Plângere contravenţională. Sentința nr. 8474/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8474/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 8474/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8474
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: A. N.
GREFIER: C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul S. I.-C. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 și chemata în garanție S.C. I. A. ECO S.R.L.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul, personal și intimata, prin consilier juridic, P. I., cu delegație la dosar, lipsind chemata în garanție.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție.
Contestatorul solicită respingerea cererii de chemare în garanție, având în vedere raportul juridic s-a născut ca urmare a dispoziției de ridicare auto emisă de DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 și practic raportul juridic este între contestator și intimată.
Intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 prin apărător arată că sunt întrunite cele 3 elemente, astfel cererea are forma prevăzută de art. 73 alin.1 Cod proc.civ, fiind formulată în termenul prevăzut de art. 73 alin.3 Cod proc.civ., există legătură de cauzalitate între capătul de cerere având ca obiect pretenții și cererea de chemare în garanție a S.C. I. A. ECO S.R.L., în sensul că această societatea a încasat suma.
Instanța admite în principiu cererea de chemare în garanție formulată de intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 împotriva chematei în garanție S.C. I. A. ECO S.R.L., apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 72 alin. 1 Cod proc.civ. coroborat cu art. 73 alin. 3 Cod proc.civ. A stabili dacă, într-adevăr, suma este datorată de chemata în garanție față de intimată, constituie fondul cererii de chemare în garanție, nu constituie motiv de respinge ca inadmisibilă a unei cereri de chemare în garanție.
Instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Contestatorul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și cu CD-ul, aflat la pagina 42 din dosar, din care reiese situația de fapt, se va observa clar felul în care sunt parcate mașinile, felul în care se intră și se iese din intersecție, cum se acordă prioritate în respectiva intersecție, într-o altă zi, ulterior.
Intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 prin apărător solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și probei cu mijloacele materiale, respectiv planșele foto.
Instanța, în baza art. 255 noul Cod proc.civ apreciind că proba cu înscrisuri este admisibilă și poate duce la dezlegarea pricinii, încuviințează contestatorului, intimatei și chematei în garanție proba cu înscrisurile depuse la dosar. De asemenea încuviințează contestatorului proba cu mijlocul material, respectiv înregistrarea video și intimatei proba cu mijloacele materiale, respectiv planșele foto depuse odată cu întâmpinarea.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Contestatorul solicită admiterea plângerii, anularea procesului-verbal, obligarea intimatei la repararea prejudiciului material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare, în cuantum de 677,32 lei, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului, arătând că în data de 03.03.2015 a staționat /parcat autoturismul în zona respectivă, iar după 30 de minute a constatat că îi fusese ridicat autoturismul, arată că dacă la data formulării plângerii a considerat că a săvârșit o contravenție, parcând neregulamentar, ulterior a constatat că parcarea pe care a efectuat-o a fost perfect regulamentară, solicitând să se observe că autoturismul a fost parcat paralel cu Calea Giulești, deci nu se poate reține colțul intersecției, în al doilea rând pe niciunul dintre stâlpii din apropierea intersecției nu este prevăzut un marcaj din care să reiasă parcarea sau staționarea neregulamentară, practic intersecția este similară cu intersecția din fața Judecătoriei Sectorului 6, unde într-adevăr sunt parcate o . marcaje cu privire la staționarea și oprirea neregulamentară, din punctul său de vedere, mașina a fost parcată neregulamentar. Mai arată că, Calea Giulești, are două sensuri de mers pe fiecare parte plus liniile de tramvai, sensurile de mers fiind ocupate în continuu cu mașini parcate și niciodată nu s-a pus problema ridicării mașinilor din acea zonă, unde era marcaj din care să reiasă interdicția de oprire.
Intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 prin apărător solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, menținerea procesului-verbal, pentru considerentele expuse în întâmpinare, elementele materiale ale acestei contravenții, respectiv situația de fapt consemnată în procesul-verbal de agentul constatator, reiese foarte clar din planșele foto făcute de agentul constatator de la fața locului, precum și interdicția de a staționa pe colțul intersecției la mai puțin 20 de metri de aceasta nu este condiționată de un indicator rutier sau un marcaj aferent. Solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea intimatei la repararea prejudiciului material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare, în cuantum de 677,32 lei, obligație ce s-a născut în baza unui act administrativ care nu a fost contestat în prezenta cauză
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.04.2015, contestatorul S. I.-C., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ - SECTOR 6 BUCUREȘTI, a formulat plângere împotriva procesului-verbal . nr._ din data de 07.04.2015 (Anexa 1), încheiat de agentul constatator Gîrd P., din cadrul DGPL - Sector 6, prin care a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal sus-menționat și, pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare cu 5 puncte-amendă, în valoare de 487,5 lei, și cu 3 puncte de penalizare și obligarea DGPL - Sector 6 la repararea prejudiciului material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare a autoturismului (Anexa 3) cu nerespectarea reglementărilor incidente în această materie, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că, în data de 03.03.2015, la ora 07:45, a staționat voluntar autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . București. La ora 8:15, s-a întors la locul staționării autoturismului, unde a constatat că acesta dispăruse, împreună cu alte autoturisme parcate în aceeași zonă. În această situație, contestatorul a apelat serviciul ridicări auto, în urma căruia a fost informat că, urmare a staționării neregulamentare, autoturismul a fost ridicat de . SRL și depozitat la sediul acestora din București, .. 14-16, sector 6. Aflând acest lucru, contestatorul s-a îndreptat de urgență la sediul unității mai sus menționate, în vederea recuperării autoturismului, unde a fost întâmpinat de un agent de poliție, care i-a înmânat o comunicare (Anexa 2), prin care i se aducea la cunoștință că urma să fie sancționat pentru nerespectarea prevederilor art.143 din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002, întrucât autoturismul său a fost depistat staționând în mod neregulamentar, iar procesul-verbal de constatare a contravenției urma să îi fie trimis la domiciliu prin poștă. Ulterior semnării acestei comunicări, contestatorul a fost informat că, pentru a i se elibera autoturismul, este necesară achitarea pe loc a unei taxe de 677,32 lei. În aceste condiții, contestatorul a solicitat de la agentul de poliție care i-a înmânat comunicarea informații în legătură cu posibilitatea de a ridica autovehiculul fără a achita pe loc taxa mai sus menționată, întrucât nu dispunea în acel moment de resurse financiare, în afară de cele destinate achitării ratei apartamentului. Agentul de poliție i-a răspuns că nu există nicio posibilitate prin care să îi fie eliberat autoturismul fără achitarea taxei de 677,32 lei. Văzându-se așadar, constrâns de plata taxei de 677,32 lei, din fondurile destinate achitării ratei apartamentului, în vederea recuperării autoturismului, contestatorul a achitat această taxă, pentru care i s-a eliberat factura . MLF nr._/03.03.2015 (în anexă). În data de 07.04.2015, în baza comunicării sus-amintite, contestatorul a ridicat personal procesul verbal . din data de 07.04.2015 încheiat de agentul constatator Gîrd P., din cadrul DGPL - Sector 6.
Prin acest proces-verbal, contestatorul a fost sancționat pentru fapta comisă în data de 03.03.2015, și anume „staționarea neregulamentară” cu auto numărul_ .
Contestatorul a învederat instanței că, prin procesul-verbal mai sus amintit, a fost sancționat cu 5 puncte de amendă, în cuantum de 487,5 lei și 3 puncte de penalizare, fără a fi dispusă măsura ridicării autoturismului.
În principal, contestatorul a solicitat anularea procesului-verbal sus-amintit, deoarece nu respectă condițiile de formă impuse de lege iar, pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare a acestuia cu 5 puncte-amendă, în valoare de 487,5 de lei, și cu 3 puncte de penalizare.
În primul rând, art. 16 alin.1 teza a III-a din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor stipulează că procesul-verbal de constatare a contravențiilor va conține, în mod obligatoriu, și următoarele mențiuni: „ocupația și locul de muncă al contravenientului”. În cadrul procesului-verbal lipsesc cu desăvârșire mențiunile privind ocupația și locul de muncă al contravenientului, deși există obligația legală imperativă ca acestea să fie menționate, ceea ce constituie un motiv temeinic de anulare a acestuia. Contestatorul a precizat că sancțiunea ce intervine pentru lipsa acestor mențiuni este nulitatea absolută, nulitate ce nu poate fi acoperită în niciun fel, întrucât afectează serios prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal pe care a înțeles să îl atace.
În al doilea rând, un alt motiv de anulare al procesului-verbal îl reprezintă neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 16 alin.7 din OG nr.2/2001, referitoare la posibilitatea contravenientului de a formula obiecțiuni la procesul-verbal respectiv.
Agentul constatator avea obligația de a-l încunoștința despre dreptul său de a formula obiecțiuni cu privire la conținutul procesului-verbal respectiv, precum și de a consemna în procesul-verbal acest aspect. Or, agentul constatator nu și-a îndeplinit obligația legală imperativă, neținând cont de obiecțiunile contestatorului și nemenționându-le în procesul-verbal la rubrica „Alte mențiuni”, făcându-se vorbire de alte aspecte, fără nicio legătură cu obiecțiunile contestatorului. Lipsa consemnării obiecțiunilor contravenientului în textul procesului-verbal duce la nulitatea acestuia, nulitate care nu poate fi acoperită în nici un fel, conform art.16 alin.7 teza a II-a din OG nr.2/2001.
În al treilea rând, se impune anularea procesului-verbal prin care i s-a aplicat sancțiunea susmenționată, dat fiind că în cuprinsul acestuia, agentul constatator a realizat o descriere generică și abuzivă a faptelor pe care a susținut că petentul contestator le-ar fi săvârșit și nu a realizat nici o mențiune referitoare la împrejurările în care fapta a fost săvârșită.
Or, potrivit art. 16 alin.1 teza a IV-a din OG nr.2/2001 „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: (...) descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite”. Sancțiunea pentru această neregularitate a procesului-verbal este cuprinsă în art. 17 din OG nr.2/2001, conform căruia „Lipsa mențiunilor privind (...) a faptei săvârșite și a (...) atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.
Potrivit jurisprudenței dominante în materie, „în cazul în care descrierea faptei lipsește cu desăvârșire sau aceasta este descrisă doar în mod generic sau abuziv, precum și în cazul în care orice mențiune privind împrejurările în care fapta a fost săvârșită este inexistentă, duce la aplicarea sancțiunii nulității absolute a actului constatator al contravenției”, în baza art. 17 din OG nr.2/2001, sancțiune care nu poate fi acoperită în nici un fel. În realitate, „lipsa mențiunilor sus-arătate face imposibilă aprecierea gravității faptei săvârșite și implicit a justeței sancțiunii aplicate de către instanța de judecată, singura în măsură să realizeze un control obiectiv și imparțial al procesului-verbal criticat”.
Mai trebuie reținut că, „din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art.16 alin.1 din OG nr.2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter”.
În viziunea aceleași instanțe de control judiciar în materie contravențională, „cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justeței sancțiunii aplicate”.
Descrierea faptei contestatorului s-a limitat la „a staționat neregulamentar cu vehiculul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ în intervalul orar 8.04-08.11 pe colțul intersecției străzii C.. Giulești cu . să se arate nici un alt element de fapt care ar fi putut circumstanția împrejurările în care fapta s-ar fi săvârșit de exemplu:
Banda de circulație nr. 1 a străzii C.. Giulești și, totodată, a străzii N. O. este permanent ocupată cu mașini parcate și care nu încurcă și/sau blochează traficul sau intersecția în niciun fel, în zonă neexistând niciun semn de parcare interzisă (planșe foto).
De asemenea, nu s-a realizat o descriere clară a locului unde a fost săvârșită fapta a cărei săvârșire i se impută, în dreptul rubricii „locul săvârșirii” fiind notat „întors C.. Giulești cu N. O.”. Din informațiile regăsite în acest proces-verbal, nu reiese nici măcar dacă fapta a fost săvârșită în sectorul 6 sau într-un alt sector al Bucureștiului, în condițiile în care C.. Giulești delimitează Sectorul 1 de Sectorul 6, ceea ce ar fi însemnat că . SRL nu ar fi fost abilitată din punct de vedere teritorial de a proceda la ridicarea mașinii. Aceste lipsuri evidente ale procesului-verbal criticat pun serios sub semnul întrebării aparența minimă de legalitate a acestui act „emanând de la un funcționar ce are dreptul de a funcționa în locul unde actul s-a făcut”, act care se dorește a fi un act autentic.
Contestatorul a subliniat că lipsa unei descrieri suficiente a faptei se explică prin aceea că s-a dorit să i se „înlăture” posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare în fața unei instanțe de judecată obiectivă și imparțială, prin invocarea motivelor de nelegalitate și netemeinicie a procesului-verbal pe care înțelege să îl critice.
O redare fidelă a situației de fapt care a dus la săvârșirea faptei reținute în procesul-verbal, precum și posibilitatea de a formula obiecțiuni ar fi dus la o mai bună individualizare a faptei și la aplicarea unei sancțiuni mai ușoare. Chiar și în condițiile în care s-ar reține în sarcina contestatorului nerespectarea vreunor dispoziții legale (după cum va arăta, prin procesul-verbal nu se demonstrează încălcarea vreunor dispoziții legale de către contestator, iar sarcina probei revine în exclusivitate DGPL - Sector 6), prezentarea fidelă a situației de fapt și a condițiilor în care a săvârșit fapta ar fi dus la concluzia că petentul contestator nu a avut - în mod obiectiv - posibilitatea de a adopta o altă conduită.
Lipsa locurilor de parcare din zona în care locuiește reprezintă cauza situațiilor de acest gen, în care conducătorii auto sunt nevoiți să parcheze în locuri „mai puțin permise" dar fără a încurca/bloca în niciun fel circulația pe drumurile publice.
În al patrulea rând, procesul-verbal a cărui anulare contestatorul înțelege să o solicite cuprinde mențiunea „Nu a fost de față nici un martor, deoarece constatarea s-a efectuat cu un mijloc tehnic certificat”. În acest sens, contestatorul a învederat instanței că fapta pentru care a fost sancționat a fost constată și înregistrata pe suport video, deci prin mijloace tehnice, motiv pentru care procesul-verbal de constatare a contravenției ar fi trebuit să îmbrace o altă formă decât cea care i-a fost comunicată la data de 07.04.2015.
Astfel, potrivit art. 181 din Regulamentul din 4 octombrie 2006 de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice:
(1) În situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul.
(2) Datele de identificare a contravenientului care se consemnează în procesul-verbal de constatare a contravenției sunt cele comunicate în scris, sub semnătură, proprietarului sau deținătorului legal al vehiculului”. Or, în ceea ce îl privește, nu a fost respectat conținutul prevăzut pentru acest formular, ceea ce poate duce la concluzia că a fost utilizat un alt formular de proces-verbal. Nerespectarea condițiilor de formă în ceea ce privește încheierea unui proces-verbal de contravenție duce la nulitatea sa. Prin urmare, procesul-verbal de constatare a contravenției săvârșită de contestator a fost întocmit fără respectarea prevederilor legale, procesul-verbal criticat fiind unul nelegal, și, pe cale de consecință, contestatorul a solicitat instanței să dispună anularea acestuia și a sancțiunilor dispuse în cadrul acestuia.
Ca urmare a situației de fapt expuse mai sus, contestatorul a solicitat instanței să constate faptul că măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă cu nerespectarea procedurii legale și, în consecință, impunerea taxei de eliberare a autoturismului s-a efectuat în lipsa unui temei legal, ceea ce atrage obligarea DGPL - Sector 6 la repararea prejudiciului material ce i-a fost cauzat, și anume, plata sumei de 677,32 lei, achitată de contestator în vederea eliberării autoturismului.
În acest sens, contestatorul a invocat prevederile art.64, art.97 și 128 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și art.12-14 ale HCLS 6 nr.14/29.01.2009 de aprobare a Regulamentului privind blocarea/ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea autovehiculelor sau vehiculelor oprite neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Sectorul 6, precum și pe spațiul public și privat al Sectorului 6.
Din analiza dispozițiilor legale rezultă că măsura ridicării vehiculelor staționate neregulamentar este o măsură tehnică, cu caracter pur preventiv și instantaneu, având ca scop fluidizarea circulației rutiere, prin îndepărtarea provizorie de pe drumul public a unui vehicul ce constituie un obstacol pentru ceilalți conducători auto ori pentru pietoni, lucru care nu se poate reține în cauza de față, având în vedere că staționarea autovehiculului nu a încurcat/blocat în niciun fel circulația pe drumurile publice.
Față de prevederile legale mai sus menționate, contestatorul a învederat instanței că măsura ridicării autoturismului care a fost dispusă în ceea ce îl privește a fost una nelegală, pentru următoarele motive: (i) încheierea defectuoasă a procesului-verbal de constatare a contravenției în ceea ce privește măsura ridicării autoturismului.
În acest sens, contestatorul a precizat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în data de 07.04.2015 (deci cu o dată ulterioara celei în care s-a efectuat ridicarea autoturismului său, și anume 03.03.2015). Or, existența procesului-verbal de contravenție anterior sau cel puțin concomitent cu dispunerea măsurii ridicării autoturismului este o premisă sine qua non pentru efectuarea legală a unei astfel de operațiuni, astfel cum rezultă expres din dispozițiile art. 13 al HCLS 6 nr.14/29.01.2009.
Mai mult chiar, procesul-verbal criticat nu încorporează nicio mențiune referitoare la măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului. Or, potrivit alin.1 al art. 180 din Regulamentul din 4 octombrie 2006 de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: „În cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției care va cuprinde în mod obligatoriu: [...] sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; [...]”, iar potrivit art. 97 din același Regulament, ridicarea autoturismului reprezintă o măsură tehnico-administrativă, astfel că ar fi trebui să figureze în mod obligatoriu în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Prin urmare, măsura ridicării autoturismului în ceea ce îl privește a fost dispusă în afara procesului-verbal de constatare a contravenției, fiind lipsită astfel de orice temei juridic.
(ii) Neîndeplinirea obligației de comunicare în ceea ce îl privește a unei copii de pe Nota de constatare întocmită de agentul comunitar prin care s-a dispus ridicarea autoturismului, astfel cum este prevăzută de Anexa nr. 3 a HCLS 6 nr. 14/29.01.2009.
În acest sens, contestatorul a menționat că nu i-a fost înmânată nicio Notă de constatare privind ridicarea autoturismului, fiind încălcate astfel prevederile exprese ale art. 12 și art. 14 din HCLS 6 nr. 14/29.01.2009.
Față de cele menționate mai sus, contestatorul a apreciat că măsura ridicării autoturismului în ceea ce îl privește a fost dispusă și efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie, determinând astfel ca suma de bani achitată de contestator în vederea eliberării autoturismului să fie nejustificată din punct de vedere juridic, ceea ce a determinat o micșorare a patrimoniului acestuia fără existența unui temei legal. În aceste condiții, contestatorul a considerat că, prin obligarea nejustificată la plata taxei de 677,32 lei de către acesta către . SRL în vederea ridicării autoturismului ca urmare a dispoziției agentului constatator în acest sens, măsura dispusă de ridicare a autoturismului, DGPL - Sector 6 i-a provocat un prejudiciu material. Față de această împrejurare, contestatorul a solicitat instanței angajarea răspunderii civile delictuale a DGPL - Sector 6 pentru prejudiciul material provocat și obligarea acesteia la repararea acestui prejudiciu.
