Pretenţii. Sentința nr. 5567/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5567/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 5567/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 5567

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 07.07.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: D. D. C.

GREFIER: A. M.

Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. în contradictoriu cu pârâtul T. O..

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 29.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise și în temeiul Hotărârii Colegiului de Conducere al Judecătoriei Sectorului 6 nr. 18/22.05.2015, instanța a amânat pronunțarea la data de 03.07.2015 și apoi pentru astăzi, 07.07.2015.

După deliberare,

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Onești, la data de 31.10.2013, sub nr._, reclamanta . GROUP SA, în contradictoriu cu pârâtul T. O., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2704,75 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor acordate păgubitului L. D., din vina pârâtului T. O., la plata dobânzii legale, aferentă sumei de 2704,75 lei, începând cu data promovării prezentei și până la data restituirii efective a întregului debit, respectiv obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 13.04.2015, pârâtul T. O. a condus autovehiculul marca Seat Toledo, cu nr. de înmatriculare_, sub influența băuturilor alcoolice, pe ., nu a păstrat o distanță suficientă în timpul mersului, tamponând în spate autovehiculul marca F., cu nr. de înmatriculare_, condus de către doamna D. C., iar acesta la rândul său, din impact a proiectat în spatele autoturismului marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, condus regulamentar de către domnul L. D., provocându-i avarii.

D. fiind faptul că autovehiculul marca Seat Toledo, cu nr. de înmatriculare_, condus de către pârât sub influența băuturilor alcoolice, a fost asigurat prin polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (tip RCA), ./10/U4/CA nr._, reclamanta a menționat că a fost deschis dosarul de daună nr._ și a achitat despăgubirile reprezentând contravaloarea reparațiilor din acest incident direct păgubitului L. D., prin societatea reparatoare . PRESTIGE EXIM SRL, în sumă totală de 2704,75 lei, urmând ca această sumă să o achite pârâtul.

Cum vina exclusivă este a pârâtului, fapt ce reiese din adresa nr._ din 13.04.2011 emisă de către Brigada de Poliție Rutieră a Municipiului București, precum și din declarația conducătorului auto, domnul L. D., reclamanta a arătat că se subrogă în drepturile asiguratului conform art. 2210 cod civil (art. 22 din Legea nr. 136/1995),urmând calea de regres împotriva pârâtului.

De asemenea, reclamanta a învederat faptul că pentru efectuarea plății directe, pârâtul a fost notificat-somat conform art. 1522 Cod civil, dar Oficiul Poștal i-a returnat corespondența și cum nici până la această nu i-a fost plătit dosarul, a considerat necesară promovarea prezentei acțiuni.

În ceea ce privește art. 2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, referitor la ședința de informare privind avantajele medierii, reclamanta a menționat faptul că nu este de acord cu soluționarea litigiului prin intermediul acestei proceduri.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 2210 Cod civil (art. 22 din Legea nr. 136/1995) coroborate cu art. 2349 alin. 1, 2 și 3 și art. 1357 (art. 998, 999 Vechiul Cod civil).

Reclamanta a solicitat instanței încuviințarea probei cu martorul L. D., interogatoriul pârâtei, expertiză și proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei următoarele: convenție de conlucrare profesională, contract de asistență și reprezentare juridică, confirmare de primire, notificare-somație, extras de cont nr. 351 din 01.08.2011, extras de cont nr. 370 din 12.08.2011, planșe foto, factura . nr._ din 02.05.2011, factura . nr._ din 02.05.2011, factura nr. 2979 din 11.07.2011, calcul reparație nr._ din 06.07.2011, 22.04.2011, document intrare reparație nota constatare/nota reconstatare, adresa nr._/13.04.2011 emisă de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, înștiințare/încuviințare-declarație nr._, copie CI, copie permis de conducere, copie certificat de înmatriculare, dovada . nr._ din 13.04.2011, copie CI pârât.

La data de 27.02.2014, prin Serviciul Registratură, pârâtul T. O. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a relatat, raportat la starea de fapt expusă de către reclamantă în cererea de chemare în judecată, următoarea situație cronologică: 1.Incidentul rutier astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamanta s-a produs la data de 13.04.2011; 2. La data de 15.04.2011 numitul L. D. în calitate de angajat al proprietarului autovehiculului avariat prin producerea incidentului rutier a depus la asigurătorul O. Înștiințarea/Incuviintarea-Declaratie înregistrata sub nr._ - pag.40 din dosarul cauzei - în care se indica expres ca pagube produse “bara protecție spate” și “stop stânga spate spart”; 3. Inspectorul asigurătorului O. prin Document Intrare Reparație/Nota de constatare/Nota Reconstatare din data de 15.04.2011- pag.38 din dosarul cauzei - constată că părți avariate ale autovehiculului în cauza “lampa stop stânga” și "revopsire bara spate”, având ca mențiune “service Prestige”; 4. La data de 22.04.2011, asigurătorul întocmește Calcul Reparație nr._ pentru autovehiculul în cauza - pag.35, 36 și 37 din dosarul cauzei -, în valoare totală de 843.01 (inclusiv TVA), suma ce include: baza manopera pentru: bara spate, lampa spate stânga și număr înmatriculare spate, baza manopera vopsit bara protecție spate, piese: lampa spate stânga; 5. La data de 27.04. 2011 asigurătorul verifica și aproba valoarea acceptată spre decontare (valoare totală de 843.01) în Calcul Reparație nr._ pentru autovehiculul în cauza - pag.35, 36 și 37 din dosarul cauzei (factura . nr._ - pag.28 din dosarul cauzei - în valoare de 657,53 Ron ce reprezintă contravaloarea produselor bara spate și stop stânga și factura ._ - pag.29 din dosarul cauzei - în valoare de 223,37 pentru produsul panou spate); 6. Conform Extrasului de C. nr.351 din 01.08.2011 - pag.17, 18, 19 și 20 din dosarul cauzei - asigurătorul efectuează în data de 29.07.2011 pentru .. o plată în cuantum de 212.814,23 Ron din care suma de 880,91 Ron pentru dosarul de dauna nr._ deschis pentru autovehiculul în cauză, respectiv totalul sumelor facturate de către .. ce au fost indicate la pct. de mai sus (657,53 Ron + 223,37 Ron = 880,9 Ron); 7. La data de 06.07.2011 asigurătorul întocmește Calcul Reparație nr._ pentru același autovehicul - pag.32, 33 și 34 din dosarul cauzei -, în valoare de 3.143,54 Ron (inclusiv TVA), suma care include:

1. baza manopera pentru: înlocuire bara spate, înlocuire panou spate complet ce include bara spate, lămpi spate, element blocare capota spate, cheder capitonaj panou spate, capitonaje pasaj roata spate și mocheta portbagaj, reparație podea portbagaj,

2. baza manopera vopsit pentru: bara protecție spate, panou spate, podea portbagaj,

3. piese: bara protecție spate, panou spate și lampa spate stânga; 8. La data de 11.07.2011 M.J.D. PRESTIGE EXIM S.R.L. emite pentru proprietarul autovehiculului avariat în cauza Factura nr.2979 în valoare de 1.823,84 Ron pentru lucrări executate - pag.30 din dosarul cauzei; 9. Potrivit Extrasului de C. nr.370 din 12.08.2011 - pag.21 din dosarul cauzei, asigurătorul efectuează în data de 11.08.2011 pentru S.C MJD PRESTIGE EXIM

S.R.L. o plată în valoare de 1.823,84 Ron.

Pârâtul a menționat că din aspectele expuse mai sus ce rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamanta, reies următoarele concluzii:

Asigurătorul O. a efectuat la data de 29.07.2011 direct firmei .. o plată în valoare de 880,91 Ron pentru bara spate, stop stânga și panou spate, astfel cum atesta Factura . nr._/02.05.2011 - pag.28 din dosarul cauzei și Factura ._/02.05.2011 - pag.29 din dosarul cauzei.

În acest context, pârâtul a relevat instanței de judecată faptul că produsele indicate în facturile emise de către unitatea service nu sunt în concordanță cu părțile autovehiculului ce au fost constatate ca fiind avariate de către inspectorul asigurătorului O. în Document Intrare Reparație/Nota de constatare/Nota Reconstatare încheiata în data de 15.04.2011- pag.38 din dosarul cauzei întocmit de către asigurător.

Totodată, pârâtul arată că, deși pentru părțile constatate ca fiind avariate de către asigurător prin inspector au fost reparate de către firmă .., astfel cum atesta facturile emise de către aceasta în data de 02.05.2011 pe care le-a indicat mai sus, ulterior în data de 11.07.2011 o altă unitate de service, respectiv S.C. M.J.D. PRESTIGE EXIM S.R.L. emite pentru proprietarul autovehiculului în cauza Factura nr.2979 în valoare de 1.823,84 Ron pentru lucrări executate cu privire la același dosar de daune, respectiv pentru lucrări care vizează aceleași părți avariate ce fuseseră reparate anterior de către firmă .., precum și pentru alte părți care însă nu se regăsesc ca fiind avariate în Document Intrare Reparație/Nota de constatare/Nota Reconstatare din data de 15.04.201- pag.38 din dosarul cauzei.

În acest context, pârâtul a învederat instanței de judecată faptul că deși factura este emisă de către S.C. M.J.D. PRESTIGE EXIM S.R.L. pentru proprietarul autovehiculului în cauză, suma facturată este plătită unității service emitente de către asigurătorul O., în data de 11.08.2011 potrivit Extrasului de C. nr.370 din 12.08.2011 - pag.21 din dosarul cauzei.

În concluzie, pârâtul a arătat că asigurătorul O. a efectuat două plați pentru reparația acelorași avarii constatate la autovehiculul în cauză, către două unități comerciale distincte și în plus, astfel cum a arătat și dovedit mai sus, și pentru părți ce ar fi fost avariate care însă nu au fost constatate de către asigurător prin Nota de constatare din data de 15.04.2011.

Prin urmare, suma de 2.704,75 Ron solicitată de reclamantă reprezintă totalul sumelor facturate de către .. în valoare de 880, 91 Ron și a sumei de 1.823,84 Ron facturata de S.C. M.J.D. PRESTIGE EXIM S.R.L., și nicidecum contravaloarea reparațiilor rezultate din incidentul rutier ce ar fi fost achitate direct păgubitului L. D. prin societatea reparatoare S.C. M.J.D. PRESTIGE EXIM S.R.L., astfel cum în mod total eronat afirma reclamanta.

În plus, a arătat pârâtul că prin cererea introductivă se solicita obligarea sa la plata unei sume care este mult mai mare decât contravaloarea produselor și lucrărilor executate pentru repararea parților avariate ale autovehiculului în cauză, astfel cum acestea au fost constatate de către inspectorul asigurătorului O. în Document Intrare Reparație/Nota de constatare.

De asemenea, având în vedere dinamică producerii incidentului rutier consemnata în înscrisul întocmit de organele de poliție competente depus la dosarul cauzei - pag.39 -, potrivit cu care autovehiculul pentru care s-au acordat despăgubiri a fost avariat prin proiectarea autovehiculului tamponat direct de către subsemnatul, precum și "ORDONANȚA de neîncepere a urmăririi penele și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ", emisă de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București, din 30.09.2011, în cauză nu sunt incidente prevederile art.58 din Legea nr. 136/1995 care reglementează situațiile în care asigurătorul poate recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei.

Luând în considerare faptul că suma solicitată de către reclamantă nu a fost achitata direct păgubitului, fiind încălcate astfel dispozițiile art.55 din Legea nr.136/1995, precum și faptul că în cauză nu sunt incidente prevederile art.58 din același act normativ, pârâtul a solicitat instanței de judecată respingerea tuturor capetelor de cerere formulate de către reclamantă.

În cazul în care instanță de judecată apreciază totuși că în cauză sunt incidente prevederile art.58 din Legea nr.136/1995 raportat la art.55 din același act normativ, pârâtul a apreciat că instanță de judecată poate să dispună obligarea sa la plata numai a sumei de 880, 91 Ron ce reprezintă contravaloarea reparațiilor parților avariate ce au fost constatate de asigurător, suma pe care O. a achitat-o unității ..

În drept, pârâtul a invocat prevederile art.107, art.205 și urm. din Legea nr. 134/2010 privind codul de procedura civilă, Legea nr.136/1995.

În probațiune, pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei copie CI, copie Ordonanță de neîncepere a urmăririi penale și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din 30.09.2011.

La data de 25.03.2014, prin Serviciul Registratură, reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care a relevant instanței de judecată faptul că S.C. O. V.i.G. S.A., nu a efectuat două plați către doua unități reparatoare, pentru repararea acelorași avarii constatate la autovehiculul păgubitului S.C. G4S S. SOLUTIONS SRL, astfel cum a precizat paratul prin întâmpinare.

Astfel, conform Extrasului de cont nr. 351 din data de 01-08-2011 pe perioada 29-07-

_11, emis de către BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. reclamanta a menționat că a efectuat la data de 29.07.2011 direct firmei . plata sumei de 880,91 lei, reprezentând c/v piese, fapt atestat cu Factura . nr._/02.05.2011 ( bara spate, stop stanga semnal galb. - 657.53lei) și Factura ._/02.05.2011(Panou spate - 223,37 lei).

