Contestaţie la executare. Sentința nr. 804/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 804/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 804/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECTIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 804
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 29.01.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. S.
GREFIER: A. R. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea S.C. A. C. S.R.L. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă București.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: în datele de 22.01.2016 și 26.01.2016, prin serviciul registratură, intimata a comunicat înscrisurile solicitate, după care
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, conform art. 121 pct. 5 din HCSM nr. 1375 din 17 decembrie 2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, s-a prezentat contestatoarea, prin avocat, A. P., în baza împuternicirii avocațiale ._/2015, aflată la fila nr. 3 din dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 1 București, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: în datele de 22.01.2016 și 26.01.2016, prin serviciul registratură, intimata a comunicat înscrisurile solicitate, după care
În baza art. 131 Cod procedură civilă instanța pune în discuție verificarea competenței Judecătoriei Sectorului 6 București.
Contestatoarea, prin avocat, arată Judecătoria Sectorului 6 este competentă să judece cauza. Totodată, apreciază termenul de soluționare a cauzei la 1 lună.
Instanța constată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza potrivit art. 129 al. 11 Cod procedură fiscală și art. 172 Cod procedură fiscală, raportat la art. 94 pct. 3 Cod procedură civilă, art. 651 Cod procedură civilă și art. 714 Cod procedură civilă.
Instanța estimează durata cercetării procesului la 1 lună.
Instanța pune în discuție unirea cu fondul cauzei a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă București.
Contestatoarea, prin avocat, arată că este de acord cu unirea cu fondul cauzei a excepției menționate.
Instanța dispune unirea cu fondul cauzei a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă București.
Nemaifiind cereri prealabile formulate, nici excepții invocate, instanța acordă cuvântul cu privire la propunerea de probe.
Contestatoarea, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar. Depune un set de înscrisuri și menționează că societatea contestatoare are un comportament fiscal onest, în sensul că achită chirii, impozite, iar contabilitatea sa este în perfectă ordine.
Constatând că proba cu înscrisuri propusă de părți este pertinentă, concludentă și utilă, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează contestatoarei și intimatei, proba cu înscrisuri.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă București și în subsidiar, pe fondul cauzei.
Contestatoarea, prin avocat, arată că lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei. Pe fondul cauzei, solicită admiterea contestației la executare. Cu privire la situația de fapt, arată că ANAF-ul a făcut un control de fond, a apreciat că societatea are un comportament fiscal neonest motivat de faptul că în portofoliul său de sute de firme a găsit firme al căror comportament a fost apreciat neonest și a apreciat că societatea contestatoare a avut relații comerciale cu aceste firme, în scopul de a diminua sumele pentru care trebuie să plătească impozite. Menționează că această idee este o prezumție și nu există niciun fel de dovadă în acest sens și nu poate fi obligată și nu are cum să verifice comportamentul fiscal al partenerilor săi. În aceste condiții, apreciază că acesta este un prim motiv de anulare a deciziei de sechestru, întrucât este nedovedită și nefondată. Mai mult, s-a sechestrat tot fondul de marfă din depozitele firmei contestatoare, s-a pus poprire pe conturi și pe sumele viitoare. În aceste condiții, practic, este în imposibilitate să își desfășoare activitatea și face dovada că sechestrul asigurător, în aceste condiții, nu duce la rezultatul scontat. Arată că nu a fost emisă o decizie de impunere prin care să se stabilească în mod clar care sunt sumele pretinse a nu fi fost plătite către stat și care urmează a fi plătite. În condițiile în care a arătat că bunurile și toate veniturile sunt sechestrate, fiind în imposibilitatea de continuare a activității, se pune întrebarea cum va plăti sumele (în eventualitatea în care se emite această decizie, contestată sau necontestată), rezultând încă o dată faptul că măsura sechestrului este nefondată. Menționează că în cuprinsul contestației a arătat că nu s-a identificat care este pericolul de sustragere de la plata sumelor încă nestabilite, (ele fiind prezumtiv stabilite prin procesul verbal de sechestru), nu se indică dacă a avut un antecedent fiscal de neplată, ci doar se prezumă că nu va plăti. Un alt aspect de nelegalitate și de nefondare a sechestrului asigurător, este reprezentat de faptul că s-au sechestrat bunuri care sunt perisabile, a căror durată de comercializare expiră. Menționează că este vorba de bunuri de îngrijire personală, produse de papetărie (carioci, baterii, produse pentru nou-născuți etc.) care expiră și nu vor mai putea fi valorificate ulterior. În aceste condiții, consideră că măsura sechestrului asigurător este nelegală, nefondată și abuzivă. Arată că la acest termen de judecată, a depus la dosar, cererea prin care a solicitat ANAF-ului să i se comunice decizia de impunere, având în vedere că în urma controlului, s-a stabilit sechestru. Arată că nu s-a stabilit suma datorată, nu s-a trimis dosarul către un alt organ de cercetare. Arată că societatea este în sechestru având activitatea blocată, nu poate plăti angajații, nu poate plăti impozitele. Depune concluzii scrise și chitanța nr.387/25.01.2016.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 la data de 06.10.2015 sub nr._, contestatoarea . în contradictoriu cu intimata ANAF-DGAF-DRAF București, a formulat contestație împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii înregistrată sub nr. A-AFR_/10.09.2015 comunicată prin procesul verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile 401/3/16.09.2015, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în principal, anularea totală a deciziei indicate, iar în subsidiar, anularea parțială a deciziei contestate în ceea ce privește bunurile mobile sechestrate.
În motivare, contestatoarea a arătat că intimata a instituit măsuri asigurătorii invocând existența prezumtivă a unei obligații fiscale reieșite din diminuarea nejustificată și artificială a profitului că urmare a înregistrării unor operațiuni comerciale fictive cu societăți comerciale pretins inactive, ce au emis facturi ce nu le aparțineau, ce aveau că obiect de activitate altul decât cel cu produsele comercializate de contestatoare. A arătat că decizia de impunere ce urma să fie emisă va fi contestată tocmai pentru faptul că susținerile intimatei sunt nedovedite și nesustenabile. Contestatoarea a mai arătat că aceasta are în portofoliu sute de firme partenere, fiind imposibil de verificat starea acestora, sau dacă facturile emise se înscriu în plaja de facturi atribuite, sau dacă au că obiect de activitate comerțul cu bunurile pe care la rândul său le comercializa. Sumele au fost corect înregistrate în contabilitate, pentru operațiunile comerciale fiind plătite taxele și impozitele datorate ( TVA, impozit pe profit, vamă). A mai precizat că nu se poate să fie făcută responsabilă pentru conduita comercială/fiscală a altor societăți comerciale.
De asemenea, contestatoarea a mai precizat că intimata a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile pe care le consideră că fiind indispensabile activității sale comerciale, activitate ce reprezintă unica sursă de venit a asociaților, încălcând astfel dispozițiile art. 142 alin. 11 lit. a Cpf. A mai arătat că intimata deși invoca pericolul ca petenta să se sustragă, să ascundă, să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea obligațiilor datorate bugetului de stat, respectiv a sumei de 893.843 lei estimată prin procesul verbal nr. 5894/4/17.09.2015 cu titlu de obligații fiscale suplimentare, nu indica în concret în ce consta acest pericol atât timp cât, de la înființare și până în prezent contestatoarea a avut un comportament comercial și fiscal corect, a plătit taxe și impozite, are activitate comercială constantă și susținută, asociatul/administratorul este cetățean român cu patrimoniu personal propriu.
Contestatoarea a mai arătat că sechestrarea bunurilor din depozit conduce la: blocarea în totalitate a activității firmei – neputând onora comenzile, nu va putea onora eventualele obligații fiscale, neputând înregistra profit, inutilitatea posibilității de valorificare a acestora de către contestatoare sau urmare a executării silite, urmare a atingerii termenului de perisabilitate sau a degradării urmare a depozitării pe un termen prea lung (produse de papetărie, baterii, produse de nou născuți, articole cosmetice/întreținere corporală etc.)
Contestatoarea a considerat că intimata, prin decizia contestată, ar fi trebuit să argumenteze și să dovedească pericolul invocat că aceasta să se sustragă, să ascundă, să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea obligațiilor datorate bugetului de stat, respectiv a sumei de 893.843 lei estimată prin procesul-verbal nr. 5894/4/17.09.2015 cu titlu de obligații fiscale suplimentare, iar nu doar să îl invoce formal, doar prin indicarea textelor legale, intimata trebuia și trebuie să indice în ce consta această temere, inclusiv ca instanța să poată aprecia asupra veridicității sale.
Având în vedere cele arătate mai sus, contestatoarea a considerat că măsura sechestrului asigurător este netemeinică și inutilă, astfel că se impune desființarea acesteia prin anularea deciziei de instituire.
Dacă totuși instanța va considera că există un pericol că petenta să se sustragă, să ascundă, să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea obligațiilor datorate bugetului de stat, respectiv a sumei de 893.843 lei estimată prin procesul-verbal nr. 5894/4/17.09.2015 cu titlu de obligații fiscale suplimentare, în subsidiar, contestarea a solicitat să se desființeze în parte sechestrul asigurător în ceea e privește bunurile mobile sechestrate, având în vedere că până la judecarea contestației împotriva deciziei de impunere ce încă nu i-a fost comunicată va trece un termen mai lung decât termenul de perisabilitate al acestora, iar comercializarea lor i-ar pune în poziția de a putea continua activitatea firmei, a solicitat să se anuleze în parte decizia contestată în ceea ce privește bunurile mobile urmând a o menține în ceea ce privește poprirea asiguratorie și sumele ce urmează a fi încasate.
În dovedire, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 129, art. 172 Cod procedură fiscală.
Contestatoarea a depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: decizie de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A-AFR_/10.09.2015; act adițional nr. 06/31.03.2015; fișe cont filele 17-28; factură fiscală; chitanță . nr. 328/07.07.2015; anexă la procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. 401/3/16.09.2015; procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. 401/3/16.09.2015; proces-verbal de custodie nr. 402/2/16.09.2015; proces-verbal de sigilare din 16.09.2015; copie buletin identitate.
La data de 10.11.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală în ceea ce privește sechestrul asigurător din data de 16.09.2015, actul de executare contestat a fost întocmit de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, Agenția Națională de Administrare Fiscală neavând calitatea de emitentă a acestuia și implicit calitate procesuală pasivă în cauză. În susținerea excepției, intimata a arătat faptul că indiferent dacă nu are personalitate juridică, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov, poate sta în proces că și pârâtă, însă a făcut precizarea că aceasta este subordonată Direcției Regionale a Finanțelor Publice București, instituție care are personalitate juridică. Prin urmare, antetul existent pe actul de executare atacat sau raportul de subordonare dintre cele trei instituții chemate în judecată, nu justifică menținerea ANAF în această cauză.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că în baza prevederilor OUG nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală inspectori din cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice București, au efectuat verificări la punctele de lucru declarate ale societății A. C. SRL întocmindu-se în acest sens procesul verbal final nr. 5894/4/17.09.2015 constatându-se stări de fapt fiscale care au determinat emiterea deciziei de instituire măsuri asigurătorii nr. A_AFR14508/10.09.2015, în baza căreia Direcția Regională a Finanțelor Publice București – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov prin Serviciul de Executare Silită și Stingere a Creanțelor Fiscale pentru Contribuabili M. a instituit sechestru asigurător asupra disponibilităților bănești din conturile bancare, asupra sumelor urmăribile datorate cu orice titlu debitorului de către terțe persoane precum și asupra bunurilor ( stoc marfa – produse de birotică-papetărie; jucării, articole de plajă, articole din ceramică). În urma verificărilor efectuate, vizând perioada 2013-2014 s-a constatat faptul că societatea a înregistrat și evidențiat achiziții de pe teritoriul național de la un număr de 38 furnizori. În scopul prezumat de creștere a cheltuielilor, respectiv diminuarea profitului, societatea a înregistrat în evidența contabilă o . tranzacții constând în achiziții interne de la un număr de 38 de societăți comerciale, tranzacții pentru care din efectuarea verificărilor, a rezultat indubitabil faptul că nu au fost derulate în realitate ( furt de identitate, societăți declarate inactive, societăți ce au desfășurat alte activități decât cele ale societății A. C. SRL) în valoare totală de 2.770,915,04 lei din care TVA 536.306 lei.
În privința contestației depuse de către societatea A. C. SRL, intimata a considerat că aceasta este netemeinică și nelegală, solicitând respingerea sa din următoarele considerente: prin coroborarea verificărilor efectuate de către inspectorii antifraudă din cadrul DRAF București la o parte dintre societăților menționate la rubrica „furnizor” conform facturilor înregistrate în contabilitatea A. C. SRL, aferente perioadei 01.05._14 și în urma răspunsurilor primite din partea societăților s-a constatat faptul că, aceste societăți nu au derulat relații comerciale și nu au emis facturi pentru beneficiarul A. C. SRL întrucât nu au fost emise facturi cu . în plaja de numere, regăsite în evidența societății verificate; nu au fost regăsite printre activitățile economice derulate de societățile verificate, activități privind achiziția și comercializarea de produse de tip „ papetărie, birotică, ceramică, articole de plajă, precum cele cuprinse în activitatea societății A. C. SRL. Mai mult decât atât, o parte dintre societățile enumerate mai sus, nu puteau avea calitatea de furnizori ai societății A. C. SRL întrucât nu aveau activitate economică în perioada în care au fost emise facturile, fiind înregistrate în registrul contribuabilor inactivi sau fiind înregistrați că neplătitori de TVA. În condițiile în care toate achizițiile de la societățile menționate anterior nu au fost efectuate ( nu sunt reale), iar facturile în care sunt menționate aceste achiziții reflecta operațiuni nereale sau nejustificate (conform legii) rezultă că pentru taxa pe valoarea adăugată, în sumă de 536.306 lei aferentă acestor achiziții nu a intervenit faptul generator, astfel societatea nu-și poate exercita dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată. A. C. SRL a creat în mod indubitabil o aparență de legalitate a provenienței mărfurilor, pentru a ascunde circuitul real al acestora și dimensiunea reală a prețurilor de achiziție, în scopul majorării TVA deductibil și a majorării cheltuielii cu achiziția mărfurilor, fapte care au determinat crearea unor avantaje fiscale privind TVA. Totodată, din analiza activității pe o perioadă mai lungă, respectiv 2013-2015, a rezultat faptul că pe parcursul anului 2013 și 2014, societatea a avut o activitate asemănătoare, creându-și premisele pentru înregistrarea în evidențele financiar-contabile a unor operațiuni fictive, prin subevaluarea importurilor declarate și înregistrate de către societatea contestatoare, subevaluare raportată la nivelul prețului de vânzare al mărfurilor cu proveniență din import.
Totodată, intimata a apreciat faptul că răspunderea pentru exercitarea documentelor justificative revine nu numai acelora care le-au întocmit ci și acelora care le-au înregistrat în contabilitate. Pentru ca un document financiar-contabil să fie considerat document justificativ apt de a fi înregistrat în contabilitate și a produce efecte juridice acesta trebuie să conțină toate elementele necesare identificării operațiunii economice efectuate inclusiv sub aspectul identității părților încât să se facă posibilă verificarea realității operațiunii economico-financiară pe care o atestă. Instrumentele juridice fiscale reglementează în concret deductibilitatea taxei pe valoare adăugată, fiind de strictă aplicare și interpretare, astfel încât subiecții operațiunii impozabile nu pot invoca buna credință cu privire la identitatea partenerilor de afaceri, ca o cauză exoneratoare de culpă. Mențiunile cuprinse în orice document financiar-contabil trebuie privite în ansamblul lor astfel încât să ateste în măsura în care sunt completate în mod corespunzător, realitatea operațiunilor economice derulate.
Măsura sechestrului asiguratoriu a fost instituită cu respectarea prevederilor legale în vigoare în scopul evitării pericolului de sustragere, ascundere ori risipirea patrimoniului. Aprecierea potrivit căreia bunurile mobile asupra cărora a fost instituit sechestrul asiguratoriu, sunt indispensabile activității comerciale este eronată și nu poate fi luată în considerație, nefiind nefondată pe nici un argument. Neindicarea pericolului concret de sustragere, ascundere, ori risipirea a patrimoniului, nu este o cerință a procedurii de instituire a măsurilor asigurătorii, însă acesta subzistă și există în concret fiind determinat tocmai de comportamentul fiscal al societății A. C. SRL, care prin activitatea sa din cursul celei mai lungi părți a existenței sale tocmai acest scop a urmărit: sustragerea de la piața impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.
Intimata a mai specificat că susținerea potrivit căreia prin instituirea sechestrului asiguratoriu s-ar putea conduce la blocarea activității societății este de asemenea eronat și nu are niciun fundament întrucât pe de-o parte, în concret această măsura poartă doar asupra unui stoc de mărfuri identificat al societății, mărfuri a căror valoare nu acoperă prejudiciul calculat, aceste mărfuri prin natura lor fiind mărfuri uzuale de consum ce se găsesc oricând în libera circulație atât pe piața internă cât și externă, iar pe de altă parte în mod concret societatea are la dispoziție deschis efectiv "magazinul" situat în Voluntari, ., Complex Smart Expo, standurile 37,38,Pavilion F., J. Ilfov, acesta fiind sigurul deținut de către societate de la înființarea sa și totodată punctul de lucru prin care s-a desfășurat efectiv activitatea comercială a societății. Societatea A. C. SRL a înregistrat operațiuni fără continui economic atât în scopul diminuării bazei impozabile cât și în scopul decontării unor sume de bani.