În susținerea acestei pretenții, contestatorul s-a întemeiat pe prevederile art.1349, art. 1357 Noul Cod Civil.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale a DGPL - Sector 6, contestatorul a învederat instanței că sunt întrunite condițiile cumulative privind angajarea răspunderii civile delictuale, după cum urmează: (i) existența unei fapte ilicite - această condiție se verifică prin dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare a autoturismului cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege; (ii) existența unui prejudiciu - suma de bani achitată de contestator in vederea eliberării autoturismului a fost nejustificată din punct de vedere juridic, determinând o micșorare a patrimoniului propriu fără existența unui temei legal; (iii) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; (iv) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul - în acest caz, vinovăția se rezultă din culpa agentului constatator în dispunerea măsurii de ridicare a autoturismului.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal trebuie menționat că un proces-verbal de constatare și de sancționare a contravenției nu poate face, prin el însuși, dovada existenței faptei, a autorului și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției. Prin urmare, contestatorului nu i se poate reține sarcina dovezii celor constate în procesul-verbal a cărui anulare o solicită.
În sprijinul susținerilor sale se află atât dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului 11 din Constituția României.
Astfel, în raport de prevederile art. 20 alin.2 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Legea internă română, prin art. 34 din OG nr. 2/2001, conține prevederi contrare și mai puțin favorabile față de reglementările europene privitoare la drepturile fundamentale ale omului.
În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile referitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (Cauza Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general și că urmăresc un scop preventiv și represiv, aceste criterii (alternative) fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal.
Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol.
Pe cale de consecință, trebuie recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție.
Beneficiind de prezumția de nevinovăție, rezultă că petentul contestator, deși are această facultate, nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina probei revenind intimatului, acesta fiind partea în litigiu care trebuie să facă dovada că aspectele consemnate în procesele-verbale de contravenție sunt întemeiate și corespund realității.
Prin urmare, intimatul trebuie să facă dovada celor reținute în procesul-verbal.
Contestatorul a solicitat instanței să pună în vedere intimatului să depună la dosarul cauzei Nota de constatare întocmită de agentul comunitar prin care s-a dispus ridicarea autoturismului, astfel cum este prevăzuta de Anexa nr.3 a HCLS 6 nr.14/29.01.2009, precum și planșa video/foto care atestă că acesta a „staționat neregulamentar cu vehiculul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ și” în locul indicat.
Pentru toate aceste considerente, contestatorul a solicitat anularea procesului-verbal pentru motivele arătate mai sus ca nelegal și, în cazul în care intimatul nu va face dovada celor reținute în procesul verbal, ca netemeinic.
În subsidiar, contestatorul a solicitat instanței înlocuirea sancțiunii aplicate acestuia cu măsura avertismentului.
Contestatorul a avut o conduită corectă până în prezent (acest lucru fiind probat prin depunerea la dosarul cauzei a unui cazier contravențional), astfel că i se poate aplica 0 sancțiune mai ușoară, în speță avertismentul.
Chiar și textul legal - art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, impune obligativitatea aplicării unei sancțiuni proporționale cu „gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal”.
Astfel, având în vedere lipsa de pericol social a faptei, a consecințelor negative în urma faptei (nu s-a produs nici un accident, nu au existat vătămări ale unor persoane sau prejudicii), precum și circumstanțele personale ale contravenientului (buna conduită a contestatorului și lipsa oricăror abateri de acest gen ale acestuia, anterioare faptei respective), se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
Pentru acestea, contestatorul a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicată cu măsura avertismentului și, pe cale de consecință, să se dispună obligarea intimatei DGPL - Sector 6 la repararea prejudiciului material cauzat, constând în „taxa” de 677,32 lei achitată către . SRL.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 5, 6, 7, 15, 16, 17,19, 21 alin. 3, 26 alin.1, 38 alin.3 din OG nr.2/2001, dispozițiile art. 118 din OUG nr. 195/2002, precum și art. 12-14 ale HCLS.6 nr. 14/29.01.2009.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar, în copie, procesul-verbal de constatare a contravenției contestat, factura . MLF nr._/03.03.2015, comunicarea DGPL . nr._, dispoziția de ridicare . nr._, sentința civilă nr. 1083/01.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, decizia civilă nr. 2630/26.08.2010 pronunțată de Tribunalul București, CD.
La data de 09.06.2015, intimata Direcția G. De Poliție Locală Sector 6 a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, pe toate capetele de cerere, ca neîntemeiată.
În fapt, în data de 03.03.2015, în jurul orelor 08:11, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, care-și desfășurau activitatea pe zona de competență, au constatat faptul că vehiculul marca Dacia, având numărul de înmatriculare_, era staționat neregulamentar pe colțul intersecției Calea Giulești cu .>
Intimata a menționat că fapta sus-menționată constituie contravenție, fiind prevăzută de art. 143 lit. a coroborat cu art. 142 lit. f din HG nr.1391/2006 și sancționată de art. 100 alin.2 coroborat cu art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din OUG nr.195/2002, și sancționată cu 5 puncte amendă, în cuantum de 487,5 lei și 3 puncte penalizare.
În ceea ce privește legalitatea actului constatator, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute la art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001- privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, fapt ce îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută și sancționată OUG nr.195/2002 și HG nr. 1391/2006.
Cât privește sancțiunea aplicată, intimata a considerat că aceasta se încadrează în limitele prevăzute de lege și a fost individualizată în mod legal și corect față de gradul de pericol social al faptei și împrejurările de săvârșire a acesteia, ținând cont de criteriile de individualizare ale sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, polițiștii locali aplicând amendă în cuantum de 487,5 lei.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, conform art. 34 din OG nr.2/2001, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie și face dovada până la proba contrară, făcută prin mijloacele de probă prevăzute de lege, probă care nu a fost făcută în cazul de față iar, în concluzie, prezumția nu a fost răsturnată.
Intimata a precizat faptul că, din planșele foto efectuate la fața locului în data de 03.03.2015, în intervalul orar 08:04-08:11, cu un aparat foto certificat, reiese faptul că autoturismul marca Dacia, având numărul de înmatriculare_, a staționat neregulamentar pe colțul intersecției Calea Giulești cu .>
Argumentul contestatorului, care invocă insuficienta descriere a faptei, este neîntemeiat întrucât agentul constatator a efectuat o descriere completă a faptei, cu indicarea locului săvârșirii faptei, a datei și intervalului orar a staționării neregulamentare, a mărcii și numărului de înmatriculare al vehiculului, precum și a modalității în care a staționat vehiculul.
În ceea ce privește argumentul petentului care a invocat lipsa mențiunilor referitoare la ocupația și locul de muncă al contravenientului din cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională, intimata a precizat că aceste mențiuni nu se regăsesc în forma procesului-verbal prevăzut de Anexa nr. 1D din HG nr. 1391/2006, specific cazului reglementat de art. 181 din același act normativ, respectiv în ipoteza în care fapta a fost constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate.