Conform Extrasului de cont nr. 370 din data de 12-08-2011 pe perioada 11-08-_11, emis de către BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A. reclamanta a arătat că a efectuat la data de 11.08.2011 direct unității reparatoare M. J. D), PRESTICE EXIM SRL plata sumei 1.823,84 lei, reprezentând lucrări executate (manopera), astfel cum atesta Factura nr. 2979/11.07.2011 emisă de către unitatea reparatoare menționata mai sus.

Prin urmare, reclamanta a menționat că suma de 2,704,75 lei, reprezintă totalul sumelor facturate de către ., reprezentând c/v piese în valoare de 880,91 lei și a sumei de 1.823,84 lei facturata de M.J. D. PRESTIGE EXIM SRL, reprezentând c/v lucrări executate (manopera), și nicidecum efectuarea a două plați către două unități reparatoare, pentru repararea acelorași avarii constatate la autovehiculul păgubitului S.C. G4S S. SOLUTIONS SRL.

De asemenea, reclamanta a precizat că această sumă nu reprezintă altceva decât contravaloarea pieselor și lucrărilor executate (manopera) pentru reperele avariate în urma accidentului din data de 13.04.2011, conform constatărilor de efectuate de către Departamentul daune al S.C. OMNIASTG. V.I.G. S.A.

În ceea ce privește vinovăția paratului T. O., acest fapt reiese din Adresa nr._ din 13.04.2011, emisă de către Brigada de Poliție a Mun. București, din declarația conducătorului auto domului L. D., precum și din Ordonanța de neîncepere a urmăririi penale și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din data de 30.09.2011, emisă de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. 5283/P/2011, în care a fost cercetat pentru conducerea autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ .

A precizat reclamanta că pârâtul nu a contestat Ordonanța de mai sus, astfel, acesta achiesând la dispozițiile Parchetului, privitor la vinovăția pentru fapta săvârșită și prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002.

Având în vedere aspectele de mai sus privind vinovăția paratului, precum și faptul că prin Ordonanța menționata mai sus i s-a aplicat acestuia o sancțiune cu caracter administrativ, respectiv o amendă în cuantum de 800 lei, reclamanta a considerat că în prezența cauză sunt incidente prevederile art. 58 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România.

În concluzie, reclamanta a solicitat instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată obligarea pârâtului la plata sumei de 2.704,75 lei (reprezentând contravaloarea despăgubirilor acordate asiguratului) plus plata dobânzilor legale, aferentă sumelor de mai sus, începând cu data promovării prezenței și până la data restituirii efective către noi a întregului debit, precum și cheltuielile pe care va face cu acest proces.

Prin Sentința civilă nr. 798 din 26.03.2014, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Onești și a declinat competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Sector 6 București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sector 6 București la data de 30.04.2014.

La data de 12 noiembrie 2014, prin Serviciul Registratură, s-a depus la dosarul cauzei dosarul penal nr. 5283/P/2011.

La data de 13.05.2015 s-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză întocmit de către domnul expert C. M..

Analizând susținerile și actele dosarului, instanța constată următoarele:

În fapt, la data de 13.04.2011, pârâtul T. O. a condus autovehiculul marca Seat Toledo, cu nr. de înmatriculare_, sub influența băuturilor alcoolice, pe ., nu a păstrat o distanță suficientă în timpul mersului, tamponând în spate autovehiculul marca F., cu nr. de înmatriculare_, condus de către numita D. C., iar acesta la rândul său, din impact a proiectat în spatele autoturismului marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, condus regulamentar de către numitul L. D., provocându-i avarii.

Această situație de fapt rezultă din coroborarea adresei nr._/13.04.2011 emisă de Brigada de Poliție Rutieră – Serviciul Accidente și Cercetări Penale (fila 39 dosar declinat), cu planșele foto depuse la dosarul de daună întocmit de reclamantă (fil. 23-27 dosar declinat) și cu înscrisurile cuprinse în dosarul penal nr. 2889/2014 instrumentat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București (fil 45-69 dosar).

La data producerii evenimentului, pârâtul era asigurat RCA la societatea reclamantă cu polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă ./10/U4/CA nr._ (fila 44).

La cererea persoanei păgubite L. D. (fila 40), reclamanta a deschis dosarul de daună nr._, în cadrul căruia a achitat suma de 2.704,75 lei, reprezentând despăgubiri pentru daunele cauzate prin evenimentul din data de 13.04.2011 (extras de cont – extrase de cont și detalii plăți – fil. 17-21).

În drept, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în forma în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și la data plății despăgubirilor către persoana păgubită: “În limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54.”

De asmenea, potrivit art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România: „Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoanele răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri: b) accidentul s-a produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție”.

În cauză, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, prevăzute de dispozițiile art. 998 – 999 Vechiul Cod Civil (având în vedere data producerii evenimentului).

Astfel, fapta ilicită a pârâtului constă în nerespectarea regulilor de circulație, prejudiciul este reprezentat de avariile produse autovehiculului cu nr._ proprietatea numitului L. D.. Avariile autoturismului Dacia L. cu nr._ constau în bară protecție spate, panou spate și lampă spate și rezultă din documentul de intrare în reparație .-018/BU/_ din 15.04.2011 (fila 38) cu devizele întocmite în dosarul de daună (fil. 31- 37) și cu facturile emise de societățile comerciale . și M.J.D. PRESTIGE EXIM S.R.L. (fil. 28-30).

În plus, potrivit raportului de expertiză auto întocmit în cauză de domnul expert C. M. (fil. 97-102), avariile produse autoturismului Dacia L., cu număr de înmatriculare_ se putea produce în evenimentul din 13.04.2011.

De asemenea, legătura de cauzalitate rezultă cu evidență din modul de derulare al faptelor.

În ceea ce privește vinovăția pârâtului, instanța reține că aceasta este dovedită de adresa nr._/13.04.2011 emisă de Brigada de Poliție Rutieră – Serviciul Accidente și Cercetări Penale, de ordonanța de neîncepere a urmăririi penale și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din data de 30.09.2011 din dosarul penal nr. 5283/P/2011 al parchetului de pe lângă judecătoria Sectorului 6, prin care se reține faptul că, în data de 13.04.2011 pârâtul a condus pe . nr. de înmatriculare_ având o alcoolemie teoretică în creștere de 0,85g ‰ faptă prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 (fila 65), coroborat cu aspectele recunoscute de pârât prin întâmpinare și în fața instanței de judecată cu privire la faptul că este vinovat de producerea accidentului.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, instanța reține că, potrivit raportului de expertiză auto întocmit în cauză, suma totală ce reprezintă cuantumul despăgubirilor necesare aducerii autovehiculului avariat în starea de dinainte de accident este de 2704,75 lei.

În legătură cu susținerea pârâtului, în sensul că deși prin prima notă de constatare s-au reținut doar anumite avarii aduse autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, ulterior, în service au fost înlocuite mai multe piese, fără să se întocmească o nouă notă de constatare, instanța reține că, în cauză, au fost emise două devize de reparații, unul în data de 22.04.2011 (fil. 35-37) și unul, suplimentar, în data de 06.07.2011 (fil. 31-34), constatându-se, în final, toate daunele a căror reparație s-a solicitat unităților service și pentru care a fost despăgubită persoana păgubită.

Potrivit art. 50 alin. (3) din Ordinul CSA nr. 14/2011 “Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 55. Prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea, cu excepția celor în regim de consignație, și/sau executarea de lucrări de întreținere și reparație la vehicule”. De asemenea, potrivit alin. (9) al aceluiași articol: “Costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate”.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, art. 998-999 V.C.Civ. și 1088 V.C.Civ., instanța va admite cererea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.704,75 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri, precum și la dobânda legală aferentă acestui debit, de la data introducerii acțiunii, 31.10.2013, până la data achitării efective.

În temeiul art. 453 C.p.c., având în vedere că a căzut în pretenții, instanța va obliga pârâtul și la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.194,33 lei, dintre care suma de 194,33 lei reprezentând taxă judiciară de timbru (ordin de plată - fila 54 dosar declinat), și suma de 1.000 lei reprezentând onorariu expert (ordin de plată – fila 29).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta . GROUP SA, având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului sub nr. J40/_/2001, CUI_, cu sediul ales la Cabinet Avocat P. D. cu sediul în .. 1, .. 3, biroul A3, Sector 5, București, în contradictoriu cu pârâtul T. O., CNP-_, cu domiciliul ales în București, Splaiul Independenței nr. 290, ., sector 6.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.704,75 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri, precum și la dobânda legală aferentă acestui debit, de la data introducerii acțiunii, 31.10.2013, până la data achitării efective.

Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.194,33 lei, dintre care suma de 194,33 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și suma de 1.000 lei reprezentând onorariu expert.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. Jud. D.D.C/ Thred. T.P.C.

4 ex. /09.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5567/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI