Pretenţii. Sentința nr. 590/2015. Judecătoria SEGARCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 590/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 590/2015
DOSAR NR._ - pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 590/2015
Ședința publică de la 06.04.2015
Președinte – D. O. – Președinte judecătorie
Grefier – L. C.
x.x.x.x.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul Ș. F., în contradictoriu cu pârâta B. C. Română SA, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 30.03.2015 - când instanța, la solicitarea părților, a amânat pronunțarea pentru a fi depuse concluzii scrise -, fiind consemnate în încheierea de ședință din data respectivă, parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile, reține:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S., sub nr._, din data de 24.06.2014, reclamantul Ș. F. a chemat în judecată pe pârâta B. C. Română SA solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, instanța să constate drept abuzive clauzele din contractul de credit bancar nr. 1245/18.10.2004 și condițiile generale de creditare anexa la contractul de credit:
- art. 9 lit. b – comision acordare credit 1,80% FLAT
- art. 9 lit. c – clauza de comision administrare de 33 euro /lunar reprezentând 0,05% din valoarea creditului;
- art. 6,7 din contractul de credit și art. 2.10.a, 2.10.b. și 2.11.a din condițiile generale de creditare cu privire la dobânda practicată și dreptul abuziv al pârâtei de a modifica unilateral dobânda creditului;
- recunoașterea dobânzii ca fiind formată din Euribor + marja de 1,50 PP
- să fie obligată pârâta-intimată să modifice contractul cadru și actul adițional în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive;
- să fie obligată pârâta–intimată să restituie sumele încasate ca urmare a clauzelor abuzive din contract, care au fost percepute unilateral peste nivelul dobânzii (compus din indicele EURIBOR plus marja fixă de 1,5 PP), comisionul de acordare credit în cuantum de 1188 euro și din comisionul de administrare în cuantum de 2.607 euro (33 euro x 79 luni –oct. 2007… mai 2014).
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul arată că, la data de 18.10.2007, a încheiat un contract de credit bancar pentru persoane fizice cu dobânda curentă de 7,4 % pe an și fixă pe an și variabilă ulterior.
La încheierea contractului dobânda era de 7,4 % pentru primul an și ulterior variabilă, dobândă care conform prevederilor contractului era formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR la care se adaugă 1,50 PP.
D. este de 8,70% pe an.
Începând cu luna martie 2009 dobânda a crescut AJUNGÂND ÎN PREZENT LA 9,6 %, fără a fi înștiințat cum a fost calculată această dobândă.
Reclamantul arată că OUG nr. 50/2010 a statuat pentru bănci obligația de a calcula dobânda variabilă în mod transparent, formula de calcul trebuie să aibă ca referință ROBOR/EURIBOR; marja fixă nu poate fi modificată de creditor pe durata contractului decât în favoarea consumatorului.
Reclamantul menționează că deși a solicitat în repetate rânduri să i se comunice de ce atunci când indicele EURIBOR (care i s-a comunicat că intră în calculul dobânzii de referință) a variat, dobânda la creditul său nu a variat niciodată dar nu i s-a comunicat decât că dobânda de referință nu a variat în această perioadă.
Luând în considerare Decizia 93/13/CCE a Curții Europene de Justiție, atât legislația internă, cât și cea comunitară este favorabilă clienților ale căror contracte conțin clauze abuzive și dobânzi ascunse și arată că o clauză este abuzivă dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile:
- nu este negociată cu consumatorul;
- prin ea însăși sau împreună cu altele clauza creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe un dezechilibru între drepturi și obligații, prevederi care sun preluate și de legislația română, respectiv Legea nr. 193/2000.
În cadrul contractului de credit s-au introdus la art. 5 lit. a date referitoare la dobândă și se arată că dobânda curentă este de 7,4 % pe an, cu mențiunea că dobânda este fixă pe o perioadă de un an și ulterior variabilă.
În perioada în care indicele EURIBOR a avut creșteri, BCR a majorat cuantumul dobânzii, în schimb în momentul în care acest indice a scăzut, BCR nu a mai diminuat în consecință cuantumul dobânzii, creând astfel un dezechilibru contractual.
De altfel, reaua credință a BCR rezultă și din faptul că impune astfel de clauze prin acordarea unei dobânzi fixe, promoționale, pe perioada unui an, urmând ca după această perioadă, dobânda să devină variabilă în funcție de dobânda de referință /administrată afișată la sediile băncii.
Această clauză contractuală vine în contradicție nu numai cu dispozițiile legislației de protecție a consumatorilor, ci și cu prevederile art. 1225 pct. 2 și art. 1226 C.civ.
Art. 14 din Legea nr. 190/199 (pentru creditele cu ipotecă)și art. 8 din Legea 289/2004 (pentru creditele fără ipotecă) stabilesc că în cazul în care prin contractul de credit s-a stabilit ca rata dobânzii să fie variabilă, variația acesteia trebuie să fie independentă de voința creditorului, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract.
Reclamantul apreciază că, prin necircumstanțierea în nici un mod a elementelor care–i permit Băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator, această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar interesele acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit.
Contractul de credit, indiferent dacă acesta este cu dobândă fixă sau cu dobândă variabilă, este un contract comutativ.
Dacă în cazul creditelor cu dobândă fixă drepturile și obligațiile părților sunt determinate, în cele cu dobândă variabilă, acestea sunt determinabile, în funcție de oscilațiile în orice sens a anumitor factori/indici concreți, fără a fi implicată în vreun fel voința uneia din părți.
Pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind dobânda, reclamantul arată că aceste clauze contravin și art. 75 din Legea nr. 296/2004, care prevede un drept fundamental al consumatorilor, respectiv dreptul de a nu fi incluse în contracte decât clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Contrar acestui principiu, convenția de credit încheiată cuprinde clauze ce fac necesară existența unor cunoștințe de strictă specialitate financiară (ex. indicii de referință ai pieței monetare la care se referă definiția schimbărilor semnificative, atunci când aceasta există).
În cadrul contractului de credit nr. 1245/18.10.2007, încheiat între reclamant și BCR, la art. 9 lit. c s-a introdus comisionul de administrare de 33 euro lunar, reprezentând un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1. Conform art. 10 din contract s-a prevăzut că acest credit e garantat prin veniturile de orice formă realizate de împrumutat și coplătitor ipoteca de rangul I constituită asupra imobilului situat la adresa din C., Rovine .. 1, . garanție ce viza perioada de creditare, respectiv 300 luni.
Astfel, comisionul de administrare, astfel cum a fost stabilit de 33 euro din valoarea creditului de la pct. 1, respectiv 66.000 euro, prin modul în care a fost formulat și perceput, fără nicio posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive, urmărindu-se perceperea unei sume în plus.
Acest comision este prohibit în mod expres de art. 15 din Legea nr. 190/1999 care indică limitativ care sunt costurile pe care trebuie să le suporte consumatorul dintr-un contract de credit imobiliar/ipotecar: "În sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente".
Reclamantul arată că disimularea unei părți a dobânzii sub denumirea de comision este o dovadă certă a relei credințe a băncii.
În dovedirea acțiunii, reclamantul înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.
Au fost depuse următoarele înscrisuri:contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1245/18.10.2007.
La data de 28.07.2014, pârâta . SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, fie ca urmare a admiterii excepțiilor invocate în cuprinsul acesteia, fie ca neîntemeiată; obligarea reclamantului la suportarea cheltuielilor de judecată.
În cuprinsul întâmpinării, pârâta susține că, prin actul adițional din 29.06.2010, părțile au convenit modificarea Contractului de credit, inclusiv a modului de calcul al dobânzii, în sensul că părțile au stabilit ca dobânda să fie fixă, în cuantum de 9,9 % pe an, pe o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a actului adițional (adică pe perioada 15.07._15), iar pe restul perioadei de creditare, dobânda să fie variabilă, calculată în funcție de indicele EURIBOR la 6 luni, la care se adaugă 7,50 puncte procentuale marjă fixă pe an.
