Plângere contravenţională. Sentința nr. 9624/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9624/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 9624/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9624

Ședința publică din data de 20.11.2015

Instanța constituita din:

P. B. L.

GREFIER Z. F.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul P. D. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.

La apelul făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect ca obiect plângere contravențională.

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, având în vedere lipsa părților.

La apelul făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța invocă excepția necompetenței teritoriale a instanței și rămâne in pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.05.2015, sub nr._, contestatorul P. D. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A, plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/07.11.2011, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a acestuia, prin prisma dispozițiilor obligatorii ale Deciziei ICCJ nr. 6/16.02.2015, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, în fapt, prin procesul verbal sus indicat s-a dispus sancționarea contravențională a acestuia cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se că a circulat în data de 12.05.2011 pe DN 28Km 28+200m, Valea L., fără a deține rovinietă valabilă. Acest proces verbal a fost emis în data de 07.11.2011, fără a fi semnat olograf de agentul constatator, purtând doar semnătură electronică.

Petentul a apreciat că în cauza se impune aplicarea dispozițiilor Deciziei nr. 6/16.02.2015, pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ICCJ în dosarul nr. 14/2014, în sensul constatării intervenției nulității absolute a procesului verbal în discuție.

Astfel, potrivit Deciziei ICCJ nr. 6/16.02.2015, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor aplicate șoferilor surprinși fără rovinietă, transmise acestora pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în absența semnăturii olografe a agentului constatator. În acest sens, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanță Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătură electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin.(l) din Ordonanță Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(l) lit.a), alin.(2) și alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Contestatorul a mai arătat că pârâtă a procedat la punerea sa în executare silită cu privire la suma de 28 euro la cursul BNR, contravaloarea tarifului de despăgubire raportat la procesul verbal sus menționat și 268 lei onorariu executor. De asemenea, a emis și un alt act de executare constând în înființarea popririi pentru aceste sume.

De asemenea, a precizat că obiectul acțiunii de față nu este constituit de o plângere contravențională împotriva procesului verbal în discuție, ci se raportează la constatarea nulității absolute a acestuia, prin prisma dispozițiilor obligatorii ale Deciziei ICCJ nr. 6/16.02.2015.

În drept, au fost invocate dispozițiile Deciziei ICCJ nr. 6/16.02.2015, art.517 alin.(4) din C.proc.civ., art. 411 al. (1) pct.2) C.proc.civ., art. 453 C.proc.civ.

În dovedire, contestatorul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (filele 4-15).

La data de 30.07.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal întocmit.

În ceea ce privește legalitatea actului constatator, intimata a învederat că procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. A 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și J înmatriculare a Vehiculelor.

A mai arătat că din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G, nr.2/2001, reiese că procesul verbal de constatare a contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator Zâne M.. cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

Intimata a solicitat respingerea respingeți excepției nulității absolute a procesului verbal contestat, fata de lipsa semnăturii agentului, învederând că Decizia 6/2015, publicată în Monitorul Oficial dată de 25 martie 2015, nu este un act normativ. Orice act juridic, inclusiv deciziile ICCJ se aplică destinatarilor numai pentru viitor - ex nune, nu și pentru trecut - ex tune. Efectul ex nune al deciziilor ICCJ constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei ICCJ nu pot viza decât actele, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile implicate în activitatea de întocmire și comunicare a procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată, neputând să reprezinte o lege mai favorabilă.

Astfel, la dată întocmirii procesului verbal, (2011) agentul constatator nu avea obligația, stipulată explicit de legislație, de a semna olograf procesele verbale de constatare a contravenției.

Pentru motivele arătate, intimata a solicitat respingerea contestației că fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției seria R_ că fiind temeinic și legal întocmit.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătură electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

În dovedire, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (filele 32-35).

La data de 23.09.2015, prin serviciul registratură, contestatorul a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, instanța o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002 (introdus prin Legea nr. 2/2013 începând cu 15.02.2013 – ulterior introducerii cererii de chemare în judecată), prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul. Aceste norme au un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga, fiind instituită astfel o competență teritorială exclusivă.

Potrivit art. 126 C.pr.civ. părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Din coroborarea acestui articol (interpretat per a contrario) cu art. 129 alin. 2 pct. 3 C.pr.civ. rezultă că, în pricinile care nu se referă la bunuri, precum și în procesele privitoare la drepturi de care părțile nu pot să dispună, competența teritorială aparține unei anumite instanțe, fără posibilitatea pentru părți de a stabili o altă instanță, deci, competența teritorială are un caracter absolut.

În aceste condiții, se reține că, în ceea ce privește soluționarea plângerilor contravenționale care au ca obiect contravențiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, competența teritorială este absolută și aparține, prin derogare de la art. 32 din O.G. 2/2001, judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, părțile neavând posibilitatea să stabilească competența vreunei alte instanțe.

În cauză, instanța constată că aceasta are domiciliul pe raza teritorială a Judecătoriei Iași.

În consecință, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și va declina competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul P. D., CNP_, cu domiciliu în Iași, .. 40, Iași, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A, J_, CUI_, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, în favoarea Judecătoriei Iași.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIR

Red.B.L./Thred.EV

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9624/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI