Plângere contravenţională. Sentința nr. 5343/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5343/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 5343/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5343
Ședința publică din data de 30.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. G.
GREFIER: Ș. G.
Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe contestatoarea S.C. D. S. 95 CONSULTING S.R.L. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța invocă din oficiu excepția de necompetență teritorială și reține cauza spre soluționare pe aspectul invocat.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.03.2015 sub nr._, contestatoarea S.C. D. S. 95 CONSULTING S.R.L., a solicitat constatarea nulității procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/22.02.2012 emis de către intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA, anularea acestuia, anularea măsurilor sancționatorii și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. 2, art. 20 alin. 2 din OG 2/2001, art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, art. 17 din OG 2/2001.
În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus în copie certificată pentru conformitate cu originalul, certificat ONRC, dovezi de plată, somație emisă de B. L. și M., încheiere din 20.02.2015, proces verbal . nr._/22.02.2012.
La data de 10.04.2015, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției nulității absolute a procesului verbal contestat invocată de contestatoare și menținerea procesului verbal contestat.
În concluzie intimata a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul MTI nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare-Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În dovedire a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri și a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator, certificat calificat pentru semnătură electronică cu valoare legală.
La termenul de judecată din data de 30.06.2015 instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale privind soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/22.02.2012, petenta a fost sancționata contravențional cu amendă pentru săvârșirea faptei prev.de art.8/2 din OG 15/2002, deoarece s-a constatat că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ ce îi aparținea, a circulat pe DN1, Românești, fără a deține rovinieta valabilă.
Prin urmare, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 Bucuresti, invocată de către instanță din oficiu.
Potrivit art.10, ind.1 din O.G.nr.15/2002, modificată prin Legea nr.180/2002, competența de soluționare a plângerilor contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliaza sau își are sediul contravenientul.
Fiind vorba de o normă legală imperativă ce reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, art.129, alin.2, pct.3 Cod proc.civilă prevăzând că necompetența este de ordine publică atunci când pricina e de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Intrucat contravenientul are sediul in Sectorul 2 după cum reise din relatiile furnizate de ONRC-fila 12, în raza de competență teritorială a Judecătoriei Sector2, precum și dispozițiile legale sus amintite, instanța apreciază întemeiată excepția invocată, urmând să o admită și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instante, căreia i se va înainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de contestatoarea S.C. D. S. 95 CONSULTING S.R.L., cu sediul în București, ., sector 2, J40/_/1994, CUI RO6807159 și cu sediul procesual ales în București, star. Burdujeni, nr. 3A, ., . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, CUI_, J40/552/15.01.2004 către Judecătoria Sectorului 2 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. A. G. Ș.
Red. AG. /Tehn.ȘG
4 ex./06.07.2015
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5348/2015. Judecătoria... → |
|---|








