Plângere contravenţională. Sentința nr. 9530/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9530/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 9530/2015
DOSAR nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9530
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. I. G.
GREFIER: U. M.
Pe rol pronunțarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatoarea V. F., în contradictoriu cu DIRECȚIA G. DE POLIȚIE LOCALĂ BUCUREȘTI SECTOR 6.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 04.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.11.2015, hotărând următoarele:
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 11.06.2015, contestatoarea V. F., în contradictoriu cu Direcția G. de Poliție Locală București Sector 6 a formulat plângere împotriva procesului - verbal . nr._/25.05.2015 și a solicitat anularea acestuia. De asemenea, a solicitat anularea dispoziției de ridicare . nr._ încheiată de agentul constatator din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6, și, în subsidiar, obligarea intimatei la restituirea sumei de 677,32 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de ridicare, transport și depozitare.
În motivarea cererii, a susținut că, la data de 09.12.2014, la ora 15:50, a staționat voluntar autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe ..59.
A susținut că, la ora 15:53, întorcându-se la locul staționării autoturismului, a constatat că reprezentanții . SRL îi ridicau autoturismul și a încercat să le explice reprezentanților societății faptul că a oprit voluntar autoturismul pentru câteva minute în scopul de a ridica o rețetă medicală de la farmacia din apropriere. A arătat că a fost îndrumată la locul de depozitare din București, sector 6, ..14-16.
A menționat că, în acest loc, a fost întâmpinată de un agent din cadrul Poliției Locale Sector 6 care i-a înmânat dispoziția de ridicare a autoturismului, prin care i se aducea la cunoștință că urma să fie sancționată pentru nerespectarea dispozițiilor art.143 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, întrucât autoturismul a fost depistat staționând neregulamentar în zona ..59 în intervalul 15:46 - 15:53. În dispoziția de ridicare au fost menționate prevederile legale în baza cărora s-a dispus ridicarea, transportul și depozitarea autoturismului.
De asemenea, a solicitat agentului de la poliția locală să i se înmâneze atât procesul verbal cât și nota de constatare în baza cărora s-a aplicat sancțiunea care a condus la ridicarea autoturismului, însă agentul constatator a menționat că procesul verbal și nota de constatare urmează să-i fie trimise la adresa de domiciliu.
A invocat nulitatea procesului-verbal de contravenție, în raport cu dispozițiile art.16 din O.G. 2/2001, întrucât nu conține ocupația și locul de muncă al contravenientului. De asemenea, a susținut că un alt motiv de anulare a procesului - verbal îl reprezintă neîndeplinirea cerințelor prevăzute de dispozițiile art.16 alin 7 din O.G. 2/2001, referitoare la posibilitatea contravenientului de a formula obiecțiuni la procesul – verbal, întrucât agentul constatator nu și-a îndeplinit obligația legala imperativă, neținând cont de obiecțiunile mele și menționarea lor în procesul verbal la rubrica “ Alte mențiuni”.
A arătat că se impune anularea procesului verbal dat fiind că în cuprinsul acestuia agentul constatator nu realizat o descriere suficientă a faptelor pe care susține ca au fost săvârșite și nu a făcut nicio mențiune referitoare la împrejurările în care fapta a fost săvârșită. În acest sens, a susținut că descrierea faptei subsemnatei s-a limitat la “a staționat neregulamentar cu autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_ în intervalul 15:46 15:53 în zona indicatorului rutier “ oprirea interzisă”.
Totodată, a menționat că procesul - verbal a cărui anulare o solicită nu cuprinde mențiunea “nu a fost de fața nici un martor, deoarece constatarea s-a făcut cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic”. În acest sens, contestatoarea a învederat că fapta pentru care fost sancționată a fost constatată și înregistrată pe suport foto, deci prin mijloace tehnice, motiv pentru care procesul - verbal de constatare a contravenției ar trebui să îmbrace o altă formă decât cea care i-a fost comunicat la data de 25.05.2015.
