realizează venituri din muncă astfel că instanța urmează a stabili pensia de întreținere prin raportare la venitul minim pe economia națională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta T. L.-A. M., cu domiciliul ales pentru comunicare în București, .. 103, .. A, etaj 2, ., în contradictoriu cu pârâtul T. I. E. M., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2 și cu Autoritatea Tutelară P. S. 6 București, cu sediul în București, Calea Plevnei nr. 147-149, sector 6 .
Obligă pârâtul să presteze întreținere în favoarea reclamantei în cuantum de 243,75 lei lunar, începând cu 30.01.2015 până la finalizarea studiilor reclamantei dar nu mai târziu de împlinirea de către reclamantă a vârstei de 26 ani.
Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria S. 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 219/2015. Judecătoria... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|








