Plângere contravenţională. Sentința nr. 4578/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4578/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 4578/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR.4578
Ședința publică din data de 12.06.2015
Instanța constituita din:
P. B. L.
GREFIER Z. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul B. I. V. în contradictoriu cu intimata Direcția de Poliție Locală Sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata, prin consilier juridic E. D. N., cu delegația la fila 41 dosar, lipsind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect plângere contravențională.
Instanța pune in discuția părților stabilirea competenței instanței.
Intimata, prin reprezentant apreciază că Judecătoria Sector 6 București este competentă să soluționeze prezenta cerere.
Instanța în baza art. 131 NCPC constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, potrivit art. 94 pct.4 NCPC, art. 32 din OG2/2001, având in vedere si practica Tribunalului București si a Curții de Apel București.
Instanța pune in discuția părților estimarea duratei cercetării procesului.
Intimata, prin reprezentant estimează durata cercetării procesului la 3 luni.
Instanța în baza art. 238 NCPC față de obiectul cererii de chemare in judecată estimează durata cercetării procesului la un an.
Intimata, prin apărător invocă excepția netimbrării, având in vedere că petentul nu a timbrat si capătul de cerere prin care contestă dispoziția de ridicare.
Instanța aduce la cunoștința intimatei că petentul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Intimata, prin reprezentant arată că nu mai susține excepția netimbrării.
Instanța pune in discuția părților unirea excepției lipsei calității procesual pasive, invocată de intimată, cu fondul cauzei.
Intimata, prin reprezentant arată că lasă la aprecierea instanței.
Intimata dispune unirea excepției lipsei calității procesual pasive, invocată de intimată, cu fondul cauzei, apreciind că pentru soluționarea acesteia se impune administrarea acelorași probe ca cele pentru fondul cauzei.
La interpelarea instanței, cu privire la calificarea excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale, reprezentantul intimatei arată că aceasta se poate uni cu fondul cauzei.
Cu privire la excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale, instanța constată că aceasta nu este o excepție in sensul dispozițiilor Codului de procedură civilă, iar necesitatea amendării contestatorului urmează a fi analizată odată cu fondul cauzei.
Instanța pune in discuția părților excepția lipsei parcurgerii procedurii prealabile, invocată de intimată, prin întâmpinare.
Intimata, prin reprezentant solicită admiterea excepției, apreciind că petentul trebuia să formuleze o plângere prealabilă, cu privire la dispoziția de ridicare, anterior depunerii cererii de chemare in judecată, care trebuia să fie soluționată de către instituție.
Instanța deliberând asupra excepției lipsei procedurii prealabile, invocată de intimată, prin întâmpinare, o respinge ca neîntemeiată, constatând că ridicarea autovehiculului in cauză și-a produs efectele, astfel încât o revocare a actului din partea intimatei ca urmare a formulării unei plângeri prealabile nu ar mai fi putut produce, în sine, efecte.
Instanța acordă cuvântul părților pe propunere de probe.
Intimata, prin reprezentant solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. Cu privire la probele solicitate de contestator arată că nu se opune.
Instanța în baza art. 255-258 NCPC încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Instanța invocă excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei pentru capătul de cerere având ca obiect restituirea amenzii.
Instanța acordă cuvântul părților cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive pentru repararea prejudiciului, invocată de intimată prin întâmpinare, pe excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei pentru capătul de cerere având ca obiect restituirea amenzii, precum si pe fondul cauzei.
Intimata, prin reprezentant solicită admiterea excepției invocată de către instanța, apreciind că instituția pe care o reprezintă nu are nici o legătură cu amenda care a fost achitată la Direcția de Impozite si Taxe Locale, neintrând in patrimoniul instituției acea sumă de bani. Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive, invocată prin întâmpinare, arată că acea taxă se plătește la operatorul autorizat, aceasta nefiind încasată de către intimată. Pe fondul cauzei solicită respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, apreciind că nu au fost răsturnate prezumțiile de legalitate si temeinicie, având in vedere că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că petentul a săvârșit contravenția. Cu privire la capătul de cerere privind dispoziția de ridicare apreciază că acesta este un capăt accesoriu, astfel cum s-a apreciat de Curtea de Apel București. Totodată, arată că petentul a încălcat disp. Codului Rutier, având in vedere si art. 7 lit. h din Legea 155/2010. Cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale, apreciază că nu au fost probate toate condițiile prevăzute de legiuitor, iar conf. art. 1349 din Codul Civil contestatorul pentru a solicita restituirea trebuia să probeze că i-a fost încălcat un drept. Pentru aceste motive solicită respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 10.02.2015, sub nr._, contestatorul Badică I. V. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, a formulat plângere împotriva procesului - verbal . nr._ din data de 19.01.2015 încheiat de agentul local R. L., prin care a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal sus-menționat și, în consecință, anularea măsurii de sancționare cu 4 puncte-amendă, în valoare de 390 ROM, și cu 3 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.108 afin.(1) pct.7 din OUG nr. 195/2002; obligarea D.G.P.L. Sector 6 la repararea prejudiciului material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare a autoturismului cu nerespectarea reglementărilor incidente în această materie; restituirea sumei de 195 lei, achitată cu titlu de amendă cu chitanța .-10 Nr._, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, în data de 19.01.2015, în jurul orei 08:50, a staționat voluntar autoturismul cu nr. de înmatriculare_ (proprietate personala) pe Bulevardul I. M. Nr.59, în Municipiul București, Sector 6, întrucât nu a găsit alt loc de parcare, cu intenția de a merge la o cofetărie din imediata apropiere pentru a cumpăra prăjituri colegilor de serviciu, în aceea zi fiind ziua sa naștere.
După aproximativ cinci minute, cu produsele cumpărate, s-a întors la locul staționării autoturismului, ocazie cu care a constatat că acesta a fost ridicat de către angajații S.C. ILCOR AUTO ECO S.R.L. și se afla pe o platforma auto, fără ca vreun agent de poliție să fie la fața locului.
Contestatorul a menționat că dialogul cu agentul de poliție de la fața locului în legătură cu plata taxei de 260.50 RON a fost unul extrem de anevoios, mărginindu-se la replici de tipul: „Așa e legea!”. A încercat să le explice că a fost nevoit să oprească în acel loc întrucât cofetăria nu dispune de parcare amenajată special pentru clienții săi; că nu a găsit alt loc de parcare decât acolo, că era ziua sa de naștere și a trebuit să cumpere prăjituri pentru colegi, fiind în drum spre serviciu, precum și faptul că staționarea autoturismului în acel loc a fost doar pentru 5 minute.
Într-un final, agentul de poliție a manifestat bunăvoință si exprimând înțelegere pentru cele expuse de contestator, i-a comunicat că îl va ierta de amenda pentru “Oprire interzisă”, și că, ținând cont că era ziua sa de naștere, îl va sancționa doar cu avertisment verbal, fără a mai întocmi proces verbal de contravenție, însă i-a precizat că trebuie să achite către S.C. ILCOR AUTO ECO S.R.L. “taxa de ridicare auto” în sumă de 260.50 RON.
Văzându-se așadar constrâns de plata taxei de 260.50 RON în vederea recuperării autoturismului, a achitat “taxa”, pentru care i s-a eliberat chitanța . nr._, fără ca aceasta să conțină elemente esențiale cum ar fi data încasării banilor si semnătura emitentului (în anexă).
Contestatorul a învederat că, prin procesul-verbal mai sus-amintit, a fost sancționat cu 4 puncte de amendă, în cuantum de 390 RON și 3 puncte de penalizare, reținându-se că a săvârșit contravenția prevăzută de art.108 alin.(1) pct.7 din OUG nr. 195/2002, fără a fi dispusă însă măsura ridicării autoturismului.
Ținând cont de împrejurările concrete în care s-au întâmplat lucrurile, că nu a fost obstrucționată circulația celorlalte autovehicule de nici un fel, și că agentul de poliție de la fața locului a considerat că pentru fapta comisă este suficientă aplicarea avertismentului verbal, astfel că prin întocmirea și primirea ulterioară a acestui proces verbal, încheiat în data de 19.02.2015 la orele 15:50, este evident că se încearcă a se acoperi încasarea sumei de 260.50 RON, solicitând să constatate că nicăieri în cuprinsul procesului verbal nu există vreo mențiune prin care să se dispună ridicarea autoturismului.
În primul rând, un motiv de anulare al procesului-verbal îi reprezintă neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 16 alin. (7) din OG. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor referitoare la posibilitatea contravenientului de a formula obiecțiuni la procesul-verbal respectiv.
În al doilea rând, procesul-verbal a cărui anulare înțelege să o solicite cuprinde mențiunea „Nu a fost de față nici un martor deoarece constatarea s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic”, afirmație neadevărată, deoarece la fața locului erau reprezentanții S.C. ILCOR AUTO ECO S.R.L. care i-au ridicat pe platformă autoturismul și l-au obligat să achite contravaloarea prestației, emițând chitanța cu numărul_ (în anexă).
Ca urmare a situației de fapt expuse mai sus, contestatorul a solicitat să se constate faptul că măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă cu nerespectarea procedurii legale, și în consecință, impunerea “taxei de ridicare auto” a vehiculului s-a efectuat în lipsa unui temei legal, ceea ce atrage obligarea D.G.P.L. - Sector 6 la repararea prejudiciului material ce i-a fost cauzat, și anume, plata sumei de 260.50 RON achitată în vederea eliberării autoturismului. În acest sens, contestatorul a învederat prevederile relevante aplicabile în speță, și anume:art. 64, art. 97 și ale art. 128 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
În acest sens, contestatorul a precizat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în data de 19.01.2015, orele 15:50 (deci la o altă oră decât cea la care s-a efectuat ridicarea autoturismului). Or, existența procesului-verbal de contravenție anterior sau cel puțin concomitent cu dispunerea măsurii ridicării autoturismului este o premisă sine qua non pentru efectuarea legală a unei astfel de operațiuni, astfel cum rezultă expres din dispozițiile art. 13 al HC.L.S. 6 nr. 14/29.01.2009.
Neîndeplinirea obligației de comunicare în ceea ce îl privește a unei copii de pe Nota de constatare întocmită de agentul comunitar prin care s-a dispus ridicarea autoturismului, astfel cum este prevăzută de Anexa nr. 3 a H.C.L.S. 6 nr. 14/29.01.2009. În acest sens, contestatorul a menționat că nu i-a fost înmânată nicio Notă de constatare privind ridicarea autoturismului, fiind încălcate astfel prevederile exprese ale art. 12 și art. 14 din H.C.L.S. 6nr. 14/29.01.2009.
Față de această împrejurare, contestatorul a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a D.G.P.L. - Sector 6 pentru prejudiciul material provocat, și obligarea acesteia la repararea acestui prejudiciu. În susținerea acestei pretenții, înțelege să întemeieze prevederile art.1357 Cod civil.
În continuare, contestatorul a arătat că a avut o conduită corectă până în prezent, astfel că i se poate aplica o sancțiune mai ușoară, în speță avertismentul. C. și texul legal – art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, impune obligativitatea aplicării unei sancțiuni proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Astfel, având în vedere lipsa de pericol social al faptei, a consecințelor negative în urma faptei, precum și circumstanțele personale ale contravenientului (buna conduită și lipsa oricăror abateri de acest gen, anterioare faptei respective) se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.5, art.6, art.7, art.15, art.16, art.17, art.19, art.21 alin.3, art.26 alin.1, art.38 alin.3 din OG nr.2/2001, art.118 din OUG nr.195/2002, art.12-14 ale HCLS 6 nr.14/2009.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus în copie următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 19.01.2015, chitanță pentru creanțele bugetelor locale . 6-10-_/29.01.2015, bon cu valoare fixă . nr._ cu confirmare de primire.
Cererea a fost legal timbrată.
Prin compartimentul registratură, la data de 27.02.2015, contestatorul a depus la dosar cerere precizatoare prin care a solicitat anularea dispoziției de ridicare a autoturismului cu numărul de înmatriculare_, având în vedere că nu i s-a comunicat o astfel de dispoziție până la data prezentei si nici nu a avut cunoștință că o astfel de dispoziție de ridicare să fi fost emisă, având în vedere că în procesul verbal întocmit de către polițistul local, nu este menționată o astfel de măsura tehnico-administrativă de ridicare a autoturismului.
De asemenea, contestatorul a solicitat cheltuieli de judecată, reprezentând taxele judiciare de timbru achitate, în cazul în care instanța va admite plângerea contravențională formulata de subsemnatul.
La data 06.04.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus întâmpinare la contestația formulată împotriva procesului-verbal . nr._, încheiat în data de 19.01.2015, prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată și nelegală.
Intimata a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată conform prevederilor art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013, atât cu privire la capătul principal privind anularea actului administrativ cât și a capătului privind angajarea răspunderii civile delictuale a D.G.P.L. S. 6. Astfel, conform prevederilor art. 34 coroborate cu art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 contestatoarea are obligația de a achita anticipat taxa de timbru . (ART. 34 din O.U.G. nr. 80/2013 “(1) Când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel.
(2) Dacă la momentul înregistrării cererii au fost timbrate doar o parte din capetele de cerere, acțiunea va li anulată în parte, numai pentru acele capete de cerere pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru.”) .
Totodată, intimata a invocat excepția lipsei plângerii prealabile dispoziția de ridicare . nr._/19.01.2015 este un act administrativ pe care petentul trebuia să-l conteste în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare (“înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”).
De asemenea, intimata a învederat că formularea plângerii prealabile este obligatorie indiferent de faptul că petentul înțelege să-și exercite sau nu drepturile procesuale prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, privind suspendarea actului administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ.
Intimata a invocat și excepția lipsei calității procesual pasive a D.G.P.L. S. 6 cu privire la capătul de cerere privind "repararea prejudiciului material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare a autoturismului”, taxa privind ridicarea, transportul și depozitarea autoturismului cu numărul_ nefiind achitată instituției intimate
Prin bonul numărul nr._, d-nul B. a achitat suma de 260,50 lei reprezentând taxa de ridicare, prevăzută expres de prevederile H.C.L. S. 6 nr. 4/2010; sarcina încasării acesteia revine operatorului autorizat.
Având în vedere solicitarea anulării unui act administrativ, în situația în care instanța va dispune anularea acestuia, în temeiul efectelor nulității actului juridic suma reprezentând taxa de ridicare urmează a fi restituită de la persoana juridică în contul căreia a fost efectuată plata .
Intimata a invocat și excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale arătând că, în cauză, contestatorul și-a exercitat drepturile procesuale în mod abuziv cu încălcarea prevederilor art. 12 alin. 2 coroborate cu art. 10 alin. 1 din Codul de Procedura Civilă, toate motivele de presupusa nulitate a procesului verbal contestat reprezentând în realitate o repetare a modelului de plângere contravențională realizat în anul 2009.
Nu în ultimul rând contestatorul a invocat o . prevederi legale inaplicabile în speța dedusă judecății pentru care nu avea interesul cerut de legiuitor și care arată fără echivoc atitudine culpabilă a acestuia, încercând în mod nejustificat să-și creeze o situație favorabilă în scopul inducerii în eroare a instanței de judecată.
În ceea ce privește legalitatea actului constatator, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute la art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare fapt ce îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută și sancționată de O.U.G. nr. 195/2002 și de R.A. al O.U.G. nr. 195/2002 .
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, intimata a menționat că, din conținutul art. 34 al aceluiași act normativ, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie, faptele cuprinse în procesul-verbal fiind constatate de către agenții constatatori, și face dovada până la proba contrară, sarcina dovedirii contrariului celor consemnate în procesul-verbal revenind, conform art. 249 Codul de Procedură Civilă, reclamantului.
Cât privește sancțiunea aplicată, consideră că acesta a fost individualizată în mod legal și corect față de criteriile de individualizare ale sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. 3 din O. G. 2/2001 .
Intimata a menționat că faptele care constituie contravenții încadrate în clasa a II-a, sunt sancționate cu 4-5 de amendă, conform art. 98 alin. 4 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002, pentru acestea calculul limitelor maxime și minime ale amenzii se face în conformitate cu prevederile art. 98 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv prin înmulțirea punctelor de amendă cu 10 % din salariul minim brut pe economie stabilit prin Hotărâre a Guvernului. Astfel, conform prevederilor H.G. nr. 1091/2014, începând cu data 01.01.2015, salariul minim brut pe țară garantat în plată este de 975 lei .
Intimata a precizat faptul că agenții constatatori au aplicat amenda în cuantumul minim prevăzut de art. 100 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 rezultat din calculul prevăzut de art. 98 din același act normativ: 4 puncte amendă înmulțite cu 97,5 lei, respectiv 390 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în termen de 2 zile lucrătoare de la comunicarea procesului verbal (conform art. 109 alin, 5 din OUG nr. 195/2002 rep.) .
Prin H.C.L. S. 6 nr. 216/30.12.2010, începând cu data de 01.01.2011 s-a înființat D.G.P.L. S. 6 prin reorganizarea D.G.P.C. S. 6, având în vedere . la data de 01.01.2011 a Legii nr. 155/2010 . Astfel, trebuie evidențiat faptul că odată cu apariția Legii nr. 155/2010, Poliției Locale i-au fost date în competență atribuții în domeniul circulației ne drumurile publice, conform prevederilor art. 7 lit. h din legea nr. 155/2010, poliția locală “constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar” .
Susținerile neprobate și nedovedite de către contravenient în apărarea sa nu sunt de natură să justifice anularea procesului - verbal . nr._/19.01.2015, d-nul B. staționând neregulamentar pe carosabilul Bld. I. M. nr. 59, Sector 6, în zona de acțiune a indicatorului rutier “oprirea interzisă”, cu atât mai mult cu cât acesta și-a încălcat obligațiile prevăzute de art. 12 din Codicele de Procedură Civilă invocând o . presupuse motive de nulitate inaplicabile în prezenta speță, respectiv prevederile art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, ale art. 12-14 din H.C.L. S. 6 nr. 14/2009 abrogată la data constatării contravenției cu ajutorul mijlocului tehnic certificat marca Nikon.
În ceea ce privește susținerile eronate ale contestatorului, probele depuse la dosar arată reau-credință a acesteia, autoturismul cu nr._ a staționat neregulamentar în zona de acțiune a indicatorului “Oprirea Interzisă’, cu atât mai mult cu cât conform prevederilor art. 10 din C.P.Civ. d-nul B. avea obligația să “își probeze pretențiile si apărările”.
În ceeace privește capătul de cerere privind înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate cu avertismentul, intimata a solicitat respingerea acestuia, având în vedere atitudinea culpabilă a contestatoarei, existând indicii certe că pe viitor aceasta vă repeta fapta contravențională, cu atât mai mult cu cât contravenienta a fost sancționată cu minimul de puncte de amendă prevăzut de legiuitor.
Susținerile neprobate și nedovedite de către reclamant în apărarea sa nu sunt de natură să justifice anularea Dispoziției de Ridicare . nr._/19.01.2015, cu atât mai mult cât staționarea neregulamentară în dreptul indicatorului rutier “Oprirea Interzisă” este probată de fotografiile depuse de intimată efectuate cu mijlocul tehnic certificat marca Nikon .
În ceea ce privește capătul de cerere privind repararea presupusului prejudiciului material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare a autoturismului vă solicităm respingerea acestuia, nefiind îndeplinite condițiile cerute cumulativ de către legiuitor. A menționat că d-nul B. nu a probat condițiile obligatorii cerute pentru angajarea răspunderii delictuale a instituției, respectiv existenta unei lapte ilicite, producerea unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul material, precum și existenta vinovăției cerute de către legiuitor.
De asemenea, intimata a învederat că angajarea răspunderii civile delictuale a D.G.P.L. S. 6. în conformitate cu prevederile art. 1357 din C.civ. (Legea nr. 287/2009 rep.), acestea sunt aplicabile doar în măsura probării de către petent a încălcării obligațiilor prevăzute de art. 1349 alin. 1 din C.civ, erga i om nes, respectiv: “Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane ”, Astfel, în speță contestatorului nu i-a fost încălcat un drept, respectiv acela de a staționa în dreptul indicatorului Oprirea interzisă", ci au fost respectate obligațiile legale pentru înlăturarea stării de pericol create de către petent, motiv pentru care în mod legal (conform art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010 și a H.C.L. S. 6 nr. 4/2010) s-a dispus măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului proprietatea d-lui B..
În speță, intimata a arătat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale a D.G.P.L. S. 6, respectiv condițiile legale privind prejudiciul (- art. 1531 privind repararea prejudiciului, coroborat cu art. 1534 alin. 2 și 1385, - art. 1532 privind caracterul cert al prejudiciului și art. 1537 privind proba prejudiciului), fapta ilicită ( - 1353 privind exercițiul drepturilor și art. 1364), legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, precum și săvârșirea cu vinovăție a faptei ilicite ( - art. 1547 din același act normativ).
În acest sens, intimata a învederat că în mod vădit cu rea-credință contestatorul a încercat crearea unei stări de echivoc asimilând în mod nejustificat măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului staționat neregulamentar cu sancțiunea contravențională .
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și nelegală, menținerea procesului-verbal . nr._/19.01.2015 întocmit cu respectarea tuturor condițiilor legale prevăzute și aplicabile în speța dedusă judecății.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 și art. 249 din Cod proc. civ.. pe dispozițiile Legii nr. 155/2010 privind Poliția Locală, pe dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002- privind circulația pe drumurile publice, pe dispozițiile H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurilor publice și pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
La întâmpinare, intimata a anexat, în copie, procesul verbal de contravenție . nr._/19.01.2015 cu confirmare de primire, dispoziția de ridicare . nr._/19.01.2015, notă de constatare . nr._/19.01.2015, planșe foto.
La data de 08.05.2015, prin compartimentul registratură, contestatorul a depus răspuns la întâmpinare.
La termenul din data de 12.06.2015, intimata a arătat că nu mai susține excepția netimbrării, iar instanța a unit excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata sumei de 260,50 cu fondul cauzei, a constat că excepția exercitării abuzive a drepturilor procesuale nu reprezintă o excepție în sensul NCPC, a respins excepția lipsei procedurii prealabile și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect restituirea amenzii.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata sumei de 260,50 lei, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății. Întrucât contestatorul a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei, în temeiul art. 1357 N.C.Civ., invocând faptul că această instituție a produs prejudiciul a cărui acoperire a fost solicitată, instanța apreciază că intimata are calitate procesuală pasivă în cauză, motivele invocate de către intimată în susținerea acesteia ținând de temeinicia capătului de cerere.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge această excepție ca neîntemeiată.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/19.01.2015 (fila 15) s-a constatat săvârșirea de către contestator a contravenției constând în faptul că, la data de 19.01.2015, a staționat cu autoturismul marca Mitsubishi cu nr. de înmatriculare_ pe carosabil pe .. 59 sector 6 în dreptul indicatorului „Oprirea interzisă”.
Instanța mai reține faptul că, la data de 19.01.2015, contestatorul a staționat cu autoturismul în modalitatea indicată în procesul-verbal, astfel cum rezultă din planșele foto aflate la filele 46-47 din dosar.
Totodată, instanța constată că, la aceeași dată, autoturismul condus de contestator a fost ridicat în urma dispoziției de ridicare . nr._/19.01.2015 (fila 44).
Analizând capătul de cerere având ca obiect anularea procesului-verbal . nr._/19.01.2015, instanța îl apreciază ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul condițiilor de formă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal întocmit.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate a procesului-verbal invocat de către contestator referitor la faptul că agentul constatator nu a consemnat obiecțiunile sale, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal, agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „Alte mențiuni” sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Prin Decizia nr. XXII din 19 martie 2007 publicată în M.Of. Partea I nr. 833/05.12.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite – a statuat faptul că nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției.