Ulterior, urmare a cererii reclamantului și negocierii costurilor creditului, a fost încheiat de către părți Actul Adițional nr. 2/17.03.2011 prin care dobânda fixă a fost redusă la 8,5 % pe an, fiind valabilă până la data de 15.07.2015, iar pe restul perioadei de creditare, dobânda variabilă este formată din EURIBOR la 6 luni la care se adaugă marja fixă de 7,5 puncte procentuale.
I. Pârâta invocă excepția lipsei de interes /lipsei de obiect a acțiunii în ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobândă.
Părțile au stabilit de comun acord că dobânda este fixă, în cuantum de 8,5 % pe an, fiind valabilă până la data de 15.07.2015, iar pe restul perioadei de creditare, dobânda variabilă și va fi calculată prin raportare la indicele independent de referință EURIBOR plus marja fixă de 7,5 puncte procentuale.
În prezent clauzele din contractul inițial, care prevedeau variația dobânzii în funcție de dobânda de referință variabilă a Băncii (art. 5 din Contract) nu mai există, fiind înlocuite cu clauzele din Actul Adițional nr. 2/17.03.2011 care prevăd dobândă fixă, de 8,5% pe an, până la data de 15.07.2015, iar ulterior dobânda variabilă ce va fi raportată la indicele de referință independent EURIBOR.
Clauzele al căror caracter abuziv îl reclamă împrumutatul, referitoare la variația dobânzii în funcție de dobânda de referință internă a Băncii nu mai există/nu își mai produc efectele, astfel cum erau prevăzute în forma inițială a Contractului, fiind modificate prin cele două Acte Adiționale din 29.06.2010 și 17.03.2011.
II. Pârâta invocă de asemenea, excepția nulității capătului 6 de cerere pentru neprecizarea obiectului cererii.
În privința capătului 6 de cerere, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să restituie sumele încasate ca urmare a clauzelor abuzive, care au fost percepute unilateral peste nivelul dobânzii (compus din indicele Euribor plus marja fixă de 1,5 pp ) reclamantul nu a arătat valoarea acestor pretenții bănești și nici modul de calcul aplicat, încălcând astfel prevederile art. 194 lit. c C.pr.civ.
III: Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului de a solicita constatarea caracterului abuziv /anularea clauzelor din contractul de credit și restituirea sumelor achitate în baza contractului.
Normele Legii nr. 193/2000 nu ocrotesc un interes general, ci unul particular, al consumatorului aflat în situația în care, în mod cumulativ:
- nu a putut negocia clauzele contractului încheiat cu profesionistul ;
- contractul astfel încheiat a fost încă de la început dezechilibrat în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților;
- profesionistul a acționat cu rea credință la momentul încheierii contractului.
Perioada în care o astfel de acțiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale pornind de la o lipsă de claritate a exprimării consimțământului din momentul încheierii contractului, poate fi ințiată, este de maxim 3 ani, conform art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
IV. Pârâta invocă de asemenea excepția inadmisibilității capătului 6 de cerere privind restituirea sumelor achitate în baza prevederilor contractuale.
Anularea/modificarea unei clauze dintr-un contract cu executare succesivă nu poate produce efecte retroactive, ca o excepție de la principiul restitutio in integrum .
V. Pârâta invocă excepția inadmisibilității capetelor 1-5 de cerere, privind caracterul abuziv al clauzelor ce reglementează elemente ale prețului contractului de credit.
Conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele de credit încheiate între comercianți și consumatori :"Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil".
Clauzele privind dobânda și comisioanele pe care reclamantul le pretinde ca fiind abuzive, sunt clauze esențiale ale contractului de credit, care privesc prețul acestui împrumut și nu pot forma obiectul controlului instituit de Legea nr. 193/200.
Dobânda curentă, precum și toate comisioanele prevăzute în Contract reprezintă costuri ale creditului, fiind parte integrantă a obligațiilor asumate de împrumutați, pentru a li se pune la dispoziție sumele de bani împrumutate.
Directiva 2008/48/CE stabilește in art. 3 lit. g și i că dobânda anuală efectivă reprezintă costul total al creditului care este format din toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de creditor.
Cu privire la netemeinicia pretențiilor reclamantului, pârâta invocă următoarele motive:
I. Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă.
Respingerea acțiunii se impune și ca urmare a faptului că în speță nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, respectiv:
a) clauza să nu fi fost negociată
b) clauza să fie contrară bunei-credințe
c) clauza să dea naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Clauzele contractuale privind dobânda și comisioanele au fost negociate sau ar fi putut fi negociate de către un consumator diligent.
Contractul de credit și actele adiționale la acesta au fost încheiate de reclamant, în funcție exclusiv de alegerile și solicitările acestuia. Împrumutatul a avut întotdeauna posibilitatea de a negocia prețul contractului, lucru care de altfel s–a și întâmplat, având în vedere prevederile Contractului semnat și a actelor adiționale încheiate în urma negocierilor dintre părți, prin care dobânda fixă i-a fost redusă în mod repetat, iar în perioada în care aceasta va fi variabilă, a fost raportată la EURIBOR.
Clauzele nu sunt contrare bunei-credințe.
Dispozițiile art. 4-7 din Legea nr. 363/2007 de natură a contura conduita consumatorului mediu, sunt utile pentru interpretarea naturii abuzive a unei clauze conform Legii 193/2000, astfel încât instanța urmează a analiza conform criteriului bunei credințe conduita pârâtei prin raportare la înțelesul noțiunilor de practici comerciale înșelătoare conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 363/2007.
Clauzele actuale ale Contractului de Credit, astfel cum au fost modificate prin Actele Adiționale din 29.06._ și 17.03.2011 prevăd o dobândă fixă de 8,5 % pe an, valabilă până la 15.07.2015, iar ulterior o dobândă variabilă, raportată la indicele de referință independent EURIBOR.
Cererea reclamantului de modificare a formulei de calcul a dobânzii, respectiv EURIBOR plus 1,50 PP este inadmisibilă.
Pârâta a învederat că părțile au convenit prin Actul Adițional nr. 2/17.03.2011 la Contractul de Credit ca dobânda variabilă ( ce se va aplica după 15.07.2015) să fie formată din EURIBOR plus marja fixă de 7,50 PP .
Prin urmare, părțile au raportat dobânda la un indice de referință independent, o astfel de clauză neputând să fie considerată abuzivă și au convenit marja fixă ca fiind de 7,50 PP.
Reclamantul solicită în prezent reducerea dobânzii, prin înlocuirea practic a dobânzii de referință variabilă stabilită inițial în contract cu EURIBOR, dar cu păstrarea aceleiași marje din contractul inițial.
Dobânda de referință variabilă nu este echivalentă cu EURIBOR.
Nu există nici un temei juridic/contractual pentru constatarea identității juridice între "dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediul BCR", prevăzută inițial în contractul de credit și "indicele de referință EURIBOR". Clauza de la art. 6 din Contract, referitoare la dobânda anuală efectivă nu este clauză abuzivă.
Clauza prevăzută de la pct.6 din Contractul de Credit, referitor la componența dobânzii anuale efective nu poate fi considerată o clauză abuzivă, pentru că nu face decât să pună în aplicare definiția D. din Directiva 2008/48 privind contractele de credit pentru consumatori.
Conform art. 3 lit. g și i din Directiva 2008/48 "dobânda anuală efectivă reprezintă costul total al creditului care este format din toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să la suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de creditor…".
Clauza de la art. 6 prevede că în D. sunt incluse dobânda anuală, comisionul de analiză a documentației, de acordare credit și de administrare, comisionul de urmărire riscuri, în cazul în care aceste comisioane sunt aplicabile împrumutatului (raportat și la prevederile art. 9 din Contract, referitoare la comisioane).
Clauza de la art. 7 din contract, referitoare la dobândă în funcție de serviciul datoriei împrumutatului nu este clauză abuzivă.
