Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1457/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1457/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 19-02-2016 în dosarul nr. 1457/2016

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1457

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19.02.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: R. S.

GREFIER: A.-R. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată, privind pe creditoarea S.C. A. C. S.R.L. în contradictoriu cu debitorul C. T. I. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat creditoarea, prin avocat G. M. C., în baza împuternicirii avocațiale ._/2015 aflate la fila nr. 4 a dosarului, lipsind debitorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța invocă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București, față de natura contractului încheiat în baza OUG nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică și pune în discuție excepția invocată.

Creditoarea, prin avocat, apreciază că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă să soluționeze cauza având în vedere faptul că debitul principal este mai mic de_ de lei. Apreciază că în stabilirea competenței trebuie avută valoarea obiectului cauzei.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepție necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 la data de 14.12.2015 sub nr._, creditoarea . în contradictoriu cu debitorul C. T. I. M. a formulat cerere de emitere a ordonanței de plată, solicitând că prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună emiterea ordonanței de plata și obligarea debitoarei C. T. I. M. la plata sumei de 98.144,94 lei reprezentând contravaloarea a 90 % din facturile nr._ scadentă în data de 07.10.2015 (17.501.67 lei) și nr._ scadentă în data de 07.10.2015 (80.643.27 lei), la care se adăuga penalități în cuantum de 0,1% pe zi/întârziere; precum și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauza.

În motivare, creditoarea a precizat că între părți s-a încheiat contractul de furnizare nr. 414/05.06.2015 și nr. 415/05.06.2015 având ca obiect vânzarea cumpărarea a 30 de bucăți Licențe de sistem de operare și editare Windows 8.1 și 30 de bucăți laptopuri marca LENOVO ThinkPad E550 iar plata acestor produse urma să se facă astfel: inițial, achitarea unui avans de 10% urmând ca diferența de 90% să fie achitata în termen de 120 de zile de la emiterea facturilor.

Conform art. 5.3 din contracte, debitoarea trebuia să achite diferența de 90% din valoarea contractului în termen de maxim 120 de zile de la data emiterii facturii, adică factura nr._ scadentă în data de 07.10.2015 ( 17.501.67 lei ) și nr._ scadentă în data de 07.10.2015 (80.643.27 lei).

Creditoarea a menționat că în baza art. 9.2 din contracte, debitoarea datorează penalități în cuantum de 0,1% pe zi/întârziere din prețul contractului calculate până la plata efectiva a sumelor restante.

În consecință, având în vedere faptul că facturile nr._ și nr._ au devenit scadente în data de 07.10.2015, rezulta fără echivoc că debitoarea și-a încălcat obligațiile asumate în contractele menționate anterior.

Din cele expuse, precum și din prisma actelor pe care le va anexa la prezenta cerere, creditoarea a precizat că reiese fără echivoc faptul că sunt îndeplinite cerințele legale pentru emiterea ordonanței de plată prevăzute de art. 1013 din N.C.Pr.Civ, creanța acesteia fiind izvorâtă dintr-un contract încheiat de părți și este certă (cuantumul creanței rezultă fără echivoc din înscrisurile semnate și acceptate de părți), lichidă - cuantumul ei fiind precis determinat în bani - și exigibilă - cerința scadenței este îndeplinită.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 și următoarele din N.C.Pr.Civ.

În dovedire, creditoarea a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosar în copie următoarele: somație din 16.10.2015; confirmare de primire; factura nr._ din 08.06.2015; aviz de însoțire a mărfii; proces-verbal de predare primire din 08.06.2015; factura nr._ din 08.06.2015; aviz de însoțire a mărfii; proces-verbal de predare primire din 08.06.2015; cerere de plată; contract de furnizare nr. 414/05.06.2015; contract de furnizare nr. 415/05.06.2015; chitanță; factura nr. 826/20.11.2015.

La data de 11.01.2016, prin compartimentul registratură, creditoarea a depus la dosar certificat constatator ONRC nr._/22.10.2015.

Debitoarea, deși legal citară, nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului cu prioritate sub aspectul excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu la termenul din data de 19.02.2016, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1016 Cod procedură civilă dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1015 alin. 1, creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Conform art. 286 alin.1 din OUG 34/2006 „procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante”.

Dispozițiile art.3 lit. f din OUG 34/2006 definesc contractul de achiziție publică - contractul cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorități contractante, pe de o parte, și unul sau mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii, în sensul prezentei ordonanțe de urgență.

În cauza de față creditoarea a solicitat obligarea debitorului la plata sumei de 98.144,94 de lei reprezentând contravaloare produse, precum și la plata penalităților de întârziere aferente, conform dispozițiilor contractului de furnizare nr. 414/05.06.2015, încheiat între cele două părți.

Pe baza mențiunilor contractului de furnizare nr. 414/05.06.2015, instanța constată că părțile litigiului au încheiat un contract de achiziții publice în temeiul OUG 34/2006 fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art.286 alin.1 din OUG 34/2006, care stabilește competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului indiferent de valoarea pretențiilor.

Având în vedere toate considerentele anterior expuse, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe creditoarea . având CUI_ și J_ cu sediul în București, Șoseaua P. nr. 59, sector 2 și pe debitorul C. T. I. M. cu sediul în București, .. 381-391, sector 6, CUI_ în favoarea Tribunalului București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.02.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.SR /Thred.DL

5 ex/2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1457/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI