Plângere contravenţională. Sentința nr. 5070/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5070/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 5070/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5070
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: A. N.
GREFIER: C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul C. A.-R., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata, prin consilier juridic, B. M. D., cu delegație la dosar, lipsind contestatorul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Intimata prin apărător invocă în continuare excepția lipsei procedurii prealabile, arătând că din deciziile Curții de Apel, reiese faptul că dispoziția de ridicare este un act administrativ, având în vedere natura juridică a actului administrativ, consideră că regimul juridic aplicabil este cel prevăzut de Legea nr. 554/2004, judecătoria așa cum reiese din toate deciziile Curții de Apel este o instanță excepțională de contencios administrativ
Instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Intimata prin apărător solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și probei cu mijloacele materiale, respectiv cu planșele foto depuse la dosar.
Instanța, în baza art. 255 noul Cod proc.civ apreciind că proba cu înscrisuri este admisibilă și poate duce la dezlegarea pricinii, încuviințează contestatorului și intimatei proba cu înscrisurile depuse la dosar. Încuviințează intimatei proba cu mijloacele materiale, respectiv cu planșele foto depuse la dosar.
Instanța acordă cuvântul pe excepția lipsei procedurii prealabile, invocate de intimată, și pe fondul cauzei.
Intimata prin apărător solicită admiterea excepției lipsei procedurii prealabile, având în vedere că, petentul nu s-a adresat emitentului actului administrativ sau organului ierarhic superior, pentru a solicita în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 revocarea actului administrativ individual, natura juridică a dispoziției de ridicare prin care a fost aplicată măsura tehnico-administrativă a ridicării, îndeplinind toate condițiile prevăzute de art. 2 alin. 1 litera c din Legea nr. 554/2004, iar prejudiciul presupus a fi săvârșit contestatorului, taxa de ridicare, ar fi fost pricinuită ca urmare a emiterii actului administrativ.
Intimata prin apărător solicită respingerea plângerii, ca neîntemeiată și nesusținută, procesul-verbal este întocmit în mod legal, cu respectarea tuturor cerințelor prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, în mod temeinic astfel cum rezultă din planșele foto depuse la dosar, autoturismul a staționat neregulamentar, prin urmare solicită menținerea procesului-verbal, împreună cu sancțiunea aplicată prin acesta, ca temeinic și legal, arătând că procesul-verbal cuprinde descrierea faptei în pofida celor susține de contestator, cuprinzând data, ora locul săvârșirii faptei, numele agentului constatator, marca și numărul de înmatriculare al autovehiculului, toate datele care pot duce la identificarea și ca încadrarea faptei. Pe capătul de cerere accesoriu privind înlocuirea amenzii, solicită respingerea ca neîntemeiat, pentru motivele expuse în întâmpinare, autoturismul a staționat într-o zonă unde simpla oprire era interzisă, ceea ce constituie o agravantă, iar nu o atenuantă, solicită respingerea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, pe cale de consecință.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.09.2014, contestatorul C. A.-R., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, a formulat plângere împotriva procesului-verbal . nr._ din data de 27.08.2014, încheiat de agentul constatator T. V. din cadrul DGPL Sector 6 și împotriva dispoziției de ridicare . nr._ din data de 19.07.2014, încheiată de același agent constatator, prin care a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal sus-menționat și, pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare cu 4 puncte-amendă, în valoare de 360 lei, și cu 3 puncte de penalizare, anularea dispoziției de ridicare sus-menționate și, pe cale de consecință, obligarea Poliției Locale Sector 6 București la repararea prejudiciului material în suma de 677,32 lei (actualizat cu rata inflației până în momentul plății), iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că, în data de 19.07.2014, ora 08.01, a parcat auto numărul_ în municipiul București pe Bulevardul 1 Mai în dreptul Cimitirului G., menționând că nu era niciun indicator de avertizare ridicări auto în zonă. Contestatorul a parcat acolo, deoarece locuința de domiciliu se află la aproximativ 50 m de locul de unde a fost ridicat autoturismul, iar cu două zile înainte, pe data de 17.07.2014, fiica sa a suferit o intervenție chirurgicală la genunchiul piciorului stâng, în dimineața zilei de 19.07.2014 trebuind să meargă la Spitalul C. să i se schimbe pansamentul. Cum copilul se deplasa foarte greu, a căutat un loc cât mai aproape de . o ajute, iar când a coborât, a văzut autoturismul urcat pe autospeciala cu numărul de înmatriculare_, care se deplasa către intersecția cu .> Văzând aceasta, a chemat un prieten să îl ajute să ajungă cu copilul la spital, după care, în jurul orei 11.00, s-a deplasat la Ilcor Auto Eco, unde a fost obligat să achite suma de 677,32 lei pentru a recupera mașina, o sumă enormă pentru niște servicii nesolicitate și pentru care legea cere să existe un contract între părți, pentru care i s-a eliberat factura . MLF nr._ din 19.07.2014.
La Ilcor Auto Eco a primit dispoziția de ridicare . nr._ din data de 19.07.2014 și comunicarea cu datele mele de identificare . nr._ din data de 19.07.2014.
Prin această dispoziție de ridicare a fost sancționat pentru fapta comisă: „Vehiculul marca Ford, cu numărul de înmatriculare_ se află staționat neregulamentar în locul Bulevardul 1 Mai nr. 9-11, în intervalul orar 08:03 - 08:11 în zona de acțiune a indicatorului rutier „Oprirea interzisă”.
Prin acest proces-verbal, contestatorul a fost sancționat pentru fapta comisă în data de 19.07.2014, și anume „Vehiculul marca Ford, cu numărul de înmatriculare_ se află staționat neregulamentar în locul Bulevardul 1 Mai nr. 9-11, în intervalul orar 08:03 - 08:11 în zona de acțiune a indicatorului rutier „Oprirea interzisă”.
Contestatorul a învederat instanței că, prin procesul-verbal mai sus amintit, a fost sancționat cu 4 puncte de amendă, în cuantum de 360 lei și 3 puncte de penalizare, fără a fi dispusă măsura ridicării autoturismului.
Astfel că dispoziția de ridicare, emisă de Poliția locală sector 6, încalcă atât OUG nr.195/2002, cât și HCL S6 nr. 4/2010, actul normativ în baza căruia a fost ridicat autovehiculul, motiv pentru care solicit anularea acesteia.
În baza art. 2 din OG nr. 2/2001, Curtea de Apel Ploiești a stabilit prin Decizia nr. 1398 din 21.10.2009, că un Consiliu Local nu poate stabili contravenții prevăzute și în Codul rutier și, prin urmare, competența aplicării sancțiunilor contravenționale o au numai polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, nu și cei de la Poliția comunitară.
Conform art. 64 alin.3 din OUG nr.195/2002, ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră se realizează potrivit procedurii stabilite prin Regulament. Or, la ora actuală, Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 este aprobat prin HG nr.1391/2006 și nu spune nimic despre procedura de ridicare a vehiculelor.
În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile referitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în sfera ’”acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. Jurisprudența CEDO, care definește acuzația în materie penală în raport de trei criterii alternative: calificarea în dreptul intern, natura faptei și gradul de severitate al sancțiunii aplicate, a statuat că acuzația în materie penală include și domeniul contravențional (A. contra României, 2007; Lutz contra Germaniei, 1987; Otzurk contra Germaniei, 1984).
Caracterul penal al contravenției este de asemenea dovedit și de severitatea pedepsei aplicate (hotărârea Ozturk contra Germaniei).
În acest sens, trebuie notat că sancțiunea aplicată mie este în valoare de 677,32 lei (eliberarea mașinii), sumă cu mult peste minimul amenzii penale prevăzute de art.63 Cod penal.
În sprijinul susținerilor contestatorului se află atât dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului 11 din Constituția României. Astfel, în raport de prevederile art. 20 alin.2 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Legea internă română, prin art. 34 din OG nr. 2/2001 și art. 1169 din Codul civil, conține prevederi contrare și mai puțin favorabile față de reglementările europene privitoare la drepturile fundamentale ale omului.
În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile referitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența să (Cauza Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general și că urmăresc un scop preventiv și represiv, aceste criterii (alternative) fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal. Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție, prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol. Pe cale de consecință trebuie recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție. Beneficiind de prezumția de nevinovăție, rezultă că petentul contestator, deși are această facultate, nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina probei revenind intimatului, acesta fiind partea în litigiu care trebuie să facă dovadă că aspectele consemnate în procesele-verbale de contravenție sunt întemeiate și corespund realității. Prin urmare, intimatul trebuie să facă dovada celor reținute în procesul-verbal.
Contestatorul a solicitat instanței să pună în vedere intimatei să depună la dosarul cauzei planșa foto făcută la ridicarea vehiculului (art.8 din HCL S6 nr.4/2010 prevede foto făcute din minim 4 unghiuri, laterale, fața și spate). De asemenea, a solicitat obligarea intimatei să depună la dosar toate înscrisurile în temeiul cărora a constatat și sancționat contravenția și, totodată să depună copii după certificatul metrologic al respectivului instrument și atestările operatorului.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 5, 6, 7, 15, 16, 17, 19, 21 alin. 3, 26 alin.1, 38 alin.1 din OG nr. 2/2001, art. 180 și 181 din OUG nr. 195/2002, art. 1, 8 și 9 din HCLS 6 nr. 4/2010.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar fotocopii de pe procesul-verbal . nr._ din data de 27.08.2014, dispoziția de ridicare . nr._ din data de 19.07.2014, precum și de pe factura . MLF nr._ din 19.07.2014, care atestă achitarea „taxei” de 677,32 lei către . SRL.
La data de 27.10.2014 intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea, pe toate capetele sale, ca neîntemeiată și nesusținută, a cererii de chemare în judecată prin care a fost solicitată anularea procesului verbal cu . nr_/27.08.2014, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul, anularea dispoziției de ridicare cu . nr_/30.04.2014, obligarea DGPL S6 la plata sumei de 677,32 lei, actualizată cu rata inflației, precum și obligarea DGPLS 6 la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, în data, locul și ora menționate în actele contestate, o echipă operativă a Poliției Locale Sector 6, a identificat autovehiculul marca Ford, cu numărul de înmatriculare_, în timp ce staționa neregulamentar în raza de acțiune a indicatorului rutier cu semnificația oprirea interzisă (astfel cum reiese din planșele foto efectuate în intervalul orar 08,03-08,11 pe care le va anexa prezentei întâmpinări). Fapta a fost incriminată și sancționată drept contravenție de art. 142 și 143 din RA al OUG nr. 195/2002 și art.100 și 108 din OUG nr. 195/2002 agenții constatatori aplicând prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională sancțiunea a patru puncte amendă contravențională, în cuantum de 360 lei și 3 sancțiunea complementară obligatorie a trei puncte penalizare, cu posibilitatea achitării a jumătate din minim în termen de două zile lucrătoare de la comunicarea procesului verbal.
Prin dispoziția de ridicare (act administrativ individual în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. 1 litera c din Legea nr.554/2004), nu a fost constatată contravenția și nici nu a fost aplicată o sancțiune contravențională, ci doar a fost dispusă măsura tehnico administrativă a ridicării, transportului și depozitării vehiculului staționat neregulamentar, în vederea aplicării în concret a dispozițiilor art.97 din OUG nr. 195/2002.
Potrivit facturii depusă la dosarul cauzei, taxa de ridicare în cuantum de 677,32 lei a fost încasată de către . Srl și nu de către DGPL S 6.
În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. 1 și art. 129 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 6 București și să se dispună trimiterea întregii cauze spre competentă soluționare la Tribunalul București Secția a II-a a Contenciosului Administrativ Fiscal.
În temeiul dispozițiilor art. 248 alin.1 Cod procedură civilă și art. 7 din Legea nr 554/2004, după trimiterea dosarului la instanța competentă, intimata a solicitat instanței de contencios admiterea excepției lipsei (neîndeplinirii) procedurii prealabile și anularea cererii de chemare în judecata ca inadmisibilă, având în vedere faptul că reclamantul nu a îndeplinit procedura administrativă prealabilă obligatorie și nu s-a adresat anterior sesizării instanței de judecată la organul emitent sau la cel ierarhic superior cu o cerere prin care să solicite revocarea actului administrativ individual. Intimata a menționat faptul că la dosarul cauzei nu a fost depusă dovada îndeplinirii procedurii prealabile care trebuia anexată cererii de chemare în judecată. astfel cum prevăd dispozițiile art. 12 din Legea nr. 554/2004 completate cu cele ale art. 193 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele sale ca neîntemeiată și nesusținută.
În drept, intimata a invocat dispozițiile Legii nr 155/2010, Codul de procedură civilă, Codul civil, OG nr 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, OUG nr.195/2002 și Regulamentul acesteia de aplicare și a tuturor celorlalte acte normative menționate în cuprinsul prezentei întâmpinări sau a actelor contestate.
La întâmpinare, intimata a anexat în copie, înscrisuri (filele 45-52).
La data de 10.11.2014, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor formulate de intimată ca netemeinice și nelegale, ca de altfel și apărările formulate de aceasta și, pe cale de consecință, admiterea capetelor de cerere formulate în cererea introductivă, cu completările ulterioare.
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 6 București, contestatorul a învederat instanței că potrivit art.30 și art.123 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, cererea privind anularea dispoziției de ridicare este una accesorie în raport cu cea principală (plângerea contravențională), aceasta din urmă fiind de competența judecătoriei, potrivit art.31 alin.2 din OG nr.2/2001. Mai mult decât atât, în însuși cuprinsul procesului-verbal de contravenție . nr._, se poate observa că împotriva acestuia se poate face plângere, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
De asemenea, contestatorul a menționat că excepția ridicată de intimată este netemeinică și prin simplu fapt că, în susținerea ci, aceasta invocă prevederi din Noul Cod de procedură civilă, respectiv art.92 alin.2, care nu are nicio legătură cu acest aspect, el reglementând modalitățile de participare a procurorului în procesul civil.
În ceea ce privește dispoziția de ridicare, aceasta, așa cum se statuează prin art.97 alin.1 din OUG nr.195/2002, trebuia prevăzută în procesul-verbal de contravenție, ca măsură tehnico-administrativă, intimata emițând-o, contrar chiar prevederilor HCL S6 nr.4/2010, tocmai pentru a ciuda competența materială a judecătoriei.
În ceea ce privește excepția netimbrării, contestatorul a solicitat respingerea acesteia, prin documentele de plată nr._, nr._ și nr._ acesta făcând dovada achitării taxei judiciare de timbru, așa cum a fost stabilită de onorată instanță.
Pe fondul cauzei, contestatorul a menționat că apărările formulate de intimată sunt netemeinice și nelegale, din considerentele exprimate de acesta în cererea de chemare în judecată, prin urmare, solicitând admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și completată.
Pentru toate aceste considerente, contestatorul a solicitat anularea procesului-verbal . nr._ din data de 27.08.2014 și a dispoziției de ridicare . nr._ din data de 19.07.2014 emisă abuziv de DGPL Sector 6 București.
Sancțiunea ridicării auto aplicată pentru staționarea vehiculului în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă” este totuși prea severă, măsura tehnico-administrativă neputând fi luată „de plano” în toate cazurile în care se constată staționarea neregulamentară pe partea carosabilă, ci necesitatea luării acestei măsuri trebuie apreciată de la caz la caz. Ea este prea severă și prin obligarea la achitarea sumei totale de 677,32 lei, dar și prin ingerința în dreptul de proprietate.
Pentru acestea, contestatorul a solicitat obligarea intimatei DGPL Sector 6 București la repararea prejudiciului material cauzat acestuia, constând în taxa de 677,32 lei achitată către . SRL.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 201 alin2 din Noul Cod de procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 03.12.2014, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sector 6 București.
Prin sentința civilă nr. 9249/03.12.2014 s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului București – Secția contencios administrativ.
Prin sentința civilă nr. 2625/08.04.2015 Tribunalul București Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București și a constat conflict negativ de competență, suspendând judecata și înaintând dosarul Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului.
