Pretenţii. Sentința nr. 24/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 24/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 24/2016

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 24

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.01.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: D. B.-J.

GREFIER: B. C.

Pe rol cauza civilă având ca obiect pretenții, privind reclamanta Asociația de proprietari . cu pârâții P. L.-C. și P. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cadrul căruia a învederat că pricina se află la primul termen de judecată. Pârâții nu au formulat întâmpinare. La data de 28.12.2015, au fost primite la dosar relațiile solicitate D.I.T.L. Sector 6, privind titularul de rol fiscal al apartamentului în speță.

În conformitate cu dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, în raport cu art. 94 pct. 1 lit. k și 107 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța stabilește că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Apreciind că proba cu înscrisuri, solicitată de reclamantă, îndeplinește condițiile prevăzute de art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv este admisibilă și de natură să conducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța o încuviințează.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.10.2015, reclamanta Asociația de Proprietari . obligarea pârâților P. L.-C. și P. M. la plata sumei de 8.842 lei, din care 4451 lei reprezentând cote de contribuție lunare corespunzătoare perioadei septembrie 2014 – august 2015, iar 4391 lei, penalități de întârziere aferente. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții nu au achitat cotele de contribuție datorate pentru perioada septembrie 2014-august 2015, încălcând astfel prevederile art. 46 din Legea nr. 230/2007. Prin urmare, reclamanta a procedat la penalizarea acestora, valoarea totală a penalizărilor fiind de 4391 lei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 230/2007.

În dovedire, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar, în copie, următoarele: certificat de înregistrare fiscală, încheierea Judecătoriei Sectorului 6 București din data de 06.01.2000 pronunțată în dosarul nr. 167/PJ/1999, liste lunare de plată pentru perioada septembrie 2014 – august 2015, extras de cont, modul de calcul al penalităților perioada septembrie 2014 –august 2015, somație, procesele-verbale ale adunărilor generale din datele de 24.03.2012, 30.03.2013 și 22.03.2015.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.

Pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare.

La solicitarea instanței, Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 6 a transmis la dosarul cauzei adresa nr. 021-15-_, potrivit căreia titularii de rol fiscal al apartamentului nr. 142, situat în București, .. 4, ., sector 6, conform contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 11/1998.

Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”.

De asemenea, potrivit art. 25 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 aprobate prin HG nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. După o perioadă de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit pentru plată, Asociația de Proprietari poate să calculeze și să perceapă penalități de întârziere pentru suma neplătită, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv, după cum rezultă din dispozițiile art. 25 din HG nr. 1588/2007, și care se aplică pentru fiecare cotă de întreținere lunară, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma cotei de întreținere la care s-a aplicat.

Având în vedere dispozițiile legale anterior citate, instanța reține că pârâții, în calitate de proprietari ai apartamentului nr. 142, situat în București, .. 4, ., sector 6, conform contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 11/1998, aveau obligația să achite cotele de întreținere conform listelor lunare de întreținere depuse de reclamantă la dosarul cauzei.

Deși pârâților le revenea sarcina probei, fiind vorba de o obligație de rezultat, aceștia nu au produs nicio dovadă în sensul stingerii obligației de plată a sumelor pretinse de reclamantă.

Așa fiind, în temeiul art. 50 din Legea nr. 230/2007, instanța va obliga pârâții la plata sumei de 8842 lei, din care 4451 lei reprezentând cote de contribuție lunare corespunzătoare perioadei septembrie 2014 – august 2015, iar 4391 lei, penalități de întârziere aferente.

În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâții vor plăti reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 750 lei, constând în onorariu de avocat, achitat conform chitanței atașate la fila 5 în dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari Bloc_ _, cu sediul în București, .. 4, ., în contradictoriu cu pârâții P. L.-C., CNP_ și P. M. CNP_, ambii cu domiciliul în București, ., ., parter, ..

Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 8842 lei, din care 4451 lei reprezentând cote de contribuție lunare corespunzătoare perioadei septembrie 2014 – august 2015, iar 4391 lei, penalități de întârziere aferente.

Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 750 lei, cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.01.2016.

Președinte, Grefier,

D. B.-J. B. C.

Red.DBJ/Thred...2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 24/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI