Pretenţii. Sentința nr. 7220/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7220/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 7220/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7220
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. B.-J.
GREFIER: B. C.
Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect acțiune în constatare/clauze abuzive, privind pe reclamantul M. Nicușor în contradictoriu cu pârâtele C. E. Ipotecar IFN SA și C. E. Bank NV prin mandatar C. E. Ipotecar IFN SA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când a hotărât următoarele:
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.02.2015, reclamantul M. Nicușor a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. E. Ipotecar IFN SA și C. E. Bank N.V., să se constate nulitatea absolută a clauzelor 5.1 lit. b și c din condițiile speciale ale contractul de credit și de garanție nr._ din data de 07.02.2008, și obligarea pârâtelor la restituirea tuturor sumelor plătite cu titlu de comisioane de acordare și de administrare lunar din momentul încheierii contractului și până la momentul achitării integrale a debitului, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data încasării fiecărei sume nedatorate și până la achitarea debitului de către pârâte. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că are calitatea de împrumutat, dobândită în baza contractului de facilitate de credit și de garanție nr._ din data de 07.02.2008.
Clauza 5.1 lit. b condițiile speciale ale contractului, care vizează „comisionul de acordare reprezentând 1 % aplicat la suma solicitată”, este abuzivă.
Aceste dispoziții convenționale nu sunt clar, neechivoc exprimate, simpla menționare a valorii acestui comision, fără ca reclamantul să aibă posibilitatea de a cunoaște motivele care determină perceperea acestuia, iar instanța, pe aceea de aprecia asupra temeinicii sale, în eventualitatea unui litigiu, nu conferă acestei clauze un caracter clar și neechivoc.
Exigențele bunei-credințe în raporturile contractuale impun ca părțile să poată cunoaște încă de la încheierea actului juridic întinderea obligațiilor pe care trebuie să le execute si motivația, și ca o parte să nu își crească semnificativ profitul prin împovărarea fără niciun criteriu, și deci nejustificat, a celeilalte părți.
Acest comision nu a fost negociat între părți; negocierea nu se rezumă la „luarea la cunoștință” a existenței comisionului.
Perceperea comisionului creează un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, acesta fiind obligat pentru cauze necunoscute la plata unei importante sume de bani. În speță, nu se poate pune problema ca reclamantul să ajungă într-o poziție în care să profite de situația contractuală a pârâtelor.
Prevederea contractuală care stabilește comisionul de acordare contravine bunei-credințe, în condițiile în care pârâta a perceput 1% din valoarea creditului pentru motive necunoscute de reclamant.
Acest comision nu poate fi inclus în prețul contractului. Denumirea acestui comision și motivele care stau la baza perceperii acestuia (mai degrabă lipsa lor) sunt în contradicție cu ideea de preț, definit ca prestație oferită în schimbul transferării proprietății asupra bunului. Comisionul de acordare nu reprezintă nicidecum un echivalent al folosinței suinei împrumutate, astfel cum este dobânda percepută. Mai mult, caracterul echivoc al clauzei face inaplicabil art.4 alin.2 din Directiva nr.93/13/CEE, deoarece îi lipsește caracterul limbajului clar și inteligibil.
Comisionul de acordare era interzis în mod expres de legislația în vigoare: Legea nr. 190/1999 art. 15 indică în mod limitativ care sunt costurile pe care trebuie să le suporte consumatorul dintr-un contract de credit imobiliar/ipotecar: „În sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente”.
Clauza 5.1 lit. c condițiile speciale ale contractului, care vizează „comisionul de administrare 0,15 % lunar aplicat la valoarea soldului creditului și perceput împreună cu rata”, este abuzivă.
Aceste dispoziții convenționale nu sunt clar, neechivoc exprimate, simpla menționare a valorii acestui comision, fără ca reclamantul să aibă posibilitatea de a cunoaște motivele care determină perceperea acestuia, iar instanța, pe aceea de aprecia asupra temeinicii sale, în eventualitatea unui litigiu, nu conferă acestei clauze un caracter clar și neechivoc.
Exigențele bunei-credințe în raporturile contractuale impun ca părțile să poată cunoaște încă de la încheierea actului juridic motivația obligațiilor asumate, pentru ca o parte să nu își crească semnificativ profitul prin împovărarea fără niciun criteriu, și deci nejustificat, a celeilalte părți.
Reclamantul a considerat că acest comision nu a fost negociat între părți; negocierea nu se rezumă la „luarea la cunoștință” a existenței comisionului.
Perceperea comisionului de administrare creează un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, acesta fiind obligat pentru cauze necunoscute la plata unei importante sume de bani. În speță, nu se poate pune problema ca reclamantul să ajungă într-o poziție în care să profite de situația contractuală a pârâtei.
Prevederea contractuală care stabilește comisionul de administrare contravine bunei-credințe, în condițiile în care pârâta a perceput și percepe 0,10% lunar, pentru motive necunoscute de reclamant.
Acest comision nu poate fi inclus în prețul contractului. Denumirea acestui comision și motivele care stau la baza perceperii acestuia (mai degrabă lipsa lor) sunt în contradicție cu ideea de preț, definit ca prestație oferită în schimbul transferării proprietății asupra bunului. Comisionul de administrare nu reprezintă nicidecum un echivalent al folosinței sumei împrumutate, astfel cum este dobânda percepută. De asemenea, acestei clauze îi lipsește caracterul limbajului clar și inteligibil.
Comisionul de administrare reprezintă o dobândă mascată, un procent foarte important din rată. Dobânda mascată creează băncii un avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite față de celelalte bănci.
Contractul de credit semnat de către reclamant nu are nu are D. (dobânda anuală efectivă). Aceasta exprimă sub forma procentuală costul total al unui credit, iar lipsa acesteia înseamnă imposibilitatea consumatorilor de a cunoaște acest cost.
Definiția acestor două comisioane nu se regăsește în cuprinsul condițiilor generale, în consecință, reclamantului i s-au perceput, și în cazul comisionului de administrare încă i se percep sume de bani, pentru motive pe care nu le cunoaște.
Față de întrunirea în cazul acestor 2 comisioane a condițiilor plății nedatorate, în cazul executării unei obligații nule: existența unei plăți - sumele achitate de solvens cu titlu de comision de comision de acordare și de administrare, în vederea stingerii obligațiilor prevăzute de clauzele menționate, inexistența datoriei a cărei stingere a fost urmărită prin plată - prevederea contractuală anulată apare ca și când nici nu ar fi existat și reaua - credință, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor plătite în contul comisionului de acordare și al comisionului de administrare din momentul încheierii contractului și până la zi, sume la care se aplică dobânda legală raportată la momentul fiecărei plăți.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, art. 1341 și urm., art. 1635 și urm., art. 1349 și urm. Cod civil, art. 453 Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar, în copie, contractul de facilitate de credit și de garanție nr._/07.02.2008, condiții generale de creditoare, fișă cont, plan de rambursare credit.
Pârâtele au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a C. E. Ipotecar IFN SA, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare au arătat că, prin notificarea cu nr. 2714215_965533/08.04.2009, i s-a adus la cunoștință reclamantului că drepturile de creanță rezultând din contractul supus analizei au fost cesionate către C. E. Bank NV. Doctrina a arătat în mod expres că transmiterea calității procesuale are loc, în cazul persoanelor juridice, prin cesiune de creanță. Astfel, cu atât mai mult, având în vedere că cesiunea a avut loc înainte de investirea instanței cu prezenta acțiune, apare clar că singura entitatea care are legitimare procesuală în prezenta cauză este C. E. Bank (România) SA.
Consacrat prin dispozițiile art. 969 din Codul civil, principiul pacta sunt servanda își găsește justificarea în libertatea contractuală care se exprimă prin facultatea individului de a intra într-un raport contractual sau nu, de a alege persoană cu care contractează și de a stabili în mod liber, în acord cu cealaltă parte, conținutul contractului.
Contractele de credit, ce înglobează diverse produse bancare, conțin, fără doar și poate, clauze preformulate, însă principalele clauze ale acestora, care delimitează obiectul contractului, specificitatea produsului și prețul acestuia nu pot fi stabilite în mod unilateral de către bancă, implicând negociere.
Clauza cu privire la perceperea comisionului de administrare se asociază cu obiectul principal al contractului.
O clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual de cele mai multe ori în mod imperceptibil sau greu perceptibil pentru consumator. Or, în situația clauzei cu privire la perceperea comisionului de administrare, pârâtele nu se află într-o astfel de situație, deoarece clauzele fac parte din chiar esența contractului de credit încheiat.