Prin sentința civilă nr. 1264/06.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ s-a stabilit că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă să soluționeze cauza.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București dosarul a fost reînregistrat la data de 27.05.2015.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/27.08.2014 încheiat de intimată, contestatorul a fost sancționat cu amenda de 360 lei și aplicarea a 3 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.143 lit.a raportat la art.142 lit.a din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002. S-a reținut în procesul-verbal că la data de 19.07.2014 contravenientul a staționat neregulamentar auto marca Ford nr. de înmatriculare_, pe ..9-11, sector 6, în zona de acțiune a indicatorului „oprirea interzisă”, în intervalul orar 08.03-08.11.
Instanța nu a reținut motivul de nulitate constând în încălcarea art.16 alin.1 din OG 2/2001 pentru neindicarea în procesul-verbal a ocupației și locului de muncă al contestatorului. Susținerea că sancțiunea care intervine în acest caz ar fi nulitatea absolută a fost înlăturată de instanță, pe de o parte întrucât legiuitorul nu a prevăzut expres această sancțiune în OG 2/2001, iar pe de altă parte pentru că nu este îndeplinită condiția generală a nulităților absolute, ca norma juridică încălcată să ocrotească un interes public – contestatorul nici nu a indicat care ar fi interesul public ocrotit prin prevederea cuprinsă în art.16 alin.1 din OG 2/2001 care se referă la menționarea ocupației și locului de muncă al contravenientului. Prin urmare, sancțiunea nu poate fi decât nulitatea relativă, virtuală, ceea ce înseamnă că lipsa mențiunilor privind ocupația și locul de muncă al contravenientului nu poate duce la anularea actului decât dacă contestatorul invocă și dovedește producerea în concret a unei vătămări prin încheierea actului în acest mod, vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea acestuia – însă în speță contestatorul nu a invocat și dovedit o astfel de vătămare.
Nici motivul de nelegalitate constând în insuficienta descriere a faptei nu a fost reținut de instanță. Dimpotrivă, instanța apreciază că la încheierea procesului-verbal agentul a menționat suficiente împrejurări pentru ca instanța să poată constata întrunirea elementelor constitutive ale contravenției pentru care contestatorul a fost sancționat. Ca atare, instanța constată că au fost respectate prevederile art.16 alin.1 din OG 2/2001 și nu se impune anularea procesului-verbal, mai ales că în cauză contestatorul nici nu a indicat ce alte împrejurări ar mai fi trebuit fi menționate în procesul-verbal, împrejurări care să fi avut un caracter determinant în privința încadrării faptei sau aplicării sancțiunii.
În privința temeiniciei procesului-verbal, instanța constată că prin probele administrate – planșele foto depuse de intimată la dosar – a fost răsturnată prezumția de nevinovăție care acționa în favoarea contestatorului, dovedind săvârșirea de către acesta a faptei pentru care a fost sancționat.
În privința sancțiunilor aplicate prin procesul-verbal, instanța constată că acestea se situează în limitele legale și sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei, neimpunându-se înlocuirea amenzii cu avertismentul. Instanța reține, cu această ocazie, că prin probele administrate contestatorul nu a făcut dovada susținerilor sale privind împrejurarea invocată – faptul că fiica sa ar fi suferit o intervenție chirurgicală la genunchi cu două zile înaintea incidentului -, astfel că instanța nu poate avea în vedere acest aspect la soluționarea cauzei, conform art.249 c.proc.civ.
Din considerentele expuse, în temeiul art.34 din OG 2/2001, instanța va respinge capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/27.08.2014 încheiat de intimată, ca neîntemeiat.
Prin dispoziția de ridicare . nr._/19.07.2014, intimata a dispus în data de 19.07.2014 ridicarea vehiculului marca Ford nr. de înmatriculare_, care era staționat neregulamentar pe ..9-11, sector 6, în zona de acțiune a indicatorului „oprirea interzisă”, în intervalul orar 08.03-08.11. Operațiunea de ridicare, transport și depozitare a vehiculului a fost realizată de . SRL, iar pentru recuperarea vehicului contestatorul a achitat acestei societăți suma de 677,32 lei, conform facturii și bonului fiscal de la fila 15 dosar.
