Plângere contravenţională. Sentința nr. 6532/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6532/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 6532/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6532
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 9.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE A. C.
GREFIER M. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petentul I. G. F. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 9.09.2015, a fost înaintată la dosar dovada de neîndeplinire a mandatului de aducere privind pe martorul J. I., acesta nelocuind la adresa indicată, după care,
Având în vedere procesul-verbal întocmit de organele de jandarmerie conform căruia mandatul de aducere privind pe martorul J. I. nu a putut fi executat dat fiind faptul că acesta nu locuiește la adresa indicată, instanța constată imposibilitatea de audiere a martorului.
Nemaifiind probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. V., sub nr._, petentul I. G. – F., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Brigada Rutieră, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/17.07.2014, ca nelegal și netemeinic, și pe cale de consecință, să dispună exonerarea de Ia plata amenzii în valoare de 180 lei și a celor 2 puncte de penalizare.
În motivarea plângerii în fapt, petentul a învederat instanței faptul că nu se considerat vinovat de fapta reținuta în sarcina sa, arătând că agentul constatator are datele de identificare de la mai mulți conducători auto de la societatea unde lucrează și că acesta obișnuiește să îi trimită prin poștă procese verbale fără să constate efectiv pretinsele fapte menționate în procesele verbale. Față de fapta extrem de sumară reținută în sarcina sa în procesul verbal, petentul a considerat că aceasta este o acuzație, iar proba îi incuba intimatei, fiind singura în măsură să dovedească existența faptei imputate în condițiile în care agentul nici măcar nu a binevoit să menționeze un martor asistent pentru a da posibilitatea să demonstreze netemeinicia procesului verbal. În acest sens a mai arătat că procesul verbal a fost întocmit, din comoditate, la birou și că nu a existat o constatare efectivă a faptei. Tocmai de aceea a arătat că agentul constatator nu menționează numele niciunui martor asistent care să susțină cele menționate în procesul verbal deși potrivit art. 19 din OG 2/2001 este obligatorie menționarea datelor de identificare a martorului pentru că instanța să poată verifica acuratețea sancțiunii aplicate. În aceste condiții, petentul a considerat că procesul – verbal de contravenție este lovit de nulitate, fiind nelegal și netemeinic.
În acest sens, petentul a considerat procesul – verbal de contravenție ca fiind nelegal întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 16 alin. 1 O.G. nr. 2/2001, în sensul că nu s-a menționat în cuprinsul său ocupația și locul de muncă al contestatorului, precum și locul concret de săvârșire a faptei, consemnându-se doar ./Valea Cascadelor, iar în aceste condiții nu se poate stabili și verifică de către instanță dacă în acel lor este sau nu oprirea interzisă. T., a arătat că procesul – verbal nu respectă dispozițiile imperative prevăzute de art. 16 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la descrierea faptei contravenționale cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, ignorând prevederile art.21 alin. 3 din O.G. nr. 23/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal și analizându-l prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, petentul a arătat că, deși nepenală la nivelul legislației interne, materia contravenționala este subsumată noțiunii de acuzație în materie penală în sens convențional, așa cum a arătat Curtea în mai multe decizii de speță.
Deoarece procesul-verbal se bucura numai de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate până la proba contrară, temeinicia sa trebuie susținuta cu un probatoriu aferent cu privire la existenta faptei, săvârșirea faptei de către petent și vinovăția în comiterea faptei; nefiind suficiente mențiunile agentului constatator din procesul verbal. În acest sens, petentul a invocat jurisprudența CEDO și dispozițiile art. 16 alin. 7 O.G. nr. 2/2001.
În plus, petentul a mai învederat instanței faptul că agentul a scris la rubrica alte mențiuni că, petentul ar fi plecat și refuzat să semneze procesul - verbal, însă a arătat că acest lucru nu este adevărat, iar intimata trebuie să dovedească că partea contestatoare a refuzat semnarea procesul verbal, dar în condițiile în care nu există nici măcar un martor asistent nu se poate verifica de instanță, iar potrivit principiului în dubio pro reo îi revine intimatei obligația de a dovedi fapta reținuta în sarcina contestatorului.
În subsidiar, petentul a solicitat admiterea în parte a plângerii contravenționale și înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului. În acest sens, a invocat dispozițiile art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care prevăd expres posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului și în situația în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, pentru a permite în acest mod sancționarea faptelor de o gravitate redusă și cu luarea în considerare și a altor criterii de individualizare decât limitele sancțiunii pecuniare. În ceea ce privește analiza sancțiunii stabilite în procesul-verbal, petentul a invocat dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 și art. 21 alin. 3 din același act normativ. În acest sens, astfel cum rezultă din textul legal citat, petentul a arătat că sancțiunile contravenționale urmează a fi aplicate cu respectarea principiului legalității, principiul stabilirii unor sancțiuni contravenționale compatibile cu concepția moral-juridică a societății, principiul individualizării și principiul proporționalității sancțiunilor contravenționale. Totodată, a considerat că, pentru a fi pe deplin eficiente, sancțiunile trebuie să fie compatibile cu scopul pentru care au fost legiferate și aplicate, iar având în vedere particularitățile și diversitatea contravenienților, acestea trebuie să fie ușor adaptabile, ținând cont de limitele prevăzute de lege, de pagubele produse, de periculozitatea contravenientului și a contravenției.
În aceste condiții, petentul a apreciat că măsura dispusă apare ca excesiv de severă, vădit inechitabilă și disproporțională față de prejudiciul concret, față de circumstanțele săvârșirii faptei contravenționale și față de contravenient, motiv pentru care a solicitat instanței de judecată ca în cazul în care va reține culpa contestatorului, să dispună înlocuirea sancțiunii vădit disproporționată aplicată de către agentul constatator cu sancțiunea avertismentului, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 alin. 1 - art. 36 O.G. nr. 2/2001.
În susținerea plângerii, petentul a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martorul J. I. și a probei cu înscrisuri, respectiv: procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/17.07.2014, dovada comunicării acestuia.
Prin întâmpinarea depusă la data de 18.04.2014, intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Brigada Rutieră a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună respingerea plângerii contravenționale formulată de contestator și menținerea procesului – verbal încheiat.
În motivarea întâmpinării în fapt, intimata a arătat că la data de 17.07.2014, petentul a oprit voluntar autoturismul cu numărul ce înmatriculare_, în stația RATB situată la intersecția . . astfel prevederile art. 142 lit g din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, pe fondul cauzei, intimata a atărat că acesta întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic contravențiilor, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. Astfel, a învederat instanței faptul că actul constatator al contravenției cuprinde numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data săvârșirii acesteia și semnătura agentului constatator, fiind îndeplinite condițiile de formă prevăzute de lege. Abaterea a fost constatată în mod direct și personal de polițistul rutier, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, în cauză nefiind întocmite alte acte de constatare.
Motivul pentru care procesul verbal prin care se constată și se sancționează contravențiile se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. În acest sens, intimata a invocat dispozițiile Deciziei nr. XXII din 19.03.2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție și ale deciziei nr. 183/08.05.2003. totodată, a învederat instanței faptul că polițiștii rutieri sunt ofițeri și agenți de poliție specializați și anume desemnați să constate și să sancționeze abaterile participanților la trafic, având obligația legală să sancționeze toate abaterile de la regimul circulației, sancțiunea acestora având atât un rol represiv în raport cu contravenția deja comisă cât și un rol preventiv, ce determină contravenientul să-și revizuie comportamentul în trafic.
Față de cele învederate, petentul a solicitat instanței plângerii contravenționale și menținera procesul verbal de constatare a contravenției ca temeinic și legal.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, precum și ale art. 142 lit.g din R.A.O.U.G. nr. 195/2002.
În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: cazier auto 2614/10.09.2014.
Prin sentința civilă nr. 129/2015, din data de 05.02.2015, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/17.07.2014 întocmit de intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului bucurești Brigada de Poliție Rutieră, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 180 lei și 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 143 a lit. a raportat la art. 142 lit. g din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată prin art. 100 alin. 2 raportat la art. 108 alin. 1 pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
S-a reținut în sarcina petentului faptul că la data de 17.07.2014, petentul a oprit voluntar autoturismul cu numărul ce înmatriculare_, în stația RATB situată la intersecția . .>
Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 aprobată prin Legea nr. 180/2002, instanța competentă să soluționeze plângerea verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitate instanța reține că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 aprobată prin Legea nr. 180/2002, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Instanța mai reține că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 2 („Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b).”) raportat la art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din OUG nr.195/2002 ( „b) 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte:…7. staționarea neregulamentară;”).
S-a reținut încălcarea de către petentă a dispozițiilor art. 143 lit. a din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002 („Se interzice staționarea voluntară a vehiculelor:… a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară; ”), ce trimite la art. 142, se interzice oprirea în stațiile mijloacelor de transport public de persoane( „Art. 142 - Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor: …g) în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, precum și la mai puțin de 25 m înainte și după acestea;) din același act normativ.
Se mai reține că procesul verbal . nr._/17.07.2014 a fost întocmit pe baza constatărilor directe ale agentul de poliție, astfel că, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg și reținând unele aspecte din motivarea deciziei dată de CEDO în cauza A. c. României în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, instanța apreciază că una din limitele până la care trebuie să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal este dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Instanța interpretează decizia invocată în sensul că este o hotărâre de speță, care nu statuează de principiu că procedura contravențională din dreptul român nu ar corespunde exigențelor CEDO, și reține că pentru faptele constatate personal de către agenții care întocmesc procesele verbale, funcționează prezumțiile de legalitate și de temeinicie a procesului verbal.
Acest mod de abordare se întemeiază pe singurul considerent că săvârșirea faptei este constatată personal (ex propriis sensibus) de către agentul constatator - persoana special împuternicită de lege în acest sens, iar constatările acestuia se prezumă că sunt conforme cu realitatea. Aceasta nu înseamnă că de plano (în mod automat) nu se poate proba contrariul celor reținute prin procesul-verbal, prin administrarea de probe, inclusiv declarația unui singur martor, fiind atributul exclusiv al instanței de judecată să aprecieze asupra probelor și să stabilească adevărul în fiecare cauză.
Se va ține seama de faptul că din interpretarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 aprobată prin Legea nr. 180/2002, rezultă că procesul verbal de constatare a contravenției se poate întocmi și ulterior comiterii faptei, constatarea urmând a se face de organul competent să încheie procesul verbal, iar acesta trebuie să administreze probele necesare pentru a constata săvârșirea contravenției.
Față de aceste considerente, instanța constată că prezumția de fapt rezultată din probele furnizate de agentul constatator, aceea că vehiculul a fost condus de proprietarul său, nu a fost răsturnată, astfel că procesul-verbal este legal și temeinic.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța reține că petentul nu a răsturnat prin probele administrate prezumția de temeinicie a actului sancționator. Împrejurarea că sarcina probei revine petentului, sancționată contravențional, nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilabilă dreptului penal, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale care decurg din aceasta.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de prezumția relativă de autenticitate și veridicitate până la proba contrară, dar aceasta nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal.
Actul sancționator beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. Astfel după cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora inclusiv în materie penală pentru dovedirea vinovatei făptuitorului, daca sunt îndeplinite doua condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la apărare.
În ceea ce privește cauza A. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, sub aspectul pretinsei încălcări a articolului 6 pct. 1 CEDO, faptul că, în speță nu a existat un proces echitabil în ce-l privește pe petentul din cauza respectivă, întrucât la acea dată, legislația în materie contravențională prevedea între alte sancțiuni și pe aceea a închisorii contravenționale. Această sancțiune necesita datorită gravității sale asigurarea, în plan contravențional, a garanțiilor procesuale din materie penală inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție, fapt ce presupune că sarcina probei, în ce privește comiterea faptei de către persoana cercetată în cauză, aparține autorităților competente ale statului, nevinovăția acesteia fiind prezumată până la stabilirea contrariului. De asemenea în jurisprudența sa Curtea de la Strasbourg a arătat constant că pentru a determina dacă o anumită cauză intră sub incidența dispozițiilor privind asigurarea garanțiilor specifice materiei penale, inclusiv prezumția de nevinovăție, trebuie avute în vedere mai multe criterii alternative: calificarea faptei în dreptul intern, natura faptei incriminate, natura și gravitatea sancțiunii aplicate.
În aceste condiții, instanța apreciază că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, iar procesul verbal contestat este legal și temeinic.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr.2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, prin urmare având în vedere cele reținute anterior și faptul că intimata a probat vinovăția petentului, va respinge ca neîntemeiată plângerea îndreptată împotriva procesului verbal . nr._/17.07.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul I. G. – F., cu domiciliul în comuna J., ., CNP_, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, BRIGADA RUTIERĂ, cu sediul în București, .. 9-15, sector 3, împotriva procesului verbal . nr._/17.07.2014.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 09.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. AMC/ Tehnored. PAS
4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6483/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 6534/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
