Plângere contravenţională. Sentința nr. 9/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 10333/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 9.12.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. C.
GREFIER: M. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petentul B. V. în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție Locală sector 6 București și chematul în garanție I. A. Eco S.R.L..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata, reprezentată de consilier juridic E. D. N., cu delegație la dosar și chematul în garanție, reprezentat de consilier juridicAlice Potecaru, cu delegație la dosar, lipsind petentul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 8.12.2015, prin serviciul registratură, chematul în garanție a înaintat la dosar întâmpinare, după care,
Instanța comunică reprezentantului intimatei un exemplar al întâmpinării formulate de chematul în garanție.
Instanța acordă părților cuvântul pentru propunere de probe atât asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de intimată, cât și pe fondul plângerii.
Intimata, prin consilier juridic, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în cadrul căreia înțelege să se servească de înscrisurile anexate întâmpinării.
Chematul în garanție, prin consilier juridic, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, cele aflate la dosar.
În ceea ce privește proba cu înscrisuri astfel cum a fost solicitată de către petent prin plângerea formulată, intimata și chematul în garanție, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul, arată că sunt de acord cu încuviințarea acesteia.
În conformitate cu prevederile art. 258 Cod procedură civilă raportat la art.255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru petent, pentru intimată și pentru chematul în garanție proba cu înscrisurile depuse la dosar, atât pe excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimată, cât și pe fondul plângerii, apreciind-o ca fiind concludentă și admisibilă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul atât asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de intimată, cât și pe fondul plângerii.
Intimata, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive pentru motivele expuse prin întâmpinare.
Chematul în garanție, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de intimată pentru motivele expuse prin întâmpinare.
Pe fondul plângerii, intimata, prin consilier juridic, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției ca temeinic și legal întocmit, acesta fiind întocmit în termen de 1 lună și cuprinde toate mențiunile prevăzute la art.16 și 17 din OG nr.2/2001, fapta fiind corect încadrată.
În ceea ce privește dispoziția de ridicare a cărei anulare se solicită, intimata, prin consilier juridic, arată că aceasta nu a fost contestată, fiind invocată hotărârea nr.9 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă în prezenta cauză nu a fost contestat actul administrativ.
Solicită, de asemenea, respingerea capătului de cerere în pretenții, întrucât acesta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, iar potrivit dispozițiilor art. 1349 cod civil nu avea dreptul să staționeze neregulamentar.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a I. A. Eco SRL, solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.
Chematul în garanție, prin consilier juridic solicită respingerea plângerii, precum și respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată, I. Auro Eco SRL fiind operatorul autorizat să desfășoare activități privind blocarea, ridicarea, transportul și depozitarea de pe partea carosabilă și de pe domeniul public și privat din raza sectorului 6 București.
Astfel, se impune respingerea cererii de chemare în garanție, întrucât I. A. Eco S.R.L. a realizat doar operațiunile de ridicare a mașinii în baza dispoziției emise de intimată, în baza contractului de concesiune de servicii încheiat cu aceasta. Taxa pretinsă reprezintă contravaloarea operațiunilor de ridicare, transport și depozitare, contravaloarea cheltuielilor de ridicare fiind efectul direct al emiterii dispoziției de ridicare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.06.2015 sub nr._, petentul B. V., în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție Locală Sector 6, a formulat plângere împotriva procesului-verbal . nr._/19.12.2014, prin care a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal sus-menționat și, pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare a petentului cu 4 puncte-amendă, în valoare de 360 lei, și cu 3 puncte, anularea dispoziției de ridicare . nr._/19.12.2014 și obligarea Poliției Locale sector6 București să-i plătească suma 677,32 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale, actualizată cu rata inflației.
În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în data de 19.12.2014, a parcat auto numărul_ pe Bulevardul Constructorilor cu . nu a obstrucționat în nici un fel circulația, precizând faptul că a oprit în acea zonă având o urgență medicală pentru a cumpăra medicamente, și nu a staționat mai mult de 10 minute.
Autoturismul a fost ridicat de I. A. Eco S.R.L., astfel că petentul a primit o dispoziție de ridicare și o comunicare cu datele sale de identificare, însă procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat ulterior, pe 12.06.2015, la aproape 6 luni de la comiterea contravenției.
Prin acest proces verbal din data de 12.06.2015, petentul a fost sancționat pentru fapta comisă îndata de 19.12.2015, ora 12,34, menționându-se că „A staționat voluntar neregulamentar cu vehiculul marca VW cu numărul_ în intervalul orar 12:34 - 12:40, fiind înregistrat cu ajutorul mijlocului tehnic marca Nikon, seria_.
În procesul verbal nu apare însă niciun act normativ privind sancționarea cu ridicarea auto a faptei descrise în procesul verbal și prevăzută de art. 142 lit. n din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, tocmai pentru că în Codul rutier această faptă se sancționează doar cu amendă, nu cu ridicarea auto.
Fapta pentru care a fost sancționat a fost constatată și înregistrată în absența petentului, cu un mijloc tehnic certificat (aparat foto), de aceea procesul verbal trebuia să îmbrace altă formă decât modelul din anexa nr. 1A și anume, anexa nr. 1D.
Astfel, potrivit art. 181 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: „(1) În situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau a unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr.1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul. Nerespectarea condițiilor de formă în ceea ce privește încheierea unui proces-verbal de constatare a contravenției duce la nulitatea sa.
Mai mult, din punct de vedere formal, se poate observa faptul că procesul verbal nu a fost încheiat la fața locului.
În sfârșit, organul care a constatat contravenția și a aplicat amenda contravențională nu este cel limitativ prevăzut de dispozițiile OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă cu nerespectarea procedurii legale și, prin urmare, petentul a solicitat anularea dispoziției de ridicare.
Petentul a solicitat instanței să aibă în vedere decizia nr. 9/2015 a ICCJ prin care a fost admis recursul avocatului poporului referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 128 alin.1 lit. d, art. 134 alin.2 și art. 135 din OUG nr.195/2002 (rep. Monitorul Oficial nr.670 din 3 august 2006, cu modificările ulterioare) privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 3 alin.1, art. 5, art. 36 alin.1, alin.2lit. d și alin. 6 lit. a pct.13 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 (rep. Monitorul Oficial nr. 123 din 20 februarie 2007, cu modificărileși completările ultim) art. 21 lit. b și art. 24 lit. d din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006 (Monitorul Oficial nr. 453 din 25 mai 2006).
În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 5, art. 6, art. 7, art. 15, art. 16, art. 17, art. 19, art. 21 alin. 3, art. 26 alin. 1, art. 38 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, art. 180 și 181 din OUG nr. 195/2002.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar, în copie, factura nr._/19.12.2014, bon fiscal, proces verbal încheiat la data de 19.12.2014, dispoziție de ridicare . nr._/19.12.2014, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2014, bonuri fiscale.
La data de 13.10.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a DGPL S 6 cu privire la capătul de cerere privind angajarea răspunderii civile delictuale a instituției intimate, deoarece presupusul prejudiciu material cauzat prin emiterea dispoziției de ridicare a autoturismului este taxa privind ridicarea, transportul și depozitarea autoturismului cu numărul_ staționat neregulamentar nefiind achitată instituției intimate.
În ceea ce privește legalitatea actului constatator, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute la art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare fapt ce îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută și sancționată de OUG nr. 195/2002 și de RA al OUG nr.195/2002.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, intimata a menționat că, din conținutul art. 34 al aceluiași act normativ, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie, faptele cuprinse în procesul-verbal fiind constatate de către agenții constatatori și face dovada până la proba contrară, sarcina dovedirii contrariului celor consemnate în procesul-verb al revenind, conform art. 249 Codul de procedură civilă, contestatoarei.
Cât privește sancțiunea aplicată, intimata a considerat că aceasta a fost individualizată în mod legal și corect fața de criteriile de individualizare ale sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Prin H.C.L. S 6 nr. 216/30.12.2010, începând cu data de 01.01.2011, s-a înființat DGPL S 6 prin organizarea DGPC S 6, având în vedere . la data de 01.01.2011 a Legii nr. 155/2010. Astfel, odată cu apariția Legii nr. 155/2010, Poliției Locale i-ai fost date în competență atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice, conform prevederilor art.7 lit. h din Legea nr.155/2010, poliția locală „constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar” .
