Plângere contravenţională. Sentința nr. 1636/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1636/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 1636/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECTIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1636
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. S.
GREFIER: A. R. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul T. D. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.-Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, conform art. 104 pct. 13 HCSM 387/2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanță invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și reține cauza spre soluționare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, contestatorul T. D. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. -Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatica-C., anularea procesului verbal de contravenție . nr._/31.01.2012 emis de intimată, exonerarea de aplicarea sancțiunii dispusă prin respectivul proces verbal, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat, în esență, că intimata nu a respectat termenul special de prescripție instituit în cazul faptelor prevzute de OG nr. 15/2002.
A anexat următoarele înscrisuri: procesul verbal atacat, plata taxei de timbru.
La data de 12.01.2015 intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și drept consecință menținerea procesului verbal . nr._ ca temeinic și legal.
În principal, intimata a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale întrucât procesul verbal a fost comunicat petentului la data de 01.03.2012 conform procesului verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, iar plângerea acestuia a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 15.12.2014 cu mult peste expirarea termenului legal de contestatie de 15 zile.
În fapt, s-a reținut că la data de 07.08.2011, pe DN 2 Km 275+950m, pe raza localitatii N. Balcescu, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând D. T., a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fară a deține rovinieta valabilă, sens în care, Ia data de 31.01.2012, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C.. Se arată că petentul, în mod greșit a interpretat art. 9 alin. 3 din O.G. 15/2002, apreciind ca raspunderea contravenționala a petentei este prescrisa.
În drept, a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
A anexat: proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator; certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală.
Analizând actele dosarului cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu la termenul din data de 27.02.2015, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/31.01.2012 (fila 3), petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din același act normativ.
Prin procesul-verbal contestat a fost reținut faptul că, la data de 07.08.2011, pe DN2 km 275+950 m, N. B., vehiculul categoria A cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul. Aceste norme au un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga, fiind instituită astfel o competență teritorială exclusivă.
Potrivit art. 126 C.pr.civ., părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.
Din coroborarea acestui articol (interpretat per a contrario) cu art. 129 alin. 2 pct. 3 C.pr.civ. rezultă că, în pricinile care nu se referă la bunuri, precum și în procesele privitoare la drepturi de care părțile nu pot să dispună, competența teritorială aparține unei anumite instanțe, fără posibilitatea pentru părți de a stabili o altă instanță, deci, competența teritorială are un caracter absolut.
În aceste condiții, se reține că, în ceea ce privește soluționarea plângerilor contravenționale care au ca obiect contravențiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, competența teritorială este absolută și aparține, prin derogare de la art. 32 din O.G. 2/2001, judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, părțile neavând posibilitatea să stabilească competența vreunei alte instanțe.
Instanța reține că petentul are domiciliul în Focșani, ., ., care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Focșani.
Pe cale de consecință, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și va declina competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Focșani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul T. D., domiciliat în mun. Focșani, ., ., J. V. și intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (C.), cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, în favoarea Judecătoriei Focșani.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.02.2015.
P. GREFIER
Red. R.S./Thred. C.M.
5ex./2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1887/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1532/2015.... → |
|---|








