Succesiune. Sentința nr. 877/2015. Judecătoria SEGARCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 877/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 877/2015
DOSAR NR._ - succesiune –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 877/2015
Ședința publică de la 15.06.2015
Președinte – D. O. – Președinte judecătorie
Grefier – L. C.
x.x.x.x.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S. C., în contradictoriu cu pârâta T. I., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamanta, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost depusă completarea la raportul de expertiză în specialitatea topografie cadastru, după care:
Reclamanta învederează că nu are obiecțiuni cu privire la conținutul suplimentului la raportul de expertiză și depune concluzii scrise. Învederează că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și omologarea raportului de expertiză în varianta I, urmând să achite sultă pârâtei, însă solicită instanței să țină seama de veniturile obținute de pârâtă din arendă, necuvenite, și anume, arată că la fila 4 se află o adeverință, din care rezultă că pârâta a ridicat suma de 920,7 lei, primită ca arendă pe parcursul anilor 2005-2009, precum și faptul că . 0,07 ha vie, care face parte din acest teren, i-a cedat-o deja pârâtei, aspecte pe care le-a arătat și în cuprinsul concluziilor scrise. De asemenea, solicită obligarea pârâtei la suma de 280 lei reprezentând 1/4 din cheltuielile de judecată efectuate.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S., sub nr._, din data de 09.09.2013, reclamanta S. C. a chemat în judecată pe pârâta T. I. solicitând instanței să dispună un supliment de împărțeală pentru un bun omis la succesiunea dezbătută în urma decesului tatălui ei, T. P., în dosarul nr. 1204/2005 al Judecătoriei S..
În motivarea cererii, reclamanta a învederat faptul că bunul omis la succesiunea dezbătută în urma decesului tatălui ei, T. P., în dosarul nr. 1204/2005 al Judecătoriei S. constă în suprafața de teren agricol de 0,93 ha din patrimoniul tatălui ei, T. P., despre existența căreia a aflat întâmplător, de la societatea . era arendată.
Reclamanta a menționat și faptul că pârâta a beneficiat necuvenit de drepturi de arendă pentru acest teren în anii 2005, 2006, 2007, 2008 și 2009, în sumă totală de 920,7 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712, art. 717 și art. 790 Cciv.
Reclamanta a propus proba cu interogatoriul pârâtei și proba cu înscrisuri.
La dosarul cauzei, au fost depuse: Sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale nr. 46/05.09.2013, înregistrată la . nr. 624/05.09.2013, eliberat de . civile nr. 476/07.10.2005, pronunțată în dosarul nr. 1204/2005 al Judecătoriei S., copia sentinței civile nr. 7747/09.06.1998, pronunțată în dosarul nr. 1634/1998 al Judecătoriei C., proces-verbal nr. 8/30.08.2013 privind ședința de mediere, copia certificatului de deces al numitului T. P., copia TDP nr. 1403-_/12.02.1996 și copii după actele de stare civilă ale părților.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 10.11.2014, în temeiul art. 254 alin. 5 NCPC, instanța a pus în discuție efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea topografie-cadastru - având ca obiective: identificarea terenului ce face obiectul litigiului, cu amplasament și vecinătăți –, precum și luarea unui interogatoriu pârâtei, pentru a verifica poziția procesuală a acesteia față de obiectul cererii, probe cu administrarea cărora, reclamanta a fost de acord.
La termenul de judecată din data de 16.03.2015, instanța a stabilit următoarele obiective ale expertizei încuviințate:
- identificarea, prin schiță, dimensiuni, vecinătăți, plan parcelar, suprafață, număr ., a terenului extravilan în litigiu;
- lotizarea ce se va propune, în natură și în bani, privind terenul extravilan, să se facă ținând cont de posesia de fapt, actuală;
- să se stabilească dacă bunul imobil este comod partajabil în natură, în caz contrar, să propună 2 variante de lotizare cu plata unei sulte, dacă este cazul:
- în una din variante, să îi fie atribuit reclamantei terenul arabil extravilan, în suprafață de 0,93 ha, în natură.
Lucrarea expertului Ș. V. a fost depusă la data de 26.03.2015.
Prin încheierea de ședință din data de 27.04.2015, constatând că expertul nu a răspuns la două dintre obiectivele stabilite, instanța a dispus revenirea cu adresă către expert, pentru completarea raportului de expertiză, pentru a răspunde la următoarele obiective:
- lotizarea ce se va propune, în natură și în bani, privind terenul extravilan, să se facă ținând cont de posesia de fapt, actuală, precum și de cotele de 1/4 cuvenită pârâtei T. I. și 3/4 cuvenit reclamantei S. C.;
- să se stabilească dacă bunul imobil teren este comod partajabil în natură, în caz contrar, să propună 2 variante de lotizare cu plata unei sulte, dacă este cazul;
- să reverifice vecinătatea terenului individualizat în T 3 P 72/1, respectiv vecinul pe latura de Nord, dacă este D. O. (dacă este acesta) sau vecinul menționat în titlul de proprietate nr. 1403-_/12.02.1996, și anume D. A..
Completarea la raportul de expertiză a fost depusă la data de 08.06.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele :
Autorul T. P. a decedat la data de 23.02.2005, astfel că instanța, potrivit art. 651 Cod civil, urmează a constata deschisă succesiunea acestuia la data decesului.
Într-adevăr, prin sentința civilă nr. 476 din 07.10.2005, instanța a dezbătut succesiunea autorului T. P., însă fără a fi introdus la masa succesorală și terenul în suprafață de 0,93 ha, identificat în tarlaua 3 . TP nr. 1403-_/12.02.1996.
Din actele de stare civilă, se observă că autorul are doi moștenitori și anume pe reclamanta S. C. în calitate de descendent gr. I și pe pârâtă în calitate de soție supraviețuitoare.
Potrivit art. 669 Cod civil, « copiii… succed tatălui, mamei… și oricărui alt ascendent, fără deosebire de sex și chiar de ar fi născuți din deosebite căsătorii. Ei succed în părți egale când se găsesc toți în gradul dintâi și « sunt chemați după propriul lor drept… ».
De asemenea, conform art. 1 lit. a din Legea nr. 319/1944, soțul supraviețuitor moștenește o pătrime din averea soțului decedat.
În consecință, instanța constată moștenitori cu vocație succesorală ai acestui autor sunt reclamanta cu o cotă de 3/4 din moștenire și pârâta cu o cotă de 1/4 din moștenire.
Potrivit art. 728 C.civ. „nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii”.
De asemenea, potrivit art. 6739 C.pr.civ. „la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea”.
Față de aceste dispoziții legale, instanța va dispune sistarea stării de indiviziune asupra imobilului teren extravilan în suprafață de 0,93 ha, identificat în tarlaua 3 . TP nr. 1403-_/12.02.1996 .
Având în vedere prevederile legale mai sus menționate și ținând cont de voința exprimată de reclamantă atunci când a avut cuvântul pe fond, instanța va admite acțiunea formulată de reclamanta S. C. și va omologa rapoartele de expertiză întocmit de expertul Ș. V. în varianta I de lotizare, sens în care va atribui lotul nr. 1 reclamantei S. C., compus din imobilul teren în suprafață de 0,93 ha, identificat în tarlaua 3 . TDP nr. 1403-_/12.02.1996 și lotul nr. 2 pârâtei T. I., potrivit căruia aceasta va primii sultă de la lotul nr. 1 suma de 1.546 lei, conform cotei succesorale proprii de 1/4 .
De asemenea, având în vedere cererea formulată de reclamantă cu privire la drepturile bănești încasate de către pârâtă în perioada anilor 2005-2009, așa cum rezultă din adeverința nr. 343/25.10.2011, eliberată de . a încasat în perioada 2005-2009 suma de 925,7 lei, astfel că, ținând cont de cotele de moștenire, va fi obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 685,3 lei (conform cotei de 3/4 din moștenire), reprezentând drepturi bănești încasate de pârâtă cu titlu de arendă, aferent terenului în suprafață de 0,93 ha.
De asemenea, în baza 453 alin. 2 C.proc.civ. vor fi compensate în parte cheltuielile de judecată și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 237 lei, la compensarea cheltuielilor ținându-se cont de cotele de moștenire culese .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta S. C., CNP-_, cu domiciliul în C., . nr. 9, .. 5, ., în contradictoriu cu pârâta T. I., CNP-_, cu domiciliul în com. G., .. D., având ca obiect succesiune.
Omologhează rapoartele de expertiză întocmite de expert Ș. V. în varianta I de lotizare, sens în care atribuie lotul nr. 1 reclamantei S. C., compus din imobilul teren în suprafață de 0,93 ha, identificat în tarlaua 3 . TP nr. 1403-_/12.02.1996, cu vecinii: N - D. A., E - T. M., S - D. I., V - De 11 și lotul nr. 2 pârâtei T. I., sens în care aceasta va primii sultă de la lotul nr. 1 suma de 1.546 lei.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 685,3 lei, reprezentând drepturi bănești încasate de pârâtă cu titlu de arendă, aferent terenului în suprafață de 0,93 ha.
Compensează în parte cheltuielile de judecată și obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 237 lei.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria S..
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. O. L. C.
Red.DO/tehn.DFI/4 ex./10.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 873/2015. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 883/2015. Judecătoria SEGARCEA → |
|---|








