Plângere contravenţională. Sentința nr. 8/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 10210/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la data de 8 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I. C.
GREFIER: P. O.
Pe rol soluționarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul D. F., pe intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ – SECTOR 6 și pe chemata în garanție . SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimata, prin consilier juridic, E. D. N., în baza delegației aflată la fila 39 din dosar, lipsind contestatorul și chemata în garanție. Se prezintă și martora, P. M. C., legitimată cu CI, datele de identificare ale acesteia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei au fost depuse cereri.
Martora arată că este greșit numele.
Instanța dispune rectificarea încheierii de la termenul anterior în sensul că martor este P. M. C., iar nu P. M. C., cum apare în prima parte și în citativ.
Cu privire la cererea de amânare formulată de petentul D. F., că se află plecat din țară la muncă în Germania, intimata, prin consilier juridic, arată că se opune, având în vedere că nu a depus nicio dovadă.
Cu privire la cererea de amânarea a prezentei cauze formulate de petent deoarece nu se află în țară instanța o respinge ca neîntemeiată, nefăcând nicio dovadă în această cauză.
În ceea ce privește procura depusă prin care o împuternicește pe P. M. C. să-l reprezinte în prezentul dosar, instanța nu va lua act de această împuternicire, având în vedere că nu este în formă autentică.
Intimata, prin consilier juridic, arată că de asemenea are calitatea de martor. Arată că nu poate să fie în același timp și martor și reprezentant.
Instanța arată că are și calitatea de martor. De asemenea, procura nu este în formă autentică pentru a i se da cuvântul în calitate de mandatar al petentului.
Instanța procedează la ascultarea martorei P. M. C., declarația acesteia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei după citire și semnare.
Martora arată că dorește să spună ceva cu privire la procura respectivă.
Instanța aduce la cunoștința martorei faptul că în legătură cu procura respectivă, instanța a dispus.
Martora arată că nu se referea la asta, precizând că pentru ea ceea ce a dispus instanța este în regulă, cum consideră instanța.
Martora arată că s-a schimbat acolo adresa.
Instanța aduce la cunoștința martorei că se vor face mențiunile astfel cum au fost învederate.
Martora arată că s-a făcut acolo în cerere, că este rugată instanța să schimbe adresa de corespondență.
Instanța aduce la cunoștința martorei că se va avea în vedere schimbarea adresei.
Instanța acordă cuvântul pe excepția lipsei calității procesual pasive pe capătul de cerere privind pretenții, pe fondul cauzei și pe cererea de chemare în garanție.
Intimata, prin consilier juridic, solicită să fie înlăturată depoziția martorului ca subiectivă. Face trimitere la art. 324. Consideră că tocmai relația dintre martor și contestator, faptul că i-a acordat inclusiv la acest moment procura respectivă, arată clar subiectivismul martorului.
Intimata, prin consilier juridic, arată că excepția lipsei calității procesual pasive a invocat-o având în vedere că aceasta nu a încasat taxa de transport, ridicare și depozitare a autoturismului, operatorul autorizat fiind persoana căruia i s-a plătit, care a eliberat factura și a emis bonul fiscal. Pe fondul cauzei, solicită respingerea plângerii contravențională. Solicită să se aibă în vedere că au fost încălcate prevederile art. 142 lit. a raportat la art. 143 lit. a din Regulamentul de Aplicare al Ordonanței de Urgență nr. 195/2002. Cu privire la dispoziția de ridicare, consideră că aceasta este un act administrativ care se bucură de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate, prezumții care nu au fost răsturnate. Iar în ceea ce privește capătul în pretenții, solicită respingerea ca fiind formulat de către o persoană care nu avea dreptul de a staționa în locul respectiv, deci nu poate, conform articolului 1349 Codul Civil, să solicite restituirea sumei. În măsura în care instanța va admite total sau parțial în ceea ce privește capătul în pretenții a contestatorului, solicită să fie admisă cererea de chemare în garanție așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.05.2015, contestatorul D. F., în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Polițe Locală Sector 6, a formulat plângere împotriva procesului verbal . nr._ din data de 07.04.2015, încheiat de agentul constatator T. V., din cadrul DGPL Sector 6, prin care a solicitat, în principal, anularea procesului verbal mai sus menționat și, pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare a contestatorului cu 4 puncte amendă, în valoare de 360 lei și cu 3 puncte de penalizare și restituirea sumei de 180 lei achitată cu titlul de amendă către bugetul local (cu chitanța .-10-nr._ din data de 05.05.2015), anularea dispoziției de ridicare și obligarea Poliției Locale Sector 6 București să-i plătească suma de 677.32 lei, cu titlul de despăgubiri civile pentru daune materiale, actualizată cu rata inflației și prescrierea executării sancțiunii conform art. 14 din OUG nr.195/2002, cu cheltuieli de judecată, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că, în data de 02.12.2014, în jur de ora 02.45, a parcat auto numărul B-_, marca Opel pe . cu aproximativ 10 metri mai în spate față de ceea ce se vede pe planșa poliției locale, având în vedere că oprirea este permisă în intervalul 19.30-07.30, datorită lipsei locurilor de parcare pentru riverani și asupra aglomerării zonei din cauza lucrărilor de la metrou. Înainte de ora 7,30, contestatorul s-a dus să ia mașina ca să plece la serviciu, dar aceasta nu a mai pornit și a împins-o aproximativ 10 metri, încercând să o pornească, până a ajuns la poziția prezentată în planșă. Nereușind, contestatorul a plecat pentru câteva minute după niște cabluri pentru putea lua curent de la alt mașina, dar când s-a întors mașina dispăruse. Inițial, nu și-a pus problema că a fost ridicată, știind că pe semnul oprirea interzisă sunt scrise anumite intervale orare în care oprirea este permisă și datorită faptului că a lipsit prea puțin și nu și-a închipuit că atât de repede poate să o ridice. De asemenea, mașina nu încurca circulația, . liberă și era la mai mult de 25 de metri de intersecție, după cum se vede din planșa fotografică făcută de poliția locală.
Văzând că mașina a dispărut, contestatorul a sunat la Poliția Locală Sector 6 și i s-a comunicat să încerce la I. A. Eco, la sediul căreia s-a deplasat și a aflat că mașina a fost ridicată, comunicându-i-se că trebuie să plătească suma de 677,32 lei pentru a recupera mașina, o sumă enormă pentru niște servicii nesolicitate și pentru care legea cere să existe un contract între părți, iar Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu permite unei firme private să încaseze taxe și amenzi în numele autorităților, căci nu se poate privatiza atribuția statului de a aplica pedepse.
La I., contestatorul a primit o dispoziție de ridicare și o comunicare în care i se solicitau datele sale de identificare, având în vedere că mașina de abia fusese cumpărată și nu apucase să o înmatriculeze pe numele său. De asemenea, în momentul în care a întrebat dacă poate să o conteste atunci la aceștia, nu i s-a primit cererea, motivând prin faptul că mașina nu e înmatriculată pe numele său și că de abia își comunicase datele de identificare și să aștepte procesul - verbal pentru a putea contesta.
Însă, procesul verbal de contravenție a fost încheiat ulterior, pe data de 07.04.2015, la 124 de zile după ridicarea auto efectuată în data de 03.12.2014 și l-a primit prin afișare pe ușă pe data de 30.04.2014, deci după 23 de zile de la încheierea acestuia, și la 147 de zile de la ridicarea auto. Contestatorul a menționat că, pe data de 05.05.2015 a plătit 180 lei, jumătate din amendă, către bugetul local (cu chitanța .-10-nr:_ din data de 05.05.2015).
Fapta comisă este prevăzută de. art. 142 lit. a și 143 lit. a din RAOUG nr.195/2002 și la sancționarea ei conform art. 100 alin. 2 și art. 108/ alin. 1 RAOUG nr.195/2002 actualizată din articolele din lege privind amenda și punctele de penalizare, nu și actul normativ în baza căruia s-a ridicat mașina.
Prin procesul-verbal mai sus amintit, contestatorul a fost sancționat cu 4 puncte de amendă, în cuantum de 360 lei și 3 puncte de penalizare, fără a fi dispusă măsura ridicării autoturismului.
În principal, contestatorul a solicitat anularea procesului-verbal sus-amintit, deoarece nu respectă condițiile de formă impuse de lege și, pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare a acestuia cu 4 puncte-amendă, în valoare de 360 de lei, și cu 3 puncte de penalizare și restituirea sumei de 180 lei, achitată cu titlu de amendă către bugetul local.
În primul rând, procesul-verbal de constatare a contravenției i-a fost comunicat la 147 de zile de la data aplicării sancțiunii și a comiterii faptei.
De asemenea, comunicarea s-a realizat prin lipirea, afișarea pe ușa apartamentului, în lipsa contestatorului, polițistul local bătând la ușa unei vecine, doamna M. R., și solicitându-i să fie martor la afișare, respectiv comunicare. Contestatorul nu a semnat procesul verbal și nu a avut ocazia de a formula obiecții față de acesta.
În al doilea rând, în procesul verbal nu s-a realizat o descriere concretă a faptei, ci doar s-a reprodus textul legal din art. 142 lit. a și 143 lit. a din RAOUG nr.195/2002.
În practica judiciară s-a considerat că reproducerea textului legal care sancționează presupusa faptă ilicită nu reprezintă o descriere a faptei contravenționale.
Se încalcă astfel art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001, în procesul verbal nu sunt menționate decât cele 6 minute de oprire și nu arată nimic despre faptul că există o excepție pentru ore de staționare permise, notată pe indicatorul de oprire interzisă (deci practic acolo se poate parca timp de 12 ore) și din planșa foto se observă că nu există nici un grad de pericol social și nici nu i s-a acordat dreptul de a arăta circumstanțele petrecerii faptelor incriminate.
În al treilea rând, procesul verbal nu conține explicit măsura ridicării auto, așa cum prevede art.180, alin.1 din RAOUG nr.195/2002.
În al patrulea rând, în procesul verbal nu apare însă niciun act normativ privind sancționare cu ridicarea auto a faptei descrise în procesul verbal și prevăzută de art. 142 lit. a din RAOUG nr.195/2002, tocmai pentru că în Codul rutier această faptă se sancționează doar cu amenda, nu cu ridicarea auto. Însă în dispoziția de ridicare se adaugă actul normativ local care stabilește procedura de ridicare auto în sectorul 6, adică HCL S6 nr.4/2010, dar acest act normativ nu figurează și în procesul verbal de constatare a contravenției, care reprezintă unicul act probator al contravenției, conform OG nr.2/2001.
În al cincilea rând, fapta pentru care contestatorul a fost sancționat a fost constatată și înregistrată în absența sa, cu un mijloc tehnic certificat (aparat foto), de aceea procesul verbal trebuia să îmbrace altă formă decât modelul din anexa nr. 1A și anume, anexa nr. 1D.
Astfel, potrivit art. 181 din Regulamentul de Aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, se poate observa faptul că procesul verbal nu a fost încheiat la fața locului. În sfârșit, organul care a constatat contravenția și a aplicat amenda contravențională nu este cel limitativ prevăzut de dispozițiile OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Prin urmare, se arată că neexistând excepții de la regulă, măsurile de sancționare nu pot fi dispuse de alt organ decât cel al poliției rutiere. Or, în mod evident, în cazul de față, poliția locală si-a depășit atribuțiile, motiv pentru care intervine nulitatea absolută a procesului verbal. Prin urmare, procesu-verbal de constatare a contravenției săvârșită de contestator a fost întocmit fără respectarea prevederilor legale, procesul-verbal criticat fiind unul nelegal, și pe cale de consecință, contestatorul a solicitat anularea acestuia și, pe cale de consecință, a sancțiunilor dispuse în cadrul acestuia, inclusiv restituirea sumei de 180 lei, achitată cu titlu de amendă către bugetul local.
Măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă cu nerespectarea procedurii legale și, prin urmare, a solicitat anularea dispoziției de ridicare.
În acest sens, contestatorul a invocat prevederile art. 64, art. 97, 128 și 135 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Operațiunile de blocare/ridicare, transport și depozitare a vehiculelor sau remorcilor, se vor face prioritar în cazurile în care vehiculele/remorcile staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Sectorul 6 sau pe domeniul public/privat de pe raza teritorială a Sectorului 6, creează blocaje sau obstrucționări ale traficului rutier.
În fapt, HCL S6 nr. 4/2010 a fost anulată în parte, în ceea ce privește Anexa 2 la aceasta, reprezentând Regulamentul privind procedura de ridicare, transport, depozitarea în spații amenajate și eliberarea vehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public al Sectorului 6 al Municipiului București (Hotărârea nr.7925/_14 pronunțată de Judecătoria Sector 6, precum și hotărârea instanței din noiembrie 2014 prin care s-a obținut în contencios administrativ anularea anexei 2 din HCL S6 nr. 4/2010 privind ridicările auto, pe cale de excepție de nelegalitate, sentință general valabilă). Astfel, orice taxă încasată de I. A. Eco este ilegală.
Față de prevederile legale mai sus menționate, măsura ridicării autoturismului a fost una nelegală, pentru următoarele motive: Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, aprobat prin HG nr.1391/2006, nu prevede nimic despre procedura ridicării auto, la care se referă art. 64, alin.3 din OUG nr.195/2002, republicată.
Prin Regulamentul menționat la art. 64, alin.3 din OUG nr.195/2002 se înțelege RAOUG nr. 195/2002 și nu regulamentul aprobat de HCL S6 nr. 4/2010, care stabilește că se ridică și autovehiculele staționate neregulamentar și că ridicarea se face pe baza unei dispoziții de ridicare emise de poliția locală.
OG nr. 2/2001 prevede că procesul verbal este singurul act prin care se constată și se sancționează o contravenție, deci dispoziția de ridicare stabilită printr-un Regulament aprobat prin Hotărâre de Consiliu Local nu respectă aceste prevederi. Se încalcă astfel principiul ierarhiei actelor normative.
Procesul verbal nu conține explicit măsura ridicării auto, așa cum prevede art.180 din RAOUG nr. 195/2002.
Față de cele menționate mai sus, contestatorul a apreciat că măsura ridicării autoturismului în ceea ce îl privește a fost dispusă și efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie, determinând astfel ca suma de bani achitată de contestator în vederea eliberării autoturismului să fie nejustificată din punct de vedere juridic, ceea ce a determinat o micșorare a patrimoniului contestatorului fără existența unui temei legal.
În aceste condiții, contestatorul a considerat că, prin obligarea nejustificată la plata taxei de 677,32 lei de către acesta către . SRL în vederea ridicării autoturismului ca urmare a dispoziției agentului poliției locale sector 6 în acest sens, Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 i-a provocat un prejudiciu material.
Față de această împrejurare, contestatorul a solicitat instanței angajarea răspunderii civile a DGPL Sector 6 pentru prejudiciul material provocat și obligarea acesteia la repararea acestui prejudiciu, conform art. 1357-1371 din Noul Cod Civil.
Pentru angajarea răspunderii civile a DGPL Sector 6, sunt întrunite condițiile cumulative după cum urmează:(i) existența unei fapte ilicite - această condiție se verifică prin dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare a autoturismului cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege; (ii) existența unui prejudiciu - suma de bani achitată de contestator în vederea eliberării autoturismului a fost nejustificată din punct de vedere juridic, determinând o micșorare a patrimoniului propriu fără existența unui temei legal;(iii) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; (iv) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul - în acest caz, vinovăția se rezultă din culpa agentului constatator în dispunerea măsurii de ridicare a autoturismului
Contestatorul a solicitat instanței să pună în vedere intimatei să depună la dosarul cauzei Nota de constatare, precum și planșa foto făcută la ridicarea vehiculului (art.8 din HCL S6 nr.4/2010 prevede foto făcute din minim 4 unghiuri, laterale, față și spate). De asemenea, contestatorul a solicitat obligarea intimatei să depună la dosar toate înscrisurile în temeiul cărora a constatat și sancționat contravenția și, totodată, să depună la dosar măsurătorile efectuate în stabilirea faptei sancționate, să indice instrumentul folosit la măsurătoare și să depună copii după certificatul metrologic al respectivului instrument și atestările operatorului.
Pentru toate aceste considerente, contestatorul a solicitat anularea procesului verbal pentru motivele arătate mai sus ca nelegal și netemeinic, cât și dispoziția de ridicare emisă abuziv de poliția locală sector 6. În subsidiar, contestatorul a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate acestuia cu măsura avertismentului.
Contestatorul a avut o conduită corectă până în prezent, astfel că i se poate aplica o sancțiune mai ușoară, în speță avertismentul.
Pentru acestea, contestatorul a solicitat înlocuirea sancțiunea aplicată acestuia cu măsura avertismentului și, pe cale de consecință, să se dispună obligarea intimatei DGPL Sector 6 la repararea prejudiciului material cauzat acestuia, constând în taxa de 677,32 lei, achitată către . SRL.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 5, 6, 7, 15, 16, 17, 19, 21 alin. 3, 26 alin. 1, 38 alin. 3 din OG nr. 2/2001, art. 180 și 181 din OUG nr. 195/2002, art. 1, 8 și 9 din HCLS 6 nr.4/2010.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar, în copie, procesul-verbal . nr._ din data de 07.04.2015, procesul - verbal de afișare contravenient din data de 30.04.2015, ora 9.15, chitanță pentru achitarea createlor la bugetele locale .-10-nr:_ din data de 05.05.2015, în valoare de 180 lei, dispoziția de ridicare . nr._ din data de 03.12.2014, comunicarea . nr._ emisă de către Direcția G. de Poliție Locală din data de 03.12.2014, factura fiscală nr._ din 03.12.2014 și bonul fiscal nr 10 din data de 03.12.2014 către . SRL, care atestă plata sumei de 677.32 lei, cartea sa de identitate, contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 27.11.2014, chitanță taxă pentru achitarea creanțelor la bugetele locale .-10-nr:_ din data de 14.05.2015, chitanța pentru achitarea createlor la bugetele locale .-10-nr;_ din data de 14.05.2015, în valoare de 50 lei pentru anularea dispoziției de ridicare achitată Direcția de Taxe și Impozite Locale sector 6.
Prin compartimentul registratură, la data de 29.06.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare la contestația formulată împotriva procesului-verbal . nr._, încheiat în data de 07.04.2015, prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiate, admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a DGPL S 6 cu privire la capătul de cerere privind angajarea răspunderii civile delictuale a instituției intimate, deoarece presupusul prejudiciu material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare a autoturismului este taxa privind ridicarea, transportul și depozitarea autoturismului cu numărul B-_ staționat neregulamentar, nefiind achitată instituției intimate.
Prin factura . MLF numărul nr._ din data de 03.12.2014, d-nul D. F. a achitat suma de 677,32 lei, reprezentând taxa de ridicare, taxa de transport și taxa de depozitare prevăzută expres de prevederile HCL S 6 nr. 4/2010, sarcina încasării taxei revine operatorului autorizat.
Având în vedere solicitarea anulării unui act administrativ, în situația în care instanța va dispune anularea acestuia, în temeiul efectelor nulității actului juridic suma reprezentând taxa de ridicare și transport urmează a fi restituită de la persoana juridică în contul căreia a fost efectuată plata.
În fapt, în data de 03.12.2014, în intervalul orar 08:08, o echipă operativă din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, care-și desfășură activitatea în zona de competență, a identificat autoturismul marca Mercedes, cu numărul de înmatriculare B-_, utilizat de petent, staționând neregulamentar pe carosabil în locul Bld. 1 Mai nr. 16, sector 6 în dreptul indicatorului „Oprirea Interzisă”, încălcând prevederile art. 142 lit. a și art. 143 lit. a din RA al OUG nr. 195/2002.
În conformitate cu prevederile art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010, în domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală „constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar”. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002: „constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției” și, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. 3 din același act normativ „în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, menționându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori”.
Intimata a precizat că petentul nu se afla la fața locului, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 181 din HG nr. 1391/2006, datele de identificare ale contravenientului din procesul-verbal . nr._/07.04.2015, sunt datele completate în procesul verbal din data de 06.12.2014, ora 08:41, privind stabilirea identității utilizatorului autoturismului cu numărul B-_ staționat neregulamentar, contestatorul recunoscând că a staționat neregulamentar pe carosabilul Bulevardul 1 Mai nr. 16, sector 6, prin care contestatorul a completat propriile date de identificare, semnând și implicit a recunoscut că a staționat neregulamentar în data de 19.09.2013, în condițiile în care fapta contravențională a fost constatată cu ajutorul mijlocului tehnic marca Nikon seria_, certificat cu numărul 32/17.02.2012. La fața locului au fost efectuate fotografii la un interval de 6 min., respectiv intervalul orar 08°2-0808, din care reiese cu claritate faptul că autoturismul utilizat de d-nul D. a fost staționat pe Bld. 1 Mai nr. 16, sector 6 în dreptul indicatorului „Oprirea Interzisă”.
De asemenea, intimata a menționat că fapta constituie contravenție, fiind prevăzută de art. 142 lit. a și de art. 143 lit. a din HG nr. 1391/2006 privind aprobarea RA al OUG nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare și sancționată de art. 100 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din OUG nr. 195/2002, cu 4-5 puncte amendă și 3 puncte penalizare.
În ceea ce privește legalitatea actului constatator, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute la art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare fapt ce îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută și sancționată de OUG nr. 195/2002 și de RA al OUG nr. 195/2002.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, intimata a menționat că, din conținutul art. 34 al aceluiași act normativ, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie, faptele cuprinse în procesul-verbal fiind constatate de către agenții constatatori, și face dovada până la proba contrară, sarcina dovedirii contrariului celor consemnate în procesul-verbal revenind, conform art. 249 Codul de procedură civilă, contestatorului.
Cât privește sancțiunea aplicată, intimata a considerat că aceasta a fost individualizată în mod legal și corect fața de criteriile de individualizare ale sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001.
Intimata a menționat că faptele care constituie contravenții încadrate în clasa a II-a, sunt sancționate cu 4-5 puncte amendă, conform art. 98 alin. 4 lit. c din OUG nr.195/2002, pentru acestea calculul limitelor maxime și minime ale amenzii se face în conformitate cu prevederile art. 98 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 respectiv prin înmulțirea punctelor de amendă cu 10 % din salariul minim brut pe economie stabilit prin Hotărâre a Guvernului.
Astfel, conform prevederilor HG nr. 871/2013, începând cu data de 01.07.2013, salariul minim brut pe țară garantat în plată este de 900 lei.
Intimata a precizat faptul că agenții constatatori au aplicat amenda în cuantumul minim prevăzut de art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 rezultat din calculul prevăzut de art. 98 din același act normativ: 4 puncte amendă înmulțite cu 90 lei, respectiv 360 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în termen de 2 zile lucrătoare de la comunicarea procesului verbal (conform art. 109 alin. 5 din OUG nr.195/2002 rep.), având în vedere gravitatea faptei contravenționale.
De asemenea, prin procesul verbal s-au aplicat 3 puncte penalizare în conformitate cu prevederile art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din OUG nr. 195/2002, sancțiune contravențională complementară care se aplică conform prevederilor art. 96 din același act normativ și a prevederilor art. 204 din HG nr. 1391/2006.
În ceea ce plângerea contravențională formulată de contestator având ca obiect anularea procesului-verbal . nr._/07.04.2015, intimata a solicitat respingerea acestuia pentru următoarele motive:
Prin HCL S 6 nr. 216/30.12.2010, începând cu data de 01.01.2011, s-a înființat DGPL S 6 prin reorganizarea DGPC S 6, având în vedere . la data de 01.01.2011 a Legii nr. 155/2010. Astfel, trebuie evidențiat faptul că, odată cu apariția Legii nr. 155/2010, Poliției Locale i-au fost date în competență atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice, conform prevederilor art.7 lit. h din Legea nr.155/2010.
De asemenea, față de susținerile eronate ale contestatorului privind faptul că nu au fost respectate prevederile art. 180 din OUG nr. 195/2002 acestea arată fără echivoc reaua-credință a contestatorului D. F., deoarece constatarea faptei contravenționale s-a făcut cu ajutorul mijlocului tehnic certificat marca Nikon.
Totodată, intimata a precizat că petentul nu a invocat o cauză de anulare cu respectarea prevederilor art. 12 coroborat cu art. 10 Cod procedură civilă și nu a făcut dovada producerii unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal . nr._/07.04.2015, aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în mod legal cu respectarea prevederilor legale imperative aplicabile.
De asemenea, față de susținerile eronate ale contestatorului privind faptul că măsura tehnico - administrativă a ridicării autoturismului staționat neregulamentar nu a fost consemnată în procesul verbal arată culpa acestuia care a primit actul administrativ în sensul art. 2 alin.1 lit. c din Legea contenciosului administrativ prin care s-a dispus măsura tehnico-administrativă.
În concluzie, intimata a considerat că susținerile neprobate ale d-lui Bumbariu nu reprezintă o cauză de anulare a procesului-verbal contestat, cu atât mai mult cu cât conform prevederilor art. 10 Cod procedură civilă, aceasta avea obligația să „își probeze pretențiile și apărările”, motiv pentru care a solicitat menținerea procesului-verbal . nr._/07.04,2015 ca temeinic și legal încheiat.
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea dispoziției de ridicare a autoturismului staționat neregulamentar, intimata a solicitat respingerea acestuia, nefiind îndeplinite condițiile cerute cumulativ de către legiuitor.
Dispoziția de ridicare . nr._/03.12.2014, prin care s-a dispus măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului cu numărul B-_, este un act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, fiind dispusă în conformitate cu prevederile art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010 și ale art.143 lit. a raportat la art. 142 lit. f din RAOUG nr. 195/2002.
Dispoziția de ridicare . nr._/03.12.2014 se bucură de prezumțiile relative ale tuturor actelor administrative unilaterale care îndeplinesc condițiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, respectiv prezumția de legalitate, prezumția de autenticitate și prezumția de veridicitate, instituindu-se în mod legal obligația de respectare și obligația de executare. Totodată, contestatorul nu a arătat în ce ar consta eventualele cauze de nulitate și nu a făcut dovada contrară pentru a răsturna probele administrate și prezumțiile invocate de instituția intimată.
În ceea ce privește angajarea răspunderii civile delictuale a DGPL S 6, intimata a solicitat respingerea acesteia deoarece, în mod culpabil contestatorul nu a invocat și nu a probat îndeplinirea condițiilor legale obligatorii cerute cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv: existenta unui prejudiciu material, a unei fapte ilicite, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu si fapta ilicită precum și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.
De asemenea, intimata a învederat că angajarea răspunderii civile delictuale a DGPLS 6, în conformitate cu prevederile art. 1357 cod civil (Legea nr. 287/2009 rep.), acestea sunt aplicabile doar în măsura probării de către petent a încălcării obligațiilor prevăzute de art. 1349 alin. 1 Cod civil erga omnes. Astfel, în speță, contestatorului nu i-a fost încălcat un drept, respectiv acela de a staționa în colțul intersecției, ci au fost respectate obligațiile legale pentru înlăturarea stării de pericol create de către petent, motiv pentru care, în mod legal (conform art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010 și a HCL S 6 nr.4/2010) s-a dispus măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului utilizat de d-nul D. F. .
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și nelegală, menținerea procesului-verbal . nr._/07.04.2015, a dispoziției de ridicare . nr._/03.12.2014, a sancțiunii contravenționale și a măsurii tehnico-administrative dispuse, ca temeinice și legale.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 și art. 249 Cod procedură civilă, dispozițiile Legii nr.155/2010 privind Poliția Locală, dispozițiile OUG nr. 195/2002- privind circulația pe drumurile publice, dispozițiile HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurilor publice și pe dispozițiile OG nr.2/2001.
Intimata a depus la dosar și cerere de chemare în garanție a . SRL, cu privire la capetele de cerere prin care se solicită anularea actului administrativ individual dispoziția de ridicare . nr._/03.12.2014, precum și restituirea taxei de ridicare, transport și depozitare a vehiculului și cheltuieli de judecată în sumă de 677,32 lei.
În temeiul art. 72 și urm. Cod procedură civilă, intimata a formulat prezenta cerere de chemare în garanție pentru ca, în situația admiterii cererii de chemare în judecată, . SRL-ca operator autorizat care a încasat suma reprezentând taxa de ridicare, transport și depozitare, să fie obligată la restituirea acesteia către contestator.
Întrucât în cauza de față este vorba despre revenirea la situația anterioară emiterii dispoziției de ridicare a cărei anulare se solicită, în cazul anulării acesteia taxa de ridicare urmează a fi restituită de către încasatorul sumei, respectiv de către . SRL.
Intimata a menționat că, dispozițiile art. 19 din Anexa 2 a HCLS6 nr. 4/2010.
Precum reiese din textele mai sus menționate, persoana juridică . SRL este cea își mărește în mod direct patrimoniul, ca urmare a încasării taxei mai sus menționate, astfel că, în situația dispoziției de ridicare, numai aceasta poate fi obligată la restituirea taxei încasate. Cu alte cuvinte, având în vedere dispozițiile art. 31 din Codul civil, . SRL este titulara dreptului de a încasa taxa de ridicare menționată iar, pe cale de consecință, doar această societate comercială poate fi obligată la restituirea sumei de bani cu care și-a mărit patrimoniul în mod nejustificat.
Totodată, intimata a menționat și faptul că, în situația anulării dispoziției de ridicare, trebuie avut în vedere criteriul/cerința echității, în sensul în care doar încasatorul sumei care și-a mărit patrimoniul, poate fi obligat să îl micșoreze în mod corespunzător. Precum reiese și din dispozițiile Codului de procedură civilă, respectiv art. 5 coroborat cu art. 22 alin. 7, ținând seama de criteriul/cerința echității, intimata a solicitat instanței de judecată să constate că, o consecință logică a admiterii cererii de chemare în judecată, este obligarea încasatorului la restituirea taxei.
Intimata a apreciat că obligarea DGPLS 6 la restituirea taxei de ridicare fără obligarea subsecventă a încasatorului sumei la restituirea acesteia către aceasta ar conduce, pe de o parte, la menținerea unui efect al actului administrativ anulat iar, pe de altă parte, la încălcarea criteriului echității mai sus menționat.
Valoarea cererii de chemare în garanție este reprezentată de taxa de ridicare, transport și depozitare, respectiv 677,32 lei și eventualele cheltuieli de judecată solicitate de către contestator.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 59 coroborat cu art. 72 și următoarele din Codul de procedură civilă, dispozițiile Legii nr. 155/2010 privind Poliția Locală, dispozițiile OUG nr. 195/2002- privind circulația pe drumurile publice, dispozițiile HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurilor publice și pe dispozițiile OG nr.2/2001.
Alăturat, întâmpinării și cererii de chemare în garanție, intimata a anexat în copie procesul verbal de contravenție contestat, confirmare de primire, proces verbal de afișare, comunicare . nr._, dispoziție de ridicare . nr._, notă de constatare . nr._, planșe fotografice.
La data de 17.07.2015, prin compartimentul registratură, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Prin compartimentul registratură, la data de 28.09.2015, chemata în garanție . SRL a formulat și depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea chemării în garanție a . SRL, respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 și respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele de cerere.
Chemata în garanție a solicitat respingerea chemării în garanție a . SRL întrucât aceasta a realizat doar operațiunile de ridicare efectivă a mașinii în baza dispoziției scrise emise de către Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 București și în conformitate cu contractul de concesiune de servicii nr.3/20.04.2010 încheiat cu această instituție, taxa pretinsă reprezentând contravaloarea operațiunilor de ridicare, transport și depozitare.
De asemenea, . SRL nu are atribuții de cenzurare a legalității actelor administrative emise de Direcția G. de Poliție Locală Sector 6, astfel încât are obligația contractuală de a ridica mașinile, indiferent de împrejurări.
Chemata în garanție a considerat că restituirea taxei s-ar justifica în situația în care operațiunea de ridicare s-ar realiza în lipsa unei dispoziții administrative, ceea ce nu este cazul, deoarece operațiunea de ridicare, transport și depozitare s-a realizat efectiv, presupunând anumite costuri ce trebuiesc recuperate.
Astfel, de subliniat este și faptul că nici Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 București nu a indicat care ar fi temeiul pentru obligarea societății sale la restituirea sumei de 677,32 lei, neexistând vreo culpă contractuală sau delictuală a societății.
Prejudiciul menționat nu este provocat de ridicarea și transportarea autovehiculului la locul de depozitare de către angajații societății, ci de dispoziția de ridicare emisă de către agentul din cadrul Direcția G. de Poliție Locală Sector 6.
Chemata în garanție a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, întrucât contravaloarea serviciilor privind ridicarea, transportul și depozitarea este efectul direct al emiterii dispoziției de ridicare emisă de către acesta, împrejurarea că sumele s-au vărsat în contul . SRL, neavând relevanță sub aspectul legăturii de cauzalitate dintre actele juridice întocmite și nașterea obligației de plată a taxei.
Suma de 677,32 lei încasată de . SRL reprezintă cheltuielile efectuate privind operațiunile de ridicare, transport și depozitare, activități ce presupun folosirea unor utilaje și instalații specializate, combustibil și a forței de muncă aferente pentru care societatea a efectuat costuri ce trebuiesc recuperate. De asemenea, contravaloarea operațiunilor privind ridicarea, transportul și depozitarea nu reprezintă un prejudiciu material, ci o obligație legală stabilită în sarcina deținătorului autovehiculului conform art.64 alin 2 din OUG nr.195/2002.
Conform art. 5 din HCL nr 4/28.01.2010, din sumele încasate pentru serviciile prestate de către operator se achită cu titlu de taxă de redevență, un procent de 10% din încasări care se constituie ca venit la bugetul local cu destinație exclusivă pentru sporirea numărului de locuri de parcare de pe raza teritorial-administrativă a sectorului 6.
. SRL are calitatea unui prestator al serviciului taxat contestatorului, serviciu ce a fost prestat legal în baza dispoziției agentului din cadrul DGPL, și nu în mod abuziv de către societate.
Chemata în garanție a considerat că, în cazul anulării actelor administrative contestate în prezenta speță, contestatorul a fost vătămat în drepturile sale prin actele întocmite de către agenții Direcției G. de Poliție Locală Sector 6, iar nu prin modalitatea în care un prestator de servicii s-a conformat dispozițiilor agentului, percepând contestatorului o taxă pentru recuperarea vehiculului, iar obligația de restituire a taxei revine instituției publice ce a emis actul juridic ce a dat naștere obligației de plată.
Astfel că, chemata în garanție a solicitat a se observa că . operatorul autorizat și nu a făcut decât să pună în executare o dispoziție de ridicare emisa de către DGPLS6, dispoziție ce este obligatorie pentru aceasta în baza contractului de concesiune, iar nerespectarea ar fi de natură să atragă răspunderea materială față de unitatea contractantă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.205 Cod procedură civilă, OUG nr.80/2013, dispozițiile OUG nr.195/2002, HCLS6 nr.4/2010 și Legea nr.155/2010 a Poliției Locale.
Instanța a încuviințat pentru contestator proba cu înscrisuri și proba testimonială, în cadrul căreia să fie audiată martora P. M. C., iar pentru intimată și chemata în garanție, proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 08.12.2015, instanța a procedat la audierea martorei P. M. C., propusă de contestator, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, la fila 100.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive pe capătul 3 de cerere invocată de pârâta Direcția G. de Poliție Locală Sector 6, instanța reține că aceasta are calitate pasivă pe capătul de cerere având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală, din moment ce se invocă de către reclamant caracterul ilicit al faptei de a ridica vehiculul, urmând ca temeinicia pretențiilor să fie analizată în cadrul fondului litigiului.
În consecință, instanța va respinge excepția lipsei calității procesual pasive invocată de intimată, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, în fapt, la data de 07.04.2015, petentul a fost sancționat, conform procesului verbal . nr._, întocmit de către intimată, cu sancțiunea amenzii în cuantum de 360 lei și 3 puncte penalizare, pentru că în data de 03.12.2014 a staționat voluntar autoturismul cu nr. de înmatriculare B-_, pe carosabil în locul Bld. 1 Mai nr. 16, sector 6 în dreptul indicatorului „Oprirea Interzisă”,în intervalul orar 08,02-08,08.
Fapta contravențională a fost încadrată în dispozițiile art. 142 lit. a rap. la art. 143 lit. a din HG 1391/2006 (care prevăd că se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului "Oprirea interzisă" și se interzice staționarea voluntară a vehiculelor în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară), cu sancțiunea stabilită de dispozițiile art. 100 alin. 2 rap. la art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din OUG 195/2002 (potrivit cărora „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și 3 puncte de penalizare fapta conducătorului de autovehicul privind staționarea neregulamentară”).
Contravenientul nu a semnat procesul verbal.
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
În cea ce privește prescripția executării sancțiunii contravenționale, instanța reține că potrivit art. 14 din O.G. 2/2001 privind regimul contravențiilor, sancțiunea contravențională este considerată prescrisă dacă procesul verbal nu este comunicat în termen de 2 luni de la data aplicării sancțiunii.
Prin urmare având în vedere că procesul verbal a fost încheiat în data de 07.04.2015 și comunicat petentului în data de 07.04.2015 cu scrisoare recomandata și apoi prin proces verbal de afișare în data de 30.04.2015, deci cu respectarea termenului de 2 luni de la încheierea procesului verbal instanța reține că nu a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale.
În ceea ce privește nerespectarea art. 16 alin. 7 din OG 5/2001, datorată faptului că nu a fost dată posibilitatea contravenientului să facă obiecțiuni, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate. Prin decizia nr. 22/19.03.2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a hotărât că nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din OG 5/2001 este sancționată cu nulitatea relativă, condiționată de dovedirea unei vătămări a petentului.
Potrivit art. 19 din OG 2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. În lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod.
În primul rând, instanța constată faptul că, potrivit dispozițiilor art. 19 din OG nr. 2/2001, rolul martorului asistent este acela de a confirma împrejurarea care a condus la absența semnăturii persoanei sancționate. În speță, apare mențiunea că „nu a fost de față niciun martor deoarece constatarea s-a efectuat cu un mijloc tehnic certificat”.
Pe de altă parte, nefiind un element care sa atragă nulitatea absolută a procesului-verbal, lipsa semnăturii martorului poate atrage anularea procesului-verbal numai in cazul in care contravenientul dovedește existenta unei vătămări care să decurgă direct din aceasta lipsă și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal, ceea ce nu este cazul în speță (contestatorul având posibilitatea în cadrul plângerii formulate să invoce apărările pe care le consideră necesare).
Prin procedura plângerii contravenționale, petentul are posibilitatea de a invoca apărările pe care le consideră necesare și de a formula obiecțiunile corespunzătoare, eventual și pe cele care nu a avut posibilitatea de a le menționa în procesul verbal, astfel încât nu se poate reține existența unei vătămări.
Instanța constată că agentul constatator a respectat dispozițiile art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite. Folosirea unui text predefinit nu este de natură să conducă la anularea procesului-verbal, atâta timp cât acesta este suficient de clar și cuprinde toate elementele esențiale pentru descrierea contravenției. În cazul de față, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, iar fapta este descrisă în mod corespunzător.
De asemenea, instanța apreciază că nu este obligatoriu ca procesul verbal să cuprindă mențiuni privind măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului, de vreme ce aceasta a fost dispusă printr-un act scris, distinct și precedent procesului verbal întocmit.
În ceea ce privește susținerilor petentului, conform cărora procesul verbal întocmit este cel prevăzut de anexa nr. 1A, în loc de anexa nr. 1D (încălcându-se astfel dispozițiile art. 181 alin. 1 din HG 1391/2006), instanța arată că acest fapt nu este de natură a atrage nulitatea procesului verbal. Prin aceasta nu s-a produs nicio vătămare petentului, de vreme ce în cuprinsul procesului verbal întocmit sunt prevăzute toate mențiunile care ar fi trebuit să apară și în procesul verbal prevăzut de anexa nr. 1D. Astfel, singura diferență între cele două procese verbale, prevăzute în cele două anexe, se referă la mențiunea mijlocului cu care s-a făcut înregistrarea faptei contravenționale. Deși această mențiune nu există în format tipizat în procesul verbal prevăzut de anexa nr. 1A, agentul constatator a menționat expres, în procesul verbal întocmit, faptul că fapta a fost constată și filmată video (aparat Nikon). De asemenea, intimata a depus planșele fotografice (printuri) privind contravenția petentului.
De asemenea, instanța reține că faptei, astfel cum a fost reținută prin actul atacat, i s-a dat o corectă încadrare juridică.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța reține următoarele:
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Astfel, procesul-verbal legal încheiat, se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă și din posibilitatea persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară.
În speță, din planșele foto (f. 46-47) și nota de constatare, rezultă că autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare B-_ a staționat voluntar între orele 802-0808 pe . nr.16, în zona de acțiune a indicatorului rutier “Oprirea Interzisă”.
Instanța nu reține susținerea petentului că nu a văzut acele indicatoare, câtă vreme din pozele depuse la dosar de intimată reiese clar că a parcat în zona de acțiune a indicatorului rutier “Oprirea Interzisă”.
În ceea ce privește susținerile petentului ca mașina nu a mai pornit în acea dimineața instanța nu le reține, deoarece susținerile petentului nu se coroborează cu declarația martorei audiate P. M. C..
Astfel, petentul în plângerea formulată arată că a parcat autoturismul pe . cu aproximativ 10 metri mai în spate față de ceea ce ar rezulta din planșele foto, având în vedere că oprirea ar fi permisă în intervalul 19,30-07,30, iar înainte de ora 7,30 s-a dus să i-a mașina ca să meargă la serviciu însă nu a mai pornit și ar fi împins-o vreo 10 metri, ulterior plecând câteva minute pentru a lua niște cabluri pentru a putea lua curent de la o altă mașină.
Martora P. M. C. arată cu totul o altă situație de fapt, respectiv că autoturismul inițial s-ar fi aflat parcat inițial cu 20-40 de metri mai în spate față de locul unde a fost ridicată și nu pe această stradă ci pe ., arătând că nu știe cum se numește acea stradă.
Astfel, susținerile petentului în sensul că a parcat la mai mult de 25 de metri de colțul intersecției nu se coroborează cu declarația martorei din care reiese că mașina ar fi fost parcată inițial pe coltul intersecției, având în vedere că petentul ar fi împins mașina aproximativ 20-40 de metri și a ajuns astfel pe . doar 10 metri cum susține petentul.
În aceste condiții, reiese că declarația martorei P. M. C. este făcută pro causa, instanța având în vedere și faptul că aceasta a arătat că a fost concubina petentului mult timp înainte de incident.
Pe cale de consecință, instanța constată că nu s-a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina contestatorului prin actul atacat, nefiind răsturnată prezumția relativă de temeinicie de care se bucură acesta.
Analizând sancțiunea stabilită prin actul atacat, instanța reține că aceasta a fost aplicată în cuantumul prevăzut de lege pentru fapta reținută în sarcina petentului, realizându-se o corectă individualizare, față de criteriile prevăzute de art. 21, alin. 3 din OG 2/2001.
Instanța învederează că normele legale încălcate ocrotesc siguranța circulației pe drumurile publice, contravenția săvârșită având un pericol social abstract (important). Petentul a îngreunat circulația pe bulevardul respectiv, ceilalți conducători neavând posibilitatea de a circula și pe acea banda. Alte consecințe negative ale faptei săvârșite nu s-au produs datorită hazardului, iar nu datorită atitudinii și comportamentului petentului. Instanța are în vedere și comportamentul contravenientului, neasumarea consecințelor faptei comise.
Față de considerentele anterioare, instanța reține că procesul-verbal atacat este legal și temeinic întocmit, iar plângerea contravențională, fiind neîntemeiată, urmează a fi respinsă.
În privința acțiunii în pretenții formulate, instanța consideră că aceasta este întemeiată pentru motivele următoare.
Prin decizia nr. 9/25.05.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii în dosarul nr. 3/2014, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.128 alin.(1) lit.d), art.134 alin.(2) și art.135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art.3 alin.(1), art.5, art.36 alin.(1), alin.(2) lit.d) și alin.(6) lit.a) pct.13 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.21 lit.b) și art.24 lit.d) din Legea-cadru a descentralizării nr.195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art.64 și art.97 alin.(1) lit.d) și alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Potrivit art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Interpretarea textului legal trebuie a fi conformă deciziei pronunțate în recurs în interesul legii, chiar de la data intrării în vigoare a normei interpretate.
În speță, ca urmare a constatării săvârșirii contravenției, s-a dispus prin dispoziția de ridicare . nr._/03.12.2014 (f. 44), ridicarea vehiculului, transportul și depozitarea acestuia, în baza Hotărârii Consiliului Local Sector 6 nr. 4/2010.
Ori, potrivit deciziei amintite, hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate sau oprite neregulamentar, constatarea și aplicarea contravențiilor sunt lovite de nulitate întrucât stabilesc și sancționează contravenții în domeniul circulației rutiere, domeniu reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit principiului legalității, este interzis ca prin acte normative care aparțin sferei secundum legem să se modifice sfera legislației primare prin completări, omisiuni sau restricții.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este o reglementare specială ce conține norme specifice obiectului său de reglementare și se completează în ceea ce privește constatarea contravențiilor, conform art. 93 alin. (5) din acest act normativ, cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, modificată și completată.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, se prevede la art. 2 alin. (1) că „prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate", iar la alin. (2) se prevede în mod expres că „prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului".
Atâta timp cât Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice nu reglementează o procedură de ridicare a autovehiculelor staționate sau oprite neregulamentar, a reglementa această procedură printr-o hotărâre a consiliului local ar însemna, pe de o parte, a nu respecta dispozițiile legale în materie de competență și, pe de altă parte, a adăuga la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, modificată și completată, ceea ce este inadmisibil, întrucât hotărârile de consiliu local nu pot adăuga sau completa dispozițiile unui act juridic normativ cu forță juridică superioară.
În consecință, Hotărârea Consiliului Local Sector 6 nr. 4/2010, având ca obiect de reglementare procedura de ridicare a autovehiculelor staționate/oprite neregulamentar a fost adoptată cu depășirea competenței ce revenea autorităților administrației publice locale și este contrară actelor normative cu forță juridică superioară.
Aceeași concluzie rezultă și din interpretarea sistematică a dispozițiilor cuprinse în Cap. IX - „Atribuții ale unor ministere și ale altor autorități ale administrației publice” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, modificată și completată și din coroborarea acestor prevederi cu cele cuprinse în Legea nr. 215/2001, republicată și Legea – cadru a descentralizării administrației publice locale nr. 195/2006.
Astfel, în cuprinsul Cap. IX al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată sunt delimitate competențele (atribuțiile) autorităților administrației publice centrale și ale celor locale în materia supusă reglementării prin acest act normativ.
Pe baza acestor delimitări se poate identifica, în privința autorităților administrației publice locale o competență specială, circumscrisă atribuțiilor expres și limitativ prevăzute de art. 128 alin. (1) din ordonanță.
Prin alin. (1) lit. d) al acestui text, în privința autorităților administrației publice locale există o competență de reglementare de nivel secundum legem, cu avizul poliției rutiere, în ceea ce privește regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferitele categorii de vehicule, potrivit alin. (1) lit. d).
În ceea ce privește ridicarea și depozitarea în spații special amenajate a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor și subansamblurilor acestora, atribuțiile autorităților administrației publice locale vizează, potrivit art. 128 alin. (1) lit. g) din același act normativ, doar luarea acestor măsuri asupra unor astfel de bunuri devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau părăsite pe domeniul public.
Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, administrația publică locală din unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.
Principiul autonomiei locale, astfel cum este definit de art. 3 alin. (1) din această lege presupune dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă treburile publice, în condițiile legii.
Se observă că potrivit definiției legale, principiul autonomiei locale se conjugă cu principiul legalității care, din perspectiva atribuțiilor (competențelor) autorităților ce realizează autonomia locală presupune stabilirea acestor domenii numai prin lege și doar în limitele legii, dreptul de inițiativă al acestor autorități și, implicit, de reglementare putând viza doar acele domenii care nu sunt date în mod expres în competența altor autorități publice.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată: „Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale”.
Art. 36 alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din acest act normativ arată că, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind podurile și drumurile publice.
Art. 21 lit. b) din Legea - cadru a descentralizării nr. 195/2006 stabilește, printre competențele exclusive ale autorităților administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local.
Potrivit art. 24 lit. d) din același act normativ, autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor exercită competențe partajate cu autoritățile administrației publice centrale privind ordinea și siguranța publică.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 din Legea nr. 215/2001, republicată, potrivit cărora: „Autoritățile administrației publice locale exercită, în condițiile legii, competențe exclusive, competențe partajate și competențe delegate. Autonomia locală conferă autorităților administrației publice locale dreptul ca, în condițiile legii, să aibă inițiative în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități publice”.
Prin urmare, în domeniul circulației pe drumurile publice există o competență de reglementare partajată între autoritățile administrației publice centrale și autoritățile administrației publice locale, competența acestora din urmă existând doar în situațiile prevăzute de art. 128 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată.
Ridicarea și depozitarea a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 constituie, în esență, măsuri de bună administrare a traficului rutier și de restabilire a situației anterioare încălcării ordinii de drept prin săvârșirea contravenției, iar reglementarea acestora nu poate fi detașată de regimul juridic de drept contravențional sub incidența căruia se află fapta săvârșită, sancțiunea principală și, după caz, sancțiunea contravențională complementară cărora le sunt atașate.
În această materie, delimitarea competențelor de reglementare se realizează, pe de o parte, pe baza actului normativ – cadru care le instituie și care, astfel cum s-a demonstrat în precedent, face trimitere la „regulament”, în sensul de regulament de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002.
Pe de altă parte, această delimitare se face și prin raportare la sfera atribuțiilor autorităților administrației publice locale, stabilite prin lege, fie cu titlu de competențe exclusive, fie cu titlu de competențe partajate.
În privința ridicării vehiculelor staționate/oprite neregulamentar, competența de reglementare a autorităților administrației publice locale nu ar putea fi susținută pe temeiul art. 128 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, întrucât aceste reglementări referitoare la regimul de acces, circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule se circumscriu unei competențe de administrare a infrastructurii de transport rutier de interes local.
Or, ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar, ca măsură tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancționate contravențional referitoare la nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, înțeleasă ca măsură de restabilire a ordinii publice aparține unei competențe partajate a autorităților administrației publice locale, ceea ce presupune că atribuțiile de reglementare aparțin autorităților administrației publice centrale (Guvern), iar cele de executare, în concret a măsurii, autorității administrației publice locale.
Față ce cele expuse, rezultă că autoritatea administrației publice locale nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico – administrativă privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar.
Cu atât mai mult, autoritățile administrației publice locale nu pot reglementa sancțiuni complementare în această privință, normele art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 fiind lipsite de echivoc sub acest aspect.
Una dintre condițiile de valabilitate a actelor administrative, inclusiv a celor cu caracter normativ este reprezentată de respectarea principiului legalității care guvernează competența autorităților publice, ceea ce presupune emiterea actului administrativ doar în limitele și cu respectarea competenței stabilite prin Constituție, lege sau alte acte normative de nivel superior.
Regulile în materie de competență, fiind de strictă interpretare și aplicare, înseamnă că un organ al administrației publice nu poate adopta/emite acte în afara competenței sale prevăzută prin lege și nici nu-și poate atribui competențe proprii, de reglementare, în afara celor prevăzute de lege și actele administrative de autoritate de nivel superior, sancțiunea pentru încălcarea acestor normelor de ordine publică referitoare la competență fiind nulitatea absolută a actului administrativ astfel emis/adoptat.
Față de aceste considerente rezultă că dispoziția de ridicare contestată este lovită de nulitate absolută, iar măsura tehnico-administrativă a autovehiculului petentului este lipsită de temei legal.
În consecință, instanța va anula dispoziția de ridicare . nr._/03.12.2014 emisă de pârâtă și va obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 677,32 lei (factură și chitanță, f. 16).
În acest context, instanța consideră că nu are relevanță cine a încasat efectiv suma în cauză (. SRL), de vreme ce autoturismul petentului a fost ridicat în baza actelor emise de către intimat.
În privința cererii de chemare în garanție, instanța reține că nu există vreo culpă a chematei în garanție . SRL, care a efectuat anumite acte doar în baza dispoziției intimatului.
Adoptarea actului normativ nelegal (hotărârea nr. 4/2010) este imputabilă Consiliului Local Sector 6, în subordinea căruia se află și intimata Direcția G. de Poliție Locală, astfel încât întreaga responsabilitate în vederea acordării despăgubirii revine intimatului.
Chemata în garanție nu avea atribuții de cenzurare a legalității actelor administrative emise de intimat (actul în speță nefiind nici vădit nelegal), astfel încât . SRL avea obligația contractuală de a ridica autoturismele pentru care fuseseră emise dispoziții de ridicare de către intimat.
În consecință, instanța va respinge cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesual pasive pe capătul de cerere privind pretenții invocată de pârâta Direcția G. de Poliție Locală Sector 6, ca neîntemeiată.
Admite în parte acțiunea, formulată de către contestatorul D. F., CNP_, cu domiciliul în București, sector 6, ., ., . și cu domiciliul ales în ., ., sector 5, București, la P. M. C., în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție Locală Sector 6, cu sediul în București, ., C._.
Respinge plângerea formulată împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 07.04.2015, întocmit de către pârâtă, ca neîntemeiată.
Anulează dispoziția de ridicare . nr._/03.12.2014 emisă de pârâtă și obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 677,32 lei.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția G. de Poliție Locală Sector 6, cu sediul în București, ., C._, în contradictoriu cu chemata în garanție . SRL, cu sediul în București, Bdv. Uverturii nr. 248-252, sector 6, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/2008, CUI RO_, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.CCI/Thred.MV
5 ex./14.01.2016
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria... → |
|---|
