Plângere contravenţională. Sentința nr. 9705/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9705/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 9705/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9705

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.11.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: I. D. M.

GREFIER: E. C. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul S. I., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București-secția 21 Poliție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile și martorul E. G..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

S-a prezentat martorul E. G..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 311 raportat la art. 319 Cod procedură civilă, instanța procedează la audierea martorului E. G., declarația acestuia fiind consemnată, citită, semnată și atașată la dosarul cauzei.

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 20.04.2015, contestatorul S. I. în contradictoriu cu intimata D. – Secția 21 Poliței, a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.04.2015.

În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că este angajat ca agent de securitate în cadrul ., având în paza; obiectivul nr. 13 din cadrul .. Acestui obiectiv îi asigură paza doi agenți de securitate,suprafața obiectivului fiind foarte mare.

La data de 08/09.04.2015, în timp ce se afla la serviciu, din cadrul societății P. Construct s-au sustras unele bunuri, de către persoane necunoscute.

A precizat că angajații de securitate care asigură paza acestui obiectiv, aveau zona bine delimitată, iar sustragerea bunurilor din aceasta societate s-a efectuat prin zona acoperita de către colegul său din acea seara, E. G..

După constatarea spargerii, s-a apelat numărul de urgenta 112, iar la fata locului s-au deplasat organele de Poliție din cadrul DGPMP- Secția 21 București, care i-au întocmit procesul verbal de contravenție, pentru faptul că nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, punându-i în vedere, ca după plata amenzii să se adreseze instanței de judecata cu contestație.

Contestatorul a precizat că locul prin care hoții au pătruns în societate nu aparținea de sectorul căruia îi asigura paza, acel sector fiind în sarcina colegului său de a asigura paza.

Pentru aceste motive, consideră că procesul verbal de contravenție este neîntemeiat, fapt pentru care a solicitat anularea acestuia, si implicit restituirea amenzii în suma de 300 lei pe care a achitat-o.

În dovedirea plângerii, contestatorul a depus în copie procesul verbal de contravenție și chitanța pentru creanțele bugetelor locale . 6-10-_/10.04.2015.

La data de 18.06.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare la plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/09.04.2015, întocmit de Secția 21 Politie din cadrul D.G.P.M.B.

În fapt, prin procesul-verbal . nr._/09.04.2015, petentul a fost sancționat cu 300 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 58 lit. e raportat la art. 59 lit. c din Legea nr. 333/2003, actualizată, întrucât, susnumitul, în calitate de agent de securitate în cadrul . cu obiectiv la . data de 08-09,04.2015 nu a îndeplinit atribuțiile de serviciu, fapt ce a permis săvârșirea furtului din societate.

Potrivit art. 58 lit. e din Legea nr. 333/2003, constituie contravenție încălcarea de către personalul de pază ori gardă de corp a obligațiilor prevăzute la art. 46-49.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, aceasta este proporțională cu gradul de pericol social al faptei, respectiv s-a aplicat amenda în cuantum de 300 de lei.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal contestat, consideră că acesta îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

În acest sens, intimata a invocat dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001. conform cărora, actul constatator al contravenției trebuie să cuprindă: numidi^ prenumele, calitatea agentului constatator, fapta săvârșită, data comiterii acesteia fi semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei actului constatator, dispozițiile art. 270 din noul Cod de procedură civilă conform cărora „înscrisul autentic face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii ” coroborate cu dispozițiile art. 269 din noul Cod de procedură civilă conform cărora „înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege;: autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului; este, de asemenea, autentic orice alt înscris emis de către o autoritate publică și căruia legea îi conferă acest caracter

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției reprezintă un înscris autentic ce se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele constatate și consemnate. Vă rugăm să aveți în vedere faptul că cele reținute în procesul-verbal au fost constatate ex propriis sensibus de agentul constatator care l-a întocmit ca persoană special împuternicită de lege în acest sens, constatările lui prezumându-se că sunt conforme cu realitatea.

Intimata apreciază că tolerarea săvârșirii unor fapte de acest gen și nesancționarea pecuniară a acestora pot determina agravarea fenomenului, în acest mod dispozițiile gale ne mai atingându-și finalitatea pentru care au fost edictate. Răspunderea contravențională reprezintă o expresie specifică a responsabilității sociale conform căreia fiecare persoană trebuie să își asume și să suporte consecințele faptelor sale. Aplicarea imediată, continuă și necondiționată a normelor juridice, inclusiv a celor de drept contravențional, este de natură să asigure protecția eficientă a societății, să contribuie la garantarea ordinii sociale, să tempereze și să înfrângă excesele persoanelor fizice/juridice.

Față de considerentele expuse mai sus, intimata consideră că măsurile luate e agentul constatator sunt oportune si legale, motiv pentru care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție ca legal și temeinic încheiat, cât și sancțiunea ca legal aplicată și corect individualizată.

Întâmpinarea a fost însoțită de procesul verbal de contravenție . nr._/09.04.2015, procesul verbal de contravenție . nr._/09.04.2015, raportul agentului de poliție D. V..

Instanța a încuviințat pentru contestator proba cu înscrisuri, iar pentru intimată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul E. G., propus din oficiu.

La data de 27.10.2015, prin serviciul registratură, s-au depus la dosar relațiile solicitate de la D. – Secția 21 Poliție.

La termenul de judecată din data de 24.11.2015, instanța a procedat la audierea martorului E. G., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei proceselor-verbale, instanța constată următoarele:

La data de 09.04.2015, ora 0815, petentul a fost sancționat, conform procesului verbal . nr._, întocmit de către intimat, cu sancțiunea amenzii în cuantum de 300 lei, pentru că în cursul nopții dintre 08-09.04.2015 nu a îndeplinit atribuțiile de serviciu, fapt ce a permis săvârșirea unui furt în cadrul obiectivului pe care îl păzea.

Fapta contravențională a fost încadrat în dispozițiile art. 58 lit. e din Legea 333/2003 (care prevăd că „încălcarea de către personalul de pază ori gardă de corp a obligațiilor prevăzute la art. 46-49” constituie contravenție), cu sancțiunea stabilită de dispozițiile art. 59 lit. c din Legea 333/2003 (amendă de la 100 lei la 300 lei).

Contravenientul a semnat procesul verbal.

Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.

De asemenea, instanța reține că faptei, astfel cum a fost reținută prin actul atacat, i s-a dat o corectă încadrare juridică.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța reține următoarele:

Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.

Astfel, procesul-verbal legal încheiat, se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă și din posibilitatea persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară.

În speță, contestatorul împreună cu martorul E. G., ambii fiind agenți de pază, aveau obligația de a păzi eficient curtea și clădirea unde își desfășurau activitatea.

Martorul E. G. a fost sancționat contravențional împreună cu petentul, însă martorul nu a formulat plângere contravențională, arătând că s-a simțit vinovat, iar dacă ambii și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu mai responsabil (dacă ar fi fost mai vigilenți), ar fi putut preveni furtul comis (declarație, f. 46).

Contestatorul avea obligația de a păzi curtea (și de a vedea hoții) până la locul în care au pătruns în clădire (pe o fereastră). Potrivit declarației martorului, distanța dintre gard și clădire este de aproximativ 10-15 metri, astfel încât contestatorul trebuia să fie atent pentru a surprinde persoanele străine în acest spațiu (suficient de mare).

Pe cale de consecință, instanța constată că nu s-a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina contestatorului prin actul atacat, nefiind răsturnată prezumția relativă de temeinicie de care se bucură acesta.

Analizând sancțiunea stabilită prin actul atacat, instanța reține că aceasta a fost aplicată în cuantumul prevăzut de lege pentru fapta reținută în sarcina sa.

Amenda aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Petentul nu a recunoscut comiterea faptei și nu și-a asumat consecințele acesteia.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea contravențională, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul S. I., CNP_, cu domiciliul în, București, ., ., sector 6, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București-secția 21 Poliție, cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 19, sector 3, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 09.04.2015 întocmit de către intimat, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității, conform art. 471 Cod procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. I.M./ Dact. M.M.

04 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9705/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI