Anulare act. Sentința nr. 2163/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2163/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 2163/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA S. VI BUCURESTI
-SECȚIA CIVILĂ-
SENTINTA CIVILA NR. 2163
SEDINTA PUBLICA DE LA 19.03.2015
INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:
P.: G. A.
GREFIER: A. J.
Pe rol soluționarea cauzei civile, având ca obiect anulare act, privind pe reclamantul M. M. M. în contradictoriu cu pârâta D.G.P.L. S. 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul, personal, și pârâta, prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța procedează la identificarea reclamantului M. M. M., CNP_.
Contestatorul, personal, arată că nu mai solicită conexarea, întrucât procesul-verbal este contestat în alt dosar.
Instanța pune în vedere părții că nu a fost învestită cu o cerere de conexare, acest aspect fiind invocat pentru prima oară la acest termen de judecată.
Contestatorul, personal, arată că renunță la cererea precizatoare atașată la dosar în data de 05.03.2015.
Pentru a da posibilitatea contestatorului să facă o renunțare în deplină cunoștință de cauză, instanța pune în vedere acestuia că prin cererea respectivă petentul a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/18.08.2014 și a dispoziției de ridicare . nr._/24.06.2014.
Contestatorul, personal, arată că înțelege acest lucru, își menține poziția arătată anterior și că solicită numai anularea dispoziției de ridicare din cererea inițială, . nr._/24.06.2014.
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale invocată de intimata prin întâmpinare.
În temeiul art. 95 pct.4 Noul Cod de Procedură Civilă, raportat la art. 10 alin. 1 și 3 din legea 554, intimata, prin consilier juridic, solicită declinarea competenței de soluționare a cauzei către Tribunalul București, secția a II a C. Administrativ, dispoziția de anulare fiind un act administrativ.
Contestatorul, personal, solicită soluționarea cauzei de către Judecătoria sectorului 6 București.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.12.2014, contestatorul M. M. M., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție Locală S. 6, a formulat plângere împotriva dispoziției de ridicare . nr._ din data de 24.06.2014, încheiată de agentul constatator R. M., din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală S. 6, prin care a solicitat anularea dispoziției de ridicare și obligarea Poliției Locale S. 6 București la repararea prejudiciului material în sumă de 677,32 lei (actualizat cu rata inflației până în momentul plății).
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că, în data de 24.06.2014, a parcat autoturismul proprietate personală Ford Focus cu număr de înmatriculare_, pe . intersecția cu o stradă laterală, în continuarea unui șir de mașini staționate pe banda întâi a străzii B., pe sensul de mers dinspre . Bulevardul Timișoara, . în care a lăsat mașina) având câte trei benzi pe sens despărțite de linia de tramvai care este delimitată prin gard metalic.
Văzând că mașina a dispărut, contestatorul s-a dus la Ilcor Auto Eco, unde a fost obligat să achite suma de 677,32 lei pentru a recupera mașina, o sumă enormă pentru niște servicii nesolicitate și pentru care legea cere să existe un contract între părți, iar Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale nu permite unei firme private să încaseze taxe și amenzi în numele autorităților, căci nu se poate privatiza atribuția statului de a aplica pedepse. La Ilcor, contestatorul a primit o dispoziție de ridicare și o comunicare cu datele sale de identificare. Prin această dispoziție de ridicare din data de 24.06.2014, contestatorul a fost sancționat pentru fapta comisă: „Vehiculul marca Ford Focus, cu numărul de înmatriculare_ se afla staționat neregulamentar în locul . . intervalul orar 11:00 - 11:08 pe colțul și la mai puțin de 25 (douăzeci și cinci) metri de colțul intersecției”.
Fapta comisă este prevăzută de art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010, raportat la art. 143 lit. a coroborat cu art. 142 lit. f din RA al OUG nr.195/2002, („în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanță mai mică de 25 m de colțul intersecției”) și la sancționarea ei apar doar articolele din lege privind amenda și punctele de penalizare, nu și actul normativ în baza căruia s-a ridicat mașina.
În primul rând, contestatorul a învederat că fapta pentru care a fost sancționat a fost constatată și înregistrată în absența sa, cu un mijloc tehnic certificat (aparat foto).
În al doilea rând, organul care a constatat contravenția și a aplicat amenda contravențională nu este cel limitativ prevăzut de dispozițiile OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Astfel, art. 2 din acest act normativ precizează: „îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de circulație pe drumurile publice se fac de către poliția rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care are obligația să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora”.
Mai mult, aceste dispoziții se coroborează și cu cele ale art. 109 alin. 1: „Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră”.
Prin urmare, neexistând excepții de la regulă, măsurile de sancționare nu pot fi dispuse de alt organ decât cel al poliției rutiere. Or, în mod evident, în cazul de față, poliția locală și-a depășit atribuțiile.
Măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă cu nerespectarea procedurii legale și, prin urmare, contestatorul a solicitat anularea dispoziției de ridicare.
În acest sens, contestatorul a invocat prevederile art. 64, art. 97 și 128 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Deci, Poliția Rutieră are competența să dispună ridicarea vehiculelor, și nu Poliția Locală.
Acest fapt este prevăzut și de HCL S6 nr. 4/2010, actul normativ în baza căruia a fost ridicată mașina:
Art. 6. În cazul constatării staționarii vehiculului/remorcii în afara spațiilor special amenajate, se va proceda la blocarea/ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului/remorcii, constatarea staționării neregulamentare/abuzive se face de către Brigada de Poliție Rutieră a Municipiului București și/sau de către Direcția Generală de Poliție Comunitară S. 6, după caz, în conformitate cu normele legale.
Art. 5. Operațiunea privind constatarea ocupării abuzive a locului de parcare de către un vehicul/remorca, altul decât cel pentru care s-a eliberat autorizația de parcare sau blocarea accesului în instituții publice sau private ori reședințe se efectuează de agenți comunitari din cadrul Direcției Generale de Poliție Comunitară S. 6 asistați de către angajații operatorului autorizat.
Art. 8. Aceste operațiuni se pot realiza numai în prezența agentului comunitar, în baza Dispoziției de ridicare întocmită de către acesta, cu excepția cazurilor în care Dispoziția de ridicare este întocmită de către agenții Brigăzii de Poliție Rutieră pentru vehiculele/remorcile staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice, prin care s-a dispus blocarea/ridicarea vehiculului/remorcii.
Operațiunile de blocare/ridicare, transport și depozitare a vehiculelor sau remorcilor, se vor face prioritar în cazurile în care vehiculele/remorcile staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din sectorul 6 sau pe domeniul public/privat de pe raza teritorială a Sectorului 6, creează blocaje sau obstrucționări ale traficului rutier.
Astfel că Dispoziția de ridicare, emisă de Poliția Locală, încalcă atât OUG nr.195/2002 cât și HCL S6 nr.4/2010, actul normativ în baza căruia a fost ridicat autovehiculul, motiv pentru care contestatorul a solicitat anularea dispoziției de ridicare.
În baza art. 2 din OG nr.2/2001, Curtea de Apel Ploiești a stabilit prin Decizia nr.1398 din 21.10.2009, că un Consiliu Local nu poate stabili contravenții prevăzute și în Codul rutier și, prin urmare, competența aplicării sancțiunilor contravenționale o au numai polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, nu și cei de la Poliția comunitară.
Conform art. 64, alin.3 din OUG nr.195/2002, ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră se realizează potrivit procedurii stabilite prin Regulament. Or, la ora actuală, Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 este stabilit prin HG nr.1391/2006 și nu spune nimic despre procedura de ridicare a vehiculelor.
Poliția nu avea dreptul să dispună ridicarea mașinii contestatorului deoarece măsura tehnico-administrativă a ridicării, menționată în art. 97 alin.1 lit. d din OUG nr.195/2002 republicată, nu poate fi luată decât cu respectarea dispoziției din art. 64 alin.3 din aceeași OUG nr.195/2002 rep.
Or, actul normativ indicat, anume Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002 rep., nici cel adoptat prin HG nr.85/2003, nici cel actual în vigoare, adoptat prin HG nr.1391/2006, nu au nicio asemenea normă.
Prin urmare, Poliția - agentul constatator - a luat o măsură tehnico-administrativă care, potrivit legii în temeiul căreia a emis-o, nu are mecanismul legal de aducere la îndeplinire, fiind pentru aceasta, nelegală.
Art. 64 nu se referă la Regulamentul unei Hotărâri de Consiliu Local, cum este HCL S6 nr. 4/2010, care decide ridicarea auto pe baza Dispoziției de ridicare în loc de proces verbal, contrar prevederilor OG nr.2/2001 și RA al OUG nr.195/2002 și care nu respectă principiul ierarhiei actelor normative.
Astfel se încalcă art. 2 din OG nr.2/2001 care prevede:
(2) Prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.
(5) Hotărârile consiliilor locale sau județene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului București, prin care s-au stabilit contravenții cu nesocotirea principiilor prevăzute la alin. 2-4, sunt nule de drept”.
De aceea Curtea de Apel Cluj a stabilit prin Decizia nr. 4829 din data de 18.11.2011 că OG nr.2/2001 este un act juridic cu forța unei legi ordinare, derogări de la acest act normativ se pot realiza doar prin acte normative de același rang. Hotărârile de Consiliu local (în speță HCL nr. 149/2009 privind ridicarea mașinilor) nu au statut de lege specială și trebuie să nu conțină dispoziții contrare legilor constituționale, organice sau ordinare, să intervină strict în limitele competențelor teritoriale și materiale ale organului emitent și să respecte ierarhia forței juridice a actelor normative de stat”.
De asemenea, s-a stabilit că „este esențial împotriva legii fundamentale împuternicirea unei persoane juridice de drept privat cu executarea unei funcții de constrângere prin forța, proprie numai autorităților Statului Român desemnate în acest sens prin lege. O entitate de drept privat nu poate desfășura activități prin care să dispună punerea în aplicare a legilor Statului Român ori prin care să impieteze asupra proprietății private exercitând puteri de autoritate publică.
Conform Legii nr.31/1990, art.1, privind societățile comerciale, persoanele juridice cu scop patrimonial se organizează în vederea efectuării de acte de comerț, fiind contrar legii și ordinii de drept ca unei persoane juridice de drept privat să-i fie încredințată forța publică proprie numai Statului Român, prin organismele sale” - Sentința civilă nr. 279/CA din 19.09.2007 a Tribunalului Satu M..
Ridicarea autoturismului este deci o măsură tehnico-administrativă, iar art. 97 alin.6 OUG nr.195/2002 prevede:„Procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabilește prin regulament”. Se referă la RA al OUG nr. 195/2002, care, la art. 180, alin.1 Stabilește: „Procesul verbal va conține în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale, (...), sancțiunea complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă”.
În timp ce măsurile tehnico administrative au un caracter de regulă preventiv, sancțiunea contravențională complementară are întotdeauna un caracter punitiv, având scopul de înlăturare a unei stări de pericol. De asemenea, ridicarea autoturismului, potrivit Codului rutier este o sancțiune care intervine pentru nerespectarea dispozițiilor cu privire la staționare. Până în anul 2007, măsura ridicării auto era chiar considerată ca o sancțiune complementară (dat fiind caracterul ei punitiv, similar unei sancțiuni penale), pe când acum este văzută ca o măsură tehnico administrativă, în timp ce imobilizarea vehiculului este prevăzută de art. 96 din Codul rutier ca sancțiune complementară. Este evident că ridicarea auto este mai gravă decât imobilizarea autovehiculului, care este o sancțiune complementară și deci se aplică obligatoriu prin același proces verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.
Cu privire la acest aspect, într-o decizie de referință a practicii judiciare (Decizia nr. 3241/2010 a Curții de Apel Cluj) se arată: „(...) Măsura de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar este legal stabilită tot în urma săvârșirii unei contravenții. (...) Ca atare, o asemenea măsură ar trebui dispusă întotdeauna numai prin procesul verbal prin care se sancționează o contravenție referitoare la regimul de staționare al autovehiculelor”.
Procedura de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar in sectorul 6 este Regulamentul din HCL sector 6 nr. 4/2010, anexa 2, care prevede la art.8 că ridicarea se face pe baza dispoziției scrise de ridicare, că apoi se va întocmi o Notă de constatare și „operatorul va imortaliza în format digital, foto, din cel puțin patru unghiuri diferite, starea vehiculului.” La art. 1, alin.1 din HCL sector 6 nr. 4/2010, se prevede ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Sectorul 6. Însă, aceeași contravenție privind staționarea neregulamentară este și în Codul Rutier (la art. 142, lit. f din RA al OUG nr.195/2002, menționat în dispoziția de ridicare) și are alte sancțiuni decât cea din HCL.
Astfel HCL S6 nr. 4/2010 încalcă art. 2 din OG nr.2/2001, deci este nelegală și, prin urmare, dispoziția de ridicare emisă în baza acestei HCL devine nulă.
O interdicție nu poate fi dispusă prin mai multe acte normative, fiecare cu puterea sa diferită și cu efecte diferite, pentru că un om nu poate fi egal în fața unor legi contrare ce reglementează fix același lucru - art. 16 din Constituție.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 2, 5, 15, 16, 17, 19, 21 alin.1,3, art.26 alin.3 din OG nr.2/2001, art.180 și 181 din RA al OUG nr.195/2002, art.64, art.97 și 128 din OUG nr.195/2002, art. 5, 8 și 9 din HCLS 6 nr.4/2010.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar, în copie, dispoziție de ridicare . nr._, factura nr._ din data de 24.06.2014, bonuri fiscale, cartea sa de identitate, procesul verbal de contravenție . nr._, comunicare . nr._.
La data de 06.02.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nesusținută pe toate capetele sale (anulare act administrativ individual și pretenții).
În temeiul dispozițiilor art. 247 și 248 alin. 1 Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art. 95 pct. 4 Cod procedură civilă și art. 10 alin.1 și 3 din Legea nr. 554/2004, intimata a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 6 București, având în vedere faptul că dispoziția de ridicare este un act administrativ individual în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin.1 litera c din Legea nr.554/2004 și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul București secția a II-a C..
În temeiul dispozițiilor art. 247 și 248 alin. 1 Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art. 17 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. modif. și art. 16 litera a și b din OUG nr.80/2013, intimata a solicitat admiterea excepției netimbrării cererii de chemare în judecată, având în vedere că petentul contestator nu a făcut dovada achitării taxei de timbru iar, în cazul neconformării acestor dispoziții exprese, să se dispună anularea cererii pe ambele capete ale acesteia ca netimbrată, în temeiul dispozițiilor art. 197 Cod procedură civilă.
Intimata a solicitat admiterea excepției lipsei plângerii prealabile, având în vedere că, în prezenta cauză, nu s-a făcut dovada respectării dispozițiilor imperative ale art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, care prevăd obligativitatea recursului administrativ.
Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competentă, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Astfel, acțiunea nu poate fi exercitată decât după efectuarea procedurii prealabile și primirea unui răspuns din partea autorității publice emitente, respectiv după expirarea termenului de răspuns.
Pe cale de consecință, întrucât dreptul la acțiune se naște condiționat de parcurgerea procedurii prealabile, iar contestatorul nu a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri, obligație prevăzută de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 554/2004 completate cu cele ale art. 193 alin. 1 Cod procedură civilă, intimata a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și nesusținută, pentru următoarele motive:
În fapt, la data și ora menționate în dispoziția de ridicare, polițistul local din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală S. 6, care își desfășura activitatea în zona de competență, a identificat autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare_, staționat neregulamentar pe colțul intersecției . Valea Florilor.
Intimata a precizat că dispoziția de ridicare contestată se bucură de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate, prezumții întărite de înscrisurile depuse de către D. S 6 (nota de constatare, comunicare, etc.) și de mijloacele materiale de probă, respectiv de planșele fotografice efectuate la fața locului, cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat, ce surprind vehiculul staționând neregulamentar în intervalul orar și în locul indicate de agentul constatator în actul contestat.
Totodată, intimata a menționat și faptul că aplicarea măsurii tehnico-administrative a ridicării vehiculului staționat neregulamentar nu este condiționată de întocmirea unui proces verbal, având în vedere că între sancțiunile contravenționale și măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului există diferențe de natură și regim juridic. Astfel, în timp ce sancțiunea contravențională își poate atinge scopul chiar dacă este aplicată ulterior săvârșirii faptei, în termenul de 6 luni menționai (acesta urmărind pedepsirea contravenientului, restabilirea ordinii de drept încălcate și împiedicarea săvârșirii de noi contravenții în viitor), măsura ridicării are caracter preventiv și pur instantaneu, urmărind îndepărtarea vehiculului staționat neregulamentar și redarea drumului public circulației normale.
Fapta a fost constatată prin nota de constatare pe care o depune la dosarul cauzei.
Mai mult, în speță (fapta fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice - planșe foto efectuate cu aparatul foto Nikon) art. 181 din RA al OUG nr. 195/2002 prevede că procesul verbal nu se poate întocmi decât după prelucrarea datelor obținute cu mijloacele tehnice (fotografii) și după efectuarea unei proceduri speciale, respectiv a unei cercetări contravenționale începută in rem, în urma căreia proprietarul vehiculului trebuie să comunice datele contravenientului în scris, urmând ca după aflarea persoanei contravenientului, în termenul prevăzut de art. 13 din OG nr. 2/2001 să fie întocmit procesul verbal de constatare și sancționare contravențională, in personam. În acest caz, forma procesului verbal este cea specială, prevăzută în anexa 1D, fiind aplicabile și dispozițiile art. 109 din OUG nr. 195/2002.
În speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 180 din OUG nr. 195/2002, invocate de contestator, care prevăd procedura și forma de drept comun a procesului verbal întocmit potrivit anexei 1 A, în situația în care fapta este constatată cu propriile simțuri de agentul constatator, iar dispoziția de ridicare și procesul verbal se întocmesc simultan, în prezența contravenientului.
În speță, în data de 18.08.2014, a fost întocmit și un proces verbal de constatare și sancționare contravențională, fapta fiind constatată cu mijloace tehnice în lipsa contravenientului, potrivit procedurii speciale prevăzută de art. 181 din RA al OUG nr.195/2002, după identificarea persoanei care a utilizat vehiculul staționat neregulamentar, datele fiind aflate în urma comunicării întocmită în temeiul art. 39 din OUG nr.195/2002, pe care a depus-o în copie. Acest proces verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 109 din OUG nr. 195/2002 și în forma specială prevăzută de anexa 1 D.
Intimata a menționat că actul de sancționare a fost întocmit în termenul legal de 6 luni de la data încetării săvârșirii faptei, conform dispozițiilor prevăzute de art. 13 din OG nr. 2/2001.
De asemenea, intimata a învederat instanței de judecată faptul că petentul contestator nu a înțeles să solicite și anularea procesului verbal de contravenție în termenul legal prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001, deși acesta i-a fost comunicat în data de 25.08.2014, astfel cum reiese din confirmarea de primire pe care a depus-o la dosarul cauzei
În ceea ce privește pretinsele motive neîntemeiate invocate de reclamant pentru anularea dispoziției de ridicare, intimata a învederat că, potrivit dispozițiilor art. 6 pct.16 din OUG nr. 195/2002, intersecția reprezintă orice încrucișare, joncțiune sau bifurcare de drumuri....
În ce privește competența polițistului local, intimata a precizat că, potrivit art. 7 lit. h și art. 22 din Legea nr. 155/2010 „în domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală are următoarele atribuții: constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar”. În concluzie, prin legea organică de organizare și funcționare a Poliției locale aprobată ulterior OUG nr. 195/2002, a fost completată sfera organelor competente în această materie.
Având un caracter pur preventiv și instantaneu, măsura tehnico-administrativă nu a afectat sub nicio formă substanța dreptului de proprietate.
Intimata a învederat instanței faptul că prin OUG nr. 69/2007 a fost abrogată din cuprinsul art.64 al OUG nr.195/2002 condiția ca vehiculul staționat neregulamentar să constituie un obstacol pentru circulația publică, în prezent, nemaiexistând această cerință externă staționării neregulamentare, oportunitatea măsurii fiind verificată prin însăși legalitatea aplicării acesteia.
Astfel cum s-a reținut și în practică, chiar dacă măsura de ridicare dispusă l-a împiedicat un anumit timp pe contestator să exercite pe deplin dreptul de proprietate, nu s-a ajuns la o confiscare, expropriere sau altă modificare a statutului real al vehiculului, în speță fiind vorba despre o simplă măsură a agentului de poliție, ce aparține în mod esențial de domeniul public.
Dispoziția de ridicare a fost întocmită cu respectarea prevederilor HCL S6 nr.4/2010 și cuprinde elementul material al faptei, locul, data și ora staționării neregulamentare precum și marca și numărul de înmatriculare ale vehiculului.
În ceea ce privește veridicitatea celor consemnate în cuprinsul dispoziției de ridicare, intimata a învederat instanței că actul administrativ individual se bucură de prezumțiile de legalitate veridicitate și autenticitate, prezumții care nu au fost răsturnate de către contestator, care nu a dovedit încălcarea vreunei dispoziții legale sau existența unei alte situații de fapt decât cea menționată în actul contestat, care ar putea atrage anularea sa. Mai mult, în speță, temeinicia actului administrativ este susținută de înscrisurile ( nota de constatare și comunicare ) și planșele foto efectuate la momentul constatării faptei, pe care le va anexa întâmpinării.
În concluzie, intimata a solicitat ca instanța să constate că dispoziția de ridicare a fost întocmită în mod legal și temeinic, iar măsura tehnico-administrativă a fost aplicată în mod legal și temeinic în conformitate cu hotărârea de consiliu sus menționată, act administrativ cu caracter normativ, care a trecut de controlul de legalitate al prefectului și a fost adus la cunoștința publicului în modalități specifice prevăzute de lege ( respectiv prin afișarea la sediul organului emitent și pe pagina de internet a Consiliului Local S. 6, precum și prin publicarea în Monitorul Oficial al Municipiului București nr. 1/2010, vol. I), moment din care aplicarea sa a devenit obligatorie pentru D. S 6.
Pentru aceste considerente, intimata a solicitat respingerea ca neîntemeiat și nesusținut a capătului de cerere principal, prin care a fost solicitată anularea dispoziției de ridicare.
În ce privește capătul de cerere accesoriu prin care a fost solicitată repararea prejudiciului material în cuantum de 677,32 tei, sumă actualizată cu rata inflației (încasată de către . SRL, astfel cum reiese din factura depusă la dosarul cauzei de contestator) intimata a solicitat respingerea acestuia pe cale de consecință, ca urmare a respingerii capătului de cerere principal, dar și ca neîntemeiat și nesusținut deoarece, în speță, contestatorul nu a făcut dovada existenței cumulative a elementelor răspunderii civile delictuale, respectiv a unei fapte ilicite, a vinovăției, a legăturii de cauzalitate și a prejudiciului, cauzate prin eventuala emitere culpabilă a unui act administrativ nelegal sau netemeinic.
Astfel, contestatorul nu a dovedit existența unei faptei ilicite, a vinovăției a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate, actul contestat fiind legal și temeinic, iar achitarea taxei de ridicare reprezentând în speță o obligație legală, prevăzută în sarcina proprietarului sau posesorului legal al vehiculului de către dispozițiile art. 64 din OUG nr. 195/2002.
Plata acesteia a fost cauzată de propria culpă în fapta ilicită a contestatorului, care nu a respectat dispozițiile legale în vigoare privind staționarea regulamentară a vehiculelor, iar suma achitată reprezintă contravaloarea operațiunilor de ridicare, transport și depozitare efectuate de către operatorul autorizat.
În ce privește celelalte pretinse motive de nelegalitate ale dispoziției de ridicare (faptul că HCL S 6 nr. 4/2010 încalcă prevederile OUG nr. 195/2002 și Regulamentului său de aplicare sau prevederile OG nr. 2/2001) intimata a considerat că acestea nu au legătură cu obiectul cauzei, putând constitui eventuale motive pentru care ar putea fi solicitată anularea actului administrativ normativ pentru nelegalitate.
În speță, instanța de judecată nu a fost investită cu un capăt de cerere având ca obiect anularea actului normativ, iar art. 64 din OUG nr. 195/2002 nu distinge prin ce fel de regulament trebuie stabilită procedura de ridicare.
Totuși, intimata a învederat instanței de judecată faptul că prin HCL S 6 nr.4/2010 nu se reglementează în contra sau peste acte normative superioare, deoarece nici OUG nr.195/2002, și nici HG nr.1391/2006, nu reglementează procedura ridicării vehiculelor staționate neregulamentar.
Mai mult, prin HCL S6 nr.4/2010 nu sunt incriminate și sancționate contravenții reglementate prin acte normative superioare, ci doar în temeiul principiului autonomiei administrației publice locale a fost creat regulamentul privind procedura de ridicare vehiculelor, pentru ca D. S 6 să poată să pună în aplicare dispozițiile Legii nr.155/2010, care a acordat noi competențe în domeniul circulației rutiere.
În speță, contravenția a fost constatată și sancționată în temeiul dispozițiilor OUG nr. 195/2002 ( art. 100 și 108 ) și a Regulamentului său de aplicare (art. 142 și 143), iar măsura a fost dispusă tot în temeiul Codului Rutier ( art. 97 și 64).
Față de aceste considerente, intimata a solicitat instanței respingerea cererii de chemare în judecată pe primul capăt de cerere și menținerea dispoziției de ridicare . nr._/09.01.2014, ca temeinică și legală.
Pe cale de consecință, intimata a solicitat și respingerea capătului de cerere accesoriu având ca obiect obligarea D. S 6 la plata sumei de 677.32 lei actualizată cu rata inflației.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legea nr. 155/2010, dispozițiile HCLS6 nr. 4/2010 și pe toate celelalte dispoziții invocate prin prezenta.
Alăturat întâmpinării, intimata a anexat în copie notă de constatare . nr._, dispoziție de ridicare . nr._, comunicare . nr._, procesul verbal de contravenție contestat, confirmare de primire, tabel cu repartizarea în posturi, raport de încercări nr.32 din data de 17.02.2012, planșe fotografice.
La data de 17.02.2015, prin compartimentul registratură, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de Direcția Generală de Poliție Locală S. 6, prin care a solicitat respingerea acțiunii, respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare, și admiterea cererii contestatorului, așa cum a fost formulată pentru următoarele motive:
În fapt, la punctul 1 din întâmpinare s-a precizat că în data de 24.06.2014 o echipă operativă din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală sector 6 a identificat autovehiculul personal marca Ford cu număr de înmatriculare_ în timp ce staționa neregulamentar pe colțul intersecției și la mai puțin de 25 de metri de colțul intersecției. Pe procesul-verbal de constatare a contravenției nu s-a precizat aplicarea măsurii tehnico-administrative (ridicarea autovehiculului).
Procesul-verbal criticat nu incorporează nicio mențiune referitoare la măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului. Or, potrivit alin.1 al art. 180 din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: „În cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției care va cuprinde în mod obligatoriu: [...] sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; [...]”, iar potrivit art. 97 din același Regulament, ridicarea autoturismului reprezintă o măsură tehnico-administrativă, astfel că ar fi trebuit să figureze în mod obligatoriu în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Prin urmare, măsura ridicării autoturismului în ceea ce îl privește a fost dispusă în afara procesului-verbal de constatare a contravenției, fiind lipsită astfel de orice temei juridic iar, prin această omisiune, procesul-verbal de contravenție nu a fost întocmit în mod legal.
La punctul 2 se precizează că procesul-verbal . nr._/18.08.2014 cuprinde toate mențiunile prevăzute la art. 16 și 17 din OG nr.2/2001 însă art. 16 prevede următoarele:
Articolul 16 - (1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea.
(7) În momentul încheierii procesului-verbal, agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Procesul-verbal nu conține decât descrierea și încadrarea faptei (a staționat neregulamentar cu auto marca Ford cu numărul_ pe . . intervalul orar 11:00-11:08 pe colțul și la mai puțin de 25 de metri de colțul intersecției).
Având în vedere că procesul-verbal a fost încheiat la aproape două luni de la constatarea faptei trebuia să fie întocmit în mod legal cu completarea tuturor datelor necesare
În procesul-verbal de constatare nu se precizează suma de 268 lei (așa cum a specificat în întâmpinare reprezentatul legal al DGPL6) respectiv 4 puncte amendă, ci 340 lei și posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii, adică 170 lei.
Prezumția relativa de temeinicie a procesului verbal este răsturnată de faptul că agentul constatator nu a specificat sancțiunea ridicării autovehiculului și nu a menționat că încheierea acestuia s-a făcut în lipsa contravenientului. Dovada susținerilor o constituie însăși procesul-verbal și dispoziția de ridicare . nr._ din data de 24.06.2014, prin care i s-a ridicat autoturismul proprietate personală.
Vătămarea constă în faptul că i se neagă un drept (dreptul de a face mențiuni), drept pe care legiuitorul l-a prevăzut ca mijloc de apărare și pentru a împiedica/limita posibilitatea ca agentul constatator să abuzeze în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Prin faptul că pe formularul de proces verbal este inserat contul în care să se vireze suma corespunzătoare sancțiunii aplicate, în dreptul spațiului rezervat pentru mențiunile contravenientului, DGPL6 își atribuie calitatea de instanță de judecată (contravenția constatată trebuie direct plătită în contul specificat, mențiunile pe care le-ar putea face persoana sancționată sunt nule și neavenite, cu alte cuvinte nu au ce căuta în procesul-verbal). Din acest fapt reiese totodată și disprețul față de dreptul conferit de legiuitor persoanelor cărora li se întocmește proces-verbal de contravenție. Legea nu poate fi aplicată de o persoană care nu o cunoaște sau nu respectă prevederile acesteia, cu atât mai mult cu cât procesul-verbal nu a fost întocmit pe loc, ci la aproape două luni de zile de la data comiterii faptei, așa cum bine a scos în evidență reprezentatul legal.
Contestatorul a solicitat respingerea probei cu mijloc tehnic certificat întrucât planșele foto atașate întâmpinării sunt făcute dintr-un singur unghi și nu din 4 unghiuri diferite așa cum prevede art. 8 din anexa nr. 2 la HCLS 6 nr. 4/28.01.2010 [art. 8. Operațiunile de blocare, ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor/remorcilor se execută numai de către operatorul autorizat care a obținut atribuirea contractului de achiziție publică. Aceste operațiuni se pot realiza numai în prezența agentului comunitar, în baza Dispoziției de ridicare (Anexa nr. 1 la prezentul regulament) întocmită de către acesta, cu excepția cazurilor în care Dispoziția de ridicare este întocmită de către agenții Brigăzii de Poliție Rutieră pentru vehiculele/remorcile staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice, prin care s-a dispus blocarea/ridicarea vehiculului/remorcii. Operațiunile de blocare/ridicare, transport și depozitare a vehiculelor sau remorcilor, se vor face prioritar în cazurile în care vehiculele/remorcile staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Sectorul 6 sau pe domeniul public/privat de pe raza teritorială a Sectorului 6, creează blocaje sau obstrucționări ale traficului rutier]. În descrierea contravenției, făcută de agentul constatator nu se regăsește sintagma creează blocaje sau obstrucționări ale traficului.
Totodată, în conformitate cu art.204 din Codul de procedură civilă, contestatorul a solicit anularea procesului verbal de contravenției și pentru faptul că nu conține sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă (ridicarea autoturismului).
În drept, contestatorul a invocat prevederile Ordonanței nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv articolul 19, Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002, și a tuturor celorlalte acte normative invocate prin prezenta.
La termenul de judecată din data de 19.03.2015, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 6 București.
Prin cererea depusă la 5.03.2015 contestatorul a arătat că solicită anularea procesului verbal de contravenție . nr._/18.08.2014 și a dispoziției de ridicare . nr._/24.06.2014.
În ședința publică din data de 19.03.2015 contestatorul a arătat că renunță la cererea precizatoare atașată la dosar în data de 05.03.2015.
În privința excepției necompetenței materiale, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
Dispoziția de ridicare reprezintă un act administrativ potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 care definesc actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Având în vedere dispozițiile legale mai sus, instanța constată că dispoziția contestată reprezintă un act administrativ cu caracter individual emis de o autoritate publică locală, respectiv Direcția Generală de Poliție Locală, în regim de putere publică.
Raportat la aceste considerente și la obiectul prezentei cereri, prin care instanța de judecată este chemată să se pronunțe asupra valabilității unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, instanța constată că în cauză devin incidente dispozițiile art.10 din Legea 554/2004.
Potrivit art.10 din Legea 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Astfel, cererea privind anularea dispoziției de ridicare atrage competența materială a Tribunalului București potrivit art. 10 alin. 1 din legea mai sus menționată.
Pe cale de consecință, instanța va admite excepția necompetenței materiale a instanței și va declina competența de soluționare a cauzei privind în favoarea Tribunalului Municipiului București – Secția contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul M. M. M., domiciliat în G., ./613, scara B, apartament 30, județul G., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție Locală S. 6, cu sediul în București, ., sector 6, având C._, în favoarea Tribunalului București - Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.AG/Thred.MV
3 ex./3.04.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2165/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2236/2015.... → |
|---|