Plecând de la dispozițiile art. 4 pct. 2 din Directiva nr. 93/13, Legea nr. 193/2000 a prevăzut că „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Prin aceste dispoziții s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului, care nu poate profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț. Prețul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract.
Legislația referitoare la clauzele abuzive nu este astfel menită să lărgească sfera leziunii, ca sancțiune a dreptului civil, transformând toți consumatorii în incapabili.
Prețul contractului format din dobândă și comisioane este elementul cheie despre care Banca își informează Clienții de la primul contact referitor la încheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglării concurenței între bănci.
Clauza cu privire la perceperea comisionului de administrare nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, dezechilibru contrar bunei-credințe.
Pentru ca un dezechilibru să poată fi caracterizat, trebuie să se identifice care sunt acele drepturi și obligații între care se face comparația, acestea urmând a fi analizate sub toate aspectele și componentele lor. Dezechilibrul trebuie să fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor și obligațiilor părților.
În cadrul contractelor această analiză comparativă ar trebui să ia în calcul nu numai dreptul Băncii de a beneficia de o clauză prin care se restabilește echilibrul contractual, dar și obligația de a pune de îndată la dispoziția consumatorilor o sumă importantă ce urmează a fi achitată într-un termen ce poate ajunge până la 25-30 de ani. De asemenea, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul și dreptul consumatorilor de a primi de îndată suma importantă ce urmează a fi achitată într-o perioadă lungă de timp. Totodată trebuie menționat faptul că banca și-a îndeplinit obligația asumată prin contract prin urmare a acordat împrumutatului suma conform contractului prin urmare are dreptul de a solicita părții adverse îndeplinirea propriei obligații anume aceea de plată a prețului.
Contractul de credit presupune o executare succesivă a prestațiilor din partea reclamantei însă o executare uno icto din partea băncii aspect ce trebuie luat în considerare în aprecierea echilibrului prestațiilor. Banca și-a îndeplinit obligația asumată remițând suma împrumutată, ceea ce dă naștere dreptului acesteia născut la data încheierii contractului de a primi de la reclamantă prețul format din dobândă și comision, cu atât mai mult cu cât procentul în care a stabilit comisionul de administrare nu a fluctuat niciodată, fiind unic pe toate perioada desfășurării contractului.
Clauzele referitoare la costul contractului sunt perfect legale fiind negociate și aduse la cunoștința reclamantului.
Anterior încheierii convenției de credit, reclamantul s-a prezentat în nenumărate rânduri la sediul băncii unde au avut loc discuții cu reprezentanții instituției de credit. Discuțiile au fost purtate atât anterior cât și ulterior depunerii cererii de acordare a creditului.
Foarte important de precizat este și faptul că cererea de acordare a creditului a fost depusă anterior încheierii contractului. Perioada scursă între cele două momente denotă discuțiile care au fost purtate între părți, respectiv negocierea care a fost dusă de părți în acest interval. La dosar nu apare depusă o contraofertă ceea ce arată că reclamanta au fost de acord nu numai cu dispozițiile cu privire la preț, dar și cu celelalte dispoziții.
Acest aspect reiese și din faptul că reclamanta au înțeles să semneze contractul în aceeași zi în care s-a emis oferta de credit, respectiv la data de 13.02.2008. Pârâtele au solicitat ca instanța să observe că această ofertă, astfel cum reiese din conținutul înscrisului are un termen de valabilitate 30 de zile prin urmare, nimeni nu a obligat reclamanta să semneze contractul în aceeași zi, semnarea contractului fiind opțiunea acesteia.
În drept, pârâtele au invocat dispozițiile art. 205 și urm., art. 451 Cod procedură civilă.
În dovedire, pârâtele au solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. E. Ipotecar IFN SA, arătând că prin cesionarea creanței se schimbă doar titularul dreptului de a încasa creanța și nicidecum drepturile și obligațiile debitorului.
Clauzele/comisioanele contestate sunt exprimate exclusiv în forma procentuală, neexistând nici un fel de definiție, explicație, motivație a acestor comisioane, nu i s-a spus nici măcar la se aplică, în consecință, nu este respectată cerința limbajului ușor inteligibil. Contractul de credit semnate de către părți nu are D.. Aceasta exprimă sub forma procentuală costul total al unui credit, iar lipsa acesteia înseamnă imposibilitatea consumatorilor de a cunoaște acest cost.
În ședința din data de 08.06.2015, pârâtele au renunțat la excepția lipsei calității procesuale pasive a C. E. Ipotecar IFN SA.
Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, iar pentru pârâte proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului.
La termenul de judecată din data de 14.09.2015, instanța a procedat la administrarea interogatoriul reclamantului, răspunsurile acestuia fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 07.02.2008, reclamantul a încheiat cu pârâta C. Ipotecar IFN SA, contractul de facilitate de credit și de garanție nr._, obținând astfel un credit ipotecar în sumă de 36.000 euro, pentru o durată de 360 luni.
Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul solicită să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 5.1 lit. b și 5.1 lit. c, privitoare la comisionul de acordare și comisionul de administrare, prevăzute în contractul nr._/07.02.2008.
Pentru a verifica temeinicia susținerilor reclamantului în sensul că în contractul supus analizei au fost inserate clauze abuzive, instanța urmează să aibă în vedere prevederile art. 4 Legea nr. 193/2000, conform cărora o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Acest text stabilește cu caracter general condițiile cumulative care trebuie întrunite pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă: clauza să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și dezechilibrul să fie în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.
Fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia toți factorii care au determinat încheierea contractului; alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Contractul încheiat între părțile cauzei este un contract de adeziune, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu consumatorul, ci au fost preformulate de către bancă, în condițiile generale de finanțare practicate de aceasta, ceea ce atrage incidența prevederilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Faptul că reclamantul a acceptat clauzele contractului prin semnare, nu înseamnă că nu se poate aprecia asupra caracterului abuziv al unor clauze. Soluția contrară ar lipsi de control efectiv actele juridice încheiate cu comercianți, întrucât legitimitatea procesuală este recunoscută doar părților contractante, un consumator neputând ataca în justiție decât un act la încheierea căruia a luat parte.
În ceea ce privește clauzele privind comisioanele de acordare și de administrare, instanța reține că nu a fost încălcată obligația de informare stabilită de Legea nr. 193/2000 în sarcina pârâtelor.
Reclamantul a luat cunoștință de comisioanele de acordare și administrare anterior încheierii contractului, având astfel posibilitatea de a refuza semnarea acestuia dacă era nemulțumit de condițiile menționate în oferta de credit, existând astfel o negociere a părților contractuale prin compararea diferitelor oferte și a prețurilor creditului solicitat, în condițiile în care, așa cum rezultă din oferta de credit de la fila 81, aceasta cuprindea date privind comisioanele datorate și avea o valabilitate de 30 de zile calendaristice; împrejurarea că reclamantul a înțeles să accepte oferta în aceeași zi, a reprezentat o opțiune a acestuia.
În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ, instanța reține că sistemul de protecție introdus prin directiva 93/13/CE pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.
În speța de față, din răspunsurile reclamantului la interogatoriu reiese că acesta a studiat anterior și ofertele altor bănci, însă a preferat-o pe cea a pârâtei C. E. Ipotecar IFN, întrucât era singura bancă care i-a acceptat propriile condiții privitoare la salariu și cuantumul avansului. Prin urmare între părți a existat o negociere, iar reclamantul ar fi putut să refuze contractarea în condițiile date, astfel cum refuzase și ofertele altor bănci.
Perceperea sumei cu titlu de comision de acordare este justificată prin prisma demersurilor efectuate de bancă anterior încheierii creditului, pentru verificarea bonității clienților, verificări care se impuneau a fi făcute având în vedere suma substanțială împrumutată și perioada lungă de timp pentru care era solicitat creditul. Cât timp legiuitorul sancționează producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, este normal ca la stabilirea sumei percepute banca să se raporteze la valoarea creditului acordat (care reprezintă prestația sa). Instanța reține, prin urmare, că nu este vorba despre lipsa contraprestației din partea pârâtei. Deși demersurile băncii au avut loc anterior acordării creditului, această împrejurare nu echivalează cu inexistența unei contraprestații din partea sa, din moment ce ea a efectuat, în concret, aceste verificări.
Comisionul de administrare este prevăzut atât în oferta de creditare, în contract cât și în graficul de rambursare care face parte integrantă din contract și a cărui semnare reclamantul o putea refuza, dacă aprecia că acest cuantum este disproporționat față de serviciile oferite de bancă.
Comisionul de administrare a creditului este inclus în costurile pe care banca le are pentru a pune la dispoziția clientului suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp astfel că nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, de vreme ce cuantumul comisionului și obligația de plată a acestuia au fost convenite prin clauze clare, asumate de părți și cunoscute încă de la momentul semnării contractului și menționate în mod distinct în graficul de rambursare, atât sub aspectul cuantumului, cât și a scadenței obligației de plată.
Mai mult, instanța reține că aceste clauze, referitoare la comisioanele de acordare și de administrare, se asociază cu obiectul principal al contractelor de credit, care nu este supus cenzurii prin raportare la dispozițiile Directivei nr. 93/2006.
O clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual, de cele mai multe ori, în mod imperceptibil sau greu perceptibil pentru consumator. Or, clauzele privind comisionul administrare fac parte din chiar obiectul contractului, iar art. 4 al Directivei nr. 93/13/CEE care a fost transpusă de către Legea nr. 193/2000 a exclus cauzele privind prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin. 2, dispoziția corespunzătoare din Legea nr. 193/2000 fiind cuprinsă în art. 4 alin 6.
Prin urmare, plecând de la dispozițiile art. 4 pct. 2 din Directiva nr. 93/13, Legea nr. 193/2000 a prevăzut că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Această prevedere reprezintă transpunerea art. 4 al Directivei nr. 93/13 care exclude prin alin. 2 clauzele privind obiectul și prețul contractului de la controlul caracterului abuziv deoarece aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, fața de serviciile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, in măsura în care aceste clauze sunt exprimate in mod clar și inteligibil.
Astfel, considerentul 19 al Directivei nr. 93/13 specifică faptul că aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate; ...acestea pot fi însă luate în calcul la aprecierea caracterului abuziv al altor clauze...".
Prin aceste dispoziții s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului, care nu poate profita de această calitate pentru a obține beneficii referitoare la preț, principalul element pe care un consumator trebuie să-l ia în calcul atunci când încheie un contract.
Standardizarea unui contract nu echivalează cu lipsa de negociere deoarece clientul are la alegere mai multe bănci pentru a alege cu cine dorește să încheie condițiile, alegând astfel condițiile cele mai avantajoase, iar acordarea termenului de 30 zile de valabilitate a ofertei, termen prevăzut în favoarea celui care se obligă și la beneficiul căruia acesta poate renunța, precum s-a întâmplat în speță, presupune posibilitatea de a lua cunoștință de toate clauzele contractuale.
Prin urmare instanța reține că dispozițiile contractuale privitoare la comisioanele de administrare și acordare nu au un caracter abuziv, nejustificându-se astfel nici restituirea vreunei sume plătite cu acest titlu.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamantul, aflat în culpă procesuală, va suporta cheltuielile provocate pârâtelor în legătură cu judecarea prezentei cauze, în cuantum de 3000 lei, constând în onorariu de avocat achitat conform ordinului de plată atașat la fila 334 în dosar, redus, în conformitate cu art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, ținând cont că apărările formulate de pârâte nu au presupus o complexitate deosebită, în condițiile unei multitudini de litigii de același gen pe rolul instanței în care pârâtele sunt implicate și reprezentate de aceeași societate de avocatură, astfel pregătirea apărării presupunând un volum mai mic de muncă, precum și durata litigiului de numai 2 termene de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul M. Nicușor, CNP_, cu domiciliul în București, .. 7, ., ., sector 6 și cu domiciliul ales la cab. av. A. C., în București, ., ., sector 2, în contradictoriu cu pârâtele C. E. Ipotecar IFN SA, CUI_, J40/_/2004, cu sediul în București, ., Anchor Plaza – Corp C, . și C. E. Bank NV, cu sediul în Olanda, Karspeldreef 6A, 1101 CJ Amsterdam, prin mandatar C. E. Ipotecar IFN SA, ambele pârâte cu sediul ales la SCA Eversheds L. & G., în București, Calea Victoriei nr. 145, V. Center, ., ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul la plata către pârâte a sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.09.2015.
Președinte, Grefier,
D. B.-J. B. C.
Red.DBJ/Thred.MM/5ex./2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7222/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 7231/2015. Judecătoria... → |
|---|