Privitor la descrierea incompletă a faptei contravenționale, aceasta este completă, în speță petentul staționând neregulamentar pe colțul intersecției, încălcând prevederile art. 142 lit. f și art. 143 lit. a din RA al O.U.G. nr. 195/2002, petentul avea obligația de a cunoaște și de a respecta prevederile OUG nr. 195/2002 rep. și ale Regulamentului de Aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006, fiind posesorul unui carnet de conducere valid.
De asemenea, intimata a precizat că petentul nu a invocat o cauzăde anulare cu respectarea prevederilor art. 12 Cod procedură civilă și nu a făcut dovada producerii unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal . nr._/12.06.2015, aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în mod legal cu respectarea prevederilor legale imperative aplicabile.
Astfel, petentul nu a arătat presupusa vătămare, nu a invocat-o și nici nu a susținut-o cu probe, așa cum a hotărât prin Decizia nr. XXII din 19.03.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la cauzele de nulitate absolută a procesului verbal doar în condițiile încălcării prevederilor art. 17 din OG nr. 2/2001, în celelalte cazuri aplicându-se nulitatea relativă.
Totodată, petentul avea obligația de a se asigura că nu a creat un pericol pentru ceilalți participanți la trafic prin modul cum a staționat, iar conform art. 12 din Codul de procedură civilă, petentul are obligația exercitării drepturilor procesuale cu bună credință.
Dispoziția de ridicare . nr._/19.12.2014/19.12.2014, prin care s-a dispus măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului cu numărul_, este un act administrativ în sensul prevederilor art.2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, fiind dispusă în conformitate cu prevederile art. 7 lit. h din Legea nr.155/2010 și ale art.143 lit. a raportat la art. 142 lit. f din RAOUG nr. 195/2002.
Dispoziția de ridicare . nr._/19.12.2014 se bucură de prezumțiile relative ale tuturor actelor administrative unilaterale care îndeplinesc condițiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, respectiv prezumția de legalitate, prezumția de autenticitate și prezumția de veridicitate, instituindu-se în mod legal obligația de respectare și obligația de executare. Totodată, petentul a nu a arătat în ce ar consta eventualele cauze de nulitate și nu a făcut dovada contrară pentru a răsturna probele administrate și prezumțiile invocate de instituția intimată.
În ceea ce privește angajarea răspunderii civile delictuale a DGPL S 6, intimata a solicitat respingerea acesteia deoarece, în mod culpabil petentul nu a invocat și nu a probat îndeplinirea condițiilor legale obligatorii cerute cumulativ pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unui prejudiciu material, a unei fapte ilicite, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită, precum și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și nelegală, menținerea procesului-verbal . nr._/12.06.2015, a dispoziției de ridicare . nr._/19.12.2014/19.12.2014, a sancțiunii contravenționale și a măsurii tehnico-administrative dispuse, ca temeinice și legale.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 și art. 249 din Codul de procedură civilă, dispozițiile Legii nr. 155/2010 privind Poliția Locală, dispozițiile OUG nr.195/2002 - privind circulația pe drumurile publice, dispozițiile HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurilor publice și pe dispozițiile OG nr. 2/2001 .
Intimata a depus la dosar și cerere de chemare în garanție a I. A. Eco S.R.L..
În temeiul art. 72 și urm. Cod procedură civilă, intimata a formulat cerere de chemare în garanție pentru ca, în situația admiterii cererii de chemare în judecată, I. A. Eco SRL - ca operator autorizat care a încasat suma reprezentând taxa de ridicare, transport și depozitare să fie obligată la restituirea acesteia către petent.
Întrucât în cauza de față este vorba despre revenirea la situația anterioară emiterii dispoziției de ridicare a cărei anulare se solicită, în cazul anulării acesteia taxa de ridicare urmează a fi restituită de către încasatorul sumei, respectiv de către I. A. Eco SRL.
Precum reiese din textele mai sus menționate, persoana juridică I. A. Eco SRL este cea își mărește în mod direct patrimoniul, ca urmare a încasării taxei mai sus menționate, astfel că, în situația dispoziției de ridicare, numai aceasta poate fi obligată la restituirea taxei încasate.
Cu alte cuvinte, având în vedere dispozițiile art. 31 din Codul civil, I. A. Eco SRL este titulara dreptului de a încasa taxa de ridicare menționată iar, pe cale de consecință, doar această societate comercială poate fi obligată la restituirea sumei de bani cu care și-a mărit patrimoniul în mod nejustificat.