În motivarea acestei decizii s-a reținut faptul că, în cazul nerespectării acestor dispoziții legale, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
Instanța constată că împrejurarea invocată de către contestator în sensul că agentul constatator nu a consemnat obiecțiunile sale nu a pricinuit acestuia o vătămare care să nu se poată înlătura decât prin anularea acestui act, având în vedere faptul că petentul, în temeiul dispozițiilor art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, a sesizat această instanță cu motivele de netemeinicie care făceau și obiectul respectivelor obiecțiuni, instanța urmând a se pronunța asupra lor în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din același act normativ.
Referitor la omisiunea agentului constatator de a consemna măsura ridicării autoturismului în cuprinsul procesului-verbal, instanța reține faptul că această măsură nu a fost dispusă prin procesul-verbal contestat ci prin dispoziția de ridicare, astfel încât neindicarea măsurii ridicării autoturismului în cuprinsul procesului-verbal nu este de natură a afecta legalitatea procesului-verbal.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate vizând împrejurarea că, la întocmirea procesului-verbal, nu a fost prezent nici un martor asistent deși acesta a fost încheiat în lipsa contestatorului, instanța constată că, potrivit art. 109 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol, în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, menționându-se aceasta în procesul-verbal fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.
Astfel, instanța constată că dispozițiile art. 109 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 derogă de la cele ale art. 19 din O.G. nr. 2/2001, aplicându-se cu prioritate în condițiile art. 109 alin. 9 din O.U.G. nr. 195/2002.
Având în vedere faptul că, în cauză, contestatorul a fost sancționat pentru o faptă prevăzută de O.U.G. nr. 195/2002 precum și că în cuprinsul procesului-verbal se face referire la înregistrarea săvârșirii faptei, instanța apreciază că procesul-verbal contestat este încheiat în mod legal și în lipsa contravenientului și a vreunui martor.
Referitor la încheierea procesului-verbal la o altă oră față de încheierea dispoziției de ridicare, instanța constată că, potrivit art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Rezultă, astfel, că procesul-verbal de sancționare poate fi încheiat în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, termen respectat în prezenta cauză. În consecință, încheierea procesului-verbal la o altă oră față de cea a dispoziției de ridicare nu prezintă relevanță în prezenta cauză, acestea reprezentând două acte administrative distincte.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța apreciază că fapta contestatorului constatată prin procesul-verbal în cauză întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 143 lit. a rap. la art. 143 lit. a din R.A.O.U.G. nr. 195/2002.
În acest sens, instanța constată că, în cauză, contestatorul a staționat în raza de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, consemnările din procesul-verbal fiind susținute de planșele foto ale casetei care a stat la baza încheierii procesului-verbal.
Sub acest aspect, instanța constată că susținerea contestatorului în sensul că a staționat pentru puțin timp pentru a cumpăra prăjituri nu este de natură a-l exonera de răspunderea contravențională, acest motiv neîncadrându-se în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 11 din O.G. nr. 2/2001.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța constată că, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Sub acest aspect, în raport de circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, instanța apreciază că nu se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate, amenda aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege fiind una proporțională.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Analizând capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziției de ridicare . nr._/19.01.2015, instanța îl apreciază ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 9/25.05.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii în dosarul nr. 3/2014, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.128 alin.(1) lit.d), art.134 alin.(2) și art.135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art.3 alin.(1), art.5, art.36 alin.(1), alin.(2) lit.d) și alin.(6) lit.a) pct.13 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.21 lit.b) și art.24 lit.d) din Legea-cadru a descentralizării nr.195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art.64 și art.97 alin.(1) lit.d) și alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Instanța constată că, la data redactării prezentei hotărâri, Decizia nr. 9/2015 a fost publicată în M. Of. nr. 526/15.07.2015, astfel încât interpretarea textului legal trebuie să fie conformă deciziei pronunțate în recurs în interesul legii, chiar de la data intrării în vigoare a normei interpretate.
Or, instanța constată că, în cauză, dispoziția de ridicarea a fost dispusă în baza Hotărârii Consiliului Local Sector 6 nr. 4/2010, iar potrivit deciziei amintite, hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate sau oprite neregulamentar, constatarea și aplicarea contravențiilor sunt lovite de nulitate întrucât stabilesc și sancționează contravenții în domeniul circulației rutiere, domeniu reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit principiului legalității, este interzis ca prin acte normative care aparțin sferei secundum legem să se modifice sfera legislației primare prin completări, omisiuni sau restricții.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este o reglementare specială ce conține norme specifice obiectului său de reglementare și se completează în ceea ce privește constatarea contravențiilor, conform art. 93 alin. (5) din acest act normativ, cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, modificată și completată.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, se prevede la art. 2 alin. (1) că „prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate", iar la alin. (2) se prevede în mod expres că „prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului".
Atâta timp cât Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice nu reglementează o procedură de ridicare a autovehiculelor staționate sau oprite neregulamentar, a reglementa această procedură printr-o hotărâre a consiliului local ar însemna, pe de o parte, a nerespecta dispozițiile legale în materie de competență și, pe de altă parte, a adăuga la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, modificată și completată, ceea ce este inadmisibil, întrucât hotărârile de consiliu local nu pot adăuga sau completa dispozițiile unui act juridic normativ cu forță juridică superioară.
În consecință, Hotărârea Consiliului Local Sector 6 nr. 4/2010, având ca obiect de reglementare procedura de ridicare a autovehiculelor staționate/oprite neregulamentar a fost adoptată cu depășirea competenței ce revenea autorităților administrației publice locale și este contrară actelor normative cu forță juridică superioară.
Aceeași concluzie rezultă și din interpretarea sistematică a dispozițiilor cuprinse în Cap. IX - „Atribuții ale unor ministere și ale altor autorități ale administrației publice” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, modificată și completată și din coroborarea acestor prevederi cu cele cuprinse în Legea nr. 215/2001, republicată și Legea – cadru a descentralizării administrației publice locale nr. 195/2006.
Astfel, în cuprinsul Cap. IX al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată sunt delimitate competențele (atribuțiile) autorităților administrației publice centrale și ale celor locale în materia supusă reglementării prin acest act normativ.
Pe baza acestor delimitări se poate identifica, în privința autorităților administrației publice locale o competență specială, circumscrisă atribuțiilor expres și limitativ prevăzute de art. 128 alin. (1) din ordonanță.
Prin alin. (1) lit. d) al acestui text, în privința autorităților administrației publice locale există o competență de reglementare de nivel secundum legem, cu avizul poliției rutiere, în ceea ce privește regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferitele categorii de vehicule, potrivit alin. (1) lit. d).
În ceea ce privește ridicarea și depozitarea în spații special amenajate a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor și subansamblurilor acestora, atribuțiile autorităților administrației publice locale vizează, potrivit art. 128 alin. (1) lit. g) din același act normativ, doar luarea acestor măsuri asupra unor astfel de bunuri devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau părăsite pe domeniul public.
Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, administrația publică locală din unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.
Principiul autonomiei locale, astfel cum este definit de art. 3 alin. (1) din această lege presupune dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă treburile publice, în condițiile legii.
Se observă că potrivit definiției legale, principiul autonomiei locale se conjugă cu principiul legalității care, din perspectiva atribuțiilor (competențelor) autorităților ce realizează autonomia locală presupune stabilirea acestor domenii numai prin lege și doar în limitele legii, dreptul de inițiativă al acestor autorități și, implicit, de reglementare putând viza doar acele domenii care nu sunt date în mod expres în competența altor autorități publice.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată: „Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale”.
Art. 36 alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din acest act normativ arată că, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind podurile și drumurile publice.
Art. 21 lit. b) din Legea - cadru a descentralizării nr. 195/2006 stabilește, printre competențele exclusive ale autorităților administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local.
Potrivit art. 24 lit. d) din același act normativ, autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor exercită competențe partajate cu autoritățile administrației publice centrale privind ordinea și siguranța publică.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 din Legea nr. 215/2001, republicată, potrivit cărora: „Autoritățile administrației publice locale exercită, în condițiile legii, competențe exclusive, competențe partajate și competențe delegate. Autonomia locală conferă autorităților administrației publice locale dreptul ca, în condițiile legii, să aibă inițiative în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități publice”.
Prin urmare, în domeniul circulației pe drumurile publice există o competență de reglementare partajată între autoritățile administrației publice centrale și autoritățile administrației publice locale, competența acestora din urmă existând doar în situațiile prevăzute de art. 128 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată.
Ridicarea și depozitarea a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 constituie, în esență, măsuri de bună administrare a traficului rutier și de restabilire a situației anterioare încălcării ordinii de drept prin săvârșirea contravenției, iar reglementarea acestora nu poate fi detașată de regimul juridic de drept contravențional sub incidența căruia se află fapta săvârșită, sancțiunea principală și, după caz, sancțiunea contravențională complementară cărora le sunt atașate.
În această materie, delimitarea competențelor de reglementare se realizează, pe de o parte, pe baza actului normativ – cadru care le instituie și care, astfel cum s-a demonstrat în precedent, face trimitere la „regulament”, în sensul de regulament de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002.
Pe de altă parte, această delimitare se face și prin raportare la sfera atribuțiilor autorităților administrației publice locale, stabilite prin lege, fie cu titlu de competențe exclusive, fie cu titlu de competențe partajate.
În privința ridicării vehiculelor staționate/oprite neregulamentar, competența de reglementare a autorităților administrației publice locale nu ar putea fi susținută pe temeiul art. 128 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, întrucât aceste reglementări referitoare la regimul de acces, circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule se circumscriu unei competențe de administrare a infrastructurii de transport rutier de interes local.
Or, ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar, ca măsură tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancționate contravențional referitoare la nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, înțeleasă ca măsură de restabilire a ordinii publice aparține unei competențe partajate a autorităților administrației publice locale, ceea ce presupune că atribuțiile de reglementare aparțin autorităților administrației publice centrale (Guvern), iar cele de executare, în concret a măsurii, autorității administrației publice locale.
Față ce cele expuse, rezultă că autoritatea administrației publice locale nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico – administrativă privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar.
Cu atât mai mult, autoritățile administrației publice locale nu pot reglementa sancțiuni complementare în această privință, normele art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 fiind lipsite de echivoc sub acest aspect.
Una dintre condițiile de valabilitate a actelor administrative, inclusiv a celor cu caracter normativ este reprezentată de respectarea principiului legalității care guvernează competența autorităților publice, ceea ce presupune emiterea actului administrativ doar în limitele și cu respectarea competenței stabilite prin Constituție, lege sau alte acte normative de nivel superior.
Regulile în materie de competență, fiind de strictă interpretare și aplicare, înseamnă că un organ al administrației publice nu poate adopta/emite acte în afara competenței sale prevăzută prin lege și nici nu-și poate atribui competențe proprii, de reglementare, în afara celor prevăzute de lege și actele administrative de autoritate de nivel superior, sancțiunea pentru încălcarea acestor normelor de ordine publică referitoare la competență fiind nulitatea absolută a actului administrativ astfel emis/adoptat.
Față de aceste considerente rezultă că dispoziția de ridicare contestată este lovită de nulitate absolută, iar măsura tehnico-administrativă a autovehiculului petentului este lipsită de temei legal.
În consecință, instanța va anula dispoziția de ridicare . nr._/19.01.2015.
Analizând cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata sumei de 260,50 lei, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din bonul cu valoare fixă . nr._ aflat la fila 17 din dosar, instanța reține că petentul a achitat către S.C. Ilcor Auto Eco S.R.L. suma de 260,50 lei, reprezentând contravaloarea taxei de ridicare, transport, depozitare a autoturismului ridicat, servicii prestate ca urmare a dispoziției de ridicare emise de intimată.
Față de situația de fapt reținută mai sus, instanța apreciază că, în speță, sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei, în temeiul dispozițiilor 1357 N.C.Ci.v.
Astfel, instanța reține că fundamentul angajării răspunderii intimatei în prezenta cauza este determinat de culpa intimatei care a dispus ridicarea autoturismului contestatoarei, în condițiile anterior menționate, dispoziție care a determinat prestarea de către S.C. Ilcor Auto Eco S.R.L. a serviciilor de transport, ridicare și depozitare, servicii a căror contravaloare a fost suportată de către contestator.
Săvârșirea de către intimată a unei fapte culpabile producătoare de prejudicii a fost dovedită implicit, ca urmare a stabilirii caracterului nelegal al măsurii ridicării autoturismului, măsură ce a provocat contestatorului un prejudiciu în cuantum de 260,50 lei, reprezentând suma plătită pentru recuperarea mașinii și care îndeplinește condițiile cerute de lege, respectiv acelea de a fi un prejudiciu cert și încă nereparat..
Pentru toate aceste considerente, instanța va obliga intimata să plătească contestatorului suma de 260,50 lei cu titlu de despăgubiri.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect restituirea amenzii, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, urmând a o admite, având în vedere faptul că sumele încasate cu titlu de amendă se fac venit la bugetul de stat, neintrând în bugetul intimatei.
În consecință, instanța va respinge acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Constatând că intimata este căzută în pretenții doar cu privire la capetele de cerere având ca obiect anularea dispoziției de ridicare și repararea prejudiciului, instanța, în temeiul art. 453 NCPC, va obliga intimata la plata către contestator a sumei de 76,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei pentru anularea dispoziției de ridicare și în cuantum de 26,50 lei pentru repararea prejudiciului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata sumei de 260,50 lei ca neîntemeiată.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect restituirea amenzii.
Admite în parte acțiunea formulată de contestatorul B. I. V., CNP_3, domiciliat în București, ..71, ., apartament 195, sector 6 în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, cu sediul în București, ., sector 6.
Anulează dispoziția de ridicare . nr._/19.01.2015.
Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 260,50 lei cu titlu de despăgubiri.
Respinge capătul de cerere având ca obiect anularea procesului-verbal . nr._/19.01.2015 ca neîntemeiat.
Respinge capătul de cerere având ca obiect restituirea amenzii ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 76,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.06.2015.
P. GREFIER
Red.EL/Thred.MM/2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 4576/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4525/2015. Judecătoria... → |
|---|