Intimata a menționat faptul că, petentul nu a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni la procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională întrucât acesta a fost încheiat în lipsa contravenientului, ulterior identificării persoanei care a utilizat vehiculul, astfel cum reglementată această procedură de dispozițiile art. 39 din OUG nr.195/2002. Chiar dacă ar admite faptul că i-a fost încălcat dreptul contestatorului de a formula obiecțiuni, intimata a precizat că nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin.7 din OG nr. 2/2001 nu este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute, nulitatea procesului-verbal fiind condiționată de indicarea și probarea vreunei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal, fapt reținut și de ÎCCJ prin Decizia nr. 22/2007.
Referitor la argumentul petentului, care a invocat lipsa martorului la întocmirea procesului-verbal, intimata a învederat instanței faptul că, potrivit dispozițiilor art. 109 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, în cazul în care constatarea contravenției s-a făcut cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.
Intimata a precizat că procesul-verbal a fost încheiat în forma prevăzută de art.181 din HG nr.1391/2006, specifică cazului în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat, în termenul legal stabilit de art. 13 alin.1 din OG nr.2/2001, după identificarea persoanei care a utilizat vehiculul, astfel cum prevede procedura stabilită de art. 39 din OUG nr. 195/2002.
În ceea ce privește argumentul contestatorului referitor la inexistența vreunui indicator, în zona în care a fost staționat vehiculul, care să interzică parcarea vehiculelor, intimata a precizat că interdicția prevăzută de art. 143 lit. a raportat la art.142 lit. f din HG nr. 1391/2006 nu este condiționată de existența unui indicator rutier cu această semnificație.
Referitor la argumentul petentului care a invocat faptul că, în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, ar fi trebuit menționată măsura ridicării vehiculului, intimata a învederat instanței că măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului staționat neregulamentar a fost dispusă prin dispoziția de ridicare . nr._/ 03.03.2015, procesul-verbal fiind întocmit în forma prevăzută de art. 181 din HG nr. 1391/2006, după identificarea persoanei care a utilizat vehiculul.
Intimata a menționat faptul că argumentele contestatorului întemeiate pe dispozițiile HCL S6 nr. 14/2009 sunt irelevante prezentei cauze, având în vedere că această hotărâre a fost abrogată de către HCL S6 nr. 4/2010.
Referitor la capătul de cerere subsidiar, privind înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, intimata a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, având în vedere că petentul nu a dovedit motivele pentru care a solicitat reindividualizarea sancțiunii contravenționale.
În ceea ce privește capătul de cerere în pretenții, întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, intimata a solicitat respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat, având în vedere faptul că petentul nu a făcut dovada existenței faptei ilicite, a prejudiciului, a vinovăției, precum și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu. Intimata a arătat instanței faptul că procesul-verbal, care face obiectul prezentei cauze, nu este izvorul prejudiciului invocat de către petent, întrucât a născut doar un raport de drept material contravențional, care a avut ca efect sancționarea contravențională a contestatorului.
Pentru considerentele mai sus-invocate, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele de cerere ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/ 07.04.2015 și a sancțiunii dispuse prin acesta, ca fiind temeinice și legale.
În drept, intimata a invocat dispozițiile Codului de procedură civilă, OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 155/2010, OUG nr.195/2002, HG nr.1391/2006, precum și toate celelalte acte normative menționate în cuprinsul prezentei întâmpinări.
Alăturat întâmpinării, intimata a anexat în copie, procesul verbal de contravenție contestat, comunicare . nr._, dispoziție de ridicare . nr._, planșe fotografice.
Intimata a depus la dosar cerere de chemare în garanție a . - cu privire la restituirea taxei de ridicare, transport și depozitare a vehiculului.
În temeiul art.72 și următoarele Cod procedură civilă, intimata a formulat prezenta cerere de chemare în garanție pentru ca, în situația admiterii cererii de chemare în judecată, . SRL - ca operator autorizat care a încasat suma reprezentând taxa de ridicare, transport și depozitare să fie obligați la restituirea acesteia către contestator.
Întrucât în cauza de față este vorba despre revenirea la situația anterioară emiterii dispoziției de ridicare a cărei anulare se solicită, în cazul anulării acesteia taxa de ridicare urmează a fi restituită de către încasatorul sumei, respectiv de către . SRL.
De asemenea, în practica juridică s-a reținut că: „Anularea unui act juridic are efect retroactiv. Anularea stinge efectele actelor anulate, considerându-se că acestea din urmă nu au existat. Anularea unui act administrativ are ca efect nulitatea tuturor actelor juridice care au fost condiționate, sub aspectul legalității, de existența actului administrativ.” - Jurisprudența ICCJ - Decizia nr. 477/25.01.2007.
Intimata a menționat că sediul chematei în garanție este în București, Bulevardul Uverturii nr. 248-252, parter, sector 6, având număr de înmatriculare la Registrul Comerțului J40/_/2008 și CUI RO_.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 72 și următoarele Cod procedură civilă și dispozițiile Legii nr. 554/2004 - privind contenciosul administrativ.
La data de 25.06.2015, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Cu privire la întâmpinarea depusă de către intimată și comunicată în data de 16.06.2015, prin care a solicitat instanței să respingă toate apărările invocate de aceasta, ca neîntemeiate, având în vedere următoarele:
Susținerile referitoare la îndeplinirea obligației de a descrie în amânunt fapta sunt nefondate.
Prin contestația prealabilă formulată, contestatorul a învederat instanței că, potrivit art. 16 alin. 1 teza a IV-a din OG nr.2/2001 „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: (...) descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, contestatorul a învederat instanței că, deși agentul constatator a realizat doar o parte dintre aceste obligații, textul de lege menționat anterior prevede obligativitatea precizării tuturor mențiunilor prevăzute expres de lege, nerespectarea acestora atrăgând nulitatea procesului verbal încheiat, prevedere expresă cuprinsă în art. 17 din OG nr.2/2001.
Contestatorul a subliniat faptul că, în procesul verbal contestat, nu s-a făcut referire la evaluarea eventualelor pagube, lucru care nici nu se putea determina având în vedere că staționarea autovehiculului în zona respectivă nu a produs și nu putea produce nicio pagubă întrucât acesta nu bloca/încurca circulația în intersecție în niciun fel.
Dreptul contestatorului de a formula obiecțiuni la procesul verbal a fost încălcat într-un mod flagrant, lucru precizat și de către intimată prin întâmpinarea depusă.
În acest sens, intimata a menționat faptul că petentul nu a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni. Având în vedere că la data recepționării procesului verbal, deși a susținut că măsura adoptată a fost luată cu încălcarea prevederilor legale și că va contesta cele dispuse prin acesta, reprezentantul intimatei i-a precizat că cel mai bine ar fi să meargă să achite contravaloarea acestuia în cel mai scurt timp posibil, lucru care demonstrează încă o dată imposibilitatea contestatorului de a formula obiecțiuni la procesul verbal.
