Pretenţii. Sentința nr. 8434/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8434/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 8434/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8434
Ședința camerei de consiliu din data de 27-10-2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. A. T.
GREFIER: D. I. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile, privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .>în contradictoriu cu pârâții B. D. și B. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a trecut mai mult 6 luni de la efectuarea ultimului act de procedură în cauză, aceasta fiind suspendată la data de 20-01-2015, în baza dispozițiilor art. 411 al. 1 pct. 1Cod procedură civilă, după care:
Instanța invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 21.08.2014, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .>în contradictoriu cu pârâții B. D. și B. M., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei datorate pentru întreținere, în cuantum de 4300,00 lei.
La termenul de judecată din data de 20-01-2015, instanța, în temeiul art. 411 al. 1 pct. 1Cod procedură civilă a suspendat judecarea cauzei.
În baza art. 416 Cod procedură civilă și a art. 420 Cod procedură civilă, instanța a invocat excepția perimării la termenul din data de 27-10-2015.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția invocată (de procedură, absolută și peremptorie), instanța o apreciază întemeiată pentru următoarele considerente:
Instanța constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 20-01-2015, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă (pentru lipsa nejustificată a părților, cu procedura de citare legal îndeplinită) și că, de la această dată, dosarul a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de 6 luni.
Articolul 416 Cod procedură civilă stipulează că orice cerere de chemare în judecată în materie civilă se perimă, de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că suspendarea cauzei (fiind ultimul act de procedură realizat în cauză), s-a efectuat la data de 20.01.2015 (f. 79), în raport de această dată se va calcula termenul de perimare de 6 luni. Potrivit art. 181 și 182 Cod procedură civilă, termenul statornicit pe ani se sfârșește în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare. În speță, termenul de perimare s-a împlinit la data de 20.07.2015.
Instanța constată că dosarul de față a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina reclamantei.
Instanța are în vedere că cererea de repunere pe rol formulată la data de 27.01.2015 a fost respinsă ca neîntemeiată la data de 03.03.2015
Față de aceste considerente, instanța apreciază că, în speță, a operat perimarea, urmând a admite excepția invocată din oficiu și a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite excepția perimării, invocată de instanță din oficiu.
Constată perimarea cererii de chemare în judecată, având ca obiect pretenții, privind reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . înregistrare fiscală_, cu sediul în sector 6, București, .. 22, în contradictoriu cu pârâții B. D., CNP_ și B. M., CNP_, ambii cu domiciliul în sector 6, București, .. 22, ., . .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la data pronunțării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.EAT/Then.DID/5 ex./30.10.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8433/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8474/2015.... → |
|---|








