Acţiune în constatare. Sentința nr. 902/2015. Judecătoria SEGARCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 902/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 902/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S.
S.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 902/2015
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. M. F.
Grefier C. D. D.
Pe rol judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta . contradictoriu cu pârâtul R. I., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că la dosarul cauzei reclamanta nu a depus dovada îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de Legea 17/2014, motiv pentru care reține cauza în pronunțare cu privire la excepția inadmisibilității cererii.
După reținerea cauzei în pronunțare, se prezintă pentru reclamantă doamna avocat F. C..
Instanța repune cauza pe rol și acordă cuvântul cu privire la excepția inadmisibilității cererii invocată din oficiu.
Apărătorul reclamantei arată că nu poate face dovada îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de Legea 17/2014 și că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției inadmisibilității cererii invocate din oficiu.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 03.06.2014, reclamanta . chemat în judecată pe pârâtul R. I., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că între aceasta și pârât a fost încheiată o convenție privind vânzarea-cumpărarea suprafeței de 0,055 ha, situată în T 37 P 33, în extravilanul comunei Lipovu, jud.D., urmând ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul că, la data de 26.08.2013, între părți a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare, prin care pârâtul s-a obligat să-i transmită dreptul de proprietate asupra terenului anterior menționat, în schimbul sumei de 240 lei.
Reclamanta a precizat că, la momentul încheierii antecontractului, a achitat pârâtului prețul solicitat și a intrat în posesia terenului.
Reclamanta a pretins că, deși convenise cu pârâtul să se prezinte în fața notarului pentru perfectarea unui act autentic, ulterior acesta a refuzat să-și îndeplinească obligația asumată.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1669 Cod civil.
Cererea a fost legal timbrată fiind depusă la dosarul cauzei dovada achitării sumei de 20 lei.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat și instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale si luarea unui interogatoriu pârâtului.
Au fost depuse la dosar în copii: înscrisul sub semnătură privată intitulat
„ Promisiune bilaterală de vânzare cumpărare ”, încheiat de părți la data de 26.08.2013 ;TDP nr. 341-_/30.08.1996,act de identitate al pârâtului, încheiere CF nr._, plan de amplasament și delimitare a imobilului,certificat de atestare fiscală nr. 678/02.04.2014.
Pârâtul, deși a fost citat cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, nu s-a prezentat în fața instanței.
La termenul din data de 18.03.2015, instanța a dispus emiterea unei adrese către Primăria Lipovu, pentru a comunica dacă pârâtul figurează decedat, iar în caz afirmativ să înainteze un extras de uz oficial din Registrul de deces privind pe acesta.
Relațiile solicitate au fost comunicate instanței, de către Primăria . de 09.04.2015, cu adresa nr.1178/06.04.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 03.06.2014, reclamanta . chemat în judecată pe pârâtul R. I., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că între aceasta și pârât a fost încheiată o convenție privind vânzarea-cumpărarea suprafeței de 0,055 ha, situată în T 37 P 33, în extravilanul comunei Lipovu, jud.D., urmând ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Astfel, la data învestirii instanței cu soluționarea noului litigiu, era în vigoare Legea nr. 17/2014, fiind publicate inclusiv Normele metodologice de aplicare.
Potrivit art. 5 alin 1 din această Lege, în toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Lege, prevederile acesteia nu se aplicau antecontractelor și pactelor de opțiune care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia. per a contrario, pentru înscrisul sub semnătură privată conținând promisiunea de vânzare-cumpărare, erau aplicabile prevederile legii.
Prin Decizia nr. 755/16.12.2014 pronunțată de Curtea Constituțională, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 20 alin. 1 referitoare la exceptarea de la aplicarea Legii nr. 17/2014 a antecontractelor autentificate la notariat anterior intrării în vigoarea acesteia sunt neconstituționale.
În acest sens, în considerentele deciziei (paragraful 20) s-a reținut că instanța de judecată învestită în temeiul art. 1169 C.civ. trebuie să verifice îndeplinirea tuturor condițiilor de validitate la data pronunțării hotărârii care ține loc de contract de vânzare, în vigoare la data pronunțării hotărârii judecătorești, neputându-se raporta la un moment anterior, reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.
Potrivit art. 21 alin. 4 din Lege, până la data publicării normelor metodologice în Monitorul Oficial al României, Partea I, se aplică regulile de drept comun.
Aceste norme metodologice au fost publicate la 30.05.2014, anterior învestirii instanței cu cererea de față.
Toate condițiile enumerate la art. 5 alin. 1 din Lg. nr. 17/2014 sunt prevăzute cumulativ pentru admisibilitatea acțiunii prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare.
În speță, se constată că reclamanta nu a făcut dovada că, deși terenul în litigiu este înscris în cartea funciară, s-ar fi respectat și normele legale referitoare la exercitarea dreptului de preemțiune.
În consecință, lipsind întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute la art. 5 alin. 1 din Lg. nr. 17/2014, instanța constată că nu este admisibilă acțiunea de față, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta . sediul în S., ., jud.D., în contradictoriu cu pârâtul R. I.,C._, cu domiciliul în com. Lipovu, ., jud.D..
Cu apel, în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2015.
Președinte, R. M. F. | ||
Grefier, C. D. D. |
Red. R.M.F./tehnored. A.C.L.
4 ex./15.07.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 888/2015. Judecătoria SEGARCEA | Pretenţii. Sentința nr. 891/2015. Judecătoria SEGARCEA → |
|---|








