Plângere contravenţională. Sentința nr. 127/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 127/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 127/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 127
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 14.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE A. C.
GREFIER M. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petentul M. M. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul, personal, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se procedează la legitimarea petentului M. M., acesta prezentând CI . nr._.
Instanța, în conformitate cu prevederile art.131 Cod procedură civilă, pune în discuția petentului competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei.
Petentul arată că Judecătoria sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În conformitate cu prevederile art. 94 pct. 4 Cod procedură civilă și art. 101 din OG nr. 15/2002, instanța apreciază că Judecătoria sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În ceea ce privește timbrajul, instanța constată că taxa judiciară de timbru a fost achitată cu respectarea dispozițiilor legale.
La solicitarea instanței de a preciza durata rezonabilă de soluționare a cauzei, petentul arată că estimează un termen de soluționare a cauzei de 30 zile.
În conformitate cu dispozițiile art.238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata de timp necesară soluționării prezentei cauze la 1 lună.
Instanța acordă petentului cuvântul pentru propunere de probe.
Petentul solicită proba cu înscrisuri în cadrul căreia înțelege să se servească de înscrisurile depuse la dosar pentru dovedirea netemeiniciei procesului-verbal contestat. Arată că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, întrucât la data la care s-a reținut contravenția nu mai era deținătorul și utilizatorul autovehiculului, acesta fiind ridicat de firma de leasing la data de 4.04.2012, iar la data de 18.04.2012 a fost înstrăinat către o terță persoană. Depune la dosar cartea de identitate a vehiculului, factura nr._/18.05.2012, întâmpinare formulată în dosarul nr._/303/2013 al Judecătoriei sectorului 6 București, bonuri fiscale.
În ceea ce privește proba cu înscrisuri solicitată de intimată prin întâmpinare, arată că nu se opune încuviințării acesteia.
În conformitate cu prevederile art. 258 Cod procedură civilă raportat la art.255 Cod procedură civilă, instanța apreciază că proba cu înscrisuri solicitată de contestator, pentru a se dovedi netemeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, respectiv faptul că petentul nu mai este deținătorul autoturismului încă din data de luna aprilie 2012, precum și proba cu înscrisurile anexate întâmpinării solicitată de intimată în contraprobă, pentru dovedirea legalității procesului-verbal, sunt concludente și admisibile pentru soluționarea cauzei, astfel încât le încuviințează.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii și, pe cale de consecință anularea procesului-verbal de constatare a contravenției și exonerarea sa de la plata amenzii, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Arată că a depus la dosar extrase din presă cu privire la cheltuielile efectuate de intimată cu privire la înzăpeziri.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.10.2014 sub nr._, petentul M. M. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., plângere împotriva procesului-verbal . nr._/22.09.2014, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal contestat ca netemeinic și nelegal întocmit, exonerarea de la plata amenzii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, petentul a arătat că, în fapt, nu este autorul contravenției descrise in procesul-verbal indicat mai sus, raportat la întâmpinarea depusă, de către S.C. Impuls Leasing Romania IFN, la Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr._/303/2014, cât și la factura ILIRO_ — Referința interna_/_ din 18.05.2012, întrucât din cuprinsul acestor înscrisuri rezultă indubitabil că autoturismul a fost înstrăinat de către societatea indicată mai sus, la data menționată, 18 mai 2012, către o alta persoană.
De asemenea, a învederat că Impuls Leasing Romania IFN, în calitate de fost proprietar și noul proprietar al autoturismului în cauză se fac vinovați de fapte ce îmbracă natura penală, cât și contravențională, faptelefiind prevăzute și sancționate de către codul rutier.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 15/2002, Codul Rutier - art. 11 alin. 1, Ordinului MAI nr. 1501/2006, privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație a vehiculelor.
În susținerea cererii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/22.09.2014, întâmpinarea depusă de Impuls Leasing România în dosarul nr._/303/2013.
La data de 11.11.2014, prin serviciul registratură, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondate și neîntemeiate și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ ca fiind temeinic și legal.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, la data de 09.07.2014, pe DN 55 km22+750m, pe raza localității Bratovoești, jud. D., vehiculul cu număr de înmatriculare_, aparținând petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 22.09.2014, a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Din analiza dispozițiilor art. 7 și 8, coroborate cu cele cuprinse în art. 1, alin. 1, pct. B din O.G. nr. 15/2002 reiese, cu claritate, ca responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise în cartea de identitate a autoturismului ca deținător suu utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției.
Înscrierea în cartea de identitate a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt necesare pentru a face actul încheiat de părți opozabil și persoanelor ce nu au participat la încheierea lui. Această formă de opozabilitate este obligatorie, iar nerespectarea sa se sancționează cu impozabilitatea actului juridic față de terți, el producând efecte doar între părțile contractante, nu și față de terți.
Intimata a învederat și faptul că, dacă în urma contractului de vânzare-cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate, nu cade în sarcina CESTRIN să facă investigații cu privire la transferul privat de proprietate asupra autoturismului. Atâta timp cât petentul figurează ca proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Auto, și nicio altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit dispozițiilor art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. nr. 15/2002, și acestuia în revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.
Potrivit dispozițiilor art.1 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Intimata a susținut că procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002.
Aceasta a mai menționat că, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
A arătat că, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, procesul verbal este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, acesta conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul M. A. A., cu certificatul calificat emise de CertSIGN SA.
Pentru motivele arătate, intimata a solicitat respingerea cererii ca nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal întocmit.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În susținerea întâmpinării, intimata a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: certificat calificat, planșe foto, dovadă comunicare.
La data de 02.12.2014, prin serviciul registratură, petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei ca nefondate, având în vedere că aceasta are obligația legală de a solicitat societății de leasing actele care au condus la schimbarea utilizatorului.
Instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/22.09.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în speță, întrucât la data de 09.07.2014, pe DN 55 km22+750m, pe raza localității Bratovoești, jud. D., vehiculul cu număr de înmatriculare_, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
De asemenea, instanța apreciază că faptei, astfel cum a fost reținută prin actul atacat, i s-a dat o corectă încadrare juridică.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța reține următoarele:
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției legal întocmit. O interpretare contrară nu poate fi primită, având în vedere rațiunea care stă la baza recunoașterii unei asemenea valori probatorii, respectiv împrejurarea că în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă din modul în care este reglementată procedura plângerii contravenționale.
Potrivit dispozițiilor art. 33 și art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța, odată învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale, este obligată să verifice, pe baza materialului probator administrat în cauză, legalitatea și temeinicia actului atacat.
Astfel, procesul-verbal de constatare a contravenției nu face dovada absolută a aspectelor consemnate în conținutul său, prezumția de temeinicie având caracter relativ, persoana sancționată având posibilitatea de a propune probe din care să rezulte o altă situație de fapt, chiar instanța având dreptul de a administra probele pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului, chiar în lipsa unei propuneri a părților în acest sens.
Instanța apreciază că, prin recunoașterea faptului că procesul-verbal de constatare a contravenției face dovada situației de fapt consemnate în cuprinsul său, până la dovada contrară, și a posibilității persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară, nu numai că nu este cu nimic încălcată prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate, dar se realizează și un echilibru între interesul general, al statului, în reglementarea măsurilor privind constatarea contravențiilor și interesul particular.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. Astfel, după cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora, inclusiv în materie penală pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la apărare.
Astfel cum rezultă din factura ILIRO_ — Referința interna_/_/18.05.2012, filele 32-33, autoturismul cu număr de înmatriculare_ care a circulat la data de 09.07.2014, pe DN 55 km22+750m, pe raza localității Bratovoești, jud. D., nu aparține petentului, întrucât din cuprinsul acestor înscrisuri rezultă indubitabil că autoturismul a fost înstrăinat de către Impuls Leasing Romania IFN la data de 18 mai 2012, către o alta persoană, astfel că nu petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.
Pe cale de consecință, instanța constată că s-a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținute în sarcina petentului prin actul atacat, fiind răsturnată prezumția relativă de temeinicie de care se bucură actul atacat, instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal . nr._/22.09.2014, exonerând petentul de plata amenzii aplicate în cuantum de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul M. M., cu domiciliul în București .. 1, ., CNP_, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, J_, CUI_.
Anulează procesul verbal . nr._/22.09.2014.
Exonerează petentul de plata amenzii aplicate în cuantum de 250 lei.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 1647/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 160/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








