Pretenţii. Sentința nr. 5068/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5068/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 5068/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5068
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: A. N.
GREFIER: C. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta S.C. I. C. S.A. – PRIN ADMINISTRATOR P. C. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE-REASIGURARE S.A.
La apelul nominal făcut in ședință publică se prezintă reclamanta, prin apărător, O. M. L., cu delegație la dosar, lipsind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța constată că pârâta nu a depus răspunsul la interogatoriul propus a-i fi luat de reclamantă.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta prin apărător solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtei la plata debitului și penalităților, arătând că a fost de bună-credință a făcut toate demersurile pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă, prin adresa din 29 septembrie, pârâta recunoaște debitul și arată vă îl va achita, ceea nu s-a întâmplat, depune concluzii scrise, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.02.2015, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta .-REASIGURARE SA, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata integrală și imediată a creanței sale certe, lichide și exigibile în cuantum total de 14.750.95 lei plus penalități în valoare de 470,25 lei, debit ce reprezintă contravaloarea facturilor rămase neachitate, conform Protocolului de Colaborare nr.24/04.03.2014 și a facturilor nr. 6996/20.06.2013, în valoare de 3.682,90 lei, factura nr. 9208/31.01.2014, în valoare de 3.583,54 lei și factura nr. 9306/29.05.2014 în valoare de 7.484,51 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, între aceasta și pârâtă a existat Protocolul de Colaborare nr.24/04.03.2014 în baza căruia reclamanta s-a obligat la efectuarea unor operații de constatare, evaluare și reparare a autovehiculelor, în calitate de reparator, pentru care pârâta, în calitate de beneficiar datorează despăgubiri în baza pohtelor de asigurare RCA sau CASCO, care au suferit avarii din riscuri asigurate.
În baza acestui protocol de colaborare s-au emis: factura nr. 6996/20.06.2013, în valoare de 3.682,90 lei, factura nr. 9208/31.01.2014, în valoare de 3.583,54 lei și factura nr. 9306/29.05.2014, în valoare de 7.484,51 lei.
La punctul B. Obligațiile părților art. 1.3. din protocolul colaborare mai sus menționat, părțile contractante, de comun acord, au stabilit următoarele: „Emiterea de către beneficiar a calculației va reprezenta suma ce urmează a fi achitată reparatorului care a efectuat reparația autovehiculului, în termen de 60 de zile calendaristice de la data depunerii la dosar a documentelor de plată (factură acceptată și semnată de proprietar sau împuternicit și cererea de despăgubire). Plata despăgubirii se va face direct în contul reparatorului”.
De asemenea, la litera D. Decontarea din același protocol de colaborare, sunt precizate următoarele: „Efectuarea plăților se va face în maximum 60 de zile calendaristice de la depunerea documentelor de reparație la sediul Beneficiarului. Pentru orice depășire a acestui termen de plata Beneficiarul va suporta penalități de întârziere în cuantum de 0,01%/zi.
La punctul 8. alin. 8.2. din protocol se menționează că: „Părțile vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin negocieri directe, orice neînțelegere sau dispută care se poate ivi între ele în cadrul sau în legătură cu semnarea, interpretarea, îndeplinirea, încetarea, executarea și/sau efectele prezentului protocol”.
Având în vedere cele menționate în acest articol, reclamanta a precizat că a depus toate eforturile în a rezolva acest deferent pe cale amiabilă și a notificat-o pe pârâtă în nenumărate rânduri, solicitându-i a stabili o întrunire pentru a găsi o cale de mijloc, favorabilă ambelor părți, însă solicitările reclamantei au rămas fără nici un răspuns din partea pârâtei.
Deși pârâta a fost somată la executarea imediată a obligațiilor sale, până în prezent, aceasta nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile scadente asumate prin protocolul de colaborare încheiat, deși obligațiile ce o priveau pe reclamantă au fost îndeplinite și executate la timp.
Forța obligatorie a contractelor, consacrată de art. 1270 Cod civil, corelată cu obligația debitorului de executare a propriilor obligații cu buna-credință (art. 1272 Cod civil, art. 1170 Cod civil) dă dreptul creditorului de a cere îndeplinirea exactă a obligațiilor asumate contractual de debitor, precum și dreptul la dezdăunare (art. 1164, art. 1516, art. 1530 Cod civil), în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare.
La data de 28.05.2014, reclamanta a emis o invitație la conciliere directă expediată ca scrisoare cu confirmare de primire, dar pârâta a efectuat numai o plată parțială din suma datorată la acel moment și, mai mult, a cerut o nouă evidență a dosarelor rămase neachitate, deși aceasta se afla în posesia tuturor informațiilor necesare.
La data de 08.07.2014, reclamanta a emis o altă notificare de plată către pârâtă, prin care i-a pus în vedere a plăti sumele restante însă, din nou, aceasta a efectuat doar o plată parțială.
La data de 17.09.2014, reclamanta a emis o nouă notificare de plată către pârâtă, aceasta urmând a efectua o plată parțială asupra datoriei. La aceeași dată, reclamanta a notificat-o pe pârâtă cu privire la denunțarea unilaterală a protocolului de colaborare nr. 24/04.03.2014, motivul denunțării fiind neexecutarea culpabilă și în mod repetat a obligației de plată din partea pârâtei. De această dat, reclamanta a primit un răspuns scris din partea pârâtei prin care aceasta o asigura că dosarele în cuprinsul cărora se vor regăsi facturi emise de societatea reclamantă până la data de încetare a protocolului vor fi finalizate în conformitate cu prevederile protocolului de colaborare.
În data de 28.10.2014, reclamanta a emis către pârâtă o nouă somație de plată, de această dată expediată prin scrisoare cu valoare declarată, somația emisă de reclamantă reprezentând punerea în întârziere, conform art. 2540 Noul Cod de procedură civilă.
În data de 21.01.2015, reclamanta a făcut o ultimă încercare de somare a pârâtei la plata sumelor restante, în speranța că aceasta va răspunde afirmativ solicitării sale, însă toate eforturile sale, au fost în zadar.
Reclamanta a contactat prin mail pe pârâta pentru a o ruga să achite sumele restante, dar, din nefericire, și de această dată încercarea sa de soluționare a litigiului apărut pe cale amiabilă nu a avut rezultatul scontat.
În acest context, reclamanta a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, solicitând instanței de judecată să dispună obligarea pârâtei la plata imediată a creanței sale certe, lichide și exigibile în cuantum total de 14.750,95 lei plus penalități în valoare de 470,25 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecata pe care le va face cu acest proces.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1530 Cod civil, coroborate cu art. 7201 și urm. Cod procedură civilă, cu completările și modificările ulterioare, precum și cu celelalte dispoziții legale în vigoare.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar în copie, Protocol de colaborare nr. 24 din data de 04.03.2014, invitație la conciliere directă, adresa din data de 07.08.2014, notificare din data de 08.07.2014, notificare din data de 17.09.2014, denunțare unilaterală a Protocolului de colaborare nr. 24/04.03.2014, adresă din data de 29.09.2014, somație de plată din data de 28.10.2014, notificare de plată din data de 21.01.2015, certificat constatator ONRCTB I. C. SA și fișă de client.
La data de 24.02.2015, reclamanta a depus la dosar precizările solicitate de instanță conform rezoluției din data de 12.02.2015, însoțite de interogatoriul formulat pentru a fi administrat pârâtei.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză
La termenul de judecată din data de 20.05.2015, reclamanta a depus la dosar în copie, un set de înscrisuri (filele 42-70).
La același termen instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei.
La termenul de judecată din data de 24.06.2015, reclamanta a depus la dosar note scrise.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Părțile au încheiat contractul de prestări servicii intitulat „Protocol de colaborare” nr.24/14.03.2014 (f.6-9), semnat și ștampilat de ambele părți, având ca obiect efectuarea de către reclamantă în beneficiul pârâtei a unor operațiuni de constatare, evaluare și reparare a autovehiculelor pentru care pârâta datora despăgubiri în baza polițelor de asigurare RCA sau CASCO, care au suferit avarii din riscuri asigurate. Pentru serviciile prestate, în art.3 părțile au stabilit prețurile și tarifele cuvenite reclamantei.
În art.4.1 din contract s-a convenit că efectuarea plăților se va face în maxim 60 zile calendaristice de la depunerea documentelor de reparație la sediul pârâtei, pentru orice depășire a termenului de plată pârâta urmând a suporta penalități de întârziere de 0,01% pe zi.
Pentru serviciile prestare de reclamantă în favoarea pârâtei în temeiul contractului menționat, reclamanta a emis: - factura fiscală nr.9208/31.01.2014 în valoare de 3.583,54 lei, contravaloare reparație auto nr._, dosar de daună EJ/BG/0032/2013 (f.42), - factura fiscală nr.6996/20.06.2013 în valoare de 5.148,41 lei, contravaloare reparație auto nr._, dosar de daună EJ/_ (f.50), - factura fiscală nr.9306/29.05.2014 în valoare de 7.484,51 lei, contravaloare reparație auto nr._, dosar de daună EJ/1285/2014 (f-61).
Facturile au fost comunicate pârâtei, conform dovezilor de la filele 43, 51 și, respectiv 62 dosar, care poartă ștampila cu data primirii aplicată de societatea pârâtă.
Instanța a făcut aplicarea art.358 c.proc.civ., considerând lipsa nejustificată a răspunsului pârâtei la interogatoriu drept început de dovadă în favoarea reclamantei, care se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar. În acest context, instanța menționează că la pronunțarea hotărârii nu a putut avea în vedere răspunsul pârâtei la interogatoriu și înscrisurile atașate acestuia, conform art.394 alin.4 c.proc.civ, întrucât înscrisurile au fost depuse la poștă în data de 15.07.2015, deci după pronunțarea soluției în cauza de față.
În consecință, în temeiul art.1270 C.civ., întrucât termenele de scadență s-au împlinit în privința fiecărei creanțe din facturi, iar pârâta nu a făcut dovada plății creanțelor, instanța va admite cererea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 14.750,95 lei debit și a sumei de 470,25 lei penalități de întârziere curse până la 31.01.2015, conform calculului realizat la fila 23 dosar.
În baza art.453 c.proc.civ., întrucât cererea urmează a fi admisă, iar pârâta este în culpă procesuală, instanța o va obliga la plata către reclamantă a sumei de 880,17 lei cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru suportată de reclamantă pentru cererea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în București, Bulevardul Preciziei nr. 17, sector 6, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI R0475999, în contradictoriu cu pârâta .-REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord nr. 10, etaj 4 (clădirea Global City Business O 23), înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 14.750,95 lei debit și a sumei de 470,25 lei penalități de întârziere curse până la 31.01.2015. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 880,17 lei cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București. Pronunțată în ședință publică, azi 24.06.2015. PREȘEDINTE GREFIER Red.NA/Thred.MV/4 ex. |
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5070/2015.... → |
|---|