Intimata a apreciat că obligarea DGPLS 6 la restituirea taxei de ridicare fără obligarea subsecventă a încasatorului sumei la restituirea acesteia către intimată ar conduce, pe de o parte la menținerea unui efect al actului administrativ anulat iar, pe de altă parte, la încălcarea criteriului echității mai sus menționat.
Valoarea cererii de chemare în garanție este reprezentată de taxa de ridicare, transport și depozitare, respectiv 677,32 lei și eventualele cheltuieli de judecată.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 59 coroborat cu art. 72 și următoarele Cod procedură civilă, dispozițiile Legii nr.155/2010 privind Poliția Locală, dispozițiile OUG nr. 195/2002- privind circulația pe drumurile publice, dispozițiile HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurilor publice și pe dispozițiile OG nr. 2/2001.
Cererea de chemare în garanție a fost însoțită de copii de pe procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/19.12.2014, confirmare de primire, proces verbal încheiat la data de 19.12.2014, dispoziție de ridicare . nr._/19.12.2014, notă de constatare . nr._ și planșe fotografice.
La data de 08.12.2015, chemata în garanție I. A. Eco SRL a formulatîntâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, întrucât contravaloarea serviciilor privind ridicarea, transportul și depozitarea, este efectul direct al emiterii dispoziției de ridicare, emisă de către acesta, împrejurarea că sumele s-au vărsat în contul I. A. Eco SRL, neavând relevanță sub aspectul legăturii de cauzalitate dintre actele juridice întocmite și nașterea obligației de plată a taxei.
Chemata în garanție a solicitat respingerea chemării în garanție a I. A. Eco SRL, întrucât aceasta a realizat doar operațiunile de ridicare efectivă a mașinii în baza dispoziției scrise emise de către Direcția G. de Poliție Locală Sector 6 București și, în conformitate cu contractul de concesiune de servicii nr. 3/20.04.2010 încheiat cu această instituție, taxa pretinsă reprezentând contravaloarea operațiunilor de ridicare, transport și depozitare.
Chemata în garanție -I. A. Eco SRL - este un simplu executant - transportatorul căruia i se dispune ducerea la îndeplinire a unui act administrativ cu caracter individual, fără a avea niciun mijloc sau posibilitate de a refuza îndeplinirea acestui act. Odată emisă dispoziția de ridicare este executorie de drept sub sancțiunea desființării contractului.
Conform art. 14 din Regulamentul HCLS6, operatorul autorizat răspunde direct față de proprietar numai pentru daune produse vehiculelor. Ceea ce, în situația de față proprietarul vehiculelor pretinde repararea pagubei rezultate din emiterea dispoziției de ridicare.
Iar contravaloarea serviciilor privind ridicarea, transportul și depozitarea, este efectuldirect al emiterii dispoziției de ridicare, emisă de către acesta, împrejurarea că sumele s-au vărsat în contul I. A. Eco SRL, neavând relevanță sub aspectul legăturii de cauzalitate dintre actele juridice întocmite și nașterea obligației de plată a taxei.
Prejudiciul menționat nu este provocat de ridicarea și transportarea autovehiculului la locul de depozitare de către angajații societății, ci de dispoziția de ridicare emisă de către agentul din cadrul Direcția G. de Poliție Locală Sector 6.
Chemata în garanțiea considerat că în cazul anulării actelor administrative contestate în prezenta speță, petentul a fost vătămat în drepturile sale prin actele întocmite de către agenții Direcția G. de Poliție Locală Sector 6, iar nu prin modalitatea în care un prestator de servicii s-a conformat dispozițiilor agentului, percepând petentului o taxă pentru recuperarea vehiculului, iar obligația de restituire a taxei revine instituției publice ce a emis actul juridic ce a dat naștere obligației de plată.
Suma achitată de către petent nu poate fi considerată oplată nedatorată întrucât vehiculul petentului a fost ridicat, transportat și depozitat în baza unei dispoziții de ridicare emise de către DGPLS6. Restituirea contraprestațiilor s-ar justifica numai în cazul culpei contractuale a societății acesteia, culpă care nu există în cauza de față.
În drept, chemata în garanție a invocat dispozițiile art.205 Cod procedură civilă, OUG nr. 80/2013, dispozițiile OUG nr. 195/2002, HCLS6 nr. 4/2010 și Legea nr. 155/2010 a Poliției Locale.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, instanța reține următoarele:
Petentul a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 208,41 lei, filele 10-11, despăgubire evaluată la valoarea taxei de ridicare, transport și depozitare autovehicul, achitată ca urmare a reținerii în sarcina sa a contravenției reținute de agentul constatator, care a emis dispoziția de ridicare . nr._/19.12.2014, astfel că participarea sa la soluționarea plângerii contravenționale apare ca fiind întemeiată pe dispozițiile Ordonanței nr. 2/2001, referitoare la soluționarea plângerilor contravenționale în contradictoriu cu instituția din care face parte agentul constatator.
În consecință, va respinge ca neîntemeiată excepția invocată de intimată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin dispoziția de ridicare . nr._/19.12.2014 încheiată de un agent al intimatei, s-a constatat că vehiculul marca VW cu numărul_ în intervalul orar 12:34 - 12:40, pe colțul intersecției dintre .. Pădureni, agentul dispunând ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului în locul special amenajat.
Operațiunile de ridicare, transport și depozitare au fost efectuate de I. A. Eco S.R.L., în baza dispoziției menționate, iar pentru recuperarea vehiculului petentul a achitat acestei societăți suma de 208,41 lei, (f. 10-11).
Prin procesul-verbal . nr._/12.06.2015 de către intimata DGPL Sector 6, petentul a fost sancționat cu amenda de 450 lei și aplicarea a 3 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 143 lit. a raportat la art. 142 lit. f din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002. S-a reținut în procesul-verbal că la data de 19.12.2014 a staționat voluntar neregulamentar cu vehiculul marca VW cu numărul_ în intervalul orar 12:34 - 12:40, pe colțul intersecției dintre .> Instanța nu a reținut motivele de nelegalitatea procesului-verbal invocate de petent.
Astfel, instanta nu a retinut sustinerea petentului privind nulitatea procesului-verbal pentru lipsa menționării măsurii ridicării in procesul-verbal de contraventie și nici pentru încheierea lui la 170 zile după ce s-a dispus ridicarea. Nicio normă juridică nu impune agentului încheierea procesului-verbal chiar în momentul constatării săvârșirii contravenției, art.13 alin.1 din O.G. 2/2001 prevăzând doar un termen de prescripție de 6 luni de la data săvârșirii faptei pentru aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, termen care în mod evident nu a fost împlinit în cauza de față. Chiar art.181 din H.G.1391/2006 prevede că este posibil ca fapta să fie constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, caz în care polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției (…) după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul – ceea ce include, evident, și posibilitatea încheierii procesului-verbal ulterior momentului săvârșirii faptei de către contravenient, după derularea operațiunilor menționate de textul legal enunțat - . Prin urmare, in cazul constatării faptei cu ajutorul unui mijloc tehnic, încheierea procesului-verbal este ulterioară luării măsurii tehnico-administrative de ridicare – al cărei scop de înlăturare a obstacolelor din circulația rutiera nu poate fi atins decât daca măsura se ia imediat după momentul constatării faptei. Lipsa mențiunii măsurii tehnico-administrative a ridicării nu poate atrage nulitatea procesului-verbal, pentru că este vorba despre acte juridice diferite, iar soarta procesului-verbal nu depinde de soarta măsurii de ridicare – deja dispuse. Pe cale de consecință, instanța a înlăturat și susținerea petentului privind nelegalitatea procesului-verbal pentru neindicarea HCL Sector 6 nr.4/2010, în baza căruia s-a dispus ridicarea vehiculului.
Instanța nu a reținut nici susținerile contestatoarei privind nelegalitatea măsurii ridicării pentru că nu ar fi putut fi luată decât de agenții din cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră Astfel, instanța reține că în legea specială, nr.155/2010, se prevede expres în art.7 lit.h că poliția locală are și dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.
În final, instanța a înlăturat și argumentul petentului privind nelegalitatea procesului-verbal pentru nefolosirea formularului din anexa 1D, constatând că procesul-verbal îndeplinește condițiile impuse de art.16-19 din OG 2/2001 și că petentul nu a indicat ce mențiuni din formularul invocat, din anexa 1D, nu se regăsesc în procesul-verbal de față și care a fost vătămarea produsă, în concret, petentului, prin încheierea actului în acest mod.
