Plângere contravenţională. Sentința nr. 1138/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1138/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 1138/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1138
Ședința publică din data de 09.02.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. G.
GREFIER: Ș. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul S. C. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - BRIGADA RUTIERĂ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar la data de 01.02.2016 a fost depus procesul verbal de îndeplinire al mandatului de aducere emis pe numele martorului J. F..
Instanța, având în vedere mențiunile făcute în cuprinsul procesului verbal de îndeplinire al mandatului de aducere emis pe numele martorului J. F. care nu a putut fi identificat la domiciliul indicat de către contestator, constată imposibilitatea audierii acestuia.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.10.2015, contestatorul S. C., în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București, Brigada Rutieră, a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 08.10.2015, prin care a solicitat admiterea plângerii, exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că, prin procesul verbal de contravenție menționat mai sus, s-a reținut faptul că, în data de 08.10.2015, ora 18:40, acesta a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe Bulevardul Timișoara dinspre . Moinești, iar la intersecția cu . acordat prioritate de trecere pietonilor.
Contestatorul a considerat că procesul verbal de contravenție este nelegal și neîntemeiat.
Astfel, agentul constatator a prezentat o situație neconformă cu realitatea.
Este adevărat că la data de 08.10.2015, contestatorul a circulat cu autoturismul mai sus menționat, iar la intersecția cu . oprit la semafor, întrucât a coborât un coleg, după care și-a continuat drumul, asigurându-se, după care a fost oprit de agentul constatator care i-a cerut să se legitimeze, spunându-i că nu a acordat prioritate. Contestatorul a solicitat dovada filmării, agentul constatator spunându-i că nu există.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile OUG nr.195/2002.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar, în copie, procesul verbal de contravenție contestat, dovada . nr._ și cartea sa de identitate.
Prin compartimentul registratură, la data de 02.11.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere faptul că procesul-verbal de sancționare este temeinic și legal întocmit, iar acest act de constatare face deplina dovadă a situației de fapt și de drept existente în cauză, până la proba contrară.
Intimata a solicitat a se observa că procesul-verbal respectă întocmai condițiile de fond și formă impuse de OG nr.2/2001, nu este afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.
În fapt, la data de 08.10.2015, petentul a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pe . Lujerului către strada Moinești, iar la intersecția cu . acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, aflați pe sensul său de deplasare.
Prin manevra efectuată, petentul a încălcat prevederile art. 135 lit. h din RAOUG nr. 195/2002 rep. și totodată a pus în pericol siguranța și integritatea fizică a pietonilor angajați în traversare regulamentară.
Fapta a fost constatată în mod direct de către agentul constatator, conform art.109 alin.1 din OUG nr. 195/2002 rep. și nu au fost întocmite alte înscrisuri.
Procesul-verbal de contravenție, fiind întocmit în urma constatării nemijlocite a unei situații de fapt de către un agent constatator, învestit cu exercitarea prerogativelor de putere publică, se bucură de prezumția de veridicitate inerentă oricărui act administrativ. Jurisprudența CEDO în materie contravențională (cauza I. P. c. României, decizie de inadmisibilitate din 28.06.2011, H. și alți 16 c. României, decizie de inadmisibilitate din 13.03.2012) a statuat că prevederile contravenționale nu înlătură prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci impun un echilibru între prezumția de nevinovăție specifică materiei penale și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție.
În drept, procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională face dovada plină a situației de fapt consemnate prin încheierea lui, până la proba contrarie, petentului revenindu-i obligația de a propune și aduce probe care să dovedească netemeinicia actului de constatare a contravenției.
Simpla negare a petentului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde lealității nu îl exonerează pe acesta de consecințele săvârșirii contravenției, atât timp cât acesta nu produce probe care să-i susțină afirmațiile.
Intimata a menționat că se opune audierii în calitate de martori a persoanelor prevăzute de art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 mod. complet., precum și art. 135 lit. h din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 rep.
Instanța a încuviințat pentru contestator proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei și proba testimonială constând în audierea martorului Jarcolete F..
Cererea legal timbrată.
In probatiune s-a administrat atât in sustinerea plangerii cat si in sustinerea legalitatii si temeiniciei procesului verbal contestat, proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.
La data de 08.10.2015, petentului, i s-a întocmit, de către intimatul Direcția G. de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/08.10.2015, fiind sancționat cu amenda contravențională, puncte de penalizare și s-a luat măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, întrucât a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, in zona . intersecția cu . acordat prioritate de trecere pietonilor aflați in traversare regulamentară pe sensul său de mers, trecerea de pietoni fiind semnalizată corespunzător, creând pericol de accident.
Fapta astfel cum au fost descrisă, se circumscrie dispozițiilor legale, întrunind elementele constitutive ale contraventiei prevazute de art.135, lit.h din Regulamentul la OUG nr.195/2002, sancționată de art.100, alin.3, lit.B din.OUG nr.195/2002, art.111, alin.1, lit.c din.OUG nr.195/2002.
Persoana sanctionata contraventional are dreptul la un proces echitabil conform art.31-36 din OG nr.2/2001 in care sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt retinuta in procesul verbal contestat nu corespunde modului in care s-au desfasurat evenimentele, iar sarcina instantei este de a respecta limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionata o conduita antisociala si respectarea dreptului la aparare al petentului(cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Procedând la verificare temeiniciei si legalitatii procesului verbal contestat de catre petent, in raport de prevederile art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, se retine ca art.17 din ordonanță, sancționează, cu nulitatea absolută, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului, a faptei savarșite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator-analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat se constată că respectă toate aceste cerințe sanctionate cu nulitatea absoluta.
Orice alte lipsuri din procesul-verbal sunt sancționate cu nulitatea relativă, ceea ce presupune ca persoana care invocă nulitatea să dovedească faptul că i s-a produs o vătămare, iar instanța să constate în raport de materialul probator administrat, că vătămarea nu poate fi acoperită decât prin anularea procesului verbal si din această perspectivă, se retine ca i-ar reveni petentului obligația de a propune probe și aduce probe care să dovedească contrariul celor reținute în procesul verbal de constatare a contravenției, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoiala rezonabilă, știut fiind ca in materie contraventionala se angazeaza raspunderea chiar si pentru culpa cea mai simpla.
In acest context nu vor fi primite susținerile contestatorului, în sensul ca nu s-a menționat de cu acuratețe de către agent obiecțiunile sale, neconformitatea mențiunilor se sancționează cu nulitate relativa, iar procesul verbal nu e anulabil, contestatorul nefiind vătămat în drepturile sale, din moment ce a formulat prezenta plângere, în care a supus examinării instanței inclusiv acest aspect.
Potrivit disp.art.34 din O.G.nr.2/2001 republicată, procesul-verbal de contravenție face dovada deplină asupra situației de fapt și de drept până la proba contrară.
În acest context sunt relevante în cauză aprecierile Curții Europeane a Drepturilor Omului (în cauze recente, împotriva României, respectiv cauza . și N. G.), referitoarea la sarcina probei în procedura contravențională, aceasta arătând că regimul juridic al contravențiilor fiind completat de dispozițiile Codului de procedură civilă, care în materie de probe, aplică principiul conform căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății, în măsura în care contravenientul nu este în imposibilitate absolută de a face proba contrarie, procesul verbal beneficiind de prezumția de legalitate și veridicitate, contravenientul trebuie să facă dovada contrarie, în caz contrar, prin aplicarea prezumției, fapta considerându-se săvârșită în modalitatea reținută în procesul verbal.
Este unanim acceptat în jurisprudența națională ca procesul verbal de constatare a contravenției întocmit de un agent al statului pe baza propriilor constatări beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, numai în măsura în care se coroborează cu alte dovezi, însă în speță, aceasta prezumție nu a fost răsturnată prin probele administrate în cauza dedusă judecății, petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt distincte de cea reținută în cuprinsul procesului-verbal de contravenție de organul constatator,astfel că vor fi respinse susținerile acestuia in sensul că ,,agentul a prezentat o situație neconformă cu realitatea,,.
Analizând sancțiunile stabilite, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a acestora, față de criteriile prevăzute de art.21, alin.3 din OG nr.2/2001, sancțiunile sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, întrucât petentul prin conduita sa a pus in pericol siguranța altor participanți la trafic și în special a pietonilor-, agentul a ținut cont de împrejurările, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului -și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, astfel că nu se impune reindividualizarea sanctiunii si inlocuirea acesteia cu avertisment.
Față de considerentele de fapt mai sus reținute, urmează ca instanța în temeiul disp.art.34 din O.G.nr.2/2001 republicată, să respinga plângerea contravențională ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de contestatorul S. C., domiciliat în București, ., ., etaj 4, apartament 28, sector 6, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, BRIGADA RUTIERĂ, cu sediul în București, .. 9-15, sector 3, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată in ședință publica azi, 09.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
G. A. G. Ș.
Red.GA/Thred.MV
4 ex./16.02.2016
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1060/2016.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 802/2016. Judecătoria... → |
---|