Susținerile referitoare la nemotivarea capătului de cerere cu privire la înlocuirea amenzii cu avertisment sunt nefondate.
Astfel cum s-a arătat prin cererea de chemare în judecată, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
Față de susținerile intimatei conform cărora nu a dovedit motivele pentru care a solicitat reindividualizarea sancțiunii contravenționale, contestatorul a atras atenția asupra faptului că solicitarea, remiterea și prezentarea unui certificat de cazier contravențional poate dura mult de 15 zile, ceea ce ar fi depășit termenul în care acesta avea posibilitatea de a contesta procesul verbal.
În cazul în care instanța va considera oportună depunerea unui înscris din care să rezulte situația contravențiilor săvârșite de către contestator, acesta va depune toate diligențele necesare în vederea obținerii și prezentării acestuia.
Nu în ultimul rând, contestatorul a solicitat a se avea în vedere Decizia ICCJ pronunțată în data de 25.05.2015, ca urmare a recursului în interesul legii formulat de către avocatul poporului și care stabilește că „măsura tehnico-administrativă constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art.64 și art.97 alin. d lit. d și alin.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale”.
La data de 20.10.2015, chemata în garanție . SRL a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea chemării în garanție a . SRL și respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele de cerere.
Chemata în garanție a solicitat respingerea chemării în garanție a . SRL întrucât aceasta a realizat doar operațiunile de ridicare efectivă a mașinii în baza dispoziției scrise emise de către Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 București și în conformitate cu contractul de concesiune de servicii nr.3/20.04.2010 încheiat cu această instituție, taxa pretinsă reprezentând contravaloarea operațiunilor de ridicare, transport și depozitare.
De asemenea, . SRL nu are atribuții de cenzurare a legalității actelor administrative emise de Direcția G. de Poliție Locală Sector 6, astfel încât are obligația contractuală de a ridica mașinile, indiferent de împrejurări.
Chemata în garanție a considerat că restituirea taxei s-ar justifica în situația în care operațiunea de ridicare s-ar realiza în lipsa unei dispoziții administrative, ceea ce nu este cazul, deoarece operațiunea de ridicare, transport și depozitare s-a realizat efectiv, presupunând anumite costuri ce trebuiesc recuperate.
Astfel, de subliniat este și faptul că nici Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 București nu a indicat care ar fi temeiul pentru obligarea societății sale la restituirea sumei de 677,32 lei, neexistând vreo culpă contractuală sau delictuală a societății.
Prejudiciul menționat nu este provocat de ridicarea și transportarea autovehiculului la locul de depozitare de către angajații societății, ci de dispoziția de ridicare emisă de către agentul din cadrul Direcția G. de Poliție Locală Sector 6.
În ceea ce privește suma de 677,32 lei încasată de . SRL, aceasta reprezintă cheltuielile efectuate privind operațiunile de ridicare, transport și depozitare, activități ce presupun folosirea unor utilaje și instalații specializate, combustibil și a forței de muncă aferente pentru care societatea a efectuat costuri ce trebuiesc recuperate. De asemenea, taxa de 677,32 lei nu reprezintă un prejudiciu material, ci o obligație legală stabilită în sarcina deținătorului autovehiculului, conform art.64 alin.2 din OUG nr.195/2002, plata fiind cauzată de propria faptă ilicită a contravenientului, ca urmare a staționarii neregulamentare.
Conform art. 5 din HCL nr 4/28.01.2010, din sumele încasate pentru serviciile prestate de către operator se achită cu titlu de taxă de redevență, un procent de 10% din încasări care se constituie ca venit la bugetul local cu destinație exclusivă pentru sporirea numărului de locuri de parcare de pe raza teritorial-administrativă a sectorului 6.
. SRL are calitatea unui prestator al serviciului taxat contestatorului, serviciu ce a fost prestat legal în baza dispoziției agentului din cadrul DGPL, și nu în mod abuziv de către societate.
Chemata în garanție a considerat că, în cazul anulării actelor administrative contestate în prezenta speță, contestatorul a fost vătămat în drepturile sale prin actele întocmite de către agenții Direcției G. de Poliție Locală Sector 6, iar nu prin modalitatea în care un prestator de servicii s-a conformat dispozițiilor agentului, percepând contestatorului o taxă pentru recuperarea vehiculului, iar obligația de restituire a taxei revine instituției publice ce a emis actul juridic ce a dat naștere obligației de plată.
Astfel că, în situația anulării actului administrativ, nu se poate avea în vedere repunerea părților în situația anterioară, întrucât ridicarea vehiculului a generat, pe de o parte costuri iar, pe de cealaltă parte, societatea nu și-a mărit patrimoniul astfel cum în mod necinstit s-a învederat, ci a plătit o taxă de redevență în valoare de 10% din încasări (conform Capitolului 5 Redevență pct. 5 din Contractul de Concesiune de servicii nr. 3 din data de 20.04.2010), 24% TVA, 16% impozit pe profit, plus un impozit de 65% aplicat la salariul fiecărui angajat.
Întrucât, prestarea unui serviciu public de către o persoană privată presupune subordonarea acesteia atât normelor contractuale, pe care este obligată să le respecte sub sancțiunea desființării contractului de prestări servicii, dar și dispozițiilor individuale date de autoritate, față de care nu are o poziție de egalitate.
Astfel că, chemata în garanție a solicitat a se observa că . operatorul autorizat și nu a făcut decât să pună în executare o dispoziție de ridicare emisă de către DGPLS6, dispoziție ce este obligatorie pentru aceasta în baza contractului de concesiune, iar nerespectarea ar fi de natură să atragă răspunderea materiala față de unitatea contractantă.
În altă ordine de idei, chemata în garanție a considerat că, în ciuda eforturilor depuse pentru crearea unui sistem legislativ capabil să reglementeze desfășurarea vieții sociale și să asigure respectarea ordinii publice, toate statele, chiar și cele cu democrație avansată și o situație economică foarte bună, s-au confruntat, se confruntă și probabil se vor confrunta cu acțiuni de tulburare a ordinii publice.
Aceste acțiuni, caracterizate prin violență, distrugeri, încălcarea legii și a drepturilor omului au cauze, modalități de manifestare și efecte dintre cele mai diferite, dar toate au ca finalitate suferința umană. Revenirea la starea de normalitate se face prin măsuri ferme luate de guverne prin instituții politice, administrative, alte instituții cu drept coercitiv.
HCL nr.4/2010 are în vedere o strategiei de dezvoltare a Sectorului 6, care impune luarea unor măsuri pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor și asigurarea unui microclimate urban corespunzător, în sensul redării unui aspect civilizat la străzilor din Sectorul 6 și conștientizării cetățenilor în vederea fluidizării traficului rutier și pietonal.
