Plângere contravenţională. Sentința nr. 7639/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7639/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 7639/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7639
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 7.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE A. C.
GREFIER M. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe contestatorul D. G. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu art. 131 Cod procedură civilă, instanța invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 6 București și reține cauza în pronunțare sub acest aspect.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 22.05.2015 sub nr._, contestatorul D. G. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN, a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 14.12.2010, de către agentul constatator A. M., solicitând anularea acestuia.
Cu privire la legalitatea procesului verbal de contravenție, contestatorul a învederat că la data de 28.03.2015, a formulat o cerere către CNADNR prin care a solicitat transmiterea tuturor proceselor verbale de contravenție existente pe numele său, întrucât la data de 18.02.2015 a primit o somați cu privire la un alt proces verbal de contravenție existent.
Astfel, la data de 05.05.2015, a primit prin fax răspuns la solicitarea sa, dată la care a aflat pentru prima dată de existența procesului verbal de contravenție contestat, emis pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .
Având în vedere modalitatea și data comunicării, contestatorul apreciază că este în măsură și în termenul legal de contestație, motiv pentru care a solicitat să se constate netemeinicia și nelegalitatea acestuia, urmând a se dispune anularea procesului verbal de contravenție.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus înscrisuri.
La data de 03.07.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat cu privire la procesul verbal de contravenție, întrucât la data de 05.10.2011, Judecătoria B. s-a pronunțat cu privire la dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională formulată împotriva procesului verbal de contravenție ..
Astfel, întrucât sunt îndeplinite cele 3 condiții, identitate de părți, obiect și cauză, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat și respingerea plângerii contravenționale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.12.2010, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, în temeiul art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din același act normativ.
Prin procesul-verbal contestat a fost reținut faptul că, la data de 13.10.2010, orele 7,50, pe DN2 km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., vehiculul categoria A cu număr de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002 (introdus prin Legea nr. 2/2013 începând cu 15.02.2013 – ulterior introducerii cererii de chemare în judecată), prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul. Aceste norme au un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga, fiind instituită astfel o competență teritorială exclusivă.
Potrivit art. 126 Cod procedură civilă, părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.
Din coroborarea acestui articol (interpretat per a contrario) cu art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă rezultă că, în pricinile care nu se referă la bunuri, precum și în procesele privitoare la drepturi de care părțile nu pot să dispună, competența teritorială aparține unei anumite instanțe, fără posibilitatea pentru părți de a stabili o altă instanță, deci, competența teritorială este de ordine publică.
În aceste condiții, se reține că, în ceea ce privește soluționarea plângerilor contravenționale care au ca obiect contravențiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, competența teritorială este absolută și aparține, prin derogare de la art. 32 din O.G. nr. 2/2001, judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, părțile neavând posibilitatea să stabilească competența vreunei alte instanțe.
Instanța reține că petentul are domiciliul în oraș Râmnicu Sărat care, potrivit H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Râmnicu Sărat.
Pe cale de consecință, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și va declina competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță.
Declină competența de soluționare a plângerii formulate de contestatorul D. G., CNP_3, cu domiciliul ales la CA H. L. E. din București, ., ., . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, J_, CUI_, împotriva procesului verbal . nr._/14.12.2010 în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2015.
P. GREFIER
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7006/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7635/2015.... → |
|---|