A învederat că procesul - verbal nu se face nicio trimitere la dispoziția de ridicare a autoturismului . nr._, ca măsură complementară, or, această măsură se putea lua numai în baza procesului - verbal de constatare, care însă a fost încheiat abia la data de 25.05.2015.
A susținut căcă măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă cu nerespectarea procedurii legale conform dispozițiilor art.64 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, întrucât poliția rutieră are competența să dispună ridicarea vehiculelor și nu poliția locală, astfel că, dispoziția de ridicare emisă de poliția locală încalcă atât dispozițiile OUG nr. 195/2002 cât și pe cele ale HCL sector 6 - anexa 4/2010.’
Prin urmare, a solicitat să se constate că agentul comunitar care a dispus ridicarea autoturismului avea obligația să comunice și nota de constatare astfel cum este prevăzut în art.12 și 14 ale HCL sector 6 nr. 14/29.01.2009 (anexa 3).
A apreciat că măsura ridicării autoturismului a fost dispusă și efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie, determinând astfel ca suma de bani achitată în vederea eliberării autoturismului să fie nejustificată din punct de vedere juridic, ceea ce a determinat o micșoare a patrimoniului subsemnatei, fără existența vreunui temei legal.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art.5,6,7,15,16,17,19, art.21 alin. 3, art.26 alin. 1, 31, art.38 alin.3 din OUG nr.2/2010, art.180 și 181 din OUG nr. 195/2002, art.1,8 și 9 din HCL Sector 6 nr.4/2010.
În susținerea plângerii contestatoarea a solicitat proba cu acte și proba cu martori.
În dovedirea plângerii, contestatoarea a depus în copie următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție .._/25.05.2015, dispoziția de ridicare nr._, factura . SRL nr._/09.12.2014, și dovada achitării amenzii .-10 nr._/27.05.2015.(f.8-11).
Cererea a fost legal timbrată, conform chitanțelor aflate la filele 18 și 19 dosar.
La data de 03.09.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei plângerii prealabile; admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a D.G.P.L.S. 6 pe capătul de cerere, privitor la restituirea taxei de ridicare, transport și depozitare; respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele de cerere ca neîntemeiată.
În temeiul art. 248 Cod proc. civilă și art. 7 din Legea nr. 554/2004, intimata a solicitat admiterea excepției lipsei procedurii prealabile și (anularea) respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, având în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri.
Intimata a solicitat admitere excepția lipsei calității procesual-pasive a D.G.P.L, Sector 6 pe capătul de cerere privind repararea prejudiciului având în vedere următoarele motive: întrucât în situația anulării dispoziției de ridicare restituirea sumei reprezentând taxa de ridicare și depozitare în mod normal, în temeiul principiilor efectelor nulității privind repunerea în situația anterioară și restituirea prestațiilor efectuate, urmează a fi plătită de către încasatorul sumei, respectiv de către S.C. I. A. Eco S.R.L., precum, rezultă din chitanța depusă la dosarul cauzei.
A susținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Anexa 2 a H.C.L.S6 nr. 4/2010 "plata tarifelor aferente operațiunilor de blocare/ridicare, transport și depozitare, a vehiculelor/remorcilor se efectuează la reprezentantul operatorului autorizat care a efectuat operațiunile de blocare, ridicare, transport și depozitare care are obligația să eliberează chitanță fiscală, astfel persoana juridică S.C. I. A. Eco S.R.L este cea care își mărește în mod direct patrimoniul, ca urmare a încasării taxei mai sus menționate, fiind singura obligată la restituirea taxei încasate.
Pe fondul cauzei, intimata a susținut că în data, locul și ora menționate în procesul verbal, o echipă operativă a Poliției Locale Sector 6, a identificat autovehiculul, marca FORD, cu numărul de înmatriculare_, în timp ce a staționat neregulamentar, în raza de acțiune a indicatorului rutier “oprirea interzisă", în intervalul 15.46-15.53. A învederat că fapta este incriminată și sancționată drept contravenție de art. 142 lit. a si 143 lit. a din R.A. al O.U.G. nr. 195/2002 și art 100 alin. 2 si 108 alin. 1, lit. b, pct. 7 din OUG nr. 195/2002, agenții constatatori aplicând sancțiunea a 5 puncte amenda contravențională în cuantum de 450 lei si 3 puncte penalizare, cu posibilitatea achitării a jumătate din minim în termen de două zile lucrătoare de la comunicarea procesului - verbal.
În ce privește legalitatea procesului verbal, a susținut că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 si de dispozițiile derogatorii aplicabile în speță (art. 109 din Codul rutier, anexa 1D și art. 181 din R.A. al Codului Rutier) cu modificările și completările ulterioare, fapt care îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută drept contravenție de actul normativ sus menționat.
A precizat că petentul nu a invocat cauze reale de nulitate absolută ale procesului - verbal incidente în speță, iar eventualele cauze de nulitate relativă ale acestuia sunt condiționate de invocarea și dovedirea de către contestator a unei vătămări și a imposibilității înlăturării în alt mod decât prin anularea procesului verbal - (petenta nu a indicat care ar fi aceste presupuse vătămări, nu le-a invocat și nici nu le-a susținut cu probe).
Astfel, a susținut că procesul - verbal este legal întocmit, cuprinzând elementele cerute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității, respectiv descrierea faptei, constând în staționarea neregulamentară, precum și data, ora și locul săvârșirii faptei, precum si marca si numărul de înmatriculare al vehiculului, numele contravenientului și al agentului constatator, etc. A menționat că procesul verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului, fapta fiind constatată cu ajutorul planșelor foto efectuate la fața locului de agenții constatatori, astfel încât procesul verbal a fost încheiat în forma specială prevăzută de anexa 1 D, conform dispozițiilor art. 109 si 181 din OUG nr 195/2002 și Regulamentul de aplicare.
A arătat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile speciale, derogatorii ale art. 181 si 109 din RA al OUG nr 195/2002 si Codul Rutier, care prevăd ca în situația în care procesul - verbal este întocmit în lipsa contravenientului, fapta fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice (în speță planșe foto), acesta va avea forma specială, prevăzută în anexa 1 D, din care lipsesc rubricile referitoare la ocupația si locul de muncă al contravenientului, obiecțiunile contravenientului, menționarea unui martor sau a măsurii tehnico administrative care se dispune prin dispoziția de ridicare, act administrativ individual. în aceasta formă, procesul verbal cuprinde o rubrică în care sunt menționate mijloacele tehnice folosite (aparat foto Nikon).
În ce privește temeinicia procesului verbal contestat, a menționat că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie, completată prin probele administrate (planșe foto) și face dovada până la proba contrara - (faptele prevăzute fiind constatate în mod direct și nemijlocit de către agenții Politiei Locale Sector 6).
A precizat că, din recunoașterea reclamantului și din planșele foto, reiese cu certitudine că fapta a fost săvârșită, în locul, data și ora indicate în actul constatator.
În ce privește încadrarea faptelor si sancțiunea aplicată, a susținut că fapta a fost corect încadrată și sancțiunea a fost individualizată în mod corect și legal față de gradul de pericol social al faptei și împrejurările de săvârșire a acesteia, ținând cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. alin. 3 din OG nr. 2/2001, iar sancțiunile se încadrează în limitele prevăzute de lege.
De asemenea, a învederat că procesul verbal a fost întocmit în termenul de șase luni prevăzut de art. 13 alin 1 din O.G. nr. 2/2001 de la data săvârșirii faptei și comunicat contravenientului în termenul de doua luni prevăzut de art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 de la data aplicării sancțiunii, D.G.P.L.S. 6 având competență în constatarea contravențiilor privind staționarea neregulamentară și dispunerea măsurii ridicării, potrivit dispozițiilor art. 7 litera h din Lg. nr 155/2010, lege cu caracter organic, ulterioara Codului rutier și Regulamentului său de aplicare, pe care le-a completat sub aspectul competenței.
În ce privește solicitarea privind anularea Dispoziției de ridicare, act administrativ individual care a stat la baza dispunerii măsurii tehnico-administrative a ridicării, transportării și depozitării autovehiculului staționat cu încălcarea dispozițiilor legale menționate, a susținut că actul administrativ atacat se bucură de o prezumție de legalitate si temeinicie fiind emis de către autoritățile publice cu respectarea procedurilor, iar reclamantul nu a arătat în ce ar consta cauzele de nulitate ale acestora și nu a făcut dovada contrară.
Dispoziția de ridicare contestată se bucură de prezumțiile de legalitate si de temeinicie, cu atât mai mult cu cât cele constatate în cuprinsul acesteia sunt confirmate prin pozele efectuate la fața locului din care reiese cu claritate încălcarea dispozițiilor legale de către reclamant, sarcina probei revenind acesteia.
A solicitat, în situația în care instanța va dispune anularea dispoziției de ridicare contestate aplicarea principiilor privind nulitatea actului administrativ, iar pe cale de consecință anularea actului administrativ atacat nu poate conduce decât la restituirea contraprestațiilor, respectiv la înapoierea sumei de 677,32 de lei privind taxa de ridicare de către S.C. I. A. Eco S.R.L., care a încasat respectiva sumă de bani, iar nu de către D.G.P.L. Sector 6.
În drept, intimata a invocat dispozițiile C. pr. Civilă, O.G. nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 155/2010, O.U.G. nr. 195/2002, H.G. nr. 1391/2006 și a tuturor celorlalte acte normative menționate în cuprinsul prezentei întâmpinări.
În temeiul art.72 și următoarele Cod procedură civilă, intimata a solicitat chemarea în garanție a . SRL, pentru ca în situația admiterii cererii de chemare în judecată în calitate de operator autorizat care a încasat suma reprezentând taxa de ridicare, transport si depozitare să fie obligată la restituirea acesteia către reclamant.
A precizat că, întrucât în cauza de față este vorba despre revenirea la situația anterioară emiterii dispoziției de ridicare a cărei anulare se solicită, în cazul anulării acesteia taxa de ridicare urmează a fi restituită de către încasatorul sumei, respectiv de către S.C. I. A. ECO S.R.L. A invocat dispozițiile art. 31 din Codul civil și a susținut că S.C. I. A. Eco S.R.L. este titulara dreptului de a încasa taxa de ridicare menționată, iar pe cale de consecință doar această societate comercială poate fi obligată la restituirea sumei de bani cu care și-a mărit patrimoniul în mod nejustificat.
Totodată a menționat și faptul că în situația anulării dispoziției de ridicare trebuie avut în vedere criteriul/cerința echității în sensul în care doar încasatorul sumei care și-a mărit patrimoniul, poate fi obligat să îl micșoreze în mod corespunzător. Precum reiese și din dispozițiile C. proc. civ., respectiv art. 5 coroborat cu art. 22 alin. (7), ținând seama de criteriu/cerința echității, urmează să se constate că o consecință logică a admiterii cererii de chemare în judecată este obligarea încasatorului la restituirea taxei.
Totodată, intimata a solicitat obligarea S.C. I. A. Eco S.R.L. și la plata tuturor cheltuielilor de judecată solicitate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 72 și următoarele C. proc. civ. și pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 - privind contenciosul administrativ.
Cererea a fost însoțită de raport de încercări, notă de constatare . nr._/09.12.2014, dispoziția de ridicare, comunicare . nr._/16.12.2014, planșe foto, procesul verbal de contravenție contestat cu confirmare de primire, chitanță .-10 nr._/27.05.2015. (f.33 - 41).
La termenul de judecată din data de 18.11.2015, instanța a constat admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție. De asemenea, a luat act de renunțarea intimatei la invocarea excepției lipsei plângerii prealabile.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/25.05.2015 (fila 8) contestatoarea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 450 lei și aplicarea a 3 puncte de penalizare reținându-se faptul că, la data de 09.12.2014, pe .. 59, a staționat neregulamentar cu autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare_ în intervalul orar 15:46-15:53, în zona de acțiune a indicatorului rutier „Oprirea interzisă”.
