Pretenţii. Sentința nr. 1889/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1889/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 1889/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 1889
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 09.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. D. C.
GREFIER: A. M.
Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta . SA în contradictoriu cu pârâtul L. M. M. PĂSTOREL.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 02.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 09.03.2015.
După deliberare,
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.05.2014, reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâtul L. M. M. Păstorel, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la restituirea împrumutului de 20.000 lei și a celor 90 grame de aur de 14 k.
În conformitate cu dispozițiile din Hotărârea nr.1 din data de 22.04.2009 a adunării generale ordinare a acționarilor . SA: „5. Aprobă cu unanimitate de voturi ca societatea să poată fi împrumutată de persoane fizice - acționari ai societății sau salariați și alte persoane fizice, iar societatea să poată împrumuta persoane fizice - acționari ai societății sau salariați și alte persoane fizice, cu sume de bani în condițiile prevăzute de legislația în vigoare și în special de Legea nr.31/1990, republicată și modificată, privind funcționarea societăților comerciale”.
Pe cale de consecință, începând cu data de 05.05.2008, administratorul societății Artă și P. SA de la acea dată, dl L. M. M. Păstorel, a luat de la societate sume sub forma împrumut și deconta sume mai mici, astfel că la sfârșitul anului 2008 figura în evidențele contabile cu un debit de 3700 lei.
Conform dispoziției de plată din data de 17.02.2009, a mai luat 2300 lei și în data de 17 03.2009, încă 4000 lei ca împrumut pe care, de asemenea, nu le-a restituit.
La ținerea hotărârii A. din data de 22.04.2009, dl L. M. M. Păstorel figura în contul 461.03- debitori diverși (împrumuturi) cu suma de 10.000 lei (acesta fiind de fapt motivul pentru care a propus Adunării din data de 22.04.2009 să fie aprobată o hotărâre ca societatea să poată împrumuta asociații și administratorii societății până la contravaloarea sumei de 5000 euro).
După A. din data de 22.04.2009, a mai luat încă 10.000 lei, conform dispozițiilor de plată din perioada 30.04._09 și astfel a ajuns la suma de 20.000 lei, împrumutată de la societate.
Conform listelor de inventariere de la sfârșitul fiecărui an, dl L. M. M. Păstorel a recunoscut prin semnătură cei 20.000 lei evidențiați în contul debitori diverși.
Pârâtul nu a înțeles să restituie aceste sume.
Societatea a fost prejudiciată și de faptul că aceste sume sunt necesare pentru desfășurarea activității societății cu atât mai mult cu cât și la Adunarea generală a Acționarilor din data de 09.05.2013, cenzorul societății, dl S. C., a atras atenția că trebuiesc restituite cu prioritate împrumuturile acordate de societate administratorilor sau asociaților datorită situației financiare precare a acesteia.
Referitor la restituirea celor 90 g aur de 14 K, reclamanta a arătat că acestea au fost ridicate de pârât de la societate în data de 09.03.2012, conform Bonului de transfer nr. 1/09.03.2012 și nu le-a mai dat înapoi societății.
Pentru aceste motive, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie,certificat de informare nr.1300 din data de 18.03.2014, dispozițiile de plată către casierie din perioada 05.05._09, listă de inventariere de la 31.12.2012, Hotărârea A. nr.1/22.04.2009, bon transfer 90 g aur 14 K.
La data de 21.07.2014, prin faxul instanței, pârâtul a depus la dosar întâmpinare față de cererea de chemare în judecată formulată de . SA, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Sub aspect procedural, pârâtul a invocat excepția prescripției creanței în valoare de 20.000 lei.
În fapt, debitul solicitat are la bază dispoziții de plată și chitanțe emise pe perioada de timp derulată între 05.05._09.
În raport de aceasta, pârâtul a solicitat instanței să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 2517 cod civil potrivit cărora: „Termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un altul” iar, pe cale de consecință, să admită excepția invocată, termenul de prescripție asupra creanței fiind împlinit la data de 03.09-2012.
Mai mult decât atât, lista de inventariere de care reclamanta se prevalează se impune a fi înlăturată ca mijloc de probă cu privire la situația de fapt invocată în cererea formulată, întrucât din conținutul acesteia nu reiese titlul sumei pentru care pârâtul a semnat, nereieșind astfel nicio legătură de cauzalitate dintre fișa de inventariere și debitul pretins.
Pârâtul a considerat că ambiguitatea acestui înscris duce la constatarea nulității acestuia în raport de creanța în valoare de 20.000 lei.
În raport de executarea obligațiilor cu bună credință întocmai și la termenul stipulat contractual, pârâtul a arătat că între acesta și . SA nu a existat niciodată o convenție privind executarea obligațiilor de orice natură.
Mai mult decât atât, nu au fost dovedite nici certitudinea și lichiditatea creanței întrucât astfel cum a arătat și mai sus, înscrisurile atașate nu cad pe suma debitului pretinsă.
În atare situație este irelevant faptul că pârâtul s-a împrumutat de la societate conform dispozițiilor Hotărârii A., întrucât împrumutul pârâtului a fost acoperit de dividendele pe care trebuie să le primească în baza acțiunilor pe care le deține.
În altă ordine de idei, în ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere referitor la restituirea a 90 g de aur, pârâtul a solicitat respingerea, de asemenea, a pretențiilor formulate în raport de conținutul Bonului transfer, în baza căruia aceste bunuri se solicită.
Pârâtul a arătat că, din conținutul acestui document, nu reiese dacă bonul transfer este unul de predare sau unul de restituire (fiind tăiate ambele mențiuni), impunându-se a se înlătura acest înscris ca mijloc de probă, întrucât interpretarea acestuia nu atestă obligația acestuia de restituire în raport de obiectul transferului.
Considerând creanța în cauză ca nefiind certă, lichidă și exigibilă, pârâtul a opinat că acțiunea promovată este neîntemeiată iar, pe cale de consecință, a solicitat respingerea în totalitate.
În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art.205 Cod procedură civilă și art. 1584, art. 1176 și urm. Cod civil.
La data de 04.09.2014, prin compartimentul registratură, reclamanta a depus la dosar o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, în sensul de a completa cererea de chemare în judecată și cu solicitarea de a fixa instanța de judecată termenul de restituire a împrumutului care să fie de 10 zile de la pronunțarea sentinței civile din prezentul dosar.
În situația în care pârâtul nu mai deține cele 90 aur sau acestea nu mai pot fi restituite fizic, obligarea acestuia la plata către societate a contravalorii acestui bun și anume 6930 lei.
Cererea modificatoare a fost însoțită de un set de înscrisuri, în copie (filele 53-63).
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare față de cererea modificatoare formulată de . SA, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În fapt, pârâtul a arătat că, solicitarea formulată nu trebuie interpretată în cazul soluționării favorabile a litigiului față de reclamantă, lucru care urmează a fi analizat în baza probelor administrate în cauză și în raport de apărarea formulată de pârât, ci dispozițiile art. 1582, 1583 privind fixarea unui termen de restituire, după împrejurările concrete ale cauzei, ar putea fi aplicabil în situația în care pârâtul ar fi recunoscut debitul și ar fi fost de acord cu restituirea acestuia.
În subsidiar, dacă prin absurd se va considera întemeiată fixarea unui termen de restituire, pârâtul a solicitat instanțe a ține cont de dispozițiile art. 1852, 1853 Vechiul Cod civil și să acorde un termen potrivit cu împrejurările cauzei, împrejurări care nu duc nicidecum la un termen atât de scurt, de 10 zile, astfel cum reclamanta a solicitat în mod agresiv.
De asemenea, dacă cererea de chemare în judecată urmează a fi considerată întemeiată, pârâtul a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 1585 Vechiul Cod civil potrivit cărora „dacă nu s-a determinat nici timpul, nici locul plății împrumutului, plata urmează a se face de către împrumutat după valoarea curentă din timpul în care și în locul în care s-a contractat”, precum și de calitatea bunurilor pretinse spre restituire.
La data de 28.10.2014, prin compartimentul registratură, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea susținerilor pârâtului.
În primul rând, reclamanta a solicitat a se reține atitudinea nesinceră a pârâtului, care și-a schimbat poziția procesuală în apărarea sa și, dacă la început, în prima întâmpinare depusă a susținut că nu contestă cuantumul împrumutului și faptul că acesta este deja acoperit prin difidentele pe care trebuia să le primească de la societate.
Obligația de restituire a împrumutului este sancționată cu o acțiune personală (izvorâtă din contract), ce aparține împrumutătorului sau succesorilor săi în drepturi. Acțiunea se prescrie în termenul general de 3 ani, conform Decretului nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Ca atare recunoașterea datoriei întrerupe cursul prescripției - ultima recunoaștere fiind data de 09.05.2013.
Pentru aceste motive, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii.
Instanța a încuviințat pentru reclamantă și pârât proba cu înscrisuri și proba cu interogatorii reciproce.
Pârâtul a depus la dosar interogatoriul formulat pentru a fi administrat reclamantei.
Prin compartimentul registratură, la data de 16.01.2015, reclamanta a depus la dosar răspunsul la interogatoriul formulat de pârât (filele 98 și 99).