În privința excepției neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de intimată cu privire la capătul de cerere privind anularea dispoziției de ridicare, instanța reține că măsura tehnico-administrativă reprezintă un act administrativ de putere, emis în baza Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 6 nr. 4/2010 – indicat în dispoziția de ridicare.
Contestarea acestei măsuri în cadrul plângerii contravenționale este posibilă, întrucât reprezintă un capăt accesoriu față de cel principal, reprezentat de plângerea contravențională – conform hotărârii Curții de Apel București dată în conflictul negativ de competență –, ceea ce justifică judecarea de către judecătorie ca instanța de contencios administrativ specială, fără a exclude posibilitatea contestării pe cale separată a actului administrativ, caz în care devin incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Întrucât calea procesuală aleasă de contestator este plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție, iar pentru plângerea contravențională nu este prevăzută procedura prealabilă în OG 2/2001 sau OUG 195/2002, instanța apreciază că nici în privința contestării dispoziției de ridicare nu se impune parcurgerea acestei proceduri. Astfel, contestatorul nu poate fi lipsit de accesul la instanță, garantat de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Respingerea contestației împotriva dispoziției de ridicare ca inadmisibilă în procedura contravențională, cu motivarea că instanța este limitată la verificările prevăzute de art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va determina pierderea termenului pentru formularea plângerii prealabile împotriva dispoziției de ridicare, ceea ce se poate traduce într-un fine de neprimire în procedura contenciosului de drept comun.
Prin urmare, instanța va respinge excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de intimată în privința capătului de cerere privind anularea dispoziției de ridicare, ca neîntemeiată.
Pe fondul cererii de anulare a dispoziției de ridicare, instanța reține că prin Decizia nr. 9/25.05.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii în dosarul nr. 3/2014, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.128 alin.(1) lit.d), art.134 alin.(2) și art.135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art.3 alin.(1), art.5, art.36 alin.(1), alin.(2) lit.d) și alin.(6) lit.a) pct.13 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.21 lit.b) și art.24 lit.d) din Legea-cadru a descentralizării nr.195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art.64 și art.97 alin.(1) lit.d) și alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Instanța constată că, la data redactării prezentei hotărâri, Decizia nr. 9/2015 a fost publicată în M. Of. nr. 526/15.07.2015, astfel încât interpretarea textului legal trebuie să fie conformă deciziei pronunțate în recurs în interesul legii, chiar de la data intrării în vigoare a normei interpretate.
Or, instanța constată că, în cauză, dispoziția de ridicarea a fost dispusă în baza Hotărârii Consiliului Local Sector 6 nr. 4/2010, iar potrivit deciziei amintite, hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate sau oprite neregulamentar, constatarea și aplicarea contravențiilor sunt lovite de nulitate întrucât stabilesc și sancționează contravenții în domeniul circulației rutiere, domeniu reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit principiului legalității, este interzis ca prin acte normative care aparțin sferei secundum legem să se modifice sfera legislației primare prin completări, omisiuni sau restricții.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este o reglementare specială ce conține norme specifice obiectului său de reglementare și se completează în ceea ce privește constatarea contravențiilor, conform art. 93 alin. (5) din acest act normativ, cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, modificată și completată.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, se prevede la art. 2 alin. (1) că „prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate", iar la alin. (2) se prevede în mod expres că „prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului".
Atâta timp cât Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice nu reglementează o procedură de ridicare a autovehiculelor staționate sau oprite neregulamentar, a reglementa această procedură printr-o hotărâre a consiliului local ar însemna, pe de o parte, a nerespecta dispozițiile legale în materie de competență și, pe de altă parte, a adăuga la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, modificată și completată, ceea ce este inadmisibil, întrucât hotărârile de consiliu local nu pot adăuga sau completa dispozițiile unui act juridic normativ cu forță juridică superioară.
În consecință, Hotărârea Consiliului Local Sector 6 nr. 4/2010, având ca obiect de reglementare procedura de ridicare a autovehiculelor staționate/oprite neregulamentar a fost adoptată cu depășirea competenței ce revenea autorităților administrației publice locale și este contrară actelor normative cu forță juridică superioară.
Aceeași concluzie rezultă și din interpretarea sistematică a dispozițiilor cuprinse în Cap. IX - „Atribuții ale unor ministere și ale altor autorități ale administrației publice” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, modificată și completată și din coroborarea acestor prevederi cu cele cuprinse în Legea nr. 215/2001, republicată și Legea – cadru a descentralizării administrației publice locale nr. 195/2006.
Astfel, în cuprinsul Cap. IX al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată sunt delimitate competențele (atribuțiile) autorităților administrației publice centrale și ale celor locale în materia supusă reglementării prin acest act normativ.
Pe baza acestor delimitări se poate identifica, în privința autorităților administrației publice locale o competență specială, circumscrisă atribuțiilor expres și limitativ prevăzute de art. 128 alin. (1) din ordonanță.
Prin alin. (1) lit. d) al acestui text, în privința autorităților administrației publice locale există o competență de reglementare de nivel secundum legem, cu avizul poliției rutiere, în ceea ce privește regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferitele categorii de vehicule, potrivit alin. (1) lit. d).
În ceea ce privește ridicarea și depozitarea în spații special amenajate a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor și subansamblurilor acestora, atribuțiile autorităților administrației publice locale vizează, potrivit art. 128 alin. (1) lit. g) din același act normativ, doar luarea acestor măsuri asupra unor astfel de bunuri devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau părăsite pe domeniul public.
Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, administrația publică locală din unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.
Principiul autonomiei locale, astfel cum este definit de art. 3 alin. (1) din această lege presupune dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă treburile publice, în condițiile legii.
Se observă că potrivit definiției legale, principiul autonomiei locale se conjugă cu principiul legalității care, din perspectiva atribuțiilor (competențelor) autorităților ce realizează autonomia locală presupune stabilirea acestor domenii numai prin lege și doar în limitele legii, dreptul de inițiativă al acestor autorități și, implicit, de reglementare putând viza doar acele domenii care nu sunt date în mod expres în competența altor autorități publice.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată: „Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale”.
Art. 36 alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din acest act normativ arată că, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind podurile și drumurile publice.
Art. 21 lit. b) din Legea - cadru a descentralizării nr. 195/2006 stabilește, printre competențele exclusive ale autorităților administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local.
Potrivit art. 24 lit. d) din același act normativ, autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor exercită competențe partajate cu autoritățile administrației publice centrale privind ordinea și siguranța publică.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 din Legea nr. 215/2001, republicată, potrivit cărora: „Autoritățile administrației publice locale exercită, în condițiile legii, competențe exclusive, competențe partajate și competențe delegate. Autonomia locală conferă autorităților administrației publice locale dreptul ca, în condițiile legii, să aibă inițiative în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități publice”.
Prin urmare, în domeniul circulației pe drumurile publice există o competență de reglementare partajată între autoritățile administrației publice centrale și autoritățile administrației publice locale, competența acestora din urmă existând doar în situațiile prevăzute de art. 128 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată.
Ridicarea și depozitarea a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 constituie, în esență, măsuri de bună administrare a traficului rutier și de restabilire a situației anterioare încălcării ordinii de drept prin săvârșirea contravenției, iar reglementarea acestora nu poate fi detașată de regimul juridic de drept contravențional sub incidența căruia se află fapta săvârșită, sancțiunea principală și, după caz, sancțiunea contravențională complementară cărora le sunt atașate.
În această materie, delimitarea competențelor de reglementare se realizează, pe de o parte, pe baza actului normativ – cadru care le instituie și care, astfel cum s-a demonstrat în precedent, face trimitere la „regulament”, în sensul de regulament de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002.
Pe de altă parte, această delimitare se face și prin raportare la sfera atribuțiilor autorităților administrației publice locale, stabilite prin lege, fie cu titlu de competențe exclusive, fie cu titlu de competențe partajate.
În privința ridicării vehiculelor staționate/oprite neregulamentar, competența de reglementare a autorităților administrației publice locale nu ar putea fi susținută pe temeiul art. 128 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, întrucât aceste reglementări referitoare la regimul de acces, circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule se circumscriu unei competențe de administrare a infrastructurii de transport rutier de interes local.