Instanța constată prin urmare că motivele de nelegalitate invocate de petent sunt neîntemeiate.
În privința temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că prin planșele fotografice depuse de intimată la dosar s-a făcut dovada săvârșirii de către petent a contravenției pentru care a fost sancționat, acesta staționând autoturismul în colțul intersecției menționate în procesul-verbal, ceea ce înseamnă că aceasta se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 143 lit. a raportat la art. 142 lit. f din Regulamentul de aplicare a OUG 195/_.
Instanța apreciază că sancțiunile aplicate – amenda și punctele de penalizare- se situează în limitele legale și sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei, având în vedere că prin locul staționării – într-o intersecție circulată -, și ora constatării – la o oră la care traficul este foarte intens -, în mod evident autoturismul constituia un obstacol pentru circulația rutieră din zonă, pentru că prin modul de staționare se obtura vizibilitatea celorlalți participanți la trafic (vehiculul fiind oprit chiar în colțul intersecției), creând pericol de accident prin faptul că ceilalți conducători auto nu se puteau asigura în mod corespunzător la pătrunderea în intersecție. Astfel, instanța constată că nu se impune nici înlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul.
Prin urmare, instanța va respinge capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de constatare a contravenției și, pe cale de consecință, și pe cel privind restituirea amenzii, ca neîntemeiate.
În privința dispoziției de ridicare, instanța reține că aceasta a fost luată de intimată HCL Sector 6 nr. 4/2010.
Or, prin decizia nr. 9/25.05.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii – obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, 06.07.2015 – s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 128 alin. (1) lit. d), art. 134 alin. (2) și art. 135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 21 lit. b) și art. 24 lit. d) din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 și art. 97 alin. (1) lit. d) și alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că în privința ridicării vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, competența de reglementare a autorităților administrației publice locale nu ar putea fi susținută pe temeiul art. 128 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, întrucât aceste reglementări referitoare la regimul de acces, circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule se circumscriu unei competențe de administrare a infrastructurii de transport rutier de interes local. Or, ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, ca măsură tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancționate contravențional referitoare la nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, înțeleasă ca măsură de restabilire a ordinii publice, aparține unei competențe partajate a autorităților administrației publice locale, ceea ce presupune că atribuțiile de reglementare aparțin autorităților administrației publice centrale (Guvern), iar cele de executare, în concret, a măsurii, autorității administrației publice locale. Se poate aprecia că autoritatea administrativă publică locală nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico - administrative privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă.Cu atât mai mult, autoritățile administrației publice locale nu pot reglementa sancțiuni complementare, normele art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 fiind lipsite de echivoc sub acest aspect.
Înalta Curte a concluzionat că, în condițiile în care au fost adoptate hotărâri ale consiliilor locale pentru reglementarea unei proceduri de aplicare a măsurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, acestea sunt lovite de nulitate. Sancțiunea nulității intervine ca urmare a nerespectării competenței de reglementare a autorităților administrației publice locale în această materie și pentru încălcarea normelor de tehnică legislativă consacrate prin art. 4 alin. (3), art. 80 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului, inclusiv actele autorităților administrației publice locale, se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă, și prin art. 81 alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora reglementările cuprinse în hotărârile consiliilor locale nu pot contraveni Constituției României și reglementărilor din actele normative de nivel superior. Una dintre condițiile de valabilitate a actelor administrative, inclusiv a celor cu caracter normativ, este reprezentată de respectarea principiului legalității care guvernează competența autorităților publice, ceea ce presupune emiterea actului administrativ doar în limitele și cu respectarea competenței stabilite prin Constituție, lege sau alte acte normative de nivel superior. Regulile în materie de competență, fiind de strictă interpretare și aplicare, înseamnă că un organ al administrației publice nu poate adopta/emite acte în afara competenței sale prevăzute prin lege și nici nu își poate atribui competențe proprii, de reglementare, în afara celor prevăzute de lege și actele administrative de autoritate de nivel superior, sancțiunea pentru încălcarea acestor norme de ordine publică referitoare la competență fiind nulitatea absolută a actului administrativ astfel emis/adoptat. Autoritățile administrației publice au competența de a acționa pentru organizarea executării și executarea în concret a legii, ceea ce implică și adoptarea, în acest scop, a unor reglementări specifice de nivel secundum legem, însă competența de reglementare a unei proceduri de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a fost concepută de legiuitorul delegat (Guvern) ca un atribut de competența exclusivă a autorității centrale, astfel încât vidul de reglementare existent la nivelul Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu poate fi acoperit prin adoptarea unor hotărâri de către autoritățile deliberative ale autorităților administrației publice locale.
Înalta Curte a concluzionat că, în această privință, competența de reglementare a unei proceduri de ridicare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă a fost concepută de legiuitorul delegat (Guvern) ca un atribut de competența exclusivă a autorității administrației centrale, iar autoritatea administrației publice locale nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico-administrative privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă. În cazul în care autoritatea administrației publice locale adoptă hotărâri pentru reglementarea unei proceduri de aplicare a măsurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, acestea sunt lovite de nulitate.
Prin urmare, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, întrucât actul a fost emis în aplicarea unei hotărâri nule ( HCL Sector 6 nr. 4/2010), conform interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 9/2015, instanța va dispune anularea dispoziției de ridicare contestate, fără a analiza celelalte argumente ale petentului privind nelegalitatea dispoziției.
Instanța reține, în acest context, că este neîntemeiată apărarea intimatei conform căreia decizia ÎCCJ nu poate fi incidentă în cauză, întrucât este ulterioară emiterii dispoziției de ridicare. Instanța este obligată să facă aplicarea deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, întrucât decizia este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art.517 alin.4 c.proc.civ., și ea trebuie aplicată inclusiv în cazul proceselor în curs, indiferent de momentul emiterii actului ce se contestă.
În privința despăgubirilor solicitate de petent, instanța constată că în temeiul art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, petentul este îndreptățit la recuperarea sumei plătite pentru operațiunile de ridicare, transport și depozitare a vehiculului său, cu titlu de despăgubiri materiale.
Din considerentele expuse anterior, instanța va admite în parte cererea formulată de petent, va anula dispoziția de ridicare . nr._/19.12.2014 emisă de intimată și va obliga intimata la plata către petent a sumei de 677,32 lei despăgubiri, respingând ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/12.06.2015 și restituirea amenzii.
În privința cererii de chemare în garanție formulată de intimată împotriva I. A. Eco S.R.L., pentru despăgubirile de 677,32 lei, instanța constată că cererea este neîntemeiată.
Temeiul juridic invocat de intimată este principiul echității, statuat în art.5 alin. 3 Cod procedură civilă. Însă din reglementarea art.5 rezultă clar că acest principiu nu poate fi aplicat decât în cazul în care cauza nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor. Or, în cazul de față nu ne aflăm într-o astfel de situație, în condițiile în care activitatea desfășurată de chemata în garanție a avut la bază un contract de natură administrativă (contractul de concesiune de servicii nr. 3/20.04.2010), încheiat cu autoritatea publică locală, Consiliul Local Sector 6, și, de asemenea, a fost executată pentru punerea în aplicare a dispoziției de ridicare emise chiar de intimată. Or, în acest caz este vorba despre raporturi juridice de drept administrativ, cu privire la care există reglementări cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și în alte legi speciale, care pot fi coroborate cu dispozițiile privind actele și faptele juridice cuprinse în codul civil. Ca atare, față de caracterul subsidiar al principiului echității, instanța constată că acesta nu este aplicabil prezentei cereri de chemare în garanție, motiv pentru care instanța va respinge această cerere, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimata.
Admite în parte cererea formulată de petentul B. V., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 6, CNP_, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6, cu sediul în București, Șoseaua Orhideelor nr. 2d, sector 6.
Anulează dispoziția de ridicare . nr._/19.12.2014.
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva procesului verbal . nr._/12.06.2015 și cererea având ca obiect obligarea intimatei la plata despăgubirii în cuantum de 677,32 lei.
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de intimata DGPL Sector 6 în contradictoriu cu I. A. Eco S.RL., cu sediul în București, Bulevardul Uverturii nr.248-252, sector 6, J40/_/2008, CUI RO_.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 09.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.AC/Thred.MV/5 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9/2015. Judecătoria... → |
|---|