La termenul de judecată din data de 19.01.2015, reclamanta a depus la dosar un set de înscrisuri, în copie (filele 107-138).
La data de 05.03.2015, prin compartimentul registratură, reclamanta a depus la dosar note de concluzii scrise (filele 147-153).
Pârâtul a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, în perioada 05.05.2008 – 03.09.2009 reclamanta . SA i-a acordat pârâtului L. M. M. PASTOREL suma totală de 24.118,8 lei cu titlu de împrumut, din care 5500,00 lei la data de 05.05.2008 (conform dispoziției de plată - f.117), 2318,80 lei la data de 16.07.2008 (conform dispoziției de plată de la fila 113), 2300 lei la data de 17.02.2009 (dispoziția de plată – f.127), 4000 lei la data de 17.03.2009 (dispoziția de plată – f.126), 1000 lei la data de 30.04.2009 (dispoziție plată – f.125), 2000 lei la data de 17.06.2009 (dispoziție plată – f.124), 1000 lei la data de 13.07.2009 (dispoziție plată – f.123), 2000 lei la data de 25.07.2009 (dispoziție plată – f.122), 1200 lei la data de 31.07.2009 (dispoziție plată – f.121), 1000 lei la data de 06.08.2009 (dispoziție plată – f. 120), 800 lei la data de 21.08.2009 (dispoziție plată – f. 119) și 1000 lei la data de 03.09.2009 (dispoziție plată – f.118).
În perioada 28.05.2008 – 06.10.2008, pârâtul a restituit reclamantei din suma totală de mai sus, un cuantum total de 4118,8 lei, după cum urmează: 400 lei la data de 28.05.2008 (conform chitanței nr. 937 – f.116), 400 lei la data de 27.06.2008 (chitanță nr. 1019 – f.115), 240 lei la data de 03.07.2008 (chitanță nr. 1043 – f.115), 300 lei la data de 09.07.2008 (chitanță nr. 1052 – f.115), 150,8 lei la data de 16.07.2008 (chitanță nr. 1085 – f.114), 28 lei la data de 16.07.2008 (chitanță nr. 1086 – f.114), 600 lei la data de 16.07.2008 (chitanță nr. 1082 – f.114), 800 lei la data de 13.08.2008 (chitanță nr. 1147 – f.112), 600 lei la data de 17.09.2008 (chitanță nr. 1234 – f.112), 600 lei la data de 06.10.2008 (chitanță nr. 1294 – f.112).
În drept,în baza art. 248 C.proc.civ. instanța urmează să se pronunțe cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât. Cu toate acestea, având în vedere că excepția prescripției a fost invocată cu privire la capătul de cerere privind restituirea sumei de 20.000 lei, iar reclamanta și-a modificat cererea, în sensul că a solicitat stabilirea unui termen de restituire, instanța se va pronunța cu prioritate asupra acestui din urmă capăt de cerere, întrucât curgerea termenului de prescripție începe de la scadență, respectiv de la împlinirea termenului de restituire.
Astfel, cu privire la capătul de cerere privind fixarea unui termen de restituire a împrumutului, constată că legea civilă aplicabilă raporturilor juridice derulate între părți este Codul civil 1864, sub imperiul căruia s-au desfășurat.
Instanța reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 1582 C.civ. Potrivit acestui articol, atunci când părțile contractante nu au stabilit un termen în vederea restituirii împrumutului, instanța de judecată va putea să dea împrumutatului un termen, potrivit cu împrejurările.
Întrucât părțile nu au prevăzut un termen pentru restituirea sumelor de bani, în cuantum total de 20.000 lei, instanța urmează să stabilească un termen de restituire luând în considerare scopul împrumutului, natura obligației și a bunurilor împrumutate, situația părților și orice altă împrejurare. În raport de aceste criterii, instanța constată că au fost împrumutate diverse sume de bani administratorului societății reclamante de la acea dată, respectiv pârâtul, fără scop declarat, sumele fiind în medie de 3000 lei.
Având în vedere că, în principal, prin prezenta acțiune se solicită obligarea pârâtului la restituirea împrumutului acordat, stabilirea unui termen de restituire a împrumuturilor se va face prin raportare la perioada de timp care a trecut de la acordarea acestora și până la introducerea cererii de chemare în judecată, iar nu prin raportare la data pronunțării hotărârii instanței.
Față de acestea, în temeiul art. 1582 C.Civ., având în vedere cuantumul sumelor acordare și raporturile dintre părți, instanța urmează să admită acest capăt de cerere și să stabilească un termen de restituire a sumelor împrumutate de 6 luni pentru fiecare sumă.
În continuare, în temeiul art. 248 C.proc.civ. instanța urmează să se pronunțe asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune privind capătul de cerere de obligare a pârâtului la restituirea sumei de 20.000 lei.
Având în vedere că sumele au fost acordate de reclamantă către pârât cu titlu de împrumut, în perioada 05.05.2008 – 03.09.2009, înainte de . noului Cod civil, potrivit art. 6 alin. 2 C.civ. actual, legea civilă aplicabilă prescripției este Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Potrivit art. 3 din aceste decret, termenul de prescripție este de 3 ani.
În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani, acesta este, conform art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, momentul la care s-a născut dreptul la acțiune.
Instanța nu poate să rețină apărarea invocată de reclamantă în sensul că termenul de prescripție nu a început să curgă pe considerentul că sumele au fost acordat drept împrumut fără stabilirea unui termen de restituire.
Dreptul material la acțiune în ceea ce privește obligarea pârâtului la restituirea sumelor de bani împrumutate, se naște la data împlinirii termenului de 6 luni fixat mai sus de către instanță.
Întrucât sumele împrumutate nu formează un tot unitar, având autonomie și nefiind legate printr-o singură cauză juridică, instanța reține că pentru fiecare sumă împrumutată, la 6 luni de la data la care aceasta fost împrumutată, începe să curgă câte un termen de prescripție de 3 ani.
Astfel, din dispoziția de plată de la fila 118 rezultă că termenul de prescripție de 3 ani pentru ultima sumă de bani împrumutată pârâtului a început să curgă la data de 03.03.2010, iar pentru prima sumă împrumutată a început să curgă la data de 05.11.2008.
Cu toate acestea, deși cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 02.05.2014, la aproximativ 4 ani de când a început să curgă termenul de prescripție pentru ultima sumă împrumutată, instanța reține că acesta nu s-a împlinit, fiind întrerupt.
Se consideră cauză de întrerupere a termenului de prescripție recunoașterea datoriei de către debitorul obligației de restituire, în speță pârâtul, și are ca efect curgerea unui nou termen de prescripție de 3 ani de la data recunoașterii.
Instanța reține că, în speță, pârâtul a recunoscut datoria totală de 20.000 lei pe care o avea de achitat reclamantei, cu titlu de împrumut, astfel cum rezultă din listele de inventariere de la filele 136-138, întrucât a semnat în dreptul debitului de 20.000 lei pe aceste liste, alături de alți debitori, la datele de 31.12.2010, 31.12.2011 și 31.12.2012. Astfel, odată cu semnarea listelor la datele de 31.12.2010, 31.12.2011 și 31.12.2012, instanța reține că a început să curgă câte un nou termen de prescripție. De asemenea, constată că față de prima sumă împrumutată, de la 6 luni de la data de 05.05.2008, termenul de prescripție de 3 ani nu se împlinise până la prima recunoaștere a datoriei la data de 31.12.2010, astfel încât, acesta a fost întrerupt în continuare, ultima întrerupere fiind la data de 31.12.2012.
Instanța nu poate să rețină apărarea pârâtului în sensul că a semnat listele de inventariere în calitate de administrator al societății reclamante, întrucât din conținutul acestor liste rezultă semnături diferite în dreptul numelor debitorilor, astfel încât, fiecare debitor al reclamantei a semnat pentru datoria proprie pe care o are față de aceasta.
Astfel, instanța reține că semnarea listelor de inventariere la datele de 31.12.2010, 31.12.2011 și 31.12.2012 pentru întreaga datorie de 20.000 lei pe care o avea pârâtul față de reclamantă, reprezintă o recunoaștere a datoriei, cu consecința întreruperii termenului de prescripție pentru întreaga sumă de 20.000 lei. Ultima recunoaștere a datoriei de 20.000 s-a făcut la data de 31.12.2012, astfel încât, termenul de prescripție de 3 ani ar urma să se împlinească numai la data de 31.12.2015, în lipsa altor întreruperi. Întrucât reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată înăuntrul acestui termen de 3 ani, întrerupt de la data de 31.12.2012, instanța urmează să respingă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la restituirea sumei de 20.000 lei, instanța reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 1576 și următoarele C.civ.
Potrivit art. 1576 C.civ. împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte părți un bun, cu obligația acesteia din urmă de a o restitui.
Din înscrisurile administrate în cauză a rezultat acordarea de către societatea reclamantă către pârât a unor împrumuturi în cuantum total de 24.118,8 lei în perioada 05.05.2008 – 03.09.2009, fără ca pârâtul să facă dovada unui alt titlu cu care au fost acordate respectivele sume de bani sau a restituirii sumei solicitate, în cuantum de 20.000 lei.
Deși pârâtul a contestat certitudinea creanței reclamantei în cuantum de 20.000 lei, susținând că înscrisurile de la dosar nu corespund cu debitul pretins, astfel cum a reținut instanța mai sus, din dispozițiile de plată de la filele 113-121 rezultă că reclamanta i-a împrumutat pârâtului diverse sume de bani, în cuantum total de 24.118,8 lei în perioada 05.05.2008 – 03.09.2009, din care pârâtul a restituit mai multe sume de bani, în cuantum total de 4.118,8 lei, ultima plată fiind realizată la data de 06.10.2008. De asemenea, din aceleași mijloace de probă rezultă lichiditatea creanței.
Față de sumele de bani acordate pârâtului cu titlu de împrumut, acesta din urmă este dator la restituirea acestora în temeiul art. 1584 C.civ., potrivit căruia împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași cantitate și calitate și la timpul stipulat.
Apărarea pârâtului în sensul că, în lipsa stipulării unui termen, acesta nu ar fi obligat la restituirea sumelor, nu poate fi primită. În cazul contractelor de împrumut cu termen de restituire, în temeiul art. 1581 C.civ. împrumutătorul nu poate, mai înainte de expirarea acestui termen, să ceară lucrul împrumutat. Având în vedere că instanța, astfel cum a arătat anterior, va stabilit un termen de restituire de 6 luni de la data acordării sumelor cu titlu de împrumut, de la împlinirea acestui termen devine scadentă obligația de restituire.
Întrucât prima sumă a fost acordată la data de 05.05.2008, iar ultima la data de 03.09.2009, instanța reține că termenul de 6 luni este împlinit la momentul de față, cu privire la cuantumul total de 20.000 lei, creanța fiind exigibilă.
De asemenea, instanța reține atitudinea fluctuantă a pârâtului care, inițial, prin întâmpinare, a susținut că nu a primit acele sume de bani, arătând că, inclusiv în cazul în care le-ar fi primit, ar fi fost compensate cu creanța sa față de societate, iar ulterior, la interogatoriu, a recunoscut că a primit aceste sume, dar a susținut că erau acordate pentru cheltuielile curente ale societății.
Totodată, apărarea pârâtului în sensul că împrumutul primit era acoperit de dividendele pe care trebuia să le primească de la reclamantă în baza acțiunilor pe care le deține nu poate fi primită. Astfel, deși avea sarcina probei potrivit art. 249 C.proc.civ., pârâtul nu a dovedit existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, care să rezulte din dividendele de la societate, în scopul de a se compensa creanța pe care reclamanta o are față de acesta.
Față de cele de mai sus, reținând că pârâtul nu a făcut dovada restituirii acestor sume și nici a unui alt motiv pentru acordarea lor de către societate, astfel cum a susținut prin răspunsurile la interogatoriu, instanța urmează să admită acest capăt de cerere și să oblige pârâtul la restituirea către reclamantă a sumei de 20.000 lei, cu titlu de împrumut.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la restituirea celor 90 de grame de aur de 14k, instanța reține că reclamanta și-a întemeiat pretenția pe aceleași dispoziții de mai sus, respectiv art. 1584 C.civ. Conform acestui articol, împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași cantitate și calitate și la timpul stipulat.
Înainte de toate, din mijloacele de probă depuse la dosar trebuie să rezulte că pârâtul a fost împrumutat cu 90 de grame de aur de 14 karate. Cu toate acestea, instanța reține că reclamanta nu a dovedit faptul că l-a împrumutat pe pârât cu 90 de grame de aur, deși avea sarcina probei potrivit art. 249 C.proc.civ.
Deși din bonul de transfer de la fila 31 în coroborare cu listele de inventariere de la filele 133-134 rezultă că pârâtul a semnat pentru primirea a 90 de grame de aur în gestiune, instanța reține că reclamanta nu a dovedit faptul că respectiva cantitate de 90 de grame de aur a fost predată pârâtului cu titlu de împrumut, astfel cum aceasta a susținut.
Față de cele de mai sus, instanța urmează să respingă acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . SA, cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 16-20, sector 3, CUI_ în contradictoriu cu pârâtul L. M. M. PĂSTOREL, cu domiciliul procesual ales în București, .. 12, ., ., sector 3, CNP_.
Obligă pârâtul plata către reclamantă a sumei de 20.000 lei, reprezentând împrumut nerestituit.
Respinge, în rest, cererea, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.DD/Thred.MV
4 ex./21.04.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1913/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1901/2015. Judecătoria... → |
|---|