Totodată, instanța constată că, la aceeași dată, autoturismul condus de contestatoare a fost ridicat în urma dispoziției de ridicare . nr._/19.12.2014 (fila 9).
În temeiul art. 248 Cod procedură civilă, instanța se pronunțată cu prioritate, asupra excepției lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata sumei de 677,32, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății. Întrucât contestatoarea a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei, invocând faptul că această instituție a produs prejudiciul a cărui acoperire a fost solicitată, instanța apreciază că intimata are calitate procesuală pasivă în cauză, motivele invocate de către intimată în susținerea acesteia ținând de temeinicia capătului de cerere.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge această excepție ca neîntemeiată.
Analizând capătul de cerere având ca obiect anularea procesului-verbal, instanța îl apreciază ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul condițiilor de formă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal întocmit.
Instanța constată că motivul de nelegalitate a procesului-verbal referitor la neindicarea în procesul-verbal a ocupației contestatoarei și a locului său de muncă nu este de natură a conduce la nulitatea procesului-verbal. Sub acest aspect, instanța constată că numai lipsa mențiunilor prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 atrag sancțiunea nulității absolute a procesului-verbal, iar nerespectarea altor dispoziții referitoare la legalitatea procesului-verbal, cum ar fi cele cuprinse în art. 16 din O.G. nr. 2/2001 care prevăd obligativitatea înscrierii ocupației contravenientului, este sancționată cu nulitatea relativă în condițiile existenței unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal.
Or, instanța apreciază că, în cauză, contestatoarei nu i s-a pricinuit nicio vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal prin neindicarea ocupației sale și a locului de muncă în condițiile în care această împrejurare nu are nici o relevanță în constatarea săvârșirii faptei sau a gravității acesteia.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate a procesului-verbal invocat de către contestatoare referitor la faptul că agentul constatator nu a consemnat obiecțiunile sale, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal, agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „Alte mențiuni” sub sancțiunea nulității procesului-verbal.
Prin Decizia nr. XXII din 19 martie 2007 publicată în M. Of. Partea I nr. 833/05.12.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite – a statuat faptul că nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției.
În motivarea acestei decizii s-a reținut faptul că, în cazul nerespectării acestor dispoziții legale, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
Instanța constată că împrejurarea invocată de către contestatoare în sensul că agentul constatator nu a consemnat obiecțiunile sale nu a pricinuit acestuia o vătămare care să nu se poată înlătura decât prin anularea acestui act, având în vedere faptul că petenta, în temeiul dispozițiilor art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, a sesizat această instanță cu motivele de netemeinicie care făceau și obiectul respectivelor obiecțiuni, instanța urmând a se pronunța asupra lor în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din același act normativ.
Referitor la motivul de nelegalitate invocat de către contestatoare cu privire la aspectul că, în procesul-verbal, nu s-a realizat o descriere suficientă a faptei, instanța constată că nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 este de natură a atrage nulitatea relativă a procesului-verbal numai dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act. Având în vedere faptul că, în cauză, fapta a fost descrisă în mod complet, fiind indicate locul săvârșirii faptei, durata staționării și modalitatea staționării precum și că au fost administrate probe cu privire la împrejurările referitoare la fapta descrisă în procesul-verbal, probe care vor fi avute în vedere de către instanță cu ocazia analizării temeiniciei procesului-verbal, instanța apreciază că acest motiv de nelegalitate nu este întemeiat.
Aspectele invocate de către contestator privind neutilizarea formularului prevăzut în Anexa 1D a R.A.O.U.G. nr. 195/2002 sunt neîntemeiate atâta timp cât procesul-verbal, astfel cum a fost întocmit, cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001. De altfel, din probele administrate în cauză nu rezultă că neutilizarea formularului anterior menționat ar fi produs contestatoarei vreun prejudiciu care să nu poată fi înlăturat altfel decât prin anularea actului contestat.
Referitor la omisiunea agentului constatator de a consemna măsura ridicării autoturismului în cuprinsul procesului-verbal, instanța reține faptul că această măsură nu a fost dispusă prin procesul-verbal contestat, ci prin dispoziția de ridicare, astfel încât neindicarea măsurii ridicării autoturismului în cuprinsul procesului-verbal nu este de natură a afecta legalitatea procesului-verbal.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța apreciază că fapta contestatoarei constatată prin procesul-verbal în cauză întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 143 lit. a rap. la art. 142 lit. a din R.A.O.U.G. nr. 195/2002.
În acest sens, instanța constată că, în cauză, contestatoarea a staționat în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, consemnările din procesul-verbal fiind susținute de planșele foto care au stat la baza încheierii procesului-verbal (filele 37-38).
Sub acest aspect, instanța constată că afirmația contestatoarei în sensul că a staționat doar pentru câteva minute în scopul de a ridica o rețetă medicală nu este de natură a înlătura răspunderea contravențională, acest motiv neîncadrându-se în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 11 din O.G. nr. 2/2001.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța constată că, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Sub acest aspect, în raport de circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, instanța apreciază că nu se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate, amenda aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege fiind una proporțională. În acest sens, instanța constată că staționarea autoturismului neregulamentar, în imediata apropiere a intersecției, a fost de natură de a crea un obstacol pentru ceilalți participanți la trafic, astfel cum rezultă din indicatoarele și marcajele ce se observă în planșele foto, punând în pericol siguranța traficului rutier.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Analizând capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziției de ridicare, instanța îl apreciază ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 9/25.05.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii în dosarul nr. 3/2014, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.128 alin.(1) lit.d), art.134 alin.(2) și art.135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art.3 alin.(1), art.5, art.36 alin.(1), alin.(2) lit.d) și alin.(6) lit.a) pct.13 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.21 lit.b) și art.24 lit.d) din Legea-cadru a descentralizării nr.195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art.64 și art.97 alin.(1) lit.d) și alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Instanța constată că, la data pronunțării prezentei hotărâri, Decizia nr. 9/2015 a fost publicată în M. Of. nr. 526/15.07.2015, astfel încât interpretarea textului legal trebuie să fie conformă deciziei pronunțate în recurs în interesul legii, chiar de la data intrării în vigoare a normei interpretate.
Or, instanța constată că, în cauză, dispoziția de ridicarea a fost dispusă în baza Hotărârii Consiliului Local Sector 6 nr. 4/2010, iar potrivit deciziei amintite, hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate sau oprite neregulamentar, constatarea și aplicarea contravențiilor sunt lovite de nulitate întrucât stabilesc și sancționează contravenții în domeniul circulației rutiere, domeniu reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit principiului legalității, este interzis ca prin acte normative care aparțin sferei secundum legem să se modifice sfera legislației primare prin completări, omisiuni sau restricții.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este o reglementare specială ce conține norme specifice obiectului său de reglementare și se completează în ceea ce privește constatarea contravențiilor, conform art. 93 alin. (5) din acest act normativ, cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, modificată și completată.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, se prevede la art. 2 alin. (1) că „prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate", iar la alin. (2) se prevede în mod expres că „prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului".
Atâta timp cât Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice nu reglementează o procedură de ridicare a autovehiculelor staționate sau oprite neregulamentar, a reglementa această procedură printr-o hotărâre a consiliului local ar însemna, pe de o parte, a nerespecta dispozițiile legale în materie de competență și, pe de altă parte, a adăuga la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, modificată și completată, ceea ce este inadmisibil, întrucât hotărârile de consiliu local nu pot adăuga sau completa dispozițiile unui act juridic normativ cu forță juridică superioară.
În consecință, Hotărârea Consiliului Local Sector 6 nr. 4/2010, având ca obiect de reglementare procedura de ridicare a autovehiculelor staționate/oprite neregulamentar a fost adoptată cu depășirea competenței ce revenea autorităților administrației publice locale și este contrară actelor normative cu forță juridică superioară.
Aceeași concluzie rezultă și din interpretarea sistematică a dispozițiilor cuprinse în Cap. IX - „Atribuții ale unor ministere și ale altor autorități ale administrației publice” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, modificată și completată și din coroborarea acestor prevederi cu cele cuprinse în Legea nr. 215/2001, republicată și Legea – cadru a descentralizării administrației publice locale nr. 195/2006.
Astfel, în cuprinsul Cap. IX al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată sunt delimitate competențele (atribuțiile) autorităților administrației publice centrale și ale celor locale în materia supusă reglementării prin acest act normativ.
Pe baza acestor delimitări se poate identifica, în privința autorităților administrației publice locale o competență specială, circumscrisă atribuțiilor expres și limitativ prevăzute de art. 128 alin. (1) din ordonanță.
Prin alin. (1) lit. d) al acestui text, în privința autorităților administrației publice locale există o competență de reglementare de nivel secundum legem, cu avizul poliției rutiere, în ceea ce privește regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferitele categorii de vehicule, potrivit alin. (1) lit. d).
În ceea ce privește ridicarea și depozitarea în spații special amenajate a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor și subansamblurilor acestora, atribuțiile autorităților administrației publice locale vizează, potrivit art. 128 alin. (1) lit. g) din același act normativ, doar luarea acestor măsuri asupra unor astfel de bunuri devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau părăsite pe domeniul public.
Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, administrația publică locală din unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.
Principiul autonomiei locale, astfel cum este definit de art. 3 alin. (1) din această lege presupune dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă treburile publice, în condițiile legii.
Se observă că potrivit definiției legale, principiul autonomiei locale se conjugă cu principiul legalității care, din perspectiva atribuțiilor (competențelor) autorităților ce realizează autonomia locală presupune stabilirea acestor domenii numai prin lege și doar în limitele legii, dreptul de inițiativă al acestor autorități și, implicit, de reglementare putând viza doar acele domenii care nu sunt date în mod expres în competența altor autorități publice.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată: „Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale”.
Art. 36 alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din acest act normativ arată că, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind podurile și drumurile publice.
Art. 21 lit. b) din Legea - cadru a descentralizării nr. 195/2006 stabilește, printre competențele exclusive ale autorităților administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local.
Potrivit art. 24 lit. d) din același act normativ, autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor exercită competențe partajate cu autoritățile administrației publice centrale privind ordinea și siguranța publică.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 din Legea nr. 215/2001, republicată, potrivit cărora: „Autoritățile administrației publice locale exercită, în condițiile legii, competențe exclusive, competențe partajate și competențe delegate. Autonomia locală conferă autorităților administrației publice locale dreptul ca, în condițiile legii, să aibă inițiative în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități publice”.
Prin urmare, în domeniul circulației pe drumurile publice există o competență de reglementare partajată între autoritățile administrației publice centrale și autoritățile administrației publice locale, competența acestora din urmă existând doar în situațiile prevăzute de art. 128 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată.
Ridicarea și depozitarea a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 constituie, în esență, măsuri de bună administrare a traficului rutier și de restabilire a situației anterioare încălcării ordinii de drept prin săvârșirea contravenției, iar reglementarea acestora nu poate fi detașată de regimul juridic de drept contravențional sub incidența căruia se află fapta săvârșită, sancțiunea principală și, după caz, sancțiunea contravențională complementară cărora le sunt atașate.
În această materie, delimitarea competențelor de reglementare se realizează, pe de o parte, pe baza actului normativ – cadru care le instituie și care, astfel cum s-a demonstrat în precedent, face trimitere la „regulament”, în sensul de regulament de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002.
Pe de altă parte, această delimitare se face și prin raportare la sfera atribuțiilor autorităților administrației publice locale, stabilite prin lege, fie cu titlu de competențe exclusive, fie cu titlu de competențe partajate.
În privința ridicării vehiculelor staționate/oprite neregulamentar, competența de reglementare a autorităților administrației publice locale nu ar putea fi susținută pe temeiul art. 128 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, întrucât aceste reglementări referitoare la regimul de acces, circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule se circumscriu unei competențe de administrare a infrastructurii de transport rutier de interes local.
Or, ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar, ca măsură tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancționate contravențional referitoare la nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, înțeleasă ca măsură de restabilire a ordinii publice aparține unei competențe partajate a autorităților administrației publice locale, ceea ce presupune că atribuțiile de reglementare aparțin autorităților administrației publice centrale (Guvern), iar cele de executare, în concret a măsurii, autorității administrației publice locale.
Față ce cele expuse, rezultă că autoritatea administrației publice locale nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico – administrativă privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar.
Cu atât mai mult, autoritățile administrației publice locale nu pot reglementa sancțiuni complementare în această privință, normele art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 fiind lipsite de echivoc sub acest aspect.
Una dintre condițiile de valabilitate a actelor administrative, inclusiv a celor cu caracter normativ este reprezentată de respectarea principiului legalității care guvernează competența autorităților publice, ceea ce presupune emiterea actului administrativ doar în limitele și cu respectarea competenței stabilite prin Constituție, lege sau alte acte normative de nivel superior.
Regulile în materie de competență, fiind de strictă interpretare și aplicare, înseamnă că un organ al administrației publice nu poate adopta/emite acte în afara competenței sale prevăzută prin lege și nici nu-și poate atribui competențe proprii, de reglementare, în afara celor prevăzute de lege și actele administrative de autoritate de nivel superior, sancțiunea pentru încălcarea acestor normelor de ordine publică referitoare la competență fiind nulitatea absolută a actului administrativ astfel emis/adoptat.
Față de aceste considerente rezultă că dispoziția de ridicare contestată este lovită de nulitate absolută, iar măsura tehnico-administrativă a autovehiculului petentei este lipsită de temei legal.
În consecință, instanța va anula dispoziția de ridicare . nr._/09.12.2014.
Analizând cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata sumei de 677,32 lei, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1357 Cod civil, cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Astfel, pentru a antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să existe o faptă ilicită, să existe un prejudiciu, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, să existe vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
Instanța reține faptul că suma de 677,32 lei este solicitată cu titlu de despăgubiri de către petent pentru serviciile de ridicare, transport și depozitare auto executate în baza dispoziției de ridicare. În cauză, instanța constată că, deși contestatoarea a susținut că a achitat această sumă, nu a depus dovezi în acest sens, deși îi incumba această obligație, potrivit dispozițiilor art. 249 NCPC. Astfel, factura . MLF nr._/09.12.2014 (fila 10), emisă de . SRL, face dovada existenței unei obligații de plată a acestei sume în sarcina contestatoarei, nu și dovada achitării în mod valabil a acestei sume și a existenței unui prejudiciu.
În consecință, având în vedere că nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu, ca element al angajării răspunderii civile delictuale, instanța va respinge, ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
Analizând cererea de chemare în garanție, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, urmând a o respinge având în vedere soluția pronunțată asupra capătului de cerere privind obligarea intimatului la repararea prejudiciului material.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, invocată prin întâmpinare, pentru capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata sumei de 677,32 lei, ca neîntemeiată.
Respinge cererea contestatoarei V. F., domiciliată în București, . Vii nr.10A, sector 5 în contradictoriu cu intimata D.G.P.L. Sector 6, cu sediul în București, șod. Orhideelor nr.2d, sector 6, privind anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 25.05.2015, ca neîntemeiată.
Admite cererea contestatoarei privind anularea dispoziției de ridicare . nr._/09.12.2014.
Anulează dispoziția de ridicare . nr._/09.12.2014.
Respinge cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata sumei de 677,32 lei, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare în garanție a . SRL, formulată de intimată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.11.2015.
P. GREFIER
Red. S.I.G./Tehnored./5 ex
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9522/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 9534/2015.... → |
|---|