Având în vedere că împrejurările descrise anterior acestea sunt susceptibile ca elementele constitutive ale faptelor prevăzute de art. 9 alin. (1), lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, republicată cu modificările și completările ulterioare, de art. 29 alin. (1), lit. a), b) și c) din Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor republicată, de art. 367 alin. (6) din Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Noul cod penal, este în curs de elaborare proiectul de sesizare penală vizând stabilirea existentei ori inexistentei acestora, identificarea și tragerea la răspundere penale a făptuitorilor.
Referitor la decizia de măsuri asigurătorii, intimata a învederat următoarele: contestatoarea este în eroare atunci când apreciază că în decizie nu se indica în mod concret în ce constă pericolul. A mai precizat că în speță sunt incidente dispozițiile art.129 alin.2 din O.G. nr.92/2003. Prin urmare, este suficient pentru luarea măsurilor asigurătorii numai să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitoarei, cu consecința îngreunării procedurii de colectare, nefiind necesară producerea vreunuia dintre evenimentele prezentate anterior. Prin faptul că . nu a evidențiat corect realitatea contabilă, organele fiscale în mod corect au estimat că această societate se sustrage de la procedura de colectare, dispunând măsuri asigurătorii în consecință. În speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 129 alin. 3 din OG nr. 92/2003.
Prin urmare, organul fiscal, ori de câte ori constată că există pericolul ca contribuabilul supus controlului să se sustragă, să își ascundă, sau să își risipească patrimoniul, îngreunând în mod considerabil colectarea creanțelor, are dreptul legal de a dispune de urgență măsuri asigurătorii. În literatura juridică de specialitate s-a afirmat că prin măsuri asigurătorii se înțelege posibilitatea recunoscută de lege creditorului fiscal de efectua/îndeplini măsuri de indisponibilizare și conservare, de natură să împiedice pe debitorul contribuabil să-și diminueze activul patrimonial. Măsurile luate de organul fiscal sunt întemeiate pe prezumții legale astfel că până la stabilirea unei situații certe cu privire la activități financiare ilicite desfășurate de contestatoare sau terțe persoane cu care s-a angajat în operațiuni economice, intimatele au dispus măsurile prevăzute de art.129 Cod procedura fiscală, aceste măsuri fiind temeinice și legale. Întrucât pe parcursul acestei perioade (și chiar judecății) contestatoarea nu a făcut niciun fel de dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută de organele de control care au dispus măsurile contestate deși, potrivit dispozițiilor art. 1169 din Codul civil și art. 129 alin.1 teza finala din Codul procedura fiscală, lui îi incumba această sarcină a probei și întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, trebuie constatat că forța probantă a acestui act nu a fost înlăturată, bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa. Din documentele emise de organul fiscal se observa că motivele care au impus emiterea Decizie de instituire a măsurilor asigurătorii și a actelor de executare subsecvente contestate prin prezenta acțiune, sunt detaliate în concret cu menționarea prevederilor anterioare.
Intimata a arătat că reținerea existenței pericolului real de sustragere din partea contestatoarei, justifica în mod evident și măsura organului fiscal de poprire înființată asupra conturilor contestatoarei și chiar sechestrele instituite, întrucât la momentul emiterii deciziei era cel mai rapid mijloc de asigurare a recuperării creanțelor stabilite drept obligații de plata în sarcina contestatoarei.
Intimata a apreciat că prin măsurile asigurătorii instituite, contestatoarea nu a fost prejudiciată în niciun fel, aceasta putându-și desfășura în continuare activitatea.
Având în vedere aceste apărări, intimata a solicitat instanței, respingerea contestației ca neîntemeiată, și menținerea deciziei de măsuri asigurătorii ca legal întocmită.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod procedura civilă, 129 din O.G.92/_ privind Codul de procedura Fiscala, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Prin sentința civilă nr._/2015 din 11.11.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
La data de 13.01.2016 a fost înregistrat dosarul nr._ pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București.
La data de 22.01.2016, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri în copie, respectiv: citație, proces-verbal nr. 5894/4/17.09.2015; decizie de instituire a măsurilor asigurătorii; fișe cont filele 31-42; factură fiscală; chitanța . nr. 328/07.07.2015; act adițional nr. 06/31.03.2015; proces-verbal de sigilare nr. 401/1/16.09.2015; proces-verbal de custodie nr. 402/2/16.09.2015; proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. 401/3/16.09.2015; raport apeluri fax.
În ședința publică din data de 29.01.2016, contestatoarea a depus la dosar concluzii scrise și în copie următoarele înscrisuri: adresă ANAF nr._/11.09.2015; adresă nr._/11.09.2015; confirmare de primire; cerere; factură fiscală . nr. 6117/04.01.2016; factură fiscală . nr. 70/04.01.2016; factură fiscală . nr. 6044/02.12.2015; factură fiscală . nr. 66/02.12.2015; factură fiscala . nr. 5970/02.11.2015; factură fiscala . nr. 62/03.11.2015; factură fiscala . nr. 5880/01.10.2015; factură fiscala . nr. 58/01.10.2015; factură fiscala . nr. 5801/01.09.2015; factură fiscala . nr. 54/01.09.2015; factură fiscala . nr. 5717/03.08.2015; factură fiscala . nr. 50/03.08.2015; factură fiscala . nr. 5629/01.07.2015; factură fiscala . nr. 46/02.07.2015.
La termenul din data de 29.01.2016, instanța a dispus unirea cu fondul cauzei a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă București.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului cu prioritate asupra excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă București, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 36 Cod procedură civilă calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
Instanța constată că prin acțiunea promovată contestatoarea a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii înregistrată sub nr. A-AFR_/10.09.2015, act emis de către intimată, astfel încât aceasta justifică legitimare procesuală pasivă în cauză.
Împrejurarea că procesul-verbal prin care s-a pus în executare decizia anterior menționată a fost emis de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov nu este de natură a conduce către o altă concluzie întrucât contestatoarea nu a solicitat anularea acestui act de executare, ci anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii înregistrată sub nr. A-AFR_/10.09.2015 emise de către intimată.
Pe cale de consecință, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă București.
Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii înregistrată nr. A-AFR_/10.09.2015 (f.19), în temeiul art. 129 alin. 2 din OG 82/2003, reținând existența unor elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, a dispus instituirea măsurilor asiguratorii constând în poprirea asiguratorie asupra conturilor societății contestatoare și asupra sumelor datorate acesteia de .-70.380 de lei; . -30.346 lei; . – 79.987 lei, . -57.808 lei; . – 38.504 lei, precum și în sechestru asigurator asupra bunurilor mobile: accesorii baie (22.726 buc.), accesorii bucătărie (29.998 buc); accesorii înfrumusețare (28.328 buc.), accesorii menaj (184.744 buc.), accesorii păr (18.690 buc.), produse papetărie (470.601 buc.), produse iluminat (24.048 buc.), produse uz casnic (90.314 buc.), baterii Toshiba (22.440 buc.), produse nou-născuți (15.360 buc.), articole sticlă (562 buc.), decorațiuni interioare (27.824 buc.), produse ceramice (7.758 buc.), articole întreținere corporală (357.564 buc.), decorațiuni iarnă (11.764 buc.), jucării (67.150 buc.), articole plajă (3700 buc.), accesorii personale (13.420 buc.).
Suma de plată estimată pentru care au fost instituite măsurile asiguratorii este de 893.843 de lei, compusă din 357.537 de lei – impozit pe profit și 536.306 lei – taxa pe valoare adăugată.
În motivarea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, organul de control a arătat, în esență, că, din verificările efectuate, s-a constatat că, societatea contestatoare s-a aprovizionat în perioada 2013-2015 cu mărfuri din import C. care au fost comercializate pe piața internă, pentru care nu a fost întocmită evidența de gestiune cantitativ-valorică. Ca urmare a analizei realității operațiunilor economice consemnate în evidențele contabile și fiscale ale contribuabilului, constituirea și achitarea la bugetul statului a impozitelor și taxelor datorate, s-a constatat evidențierea unor sume reprezentând descărcarea de gestiune lunară mult mai mari decât cele reale.
S-a reținut, de asemenea, faptul că în scopul prezumat de creștere a cheltuielilor, respectiv diminuarea profitului, societatea a înregistrat în evidența contabilă o sere de achiziții interne de la un număr de 38 de societăți comerciale cu un comportament fiscal inadecvat, tranzacții pentru care există suspiciunea rezonabilă că nu au fost derulate în realitate (furt de identitate, societăți declarate inactive).
Astfel, în anul 2013 societatea a înregistrat nejustificat în contul 607 „Cheltuieli privind mărfurile” suma de 951.356 lei, sumă ce reprezintă cheltuieli fictive aferente facturilor de achiziție mărfuri ce provin de la societăți cu comportament fiscal inadecvat. Diferența în suma menționată a fost înregistrată ca un cost al mărfurilor vândute, fără a avea o justificare legală, totodată fiind diminuată cu aceeași sumă și valoarea mărfurilor reflectate prin contul 371-„Mărfuri”.
Organul de control a reținut că în anul 2014 societatea contestatoare a înregistrat nejustificat în contul 607 „Cheltuieli privind mărfurile” suma de 1.283.253 lei sumă ce reprezintă cheltuieli fictive aferente facturilor de achiziție mărfuri ce provin de la societăți cu comportament fiscal inadecvat. Diferența în suma menționată a fost înregistrată ca un cost al mărfurilor vândute, fără a avea o justificare legală, totodată fiind diminuată cu aceeași sumă și valoarea mărfurilor reflectate prin contul 371-„Mărfuri”.
S-a reținut, de asemenea, că în perioada ianuarie-iulie 2015 contestatoarea a înregistrat în evidența contabilă 2 importuri de mărfuri din C. în valoare de 222.248,58 de lei, iar în privința mărfurilor vândute, costul acestora a fost majorat în mod nejustificat, prin înregistrarea în contul 607 a cheltuielilor fictive, fiind astfel diminuat și soldul conturului 371.
Având în vedere valoarea totală a achizițiilor reale pe piața internă de la diverși furnizori precum și importurile efectuate din C., s-a constatat că societatea a efectuat o . de achiziții fictive de la furnizorii interni expuși în decizie în scopul de a ascunde stocul real de mărfuri, societatea contestatoare procedând la descărcarea efectivă a gestiunii la valoarea de vânzare, în sensul că veniturile din vânzarea mărfurilor au fost egale cu cheltuielile privind mărfurile.
De asemenea, s-a reținut că în perioada 01.01._14 societatea a înregistrat în contabilitate facturi de achiziții în valoare totală de 2.770.915,04 lei care au înscrise la rubrica furnizor cele 38 de societăți evidențiate în decizie, achizițiile nefiind regăsite în declarațiile societății privind livrările și achizițiile de bunuri și prestările de servicii efectuate pe teritoriul național.
S-a reținut că o parte dintre societățile furnizoare nu au derulat relații comerciale și nu au emis facturi pentru contestatoare în calitate de beneficiar. O parte dintre aceste societăți nu aveau activitate economică în perioada în care s-au emis facturile fiscale, fiind înregistrate în registrul contribuabililor inactivi.
Organul de control a constatat că tranzacțiile desfășurate de contestatoare și societățile enumerate în decizie nu au conținut economic, fiind efectuate cu scopul de a crea condițiile necesare pentru a deduce taxa pe valoare adăugată și a diminua impozitul pe profit.
În aceste condiții, prin înregistrarea în contabilitate a tuturor facturilor ce au înscrise la rubrica furnizori societățile enunțate în decizie (f. 23) s-a creat o aparență de legalitate a provenienței mărfurilor, pentru a ascunde circuitul real al acestora, în scopul majorării TVA deductibili și a majorării cheltuielilor cu achiziția mărfurilor, fapte care au determinat crearea unor avantaje fiscale privind TVA.
Analizând contestația, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 alin. 2 C.pr.fisc., măsurile asiguratorii se dispun când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând considerabil colectarea, iar potrivit alin. 5, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
Potrivit alin. 3 al art. 129 C.pr.fisc., aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei în sensul că cele reținute în cadrul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii cu privire la situația de fapt nu corespund adevărului, instanța constată că, în cadrul prezentei contestații, este sesizată cu analiza legalității și temeiniciei deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 129 alin. 2 C.pr.fisc., respectiv întrunirea condițiilor de fond și de formă ale actelor emise de organul de executare de aducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii.
Ca atare, legalitatea și temeinicia actelor de executare astfel emise pot fi apreciate de instanță în cadrul prezentei contestații la executare numai din perspectiva respectării de către organul de control a condițiilor de instituire a măsurilor asiguratorii, fără a putea statua asupra existenței sau inexistenței în sarcina contestatoarei a obligației fiscale estimate prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, obligația fiscală urmând a fi individualizată printr-un titlu de creanță pentru contestarea căruia petenta are deschisă o cale separată și specifică, reglementată de disp. art. 209 C.pr.fisc.
