Pretenţii. Sentința nr. 9638/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9638/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 9638/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9638
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. S.
GREFIER: A.-R. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta G. C. în contradictoriu cu pârâții G. B., P. S., C. M., D. C., R. F., M. C..
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06.11.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 20.11.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 07.05.2015, reclamanta G. C. în contradictoriu cu pârâții G. B., P. S., C. M., D. C., R. F., M. C. a solicitat obligarea pârâților în solidar, la plata sumei de_,12 lei și a dobânzii legale aferente acestei sume calculate de la data 6.11.2014 până la momentul pronunțării hotărârii precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 06.12.2011 pârâții au formulat împotriva acesteia plângeri penale pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, faptă prevăzută și pedepsită de art. 246 Cod penal rap. la art. 248 ind. 1 din Codul penal.
Plângerile penale au făcut obiectul dosarului de urmărire penală nr. 1223/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție care a dispus, prin rezoluția nr. 1233/P/2013 din 31.05.2013 “scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților G. C. și G. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prevăzută și pedepsită de art. 246 Cod penal rap. la art. 248 ind. 1 din Codul penal".
Pârâții au atacat soluția Parchetului formulând, în temeiul dispozițiilor art. 278 ind.1 alin.1 Cod procedură penală (vechi), plângere împotriva acestei rezoluții, plângere ce a fost respinsă în mod definitiv de Judecătoria Sectorului 5 prin sentința penală nr. 190/2014 si prin care s-a confirmat nevinovăția sa.
Reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată pentru a-și asigura asistență juridică și/sau reprezentarea în procedurile judiciare mai sus menționate inițiate de pârâți, așa cum rezultă din documentele fiscale pe care le anexez prezentei: factura . nr. 510/12.01.2012; factura . nr. 494/13.12.2011, factura . nr. 528/14.02.2012, facturi ce însumate fac dovada prejudiciului în sumă totală de_,12 lei adus de către pârâți.
Reclamanta a considerat că în speță sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1357 din Noul Cod Civil.
Fapta ilicită este definită ca fiind “orice fapta prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei alte persoane. ”
Fapta ilicită constă în aceea că la data de 06.12.2011 pârâții au formulat împotriva reclamantei plângeri penale pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prevăzută și pedepsită de art. 246 Cod penal rap. la art. 248" ind. 1 din Codul penal, plângeri ce au fost respinse în mod definitiv prin sentința penală nr. 190/2014 pronunțata de Judecătoria Sector 5 în dosarul penal nr._/302/2013.
Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile delictuale constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.
Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă.
Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur atât cu privire la existența sa, cât și cu privire la posibilitatea de evaluare.
Este întotdeauna cert prejudiciul actual, adică acel prejudiciu deja produs la data la care se pretinde repararea lui, în speță fiind vorba despre suma de_,12 lei plătită de reclamantă cu titlu de onorariu avocațial pentru serviciile de asistență juridică și reprezentare în faza de urmărire penală. Repararea prejudiciului în cadrul răspunderii civile delictuale are drept scop înlăturarea integrală a efectelor faptei ilicite.
Cel care este ținut să repare prejudiciul este cel care a săvârșit fapta ilicită, în speță pârâții.
Principiul general aplicabil în materie de răspundere civilă delictuală este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită. Aceasta înseamnă că autorul prejudiciului trebuie să acopere atât prejudiciul efectiv, cât și beneficiul nerealizat; în acest mod se urmărește restabilirea situației anterioare a victimei prejudiciului.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar ca fapta să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit fapta, să fi acționat cu vinovăție.
Răspunderea civilă delictuală operează, în principiu, pentru cea mai ușoară culpă.
În persoana pârâților poate fi reținută o culpă în producerea prejudiciului câtă vreme au formulat plângerile penale în vederea tragerii la răspundere penală a reclamantei pentru comiterea unei fapte determinate, cu intenție, respectiv acea a infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prevăzute și pedepsite de art. 246 Cod penal rap. la art. 248 ind. 1 din Codul penal”. Culpa acestora este relevată și de faptul că au formulat plângere împotriva rezoluției procurorului de scoatere de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor sesizate de pârâți.
Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită cauzatoare de prejudicii și prejudiciul produs poate fi stabilit cu ușurință din expunerea situației de fapt.
Reclamanta a arătat totodată că pârâții au fost notificați de către aceasta în privința prejudiciului produs fiind somați să-1 achite atât prin Notificarea nr. 217/29.10.2014 expediată prin B. “A. I.” cât și prin convocare la procedura medierii efectuate prin Birou de mediator “I. V. S.", punerea în întârziere a pârâților potrivit art. 1522 Noul cod civil dând dreptul la solicitarea dobânzii legale dar și a daunelor-interese potrivit art. 1535 Cod civil.
A mai arătat că potrivit art. 1382 Noul cod civil răspunderea pentru prejudiciul adus printr-o fapta prejudiciabila este una solidară.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1357 Noul cod civil si orice alte prevederi legale la care a făcut referire în cuprinsul cererii.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: proces verbal nr.010/19.02.2015, factura nr.494/13.12.2011, chitanțele . nr.270/13.12.2011, nr.272/12.01.2012, nr.277/14.02.2012, facturile fiscale nr.510/12.01.2012, nr.528/14.02.2012, notificare nr.217/29.10.2014 și dovada comunicării acesteia, sentința penală nr.190/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
La data de 03.06.2015, prin compartimentul registratură, pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În fapt, pârâții au arătat că sunt angajați ai Institutului Național de Expertize Criminalistice( I.N.E.C) București în funcția de "expert criminalist".
În cursul anului 2006, reclamanta în calitate de director și C. G. în calitate de director adjunct, ai I.N.E.C, au întocmit și semnat o notă adresată Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, înregistrată sub nr.822/14.12.2006, prin care solicitau actualizarea Clasificării Ocupațiilor din România( C.O.R) prin radierea ocupației de "expert criminalist".
Acest demers al conducerii I.N.E.C nu a fost adus la cunoștință în niciun fel angajaților.
Prin ordinul comun nr. 179/13.03.2008 semnat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Institutul Național de S., a fost radiată din C.O.R ocupația de "expert criminalist”.
La 5.08.2011, angajații au fost informați pentru prima oară despre demersul fostei conduceri, fapta fiind constatată de responsabilul cu resurse umane în momentul în care, obligat de noua legislație, trebuia să se înregistreze în aplicația REVISAL.
Pârâții au învederat că deși reclamanta susține în cuprinsul cererii de chemare în judecată că formularea plângerii penale de către pârâții, reprezintă o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție, în cauză sunt incidente cauze ce înlătură caracterul ilicit al faptei: îndeplinirea unei activități permise de lege și exercitarea normală a unui drept subiectiv.
Acțiunea întreprinsă de reclamantă împreună cu directorul adjunct a fost una nelegală ( nici măcar nu au solicitat acordul Ministerului Justiției, obligatoriu de altfel), făcută cu intenție și rea-credință.
Existența intenției este reținută de către Procurorul șef în cuprinsul rezoluției dată la 33.05.2013 în dosarul nr.1223/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Totodată, prin această radiere s-au creat pentru pârâții dar și pentru ceilalți experți angajați ai I.N.E.C, premisele unor prejudicii materiale și morale.
Potrivit prevederilor Noului Cod Civil și a doctrinei, există anumite situații în care, deși fapta săvârșită provoacă un prejudiciu altei persoane, răspunderea nu este angajată întrucât caracterul ilicit al faptei este înlăturat.
Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei sunt următoarele: legitima apărare, starea de necesitate, îndeplinirea unei activități impuse ori permise de lege, exercitarea normală a unui drept subiectiv și consimțământul victimei.
Astfel art.1353 NCC stipulează: "Cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exercițiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepția cazului în care dreptul este exercitat abuziv. "
Prin urmare, fapta prejudiciabilă nu este ilicită dacă a fost săvârșită de autorul său prin exercitarea normală a unui drept subiectiv care îi aparține.
S-a apreciat că susținerile reclamantei în sensul că plângerile penale formulate de pârâți pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu ar avea caracter ilicit sunt eronate.
În acest sens, pârâții au invocat art.21 din Constituția României.
În acest context, pârâții au arătat că era absolut normal să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor și că au avut dreptate în acțiunile întreprinse de aceștia o dovedește chiar faptul că această ocupație a fost reintrodusă în C.O.R.
Doctrina (cea veche și cea nouă) statuează faptul că cel ce exercită prerogativele pe care legea le recunoaște dreptului său subiectiv, nu poate fi considerat că acționează ilicit, chiar dacă prin exercițiul normal al dreptului său au fost aduse anumite restrângeri ori prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane.
Că în cauză se află fără dubiu în situațiile de exonerare din materia răspunderii civile delictualei (lipsa caracterului ilicit și a vinovăției), o dovedesc cu prisosință și considerentele rezoluției Parchetului.
Astfel de remarcat este că Procurorul șef reține existenta faptei dar și intenția reclamantei la săvârșirea faptei.
Singura motivare a organului de cercetare penală (ambiguă, lapidară și în contradicție cu celelalte) este că: "nu se poate considera cu certitudine vinovăția învinuiților „în special datorită dificultății de apreciere în ceea ce privește gravitatea consecințelor actului efectuat prin încălcarea atribuțiilor de serviciu ".
Altfel spus, scoaterea de sub urmărire penală a reclamantei s-a pronunțat în temeiul art. 10 lit.d C. P.P - faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
Chiar dacă ar încerca să înțeleagă clemența procurorului și a instanței de a nu condamna o persoană și a o marca pe viață, cu toate ca fapta era clar demonstrată, neexistând niciun dubiu asupra consecințelor ei asupra întregului sistem judiciar, pârâții au apreciat ca nu este corect ca demersul lor judiciar, perfect legal și normal într-o societate democratică, care-și respectă valorile și stabilitatea socială, să se transforme într-o „pedeapsă”, fiind cei care ar urma să plătească (fie si numai pecuniar) pentru fapta săvârșită de reclamantă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 și urm. NCPC și celelalte prevederi la care au făcut referire în cuprinsul întâmpinării.
Întâmpinarea a fost însoțită de următoarele înscrisuri, depuse în copie: rezoluție din 31.05.2013, memoriu.
Prin compartimentul registratură, la data de 22.06.2015, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare (f. 77).
La data de 05.11.2015, prin compartimentul registratură, a fost înaintat copia dosarului nr._/302/2013, precum și dosarul de urmărire penală nr.1223/P/2011.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin rezoluția nr.1233/P/2011 din 31 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul art.249 rap. la art.242-246 C.pr.pen, art.10 lit.d și art.11 alin.1 lit.b C.pr.pen, scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților G. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prev și ped de art.246 rap. la art.248 ind.1 C.pen și G. C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prev și ped de art.246 rap. la art.248 ind.1 C.pen (f. 350-359).
În rezoluție, s-a reținut că în data de 06 decembrie 2011, P. S., C. M., D. C., G. B., Roșitoru F., M. C., angajați ai Institutului Național de Expertize Criminalistice, au formulat individual plângeri penale împotriva numiților G. C. Și G. C., solicitând tragerea la răspundere penală a acestora pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art.246 din Codul penal.
Asupra situației de fapt s-a reținut că în cursul anului 2006, cei doi făptuitori, în calitate de director, respectiv G. C. și director adjunct, C. G., ai I.N.E.C., au întocmit și semnat o notă adresată Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, înregistrată sub nr.822 din 14 decembrie 2006, prin care solicitau actualizarea Clasificării Ocupațiilor din România (C.O.R.) prin radierea „experților criminaliști” din cadrul grupei majore 2, subgrupa majoră 24, grupa minoră 242, bază grupă 2429.
Acest demers al conducerii I.N.E.C. nu a fost adus în niciun fel la cunoștința angajaților I.N.E.C.
În rezoluție s-a mai arătat că în urma analizării tuturor aspectelor comunicate de părțile vătămate, de către învinuiți, precum și de instituțiile solicitate, s-a constatat faptul că demersul celor doi învinuiți, privind radierea ocupației de expert criminalist din C.O.R., fără să fie solicitată încadrarea acestei ocupații la o altă poziție, în acest nomenclator național a fost de natură să aducă prejudicii de natură materială și morală angajaților I.N.E.C., singurii angajați din România, care erau beneficiarii acestei încadrări în nomenclatorul mai sus arătat.
S-a apreciat că activitatea celor doi învinuiți, din punct de vedere al prejudiciilor de natură materială, în urma analizării declarațiilor date de părțile vătămate cât și din adresele I.N.E.C. și Ministerului Muncii, nu s-au produs, întrucât în toate aceste luări de poziție se face trimitere la prejudicii potențiale.
În ceea ce privește prejudiciul de natură nepatrimonială (morală), acesta a fost invocat în special în legătură cu faptul că, angajații I.N.E.C. au fost expuși în perioada în care ocupația de expert criminalist nu mai era menționată în nomenclatorul național, întrucât situația lor profesională devenea una incertă.
În rezoluție s-a mai precizat că adresa semnată în exercitarea atribuțiilor de serviciu prin care se solicita radierea ocupației de expert criminalist din C.O.R. de către cei doi învinuiți trebuie să aibă drept urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Pentru existența infracțiunii este necesar să existe o legătură de cauzalitate între acțiunea făptuitorului și vătămarea adusă intereselor legale ale unei persoane.
În condițiile în care legiuitorul nu a făcut distincție cu privire la gravitatea vătămării pentru această infracțiune, de cele mai multe ori această gravitate este lăsată la interpretarea organului judiciar.
S-a mai precizat că este de neînțeles de ce s-a solicitat doar radierea ocupației de expert criminalist, în condițiile în care, comisia de analiză a subliniat necesitatea "modificării” poziției din C.O.R., nici într-un caz a radierii complete.
Ținând cont și de experiența celor doi învinuiți, care își derulau activitatea de foarte multă vreme în cadrul acestui institut, aceștia puteau să prevadă că prin simpla radiere a ocupației de expert criminalist, fără modificarea, respectiv reîncadrarea într-o altă poziție (cum s-a întâmplat), este de natură să creeze cel puțin o incertitudine în ceea ce privește statutul juridic al angajaților I.N.E.C.
Cu toate acestea, având în vedere toate elementele analizate și aplicând inclusiv principiul „in dubio pro reo”, nu s-a putut stabili cu certitudine vinovăția învinuiților în ceea ce privește existența infracțiunii de abuz în serviciu în formă agravată, în special datorită dificultății de apreciere în ceea ce privește gravitatea consecințelor actului efectuat prin încălcarea atribuțiilor de serviciu de către cei doi învinuiți.
Prin rezoluție s-a reținut că sunt foarte neclare consecințele actului îndeplinit de cei doi învinuiți.
Prin rezoluția nr.1563II-2/2013 din 18.07.2013 dată de procurorul șef adjunct al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerilor formulate de G. B., G. C., C. M. și M. C. împotriva rezoluției nr.1233/P/2011 din 31.05.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin sentința penală nr. 190/31.01.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2013 (f. 294), definitivă, în temeiul art.278 ind.1 alin.8 lit.a C.pr.pen s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul G. C. în contradictoriu cu intimații G. B., P. S., C. M., D. C., R. F., M. C., împotriva rezoluțiilor nr.1223/P/2011 din 31.05.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică si nr.1563/II-2/2013 din 18.07.2013 data de procurorul Șef Adjunct al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care au fost menținute. De asemenea, în temeiul art.278 ind.1 alin.8 lit.a C.pr.pen s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul G. B., în contradictoriu cu intimații G. C., G. C., P. S., C. M., D. C., R. F., M. C., împotriva rezoluțiilor nr.1223/P/2011 din 31.05.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și criminalistică si nr.1563/II-2/2013 din 18.07.2013 data de procurorul Șef Adjunct al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care au fost menținute.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că situația de fapt expusă în rezoluțiile contestate a fost corect fundamentată în urma corelării probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Potrivit art.246 C.pen, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Instanța în acord și cu concluziile procurorului reliefate în rezoluția atacată, a apreciat că prin vătămare se înțelege atingerea morală, materială, fizică adusă intereselor legale ale unei persoane. Pentru ca fapta să aibă gradul de pericol social al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este necesar să prezinte o anumită gravitate în sensul violării unui drept al persoanei, în caz contrar neputând fi incidentă răspunderea penală.
De asemenea, în ce privește latura subiectivă, pentru existența infracțiunii este necesar ca acțiunea celor doi învinuiți în calitate de director, respectiv G. C. și director adjunct, C. G., ai I.N.E.C., care au întocmit și semnat o notă adresată Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, înregistrată sub nr.822 din 14 decembrie 2006, prin care solicitau actualizarea Clasificării Ocupațiilor din România (C.O.R.) prin radierea „experților criminaliști” din cadrul grupei majore 2, subgrupa majoră 24, grupa minoră 242, bază grupă 2429, să fie săvârșită cu vinovăție respectiv cu intenție.
Aceasta presupune că cei doi învinuiți au prevăzut că prin demersul lor vor cauza o vătămare intereselor legale și au urmărit acest rezultat sau au acceptat producerea lui.
Instanța a apreciat că în cauză nu există nicio dovadă care să conducă cu certitudine la concluzia că cei doi au urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat, pe de o parte având în vedere că efectele s-au răsfrânt și asupra lor, pe de altă parte această solicitare a fost făcut în urma unui raport, iar pe de altă parte decizia punerii în aplicare a solicitării celor doi învinuiți nu le-a aparținut lor, ci Ministerului.
Totodată, deși petentul G. C. a solicitat schimbarea temeiului juridic din art.10 lit.d C.pr.pen in art.10 lit.b C.pr.pen, instanța a apreciat că în cauză nu se poate conchide că fapta acestuia nu este prevăzută de legea penală ci că demersul acestuia analizat mai sus nu a fost săvârșit cu forma de vinovăție cerută de textul legal, și anume intenție, prejudiciul grav nu s-a putut stabili cu certitudine, ci doar a fost presupus. Pentru a putea fi incidente prevederile art.10 lit b C.pr.pen ar însemna să nu fi existat nicio acțiune a învinuitului, însă tocmai radierea din C.O.R. a ocupației de „expert criminalist” a fost urmarea demersului acestuia și a învinuitei G. C..
Pentru serviciile de asistență juridică/reprezentare de care reclamanta a beneficiat în cadrul dosarului penal anterior menționat, prestate de Cabinet Avocat S. S. în baza Contractului de asistență juridică nr._/12.12.2011, reclamanta a achitat suma de 16.183,12 lei, conform chitanțelor nr. 270/13.12.2011 (f. 8), nr. 272/12.01.2012 (f. 9) și nr. 277/14.02.2012 (f. 277).
Instanța constată că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1357 Cod civil, solicitând angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților pentru fapta proprie.
În baza principiului disponibilității, care guvernează procesul civil, instanța este ținută de cauza juridică a acțiunii astfel cum aceasta a fost indicată de reclamantă.
Pe cale de consecință, față de limitele învestirii sale, instanța va analiza întrunirea în cauză a condițiilor prevăzute de art. 1357 Cod civil pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților pentru fapta proprie.
Potrivit art. 1357 Cod civil ”cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicit, săvârșită cu vinovăție, este obligat să o repare”.
Astfel, pentru a se putea reține răspunderea civilă delictuală a pârâților pentru fapta proprie, trebuie îndeplinite următoarele condiții, cumulative: săvârșirea, cu vinovăție, a unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu prin această faptă și existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, reprezintă orice acțiune sau inacțiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei alte persoane.
Aplicând această condiție fondului cauzei, instanța apreciază că în speță nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite de către pârâți de natură a atrage răspunderea delictuală a acestora, în condițiile în care pârâții, prin formularea plângerii penale împotriva reclamantei, și ulterior, prin contestarea rezoluțiilor pronunțate, și-au exercitat un drept prevăzut de lege.
Sub acest aspect, instanța reține dispozițiile art. 1353 Cod civil, potrivit cărora cel care cauzează un prejudiciu prin chiar exercițiul drepturilor sale nu este obligat să îl repare, cu excepția cazului în care este exercitat abuziv.
Or, în speță, instanța apreciază că nu se poate reține exercitarea abuzivă de către pârâți a dreptului de a solicita atragerea răspunderii penale a reclamantei prin formularea plângerilor penale anterior analizate. Împrejurarea că în concret s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prev și ped de art.246 rap. la art.248 ind.1 C.pen nu dovedește exercitarea abuzivă de către pârâți a dreptului de a formula plângere penală, având în vedere împrejurarea că pârâții nu puteau aprecia asupra întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii reclamate, singurele în măsură să constate întrunirea sau nu a acestor elemente și să stabilească dacă poate fi angajată răspunderea penală a reclamantei erau organele de cercetare penală și, respectiv instanța de judecată.
O exercitare abuzivă de către reclamanți a dreptului de a formula plângere penală ar fi presupus solicitarea de către aceștia a angajării răspunderii penale a reclamantei în condițiile în care cunoșteau în mod cert caracterul neîntemeiat al unei asemenea solicitări (ex. în condițiile în care știau că fapta reclamată nu există sau că nu a fost săvârșită de reclamantă), or o atare conduită a pârâților nu a fost dovedită.
Sub acest aspect, instanța reține că situația de fapt expusă de pârâți în plângeri a fost reținută și de organele de cercetare, respectiv faptul că în cursul anului 2006, reclamanta G. C. în calitate de director al I.N.E.C., a întocmit și semnat o notă adresată Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, înregistrată sub nr.822 din 14 decembrie 2006, prin care solicita actualizarea Clasificării Ocupațiilor din România (C.O.R.) prin radierea „experților criminaliști” din cadrul grupei majore 2, subgrupa majoră 24, grupa minoră 242, bază grupă 2429,fără, însă, să fie solicitată încadrarea acestei ocupații la o altă poziție, în acest nomenclator național, faptă ce a fost de natură să aducă prejudicii de natură materială și morală angajaților I.N.E.C., singurii angajați din România, care erau beneficiarii acestei încadrări în nomenclatorul mai sus arătat, reținându-se, însă, dificultății de apreciere în ceea ce privește gravitatea consecințelor actului efectuat prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, și lipsa vinovăției sub forma intenției, ca element constitutiv al infracțiunii.
Or, având în vedere și considerentele rezoluțiilor dispuse în cauză și ale sentinței penale nr. 190/31.01.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2013, instanța apreciază că plângerile penale formulate de pârâți nu pot fi apreciate drept un abuz de drept, pârâții neputând avea reprezentarea concretă a consecințelor faptei reclamantei (din perspectiva răspunderii penale) și nici a laturii subiective a reclamantei, aceste elemente fiind stabilite de organele de cercetare penală și respectiv de instanță, după administrarea unui probatoriu complex, astfel cum rezultă din actele de procedură anterior prezentate.
Având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanța apreciază că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților în modalitatea solicitată de reclamantă. Pe cale de consecință, instanța apreciază că și capătul de cerere accesoriu, având ca obiect obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente debitului principal solicitat, este neîntemeiat.
Astfel, instanța va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea.
Întrucât nu se poate reține culpa procesuală a pârâților în prezenta cauză, față de art. 453 Cod procedură civilă, instanța apreciază neîntemeiată și cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta G. C., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat M. N., din București, .. 34, ., apartament 50, sector 6 în contradictoriu cu pârâții G. B., CNP_, P. S., CNP_, C. M., CNP_, D. C., CNP_, R. F., CNP_, M. C., CNP_, toți cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat L. B., în București, ., corp B, etaj 2, apartament 3-4, sector 4.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. R.S./thred. M.M.
9 ex.
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9683/2015. Judecătoria... → |
|---|
