Plângere contravenţională. Sentința nr. 2166/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2166/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 2166/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTOR VI BUCURESTI
-SECȚIA CIVILĂ-
SENTINTA CIVILA NR. 2166
SEDINTA PUBLICA DE LA 19.03.2015
INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:
P.: G. A.
GREFIER: A. J.
Pe rol soluționarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatoarea . contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea, prin avocat, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale.
Contestatoarea, prin avocat, lasă la aprecierea instanței soluționarea acestei excepții.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. la data de 17.07.2014 contestatoarea . formulat, în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 26.06.2014, întocmit de către Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava.
În motivare, contestatoarea a arătat că în perioada 19 - 26.06.2014 a fost supusă unei verificări de către Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava, structură fără personalitate juridică din cadrul A.N.A.F.
Astfel, urmare cercetării efectuate la farmacia situată în localitatea P., .-9, ., specialiștii antifraudă - cu atribuții de prevenire și combatere a actelor și faptelor de evaziune fiscală și fraudă fiscală și vamală - au descoperit că anunțul de atenționare a clienților, referitor la obligația acestora de a solicita bonul fiscal, era dezlipit de pe geam.
Conform procesului verbal încheiat în acest sens, echipa de control a constatat, de asemenea, și faptul că, potrivit legii, veniturile realizate de către farmacie sunt înregistrate și fiscalizate cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal; dar totuși, că, din cauza dimensiunilor limitate pe care le are bonul fiscal, denumirea unora dintre produsele comercializate apare înscrisă prescurtat.
În aceste condiții, cei doi inspectori au hotărât ca pentru extinderea cercetărilor se impune să fie invitată la sediul intimatei.
Inspectorii au înțeles însă să observe numai că în certificatul eliberat la data de 27.11.2012, de către O.N.R.C., figurează, potrivit statutului, că petenta desfășoară comerț cu produse farmaceutice, însă nu în sistem “cu amănuntul”, cum ar fi fost corect, ci în sistem “cu ridicata”, așa cum s-a intenționat, la un moment dat.
Corelativ cu ultima teză, contestatoarea a menționat că încă de la înființare și până astăzi comercializarea bunurilor s-a realizat doar în sistem cu amănuntul, conform scopului pentru care a fost deschisă și așa cum, de altfel, este menționat atât în certificatul eliberat inițial, cât și în cel ulterior reclasificării codurilor CAEN5, la data de 21.04.2008, de către O.R.N.C.
Nepotrivirea constatată de către cei doi inspectori s-a strecurat la sfârșitul anului 2012, într-o perioadă în care, în virtutea optimizării activității de distribuție, managementul societății gândea oportunitatea comercializării în sistem cu ridicata și în acest loc, la fel cum se desfășoară la unele dintre celelalte puncte de lucru, înființate strategic, pe întreg cuprinsul țării.
Contestatoarea a mai menționat însă că, din rațiuni economice și logistice, această intenție nu s-a mai materializat și în fapt, desigur, cu, excepția modificării (premature) a certificatului constatator, iar asta, doar din cauza unei banale erori de comunicare intervenite între managementul societății și compartimentul juridic, pe de o parte, cu sediul în București și conducerea zonală, pe de altă parte, cu sediul la Bârlad, sub administrarea căruia se află și punctul de lucru din P..
Contestatoarea a precizat că, la data prezentei, această eroare este deja remediată, diligențele fiind întreprinse imediat, încă de a doua zi, de la data finalizării controlului
Este adevărat, a arătat contestatoarea, că și anunțul dezlipit, și denumirea prescurtată din bonurile fiscale și mențiunea nepotrivită legată de sistemul de comercializare sunt simple abateri, lipsite de pericol social, care nu au generat implicații si care, oricum, nu au cum să afecteze modul de constituire, declarare și virare a obligațiilor fiscale, pe care le datorează autorității fiscale; sunt, fără niciun echivoc, niște banale vicii de formă.
De altfel, afișând clemență și înțelegere a fenomenului economic, chiar și inspectorii au apreciat că nu trebuie să o sancționeze, decât cu avertisment.
Contestatoarea a arătat că la o săptămâna de la data constatării acestor abateri, o dată cu încheierea unui al doilea proces verbal, cei doi inspectori au informat petenta că trebuie să confiște suma de 56.885,27 lei, atât cât reprezintă - în opinia lor - veniturile realizate de către farmacie, în ultimele 6 luni, ca urmare a erorilor enunțate mai sus, menționate în certificatul ONRC.
Societatea nu contestă aplicabilitatea O.U.G. nr. 28/1999 R, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale pentru că anunțul de atenționare a clienților nu era afișat pe geam și, de asemenea, pentru că bonul fiscal nu conține denumirea completă a unora dintre produsele comercializate; deși, acest neajuns, prevăzut din cauza dimensiunii limitate a bonului, este oricum înlăturat de codul unic care, odată cu denumirea, se regăsește înscris pe bon, pentru absolut fiecare bun comercializat, tocmai pentru ca, în spiritul legii, să fie eliminată orice eventuală confuzie.
Cu totul alta este însă situația în privința măsurii de confiscare a veniturilor, a arătat petenta, și nu doar pentru faptul că nu s-a ținut cont de sensul prevederilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și nici de dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci pentru că Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, în numele căreia a fost sancționată cu măsura confiscării veniturilor - vizează o altfel de conduită, alta decât cea în care se înscrie petenta și sancționează cu totul alte tipuri de abateri, decât cea care a fost sesizată, exploatată și sancționată de către echipa de control.
Contestatoarea a considerat că măsura confiscării veniturilor este nedreaptă și disproporționată în raport cu abaterea sancționată, că rezidă dintr-o interpretare și aplicare eronată a textului de lege invocat - care, contrar prevederilor art. 13 din Codul de procedura fiscală, nu respectă voința legiuitorului. Această cauză există doar pentru că echipa de control nu a ținut cont de o . reguli fundamentate atât de procedura fiscală, cât și de regimul juridic al contravențiilor.
Petenta a arătat că, pentru a îi confisca veniturile, inspectorii au invocat prevederile Legii nr 12/1990 .
Este adevărat că, analizate în abstract, dispozițiile menționate devin, poate, echivoce, însă contestatoarea apreciază că nu confiscarea veniturilor a reprezentat finalitatea urmărită de textul de lege.
În acest context, Legea nr. 12/1990 a fost adoptată la început de tranziție către o economie liberă de piață, către o economie bazată pe libera inițiativă, pe concurență, în care statul este obligat să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, în limitele însă impuse de asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor.
Rațiunea care a stat la baza adoptării acesteia, așa cum reiese chiar din titlul ei, precum și din expunerea de motive care a însoțit proiectul de lege, a fost cea de a asigura protecția populației împotriva unor activități comerciale ilicite.
De altfel, chiar și formularea pentru care a optat legiuitorul, în ansamblul general al actului normativ nu lasă loc vreunui dubiu cu privire la conduita pe care trebuie să o aibă persoanele care desfășoară o activitate comercială.
Astfel, Legea nr. 12/1990 nu sancționează orice abatere, ci conduita ilicită.
Contestatoarea a atras atenția asupra faptului că echipa de control nu s-a arătat interesată de conduita generală a petentei, de vizualizarea autorizațiilor eliberate de către organele competente și nici de circumstanțele în care a intervenit neglijența pentru care au aplicat sancțiunea. Altfel, ar fi putut să observe că petenta este un un bun platnic, onest, unul dintre marii contribuabili ai bugetului de stat.
Petenta a arătat că abaterea constatată are un caracter formal, s-a întâmplat accidental și nu a vizat vreun scop ocult, nu are un caracter antisocial, nu a lezat drepturile subiective ale nimănui, fiind lipsită de consecințe.
Altfel, în sensul prevederilor art. 207 din Codul civil, contestatoarea a învederat că activitatea sa îndeplinește condițiile legii - cum ar fi, de exemplu, una dintre ele, că farmaciștii petentei dețin calitatea de medici sau asistenți veterinari - motiv pentru care, de altfel, activitatea desfășurată a fost și este autorizată de către organele competente, deși în certificatul eliberat de către O.R.C. București a figurat, dintr-o eroare, mențiunea “cu ridicata”, nu “cu amănuntul”.
Așadar, pe lângă faptul că Legea nr, 12/1990 nu este aplicabilă în cauză, cei doi inspectori nu au ținut cont nici de sensul prevederilor art. 5 din O.G. nr. 2/2001.
Petenta a învederat faptul că măsura complementară a confiscării veniturilor este disproporționată, în raport cu fapta comisă și, mai mult decât atât, inutilă, atâta vreme cât dimensiunea educativă a avertismentului a fost împlinită, iar eroarea sancționată, deja îndreptată.
Contestatoarea apreciază că problema dedusă judecății este, în definitiv, modul în care a fost încadrată și sancționată o banala neglijență - petrecută accidental, lipsită de consecințe și de pericol social. Aceasta, întrucât măsura dispusă este disproporționată, inutilă și, mai mult decât atât, aplicată în baza unui un act normativ care nu are legătură cu speța pe care au creat-o cei doi inspectori.
Având în vedere aceste aspecte, dar și faptul că proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei este una dintre cerințele impuse prin jurisprudența C.E.D.O, în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (în cauze precum Handyside împotriva Marii Britanii și Muller împotriva Elveției), petenta a considerat că procesul-verbal de sancționare a contravenției nu îndeplinește condițiile necesare și suficiente pentru „educarea” persoanelor juridice cu activități deviante și nu creează cazuistica necesară asigurării exemplarității.
În consecință, contestatoarea a solicitat anularea acestuia și astfel, anularea sancțiunii complementare aplicate, prin care inspectorii au decis să confiște veniturile realizate de farmacie.
În drept, contestatoarea a invocat prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor; O.G. nr, 92/2003 privind Codul de procedura fiscală; Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.
În susținerea cererii, contestatoarea a depus în copie următoarele înscrisuri: procesul verbal contestat, invitația din data de 23.06.2014, certificatul constatator din data de 26.11.2012, certificatul constatator inițial, eliberat la data de 21.04.2008, certificatul constatator din data de 02.07.2014, procesul verbal . nr._ din data de 26.06.2014, bilanțul contabil aferent anului 2013, decizia Curții Constituționale, nr. 1117/2008, referitoare la Legea nr. 12/1990;autorizații de funcționare ,acte normative .
La data de 29.08.2014, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
Conform art.31 din OG nr. 2/2001, împotriva procesului verbal de contravenție se poate formula plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Procesul verbal . nr._ din 26.06.2014 a fost comunicat prin poștă, cu confirmare de primire, la sediul contravenientei, fiind recepționat la data de 30.06.2014. Potrivit datelor publicate pe portalul Judecătoriei P., plângerea contravenționala a fost înregistrată la data de 17.07.2014, după expirarea termenului legal de 15 zile de la comunicare.
În aceste condiții, contestatoarea a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea cererii de chemare în judecată ca tardiv formulată.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/26.06.2014 reclamanta a fost sancționată cu avertisment pentru toate cele trei contravenții, respectiv pentru efectuarea de acte de comerț fără autorizație, pentru emiterea de bonuri fiscale fără a conține toate elementele obligatorii, și pentru omisiunea afișării anunțului de atenționare a clienților privind solicitarea și păstrarea bonului fiscal.
De asemenea, petentei i-a fost confiscata suma de 56.885,27 iei, conform art.3 din Legea nr. 12/1990.
Referitor la cele trei fapte contravenționale sancționate cu avertisment, intimata a arătat următoarele:
În perioada 01,01._14 petenta a derulat activități de comerț cu amănuntul, direct către populație, a produselor farmaceutice veterinare, hranei pentru animale, semințelor, furajelor și a altor produse accesorii (CAEN 4773, 4774, 4776), la punctul de lucru din P., .-9, ., fără a fi autorizată să deruleze astfel de activități la respectivul sediu secundar, potrivit datelor conținute de aplicația informatică aparținând Oficiului Național al Registrului Comerțului - declarației model 2 nr._ din_ și certificatului constatator din 26._.
Potrivit datelor înregistrate în aparatul de marcat electronic fiscal (AMEF) seria S_, instalat la sediul secundar menționat și conform chitanțelor de depunere a sumelor încasate în contul R095 RNCB_ 0001 (BCR), în perioada 01.01.2014-- [7.06.2014, contribuabilul a încasat suma totală de 56.885,27 lei, din Activitatea de comerț cu amănuntul.
Intimata a solicitat instanței să observe că petenta nu contestă existența celor trei fapte contravenționale, ci doar sancțiunea complementara a confiscării sumei de 56.885,27 lei.
Astfel petenta recunoaște atât faptul că în certificatul de înregistrare eliberat de ONRC figurează ca activitatea autorizată este cea “cu ridicată” și nu “cu amănuntul", recunoaște că bonul fiscal eliberat de casa de marcat nu conține toate elementele obligatorii, cum de asemenea, recunoaște și faptul că nu exista afișat la vedere anunțul privind obligativitatea solicitării și păstrării bonului fiscal.
Intimata a arătat că la momentul efectuării controlului s-a constatat că petenta derulează activități de comerț cu amănuntul a produselor farmaceutice veterinare, hranei pentru animale, semințelor, furajelor, activități clasificate CAEN cu codurile 4773, 4774 și 4776.
În vederea constatării legalității activității desfășurate organele de control au solicitat prezența unui reprezentant al societății la sediul DRAF Suceava, la data de 23.06.2014 împreună cu toate avizele și autorizațiile aferente.
La data de 23.06.2014, la sediul DRAF Suceava s-a prezentat directorul zonal al petentei, dl. C. B. C., care nu a pus la dispoziția organelor de control certificatul constatator emis de ORC, la data de 26.11.2012, prevăzut de art. 17 ind.1 din Legea nr. 359/2004 din care să rezulte că petenta are în obiectul de activitate activitățile pe care le desfășoară la punctul de lucru controlat. În aceste condiții organele de control au solicitat în mod expres reprezentantului petentei să pună la dispoziție înscrisul respectiv, fixându-se data de 26.06.2014, dată la care petenta nu a pus la dispoziția organelor de control documentul solicitat.
Având în vedere acest aspect organele de control au consultat aplicația informatică “Recom online”, unde în urma raportului nr._/26.06.2014 a rezultat faptul că la punctul de lucru din P., .-9, județul Iași, denumit "Depozit farmaceutic veterinar”, petenta este autorizată să deruleze doar activități de comerț cu ridicata (coduri CAEN 7500, 5224, 5210, 4690, 4646), nu și activități de comerț cu amănuntul.
Conform art.1 și art. 14 din Legea nr.26/1990 comercianții au obligația, înainte de începerea activității, să ceară înscrierea la Registrul comerțului a mențiunilor privind actele și faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege, iar conform art. 4 alin.2 lit. k) din OMJ nr.2549/C/2008, obiectul de activitate autorizat a fi desfășurat la sediul social sau la punctele de lucru, face parte dinte mențiunile obligatorii a fi înscrise în registrul comerțului.
În aceste condiții, este evident că fapta petentei de a desfășura la punctul de lucru controlat activități de comerț cu amănuntul fără a fi autorizată (aceasta având doar autorizație pentru activități de vânzare cu ridicata) întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art.1 lit. a) din Legea nr, 12/1990.
Doctrina juridică (A. Ticiea, Reglementarea contravenpilor, Ed. A Vi-a, Editura Universul Juridic, București, 2008, p. 50) a stabilit ca fapta prevăzută de art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 „poate fi săvârșită în mai multe modalități de exemplu: neînmatricularea în registrul comerțului și neînscrierea mențiunilor cerute de Legea nr. 26/1990; [...] realizarea de alte activități decât cele trecute în actul constitutiv, conform legii nr. 31/1990".
În acest context, susținerea petentei privind incidența prevederilor capitolului 2 din OG nr. 17/1993 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la reglementările fiscale este în mod vădit netemeinică, întrucât respectivele prevederi au făcut obiectul unei abrogări tacite, prin preluarea domeniului de reglementare în OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, care a redefinit contravențiile privind modul de îndeplinire a obligațiilor bugetare.
Sub aspectul poziției subiective a contravenientului, precizează că procedura de autorizare a funcționarii unui sediu secundar de către Registrul Comerțului a făcut obiectul unei ample campanii de informare realizată de diferite instituții ale statului, astfel încât aceasta nu poate invoca necunoașterea sau insuficienta previzibilitate a normelor privind autorizarea diferitelor activități.
De asemenea, în temeiul art.3 din Legea nr. 12/1990 bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă conform legii.
Obligația confiscării este imperativă, agentul constatator care aplica sancțiunea dispunând și confiscarea cu mențiunile corespunzătoare în procesul verbal.
Cuantumul sumei confiscate a rezultat din verificarea operativă a ordinelor de încasare a numerarului provenit din vânzările cu amănuntul derulate în perioada 01.01.2014-17,06.2014 la punctul de lucru, astfel încât suma de 56.885,27 lei este corect și legal confiscată.
S-a mai arătat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr. JQG6290/26.06,2014 conține toate elementele cerute de lege pentru existența sa valabilă, inclusiv fapta săvârșită și descrierea acesteia în concret.
În concluzie, față de cele arătate, intimata a solicitat în principal admiterea excepției, iar în subsidiar respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale formulată de reclamanta S.C. F. S.A. cu sediul în București, Calea Ciulești nr.333, sector 6, nr. ORC J_, CUI R0060269.
În drept, intimata a invocat prevederile art. 205 C.proc.civ.
La data de 17.09.2014 contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 65/08.01.2015, Judecătoria P. a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.
Cauza astfel declinată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 16.02.2015.
Referitor la excepția invocată din oficiu, instanța reține că, potrivit art. 32 al. 1 din OG 2/2001, plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție se soluționează de judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția .
În speță, prin cererea introductivă, astfel cum a fost precizată, s-a formulat contestație doar în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 1 lit a din Legea 12/1990 (” efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege”), contestatoarea fiind sancționată pentru faptul că a desfășurat activități de comerț cu amănuntul la punctul de lucru din P., . nu avea autorizație să deruleze astfel de activități la respectivul sediu secundar.
Așadar, instanța reține că fapta mai sus descrisă este comisivă, și nu omisivă, astfel încât decizia nr. 5658/7.06.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are nicio legătură cu situația de fapt din cazul de față.
Având în vedere cele mai sus arătate, instanța constată că fapta contestată a fost săvârșită în raza teritorială a Judecătoriei P., motiv pentru care va admite excepția de necompetență teritorială și va declina, în temeiul art. 132 C.pr.civ, competența soluționării plângerii în favoarea instanței menționate .
Față de această soluție, instanța va constata intervenit conflictul negativ de competență, conform art. 133 pct. 2 Cod procedură civilă, urmând a proceda în conformitate cu dispozițiile art. 134 coroborate cu cele ale art. 135 alin. 1 Cod procedură civilă, în sensul înaintării cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea . contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ., în favoarea Judecătoriei P..
Constată intervenit conflictul negativ de competență.
Înaintează cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.AG/Thred.JA
4 ex./3.04.2015
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 5699/2015.... → |
|---|