În drept, chemata în garanție a invocat dispozițiile 205 Cod procedură civilă, OUG nr.80/2013, dispozițiile OUG nr.195/2002, HCLS6 nr.4/2010 și Legea nr.155/2010 a Poliției Locale.
La termenul de judecată din 28.10.2015 instanța a admis în principiu cererea de chemare în garanție formulată de intimată împotriva chematei în garanție . SRL.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin dispoziția de ridicare . nr._/03.03.2015 încheiată de un agent al intimatei, s-a constatat că vehiculul marca Dacia, nr._, se află staționat neregulamentar pe colțul intersecției Calea Giulești cu . intervalul orar 08.04-08.11, agentul dispunând ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului în locul special amenajat.
Operațiunile de ridicare, transport și depozitare au fost efectuate de . SRL, în baza dispoziției menționate, iar pentru recuperarea vehiculului contestatorul a achitat acestei societăți suma de 677,32 lei (f.15).
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 07.04.2015 de către intimata DGPL Sector 6, contestatorul a fost sancționat cu amenda de 487,5 lei și aplicarea a 3 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.143 lit.a raportat la art.142 lit.f din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002. S-a reținut în procesul-verbal că la data de 03.03.2015, în intervalul orar 08.04-08.11, contestatorul a staționat neregulamentar vehiculul marca Dacia, nr._, pe colțul intersecției iCalea Giulești cu .>
Instanța nu a reținut motivele de nelegalitate a procesului-verbal invocate de contestator.
Astfel instanța a înlăturat susținerea contestatorului privind nelegalitatea procesului-verbal pentru lipsa menționării ocupației și locului de muncă ale contestatorului, întrucât în speță nu s-a invocat și dovedit de către contestator producerea unei vătămări prin încheierea actului în acest mod. Or, întrucât este vorba despre cauză de nulitate virtuală, prevăzută de art.16 alin.1 din OG/2001, această condiție trebuia îndeplinită, cu atât mai mult cu cât contestatorul nu a precizat ce relevanță ar fi avut, în privința faptei, ocupația și locul său de muncă.
Instanța nu a reținut motivul de nulitate constând în încălcarea art.16 alin.1 din OG 2/2001 pentru insuficienta descriere a faptei. Instanța apreciază că fapta cuprinde o descriere suficientă, pentru a se reține întrunirea elementelor constitutive ale contravenției pentru care contestatorul a fost sancționat. Apărarea acestuia cu privire la neindicarea locului săvârșirii faptei nu a fost reținută de instanță, aceasta fiind vădit neîntemeiată, din moment ce agentul a menționat în cuprinsul procesului-verbal atât denumirea străzilor care se intersectează, cât și locul staționării vehiculului prin raportare la respectiva intersecție.
Instanța a înlăturat și motivul constând în încălcarea prevederilor art.16 alin.7 din OG 2/2001, pe de o parte întrucât contestatorul nu a dovedit faptul că ar fi formulat obiecțiuni la momentul încheierii procesului-verbal, pe care agentul intimatei să fi refuzat să le consemneze în procesul-verbal, iar pe de altă parte întrucât nulitatea este, și în acest caz, relativă, iar anularea este condiționată de dovedirea de către contestator a producerii unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului. Or, în speță nu se poate reține producerea în concret a unei vătămări, din moment ce contestatorul a putut invoca orice nemulțumiri legate de procesul-verbal pe calea plângerii împotriva acestui act, plângere pe care, de altfel, contestatorul a și formulat-o.
Nici motivul de nelegalitate constând în lipsa semnăturii unui martor nu a fost reținut de instanță, întrucât semnătura martorului asistent nu se impune decât în cazul în care contravenientul nu este de față, refuză sau nu poate semna procesul+verbal, conform art.19 din OG 2/2001, situații care nu se regăsesc în speță, din moment ce actul a fost semnat de contestator.
Instanța constată prin urmare că motivele de nelegalitate invocate de contestator sunt neîntemeiate.
În privința temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că prin planșele fotografice depuse de intimată la dosar s-a făcut dovada săvârșirii de către contestator a contravenției pentru care a fost sancționat, acesta staționând autoturismul în colțul intersecției menționate în procesul-verbal, ceea ce înseamnă că acesta se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art.143 lit.a raportat la art.142 lit.f din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.
Instanța a înlăturat apărarea contestatorului privind lipsa unui indicator rutier care să interzică staționarea în acel loc, reținând că interdicția staționării în colțul unei intersecții derivă direct din actul normativ - art.143 lit.a raportat la art.142 lit.f din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 – și respectarea acestor norme nu este condiționată de existența unui indicator rutier de interzicere a staționării. Iar invocata lipsă a locurilor de parcare nu poate constitui cauză exoneratoare de răspundere: pe lângă faptul că susținerea este nedovedită, ea nici nu poate fi avută în vedere de instanță,
Instanța apreciază că sancțiunile aplicate – amenda și punctele de penalizare - se situează în limitele legale și sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei, având în vedere că prin locul staționării – într-o intersecție circulată -, și ora constatării – la o oră la care traficul este intens -, în mod evident autoturismul constituia un obstacol pentru circulația rutieră din zonă, pentru că prin modul de staționare se obtura vizibilitatea celorlalți participanți la trafic ( vehiculul fiind oprit chiar în colțul intersecției), creând pericol de accident prin faptul că ceilalți conducători auto nu se puteau asigura în mod corespunzător la pătrunderea în intersecție. Iar faptul că petentul nu ar mai fost anterior sancționat pentru contravenții similare, nu poate constitui motiv al înlocuirii sancțiunii amenzii cu avertismentul, având în vedere pericolul social al faptei (conform celor menționate anterior) și împrejurarea că petentul a dovedit necunoașterea reglementărilor legale privitoare la staționare, din moment ce a susținut faptul că staționarea sa în acel loc a fost regulamentară, întrucât nu exista un indicator rutier care să interzică staționarea.
Astfel, instanța constată că nu se impune nici înlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul.
Prin urmare, instanța va respinge capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de contravenție.
În privința dispoziției de ridicare, instanța reține că petentul nu a formulat un capăt distinct de cerere având ca obiect nulitatea acesteia, însă a invocat în mod expres nelegalitatea actului, ceea ce însemnă că instanța poate analiza, incidental, cauzele de nulitate absolută ale dispoziției de ridicare, față de prevederile art.1.325 coroborat cu art.1.247 alin.2 N.c.civ. coroborate cu art.4 din Legea 554/2004.
Instanța reține că dispoziția de ridicare a fost luată de intimată în baza HCL Sector 6 nr.4/2010. Or, prin decizia nr.9/25.05.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii – obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, 06.07.2015 – s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 128 alin. (1) lit. d), art. 134 alin. (2) și art. 135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 21 lit. b) și art. 24 lit. d) din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 și art. 97 alin. (1) lit. d) și alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că în privința ridicării vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, competența de reglementare a autorităților administrației publice locale nu ar putea fi susținută pe temeiul art. 128 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, întrucât aceste reglementări referitoare la regimul de acces, circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule se circumscriu unei competențe de administrare a infrastructurii de transport rutier de interes local. Or, ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, ca măsură tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancționate contravențional referitoare la nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, înțeleasă ca măsură de restabilire a ordinii publice, aparține unei competențe partajate a autorităților administrației publice locale, ceea ce presupune că atribuțiile de reglementare aparțin autorităților administrației publice centrale (Guvern), iar cele de executare, în concret, a măsurii, autorității administrației publice locale. Se poate aprecia că autoritatea administrativă publică locală nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico - administrative privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă. Cu atât mai mult, autoritățile administrației publice locale nu pot reglementa sancțiuni complementare, normele art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 fiind lipsite de echivoc sub acest aspect.
Înalta Curte a concluzionat că, în condițiile în care au fost adoptate hotărâri ale consiliilor locale pentru reglementarea unei proceduri de aplicare a măsurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, acestea sunt lovite de nulitate. Sancțiunea nulității intervine ca urmare a nerespectării competenței de reglementare a autorităților administrației publice locale în această materie și pentru încălcarea normelor de tehnică legislativă consacrate prin art. 4 alin. (3), art. 80 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului, inclusiv actele autorităților administrației publice locale, se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă, și prin art. 81 alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora reglementările cuprinse în hotărârile consiliilor locale nu pot contraveni Constituției României și reglementărilor din actele normative de nivel superior. Una dintre condițiile de valabilitate a actelor administrative, inclusiv a celor cu caracter normativ, este reprezentată de respectarea principiului legalității care guvernează competența autorităților publice, ceea ce presupune emiterea actului administrativ doar în limitele și cu respectarea competenței stabilite prin Constituție, lege sau alte acte normative de nivel superior. Regulile în materie de competență, fiind de strictă interpretare și aplicare, înseamnă că un organ al administrației publice nu poate adopta/emite acte în afara competenței sale prevăzute prin lege și nici nu își poate atribui competențe proprii, de reglementare, în afara celor prevăzute de lege și actele administrative de autoritate de nivel superior, sancțiunea pentru încălcarea acestor norme de ordine publică referitoare la competență fiind nulitatea absolută a actului administrativ astfel emis/adoptat. Autoritățile administrației publice au competența de a acționa pentru organizarea executării și executarea în concret a legii, ceea ce implică și adoptarea, în acest scop, a unor reglementări specifice de nivel secundum legem, însă competența de reglementare a unei proceduri de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a fost concepută de legiuitorul delegat (Guvern) ca un atribut de competența exclusivă a autorității centrale, astfel încât vidul de reglementare existent la nivelul Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu poate fi acoperit prin adoptarea unor hotărâri de către autoritățile deliberative ale autorităților administrației publice locale.
Înalta Curte a concluzionat că, în această privință, competența de reglementare a unei proceduri de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a fost concepută de legiuitorul delegat (Guvern) ca un atribut de competența exclusivă a autorității administrației centrale, iar autoritatea administrației publice locale nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico-administrative privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă. În cazul în care autoritatea administrației publice locale adoptă hotărâri pentru reglementarea unei proceduri de aplicare a măsurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, acestea sunt lovite de nulitate.
Prin urmare, în temeiul art.18 din Legea 554/2004, întrucât dispoziția de ridicare era condiționată, sub aspectul legalității, de existența HCL Sector 6 nr.4/2010 în baza căreia a fost emis, iar HCL Sector 6 nr.4/2010 era lovită de nulitate absolută, conform interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr.9/2015, instanța constată nelegalitatea dispoziției de ridicare contestate ( fără a mai analiza celelalte argumente ale contestatorului privind nelegalitatea dispoziției).
Instanța reține, în acest context, că este neîntemeiată apărarea intimatei conform căreia decizia ÎCCJ nu poate fi incidentă în cauză, întrucât este ulterioară emiterii dispoziției de ridicare. Instanța este obligată să facă aplicarea deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, întrucât decizia este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art.517 alin.4 c.proc.civ., și ea trebuie aplicată inclusiv în cazul proceselor în curs, indiferent de momentul emiterii actului ce se contestă.
În privința despăgubirilor solicitate de contestator, instanța constată că în temeiul art.18 alin.3 din Legea 554/2004, contestatorul este îndreptățit la recuperarea sumei plătite pentru operațiunile de ridicare, transport și depozitare a vehiculului său, cu titlu de despăgubiri materiale, conform art.18 alin.3 din Legea 554/2004.
Din considerentele expuse anterior, instanța va admite în parte cererea formulată de contestator și va obliga intimata la plata către contestator a sumei de 677,32 lei despăgubiri, respingând ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect plângere împotriva procesului-verbal de contravenție
În privința cererii de chemare în garanție formulată de intimată împotriva . SRL, pentru despăgubirile de 677,32 lei, instanța constată că cererea este neîntemeiată. Temeiul juridic invocat de intimată - în afară cel procedural art.72 c.proc.civ. - este principiul nulității actului juridic administrativ ulterior, ca urmare a nulității unui act administrativ anterior, conform prevederilor Legii 554/2004 a contenciosului administrativ și practicii ÎCCJ. Acest principiu este aplicabil, într-adevăr, în materie administrativă, și stabilește că actele administrative ulterioare, care au fost condiționate, sub aspectul legalității, de existența unui actului administrativ anterior nul, sunt și ele lovite de nulitate. Însă acest principiu nu este incident în privința cererii de chemare în garanție, întrucât încasarea de către chemata în garanție a sumei de la contestator nu reprezintă un act administrativ și nu este un act încheiat cu intimata, pentru a se putea reține că intimata ar avea dreptul de regres (repunerea în situația anterioară) împotriva chematei în garanție, ca efect al nulității dispoziției de ridicare.
În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de intimată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de contestatorul S. I.-C., CNP_, domiciliat în București, ..9, . domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Portnoi, T. și Asociații - SPRL, în București, ., sector 3, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, cu sediul în București, ., sector 6.
Respinge capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimată la data de 07.04.2015, ca neîntemeiat.
Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 677,32 lei despăgubiri.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de intimată împotriva chematei în garanție . SRL, cu sediul în București, Bulevardul Uverturii nr.248-252, sector 6, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr.J40/_/2008, CUI RO_, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședința publică, azi 28.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.NA/Thred.MV
6 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8434/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8480/2015. Judecătoria... → |
|---|