Or, ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar, ca măsură tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancționate contravențional referitoare la nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, înțeleasă ca măsură de restabilire a ordinii publice aparține unei competențe partajate a autorităților administrației publice locale, ceea ce presupune că atribuțiile de reglementare aparțin autorităților administrației publice centrale (Guvern), iar cele de executare, în concret a măsurii, autorității administrației publice locale.
Față ce cele expuse, rezultă că autoritatea administrației publice locale nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico – administrativă privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar.
Cu atât mai mult, autoritățile administrației publice locale nu pot reglementa sancțiuni complementare în această privință, normele art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 fiind lipsite de echivoc sub acest aspect.
Una dintre condițiile de valabilitate a actelor administrative, inclusiv a celor cu caracter normativ este reprezentată de respectarea principiului legalității care guvernează competența autorităților publice, ceea ce presupune emiterea actului administrativ doar în limitele și cu respectarea competenței stabilite prin Constituție, lege sau alte acte normative de nivel superior.
Regulile în materie de competență, fiind de strictă interpretare și aplicare, înseamnă că un organ al administrației publice nu poate adopta/emite acte în afara competenței sale prevăzută prin lege și nici nu-și poate atribui competențe proprii, de reglementare, în afara celor prevăzute de lege și actele administrative de autoritate de nivel superior, sancțiunea pentru încălcarea acestor normelor de ordine publică referitoare la competență fiind nulitatea absolută a actului administrativ astfel emis/adoptat.
Față de aceste considerente rezultă că dispoziția de ridicare contestată este lovită de nulitate absolută, iar măsura tehnico-administrativă a autovehiculului contestatorului este lipsită de temei legal.
În consecință, instanța va anula dispoziția de ridicare contestată.
Analizând cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata sumei de 677,32 lei, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din factura fiscală și bonul fiscal aflate la fila 15 din dosar, contestatorul a achitat către S.C. Ilcor Auto Eco S.R.L. suma de 677,32 lei, reprezentând contravaloarea taxei de ridicare, transport, depozitare a autoturismului ridicat, servicii prestate ca urmare a dispoziției de ridicare emise de intimată.
Față de situația de fapt reținută mai sus, instanța apreciază că, în speță, sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei, în temeiul dispozițiilor 1357 N.C.Ci.v.
Astfel, instanța reține că fundamentul angajării răspunderii intimatei în prezenta cauza este determinat de culpa intimatei care a dispus ridicarea autoturismului contestatoarei, în condițiile anterior menționate, dispoziție care a determinat prestarea de către S.C. Ilcor Auto Eco S.R.L. a serviciilor de transport, ridicare și depozitare, servicii a căror contravaloare a fost suportată de către contestator.
Săvârșirea de către intimată a unei fapte culpabile producătoare de prejudicii a fost dovedită implicit, ca urmare a stabilirii caracterului nelegal al măsurii ridicării autoturismului, măsură ce a provocat contestatorului un prejudiciu în cuantum de 677,32 lei, reprezentând suma plătită pentru recuperarea mașinii și care îndeplinește condițiile cerute de lege, respectiv acelea de a fi un prejudiciu cert și încă nereparat..
Pentru toate aceste considerente, instanța va obliga intimata să plătească contestatorului suma de 677,32 lei cu titlu de despăgubiri, sumă ce se va actualiza cu cu rata inflației de la data plății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de intimată în privința capătului de cerere privind anularea dispoziției de ridicare, ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea formulată de contestatorul C. A.-R. domiciliat în București, Bulevardul 1 Mai nr. 11, ., etaj 7, apartament 29, sector 6 în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 cu sediul în București, Șoseaua Orhideelor nr. 2D, sector 6.
Respinge capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/27.08.2014 încheiat de intimată, ca neîntemeiat.
Anulează dispoziția de ridicare . nr._/19.07.2014 încheiată de intimată.
Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 677,32 lei despăgubiri, actualizată cu rata inflației de la data plății.
Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.NA/Thred.CC/4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5068/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