Sub acest aspect, instanța constată că intimata Direcția Generală Antifraudă a motivat decizia de instituie a măsurilor asiguratorii, atât în fapt cât și în drept, astfel cum s-a reținut cu ocazia reținerii situației de fapt în prezenta cauză.
Astfel, instanța apreciază că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii a fost luată în mod temeinic și legal de către organul de control, fiind îndeplinite condițiile art. 129 alin. 2 C.pr.fisc., față de natura faptei de care este suspectată contestatoarea și față de cuantumul eventualului prejudiciu astfel cum au fost mai sus prezentate instanța constatând că este întrunită și condiția existenței unui pericol ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând considerabil colectarea.
Afirmația contestatoarei privind încălcarea art. 142 alin. 1 ind. 1 lit. a Cod procedură fiscală prin instituirea măsurii sechestrului asigurator asupra unor bunuri mobile indispensabile activității sale comerciale este neîntemeiată.
În acest sens, se reține că art. 142 alin. 1 ind. 1 lit. a Cod procedură fiscală prevede că sunt supuse sechestrării și valorificării bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de acesta și/sau identificate de către organul de executare, în următoarea ordine:a) bunurile mobile și imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit; b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfășurarea activității care constituie principala sursă de venit; c) bunurile mobile și imobile ce se află temporar în deținerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing și altele; d) ansamblu de bunuri în condițiile prevederilor art. 158; e) mașini-unelte, utilaje, materii prime și materiale și alte bunuri mobile, precum și bunuri imobile ce servesc activității care constituie principala sursă de venit; f) produse finite.
Astfel, norma analizată instituie doar ordinea în care se va proceda la aplicarea măsurii sechestrului, neexcluzând de la sechestrare bunurile mobile folosite în activitatea comercială a debitorului.
Or, atâta vreme cât nu s-au identificat bunuri ale contestatoarei care să se încadreze în categoriile prevăzute de art. 142 alin. 1 ind. 1 lit. a-d Cod procedură fiscală, în mod corect s-a procedat la sechestrarea bunurilor cuprinse în decizia criticată. De altfel, deși sarcina probei îi incumba, contestatoarea nici nu a dovedit existența unor bunuri din categoriile prevăzute de art. 142 alin. 1 ind. 1 lit. a-d Cod procedură fiscală, asupra cărora se putea aplica cu prioritate sechestrul față de bunurile efectiv sechestrate.
Instanța apreciază neîntemeiată și solicitarea contestatoarei de anulare, în parte, a măsurii, cu privire la bunurile perisabile.
În acest sens, instanța reține în primul rând, faptul că deși sarcina probei îi incumba potrivit art. 249 Cod procedură civilă, contestatoarea nu a dovedit riscul iminent de expirare a termenului de valabilitate a anumitor produse vizate de măsura asiguratorie.
Mai mult decât atât, instanța reține că atâta vreme cât art. 129 alin. 7 Cod procedură fiscală reglementează regimul bunurilor perisabile/degradabile sechestrate, rezultă faptul că măsura asiguratorie a sechestrului poate avea ca obiect și bunuri perisabile/degradabile. Astfel, conform art. 129 alin. 7 Cod procedură fiscală bunurile perisabile și/sau degradabile sechestrate asigurătoriu pot fi valorificate: a) de către debitor cu acordul organului de executare, sumele obținute consemnându-se la dispoziția organului de executare; b) prin vânzare în regim de urgență în condițiile art. 159 alin. (4), măsura asiguratorie dispusă asupra unor atare bunuri fiind, astfel, proporțională, existând posibilitatea valorificării bunurilor degradabile chiar și în ipoteza aplicării sechestrului asigurator asupra acestora, însă doar în cadrul procedurii anterior menționate.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța va respinge contestația, ca neîntemeiată.
Neputându-se reține culpa procesuală a intimatei, instanța apreciază neîntemeiată și cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă București.
Respinge contestația formulată de contestatoarea . cu sediul ales în sector 3, București, Splaiul Independentei, nr. 2 K, ., ., C._ înregistrată la ONRC sub nr. J40/_/2012, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă București cu sediul în sector 5, București, ..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.SR /Thred.DL
4 ex/2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 862/2016.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 592/2016. Judecătoria... → |
|---|
