Succesiune. Sentința nr. 560/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 560/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 560/2016

DOSAR NR._ (disjuns din dosarul nr._ )

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr. 560

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 26 ianuarie 2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. I. C.

GREFIER: P. O.

Pe rol soluționarea cauzei civile, având ca obiect succesiune – disjuns din dosarul nr_, privind pe reclamanții Ș. G.(decedat), Ș. E. I., G. M., N. I., P. V. C. A., pe petenta D. A. și pe pârâții D. D., D. I. și V. E..

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pârâtul D. I., personal, legitimat cu CI, datele de identificare ale acestuia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii și acordă cuvântul în dezbaterea acesteia.

Pârâtul D. I. arată că trebuia să vină doamna avocat și a rămas undeva pe la Călărași în imposibilitate de a veni din cauza frigului. Precizează că acesta nu știe despre ce este vorba.

Instanța aduce la cunoștința pârâtului faptul că invocă din oficiu excepția perimării cererii acestui dosar întrucât a rămas în nelucrare mai mult de șase luni de zile.

La interpelarea instanței de judecată, pârâtul D. I. arată că nu pune concluzii pe perimare.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția perimării cererii.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2015, sub nr. de dosar_, reclamanții Ș. G., G. M., N. I., P. V. C. A., în contradictoriu cu pârâții D. I., D. D., V. E. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate:deschiderea succesiunii rămasă de pe urma autorului P. D., decedat la data de 11.08.2013, cu ultimul domiciliu în București, sector 6; să se constate că moștenitorii acceptanți ai succesiunii de pe urma autorilor, au rămas reclamantele cât și pârâții D. I., D. D. și V. E.; să se constate că de pe urma autorului P. D. au rămas următoarele bunuri: apartament situat în București, ., ., ., suprafața de_ mp teren arabil extravilan, situat pe raza localității Cirlogani, . de proprietate nr._/81 din 01.07.2002.

La data de 4 martie 2015, în dosarul nr._, pârâtul D. D. I. și petenta D. A. au depus la dosarul cauzei întâmpinare, cerere reconvențională și cerere de intervenție în interes propriu.

În cadrul dosarului_, s-a dispus introducerea în cauză a lui Ș. E. I., domiciliat la adresa indicată în certificatul de moștenitor și efectuarea mențiunii în sistemul Ecris, în sensul că Ș. G. este decedată.

Prin încheierea de ședință din data de 23 iunie 2015 pronunțată în dosarul nr._ instanța a disjuns cererea de intervenție în interes propriu a numitei D. A. și s-a dispus în acest sens formarea dosarului cu numărul_ .

Prin încheierea de ședință din data de 23 iunie 2015, pronunțată în dosarul nr._, instanța a suspendat judecarea cauzei, având în vedere că pârâtul-reclamant D. I. nu si-a îndeplinit obligațiile și nu a precizat „în ce calitate a formulat D. A., întâmpinare și cerere reconvențională, având în vedere ca în motivare se vorbește de „pârâți-reconvenționali” și să precizeze daca pârâtul – personal a formulat cerere intervenție interes propriu a numitei D. A. în prezenta cauză, în caz afirmativ să o motiveze în fapt și în drept; urmând ca taxa de timbru să se stabilească după ce se va face această precizare”, astfel cum i s-a pus în vedere prin rezoluția din data de 10.03.2015 și comunicată în data de 16.03.2015, precum și prin citația pentru termenul de judecată din data de 23.06.2015 și comunicata în data de 14.05.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția invocată (de procedură, absolută și peremptorie), instanța o apreciază întemeiată pentru următoarele considerente:

Având în vedere că, din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 23 iunie 2015, când cauza a fost suspendată in temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă și că, de la această dată, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de șase luni din vina părților, precum și faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 416 Cod procedura civila, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de șase luni, iar potrivit art. 420 Cod procedura civila perimarea se poate constata și din oficiu, având în vedere că, în cauza de față, nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni, instanța urmează a admite excepția invocată din oficiu și a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

Constată perimată cererea de chemare în judecată, având ca obiect succesiune – disjuns din dosarul nr_, privind pe reclamanții Ș. E. I., cu domiciliul în Slatina, Ale. Rozelor, nr. 14, ., ., județul O., G. M., cu domiciliul în ., N. I., cu domiciliul în localitatea Slatina, .. 15, ., ., P. V. C. A., cu domiciliul în Sângeorz – Băi, ., județ Bistrița Năsăud și în ., pe petenta D. A., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., ., ., sector 6, și pe pârâții D. D., cu domiciliul în Slatina, .. 13, ., ., D. I., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, ., ., ., sector 6 și V. E., cu domiciliul în O., localitatea Slatina, .. 21, județul O...

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2016.

Președinte, Grefier,

RED.CIC/Thred.OP/11 ex./09.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 560/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI