Plângere contravenţională. Sentința nr. 956/2015. Judecătoria SEGARCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 956/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 956/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S.
S.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 956
Ședința publică de la 01.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. M. F.
Grefier: C. D. D.
Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul G. M. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D. – Poliția S..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin adresa nr._.06.2015, Poliția orașului S. a răspuns la adresa instanței, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Având în vedere atitudinea procesuală a petentului care, deși legal citat, nu a înțeles să se prezinte în fața instanței pentru a-și susține plângerea formulată, ținând seama că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, precum și faptul că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, din data de 19.05.2014, petentul G. M. a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._, întocmit de I. D. - Poliția orașului S. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de contravenție prin care i s-a aplicat sancțiunea amenzii în sumă de 340 lei, ca nelegal și netemeinic, având în vedere că a fost întocmit în baza art. 121 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 Rep., completată și modificată la data de 19.01.2013, articol care, la data constatării, era abrogat și astfel respectivul proces-verbal este lovit de nulitate absolută.
De asemenea, a invocat faptul că procesul-verbal este încheiat cu nesocotirea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, lipsind mențiunile cu privire la sediul intimatei.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în data de 08.05.2014, orele 1751, se deplasa cu autoturismul marca AUDI, cu nr. de înmatriculare_, fiind oprit la ieșirea din . un agent de poliție care nu s-a prezentat, nu i-a comunicat de ce a fost oprit, i-a solicitat documentele și a plecat la mașina poliției, iar după cca 10 minute a revenit și i-a solicitat să semneze procesul-verbal întrucât l-a sancționat cu amendă pentru depășirea vitezei legale.
Petentul a menționat că i-a adus la cunoștință agentului de poliție că sunt în afara localității și cu toate acestea nu avea mai mult de 60 Km/h, dar nu a avut nici o relevanță pentru domnul agent.
De asemenea, petentul arată că i-a solicitat agentului de poliție să se legitimeze și să prezinte atestatul de operator, ordinul de serviciu, însă acesta i-a replicat faptul că, dacă dorește toate acestea, să facă contestație, urmând a fi depuse la instanță.
Prin urmare, petentul a invocat nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție contestat.
În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 31 și urm. din OG nr. 2/2001, ale OUG nr. 195/2002 și Ordinul NML 021-05 301/2005 și celelalte acte normative în vigoare, solicitând și judecarea cauzei în lipsă.
La dosarul cauzei a fost depusă copia procesului-verbal de contravenție . nr._/08.05.2014.
Cererea a fost legal timbrată.
La data de 09.10.2014, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care arată că procesul verbal este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. 2/2001 și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată .
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal solicită instanței de judecată să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului. In opinia sa, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate. Altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
În cazul în care persoana propusă ca martor face parte din cele enumerate la art. 315, alin. 1 NCPC, intimatul a menționat că se opune la ascultarea acesteia.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovada a situației de fapt menționate în cuprinsul sau.
Referitor la procesul-verbal, intimatul consideră că instanța de judecată trebuie sa-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având in vedere că este întocmit de un agent al statului aflat in exercițiul funcțiunii.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, a învederat instanței că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesu-verbal face dovada deplină a situație de fapt și încadrării în drept.
Intimatul a precizat că abaterea săvârșită de petent a fost filmată cu aparatul radar ce se află montat pe autoturismul poliție rutiere, prin urmare sancționarea acestuia este temeinică și legală.
Așadar, consideră că I.P.J. D. a dovedit vinovăția petentului și a înlăturat astfel caracterul inechitabil al procedurii de constatare a săvârșirii unei contravenții, despre care acesta face vorbire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare ą contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată atât in doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
De asemenea, solicită să se aibă in vedere dispozițiile art. 254 din Noul Cod de Procedură Civilă, potrivit cărora dovezile care nu au fost cerute prin cererea de chemare in judecată nu vor mai putea fi cerute decât în condițiile prevăzute de art. 254 alin 2 din același act normativ. Solicită aceasta întrucât, in caz contrar, se creează contravenientului o poziție net favorabilă, apărările sale și probele propuse raportându-se doar la "motivele invocate de petent prin cererea de chemare in judecată.
În concluzie, intimatul solicită respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca fiind neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea actului sancționator ca temeinic și legal.
În drept, a invocat prevederile OUG nr. 195/2002 Rep. și ale Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 Rep., precum și ale OG 2/2001.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Au fost atașate 9 planșe fotografice cuprinzând autoturismul condus de către petent și buletinul de verificare metrologică nr._/19.03.2014.
Petentul a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate și argumentele invocate prin întâmpinare, având în vedere că sancțiunea principală a fost aplicată în baza unui articol care nu mai era în vigoare la data constatării contravenției, fiind abrogat, respectiv art. 121 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 R, motiv de nulitate absolută ce se constată și din oficiu.
În ceea ce privește apărările de fond ale intimatului, petentul a arătat că agentul constatator nu are calitatea de operator radar autorizat, lucru inadmisibil și care atrage din nou nulitatea procesului-verbal, invocând faptul că textul legii e referă la operator rada autorizat și nu calificat, cele două noțiuni fiind total diferite, precizând și faptul că, așa cum se observă din fotografiile depuse la dosar de către intimată, măsurarea vitezei s-a efectuat în trafic, surprinzând în paralel și o autoutilitară, ceea ce îi atribuie acesteia viteza de 75 Km/h, viteza fiind clar pentru autoutilitară, această practică de măsurare a vitezei fiind interzisă de NML 021-05 301/2005.
În condițiile în care autoturismul său are viteza de deplasare de 46 Km/h, respectiv 61 Km/h când aparatul a înregistrat viteza cu care circula, fiind și fotografiat singur în trafic, petentul arată că, în opinia sa, aceasta este viteza cu care circula regulamentar.
La data de 19.01.2015, petentul a depus note de ședință, prin care solicită admiterea plângerii contravenționale, reiterând motivul de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenție, invocat.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC, a reiterat solicitarea de judecare a cauzei în lipsă.
Prin încheierea de ședință din data de 28.01.2015, instanța a dispus citarea petentului cu mențiunea de a preciza dacă mai înțelege să conteste procesul verbal și sub aspectul temeiniciei sancțiunii aplicate sau doar pentru motivul de nelegalitate indicat în notele de ședință.
La termenul de judecată din data de 18.03.2015, constatând faptul că nu s-a precizat din partea petentului că s-ar restrânge criticile potrivit notelor de ședință depuse la termenul de judecată anterior care vizau doar legalitatea procesului-verbal întocmit, instanța a încuviințat, în suplimentarea probei cu înscrisuri în ceea ce privește temeinicia sancțiunii aplicate, revenirea cu adresă către Poliția Orașului S. cu mențiunea de a comunica în completarea celor depuse inițial la dosar solicitările formulate prin plângere de către petent, respectiv să se precizeze dacă agentul constatator are calitatea de polițist rutier, ordinul de serviciu de deplasare și dacă era abilitat să presteze activitate la locul constatării contravenției, respectiv . poziționării GPS la data și ora constatării contravenției.
La data de 22.04.2015, petentul a transmis prin fax precizarea solicitată anterior de către instanță arătând că își menține punctul de vedere sub aspectul de nelegalitate, iar în subsidiar, pentru netemeinicia sancțiunii aplicate întrucât fotografiile depuse la dosar nu sunt în măsură a convinge instanța că viteza înregistrată era pentru autovehiculul pe care îl conducea, de asemenea având în vedere și celelalte apărări formulate prin plângerea contravențională și întâmpinare.
Prin încheierea de ședință de la termenul din data de 27.05.2015, în completarea celor solicitate inițial prin adresa Poliției orașului S., instanța a mai solicitat și să se precizeze dacă agentul constatator are calitatea de polițist rutier, ordinul de serviciu de deplasare și dacă era abilitat să presteze activitate la locul constatării contravenției, respectiv . poziționării GPS la data și ora constatării contravenției.
Răspunsul solicitat a fost depus la data de 30.06.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._/08.05.2014 de către Inspectoratul de Poliție Județean D. – Poliția orașului S., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 340 lei și 3 puncte-penalizare.
S-a reținut în sarcina sa faptul că, în data de 08.05.2014, ora 1751, a condus autoturismul marca Audi având numărul de înmatriculare_, pe DJ 561 în . de 75 Km/h, viteză înregistrată cu aparatul radar AUTOVISION ROM 366, montat pe auto MAI_, fiind încălcate astfel prevederile art. 121 din ROUG 195/2002.
Împotriva acestui proces verbal, în termen legal a formulat plângere contravenientul, pentru motivele expuse mai sus.
În drept, față de dispozițiile art. 34 alin.1 din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională este supus verificării atât sub aspectul legalității cat și al temeiniciei, instanta analizând cu prioritate legalitatea procesului-verbal, observă că acesta indeplinește toate conditiile de valabilitate reglementate de lege, respectiv condițiile de formă prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001, dar și cele prevazute sub sanctiunea nulității absolute, conf art 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele, prenumele contravenientului, data si locul savarsirii faptei, semnatura agentului.
În analizarea motivelor de nelegalitate invocate de petent în plângerea contravențională formulată, instanța are în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție, întrunită în Secții Unite, prin Decizia nr. XXII din 19 martie 2007, a statuat că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe la întocmirea procesului –verbal de contravenție atrag întotdeauna nulitatea actului sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar toate celelalte neregularități în întocmirea procesului-verbal pot atrage cel mult anulabilitatea acestuia, dar numai dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Astfel, potrivit art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, amenda contravențională prevăzută la alin. (1) - clasa a II-a de sancțiuni, se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b).
Conform textului de lege menționat, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, respectiv 3 puncte de penalizare pentru depășirea cu 21 -30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic (art. 108 alin. 1 lit. b) pct. 2 din OUG nr. 195/2002).
Pe de altă parte, potrivit art. 121 din Hotararea nr. 1.391 din 4 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, conducatorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare. Nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constata de catre politistii rutieri, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
Prin urmare, se constată că sancțiunea aplicată a fost corect individualizată în raport de starea de fapt reținută, încadrându-se în temeiurile legale reținute în procesul verbal întocmit.
Sub acest aspect, din observarea actului contestat, se reține că mențiunea agentului care l-a întocmit se referă la art. 121 din ROUG 195/2002 (fila 4) și nu la art. 121 din OUG nr. 195/2002, care conținea prevederi referitoare la efectele plângerii contrevenționale, text de lege într-adevăr abrogat prin OUG nr. 69/2007.
În consecință, instanța constată că nu se poate reține incidența niciunui motiv de nulitate și nici de anulabilitate, așa cum a invocat petentul.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța reține că depășirea vitezei legale admise s-a constatat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, în acest sens observându-se buletinul de verificare metrologică nr._/19.03.2014 (fila 18) aflat în perioada de valabilitate la data constatării contravenției, pentru aparatul radar Autovision ROM 366 montat pe MAI nr._, menționat în procesul verbal, capabil să măsoare viteza de deplasare a autovehiculelor atât în regim staționar cât și de deplasare.
Totodată, la dosar s-au depus fotografii radar din care rezultă că autovehiculul marca Audi cu nr. de înmatriculare_ a circulat cu viteza de 75 km/h.
Această viteză nu poate fi atribuită altui autovehicul ce ar fi circulat în raza de acțiune a aparatului radar, respectiv autoutilitarei surprinse în imaginile depuse, întrucât se observă că aceasta circulă în sens opus față de contravenient și față de autospeciala de poliție aflată în staționare (după cum rezultă din absența mențiunilor privind viteza proprie de deplasare) iar în partea de sus a înregistrărilor există mențiunea "OPUS" în dreptul vitezei atribuite petentului, ce semnifică tocmai înregistrarea autovehiculului care la acel moment circula din sens opus autospecialei care avea montat cinemometrul.
De asemenea, din relațiile comunicate de Poliția or. S., rezultă că agentul constatator are calitatea de polițist rutier iar la data constatării contravenției (08.05.2014) era planificat să își exercite aceste atribuții (loc. S.-Bârca) – fila 46.
În ceea ce privește calitatea de operator radar, instanța are în vedere că la data constatării contravenției, pct. 4 din NML 021-05 ce reglementa respectiva condiție era abrogat.
Instanța mai constată, din imaginile radar depuse la dosar, că înregistrarea petentului cu viteza reținută în procesul verbal s-a realizat în interiorul localității, aspect ce a fost consemnat și de agentul de poliție care l-a întocmit, actul întocmit pe baza acestor constatări personale bucurându-se de o prezumție relativă de veridicitate ce nu a fost răsturnată de petent, în condițiile în care nu a dovedit că potrivit coordonatelor GPS s-ar fi aflat în afara localității, dimpotrivă din probele administrate rezultând dincolo de orice îndoială rezonabilă contrariul.
Față de cele învederate, instanța urmează să respingă plângerea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul Giolvan M., CNP-_, cu domiciliul în comuna Bascov, .. C, ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean D. – Poliția orașului S., împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._/08.05.2014.
Cu apel, în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 1 Iulie 2015.
PREȘEDINTE | GREFIER |
R. M. F. | C. D. D. |
Red.R.M.F./tehn.L.C.
4 ex./16.07.2015
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








