Plângere contravenţională. Sentința nr. 9995/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9995/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 9995/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9995
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.12.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. N.
GREFIER: C. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul G. D.-C. în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B. SECȚIA 20 POLIȚIE
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă martorul D. A. G., personal, lipsind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează depunerea la dosar în data de 23.11.2015 a unei cereri formulate de contestator prin care arată că renunța la judecarea procesului, achitând amenda, anexând chitanța nr._/11.11.2015.
Instanța procedează la legitimarea martorului, care prezintă CI . nr._ CNP_ și reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de contestator.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 30.09.2015, contestatorul G. D.-C. a chemat în judecată intimata D.G.P.M.B. SECȚIA 20 POLIȚIE, solicitând în principal anularea procesului-verbal de contravenție și a sancțiunilor aplicate și în subsidiar aplicarea unui avertisment.
Contestatorul a depus o cerere în data de 23.11.2015 prin care a arătat că renunță la judecarea cauzei.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, față de manifestarea de voință a contestatorului, care are capacitate deplină de exercițiu, și ținând cont că renunțarea s-a comunicat intimatei, va lua act de renunțarea contestatorului la judecata cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
În baza art.406 c.proc.civ., ia act de renunțarea contestatorului G. D.-C., CNP_, domiciliat în Lugoj, Spl. Tinereții, .. 3, județ T. la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNCIPIULUI BUCUREȘTI – SECȚIA 20 POLIȚIE, cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 19, sector 3.
Cu recurs în 30 zile de la comunicare; cererea de recurs se depune la Judecători Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9965/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 7801/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