Potrivit cererii de chemare în judecată, reclamantul pretinde caracterul abuziv al clauzei de la art. 7 referitoare la dobânda curentă stabilită în funcție de serviciul datoriei, fără însă a motiva în vreun fel această cerere. Din această cauză, cererea trebuie respinsă ca nemotivată.
Această clauză reglementează în fapt o dobândă penalizatoare, aplicabilă împrumutatului, în cazul întârzierilor la plată, dobândă penalizatoare care este formată din dobânda curentă plus un anumit număr de puncte procentuale, în funcție de câte zile de întârziere au fost înregistrate la plata ratei.
Clauzele referitoare la comisioane sunt corecte și legale .
Comisioanele nu reprezintă dobânzi mascate și nu afectează concurența dintre bănici, cât timp sunt practicate de toți furnizorii de servicii financiar bancare și cât timp adevăratul reper/punct de referință îl reprezintă valoarea D., prevăzută în contract.
Comisioanele sunt recunoscute a face parte din costul total al creditului, reprezentând un element al prețului contractului, prevăzut atât în legislația internă (inclusiv de OUG nr. 50/2010) cât și de cea europeană și care cad în mod uzual în sarcina împrumutatului.
Cuantumul comisioanelor se stabilește pe baza convenției părților.
Comisionul de acordare credit ( prevăzut la art. 9 lit. b din Contractul de credit) este stabilit în mod clar ca fiind un procent de 1,80 % din valoarea creditului, flat, adică se plătește o singură dată, la tragerea creditului și nu mai poate fi contestat în prezent, la mai mult de 3 ani de la data achitării sale.
În ceea ce privește comisionul de administrare, acest comision nu este abuziv, întrucât:
- este stabilit în sumă fixă de 33 euro lunar, deci nu se poate pune problema unei lipse a unor criterii obiective de determinare;
- se percepe pentru administrarea contului de credit ;
- cuprinde costuri cu operațiunile bancare privind întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditului și informarea permanentă a clientului.
Fiind un cost determinat de o activitate constantă ca volum și intensitate pe întreaga perioadă de derulare a creditului, este firesc ca acest comision să aibă aceeași valoare pe întreaga perioadă.
Pentru aceste motive, pârâta solicită respingerea acțiunii reclamantului, fie ca urmare a admiterii excepțiilor invocate, fie ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului, în temeiul art. 451 și 453 C.pr.civ.
În probațiune, pârâta solicită înscrisuri și interogatoriul reclamantului.
Au fost atașate la întâmpinare, următoarele înscrisuri: Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1245/18.10.2007, Actul Adițional din 29.06.2010 la Contractul de credit bancar nr. 1245/18.10.2007, Actul Adițional nr. 2/17.03.2011 Contractul de credit bancar nr. 1245/18.10.2007, Adresa BCR nr. 1153/09.03.2011 privind acordul Băncii de reducere cu 1,4 p.p. a dobânzii fixe aplicabile creditului reclamantului și raportarea celei variabile la EURIBOR; extras din dosarul de creditare al împrumutatului Ș. F.; adresa ANPC nr. 1048 din 29.10.2010 cu referire la modul în care se poate opera trecerea de la dobânda variabilă raportată la dobânda de referință a furnizorului de servicii financiare la dobânda variabilă raportată la EURIBOR; adresa BCR nr. 6/08.01.2013 - Explicații pentru serviciile prestate de către Bancă ce intră în componența comisioanelor aplicabile creditelor; decizia nr. 2450/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare la data de 21.10.2014.
Prin acest răspuns, reclamantul arată că acțiunea vizează două direcții:
- declararea abuzivă a clauzelor indicate, iar cu privire la dobândă, contrar susținerilor Băncii, dobânda în actul inițial a fost variabilă, însă modificarea ei depinde exclusiv de voința Băncii, fără a putea influența sau înțelege modul de calcul; art. 37 din OUG nr. 50/2010, prevăd că dobânda în contractele de credit va fi compusă din o dobândă variabilă – EURIBOR la 6 luni, în cazul de față fiind vorba de un împrumut în euro, la care se adaugă o marjă fixă a băncii.
Însă această marjă fixă a băncii fusese stabilită în art. 5 din contractul inițial la 1,5, marjă pe care legea impunea ca banca să o mențină.
Ori, această marjă a fost majorată în detrimentul împrumutatului, fiind în acest fel mărite costurile creditului.
În aceste condiții, solicitarea reclamantului ca dobânda creditului să fie compusă din EURIBOR la 6 luni + 1,5 marja fixă este legitimă și justificată de legea aplicabilă OUG nr. 50/2010 și contractul inițial în care părțile au convenit marja fixă aplicabilă la calculul dobânzii.
Prin încheierea de ședință din data de 12.01.2015, instanța a respins excepția lipsei de interes și a lipsei de obiect a acțiunii în ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobândă, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește excepție, instanța constată că cererea reclamantului se referă la constatarea clauzelor abuzive din contractul de credit bancar nr. 1245/18.10.2004, or, actul adițional nr. 2, prin care s-a modificat dobânda și modul de calcul al acesteia, a fost încheiat în data de 17.03.2011, astfel că, cel puțin pentru perioada 18.10._11, reclamantul își dovedește interesul, acesta urmărind îndepărtarea pentru această perioada a unei clauze ce aplicată duce la plata unor sume de bani din partea reclamantului creditor.
Cu privire la excepția nulității capătului 6 de cerere pentru neprecizarea acțiunii, instanța a respins și această excepție, având în vedere că, în practica instanțelor referitoare la anularea clauzelor abuzive s-au adoptat două direcții și una dintre ele a fost una majoritară, și anume impunerea prin hotărârea judecătorească ca banca să calculeze cuantumul prejudiciului.
Pe direcția minoritară, pe care au mers unele instanțe de judecată, aceste sume ce au rezultat din clauzele abuzive, în cazul în care s-au constatat clauze abuzive, s-au stabilit prin expertiză, urmând ca instanța să adopte direcția pe care o va aprecia la momentul oportun și anume la momentul în care se va discuta necesitatea și administrarea probelor.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita caracterul abuziv/anularea clauzelor din contractul de credit și restituirea sumelor achitate în baza contractului, instanța a respins această excepție, având în vedere că solicitarea caracterului abuziv al unei clauze este schimbată cu constatarea nulității absolute a acesteia. Or, caracterul imprescriptibil al nulității absolute este precizat de art. 1 din Decretul nr. 167/1958 – legea aplicabilă în cauză raportat la data încheieri contractului de credit bancar; 18.10.2004.
Cu privire la excepția inadmisibilității capetelor 1-5 din cerere, privind caracterul abuziv al clauzelor ce reglementează elemente ale prețului contractului de credit, instanța a unit fondul cu această excepție, având în vedere că cele învederate de pârâți constituie o veritabilă apărare pe fondul cauzei.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității restituirii sumelor achitate în baza prevederilor contractuale, instanța a respins această excepție, în considerarea faptului că instanța a fost învestită cu soluționarea petitului privind constatarea nulității unei clauze, astfel că efectul principal al constatării nulității este acela al restabilirii situației anterioare încheierii contractului (restitutio in integrum).
În consecință, instanța va uni această excepție cu fondul cauzei, soluționarea ei depinzând de soluția ce se va adopta asupra petitului privind constatarea nulității clauzelor invocate.
Prin aceeași încheiere de ședință, instanța a încuviințat pentru pârât și pentru reclamant proba cu înscrisuri, doar pentru pârât interogatoriul reclamantului și a prorogat punerea în discuție a necesității efectuării unei expertize până la termenul la care se vor depune înscrisurile.
La termenul de judecată din data de 09.03.2015, pârâtă a fost depus la dosar practică judiciară, însoțită de un Opis.
Deși legal citat, reclamantul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a fi interogat și, deși au fost acordate două termene de judecată în acest sens, nu a fost adusă dovada imposibilității prezentării sale în acest sens.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 18.10.2007, reclamantul în calitate de împrumutat a încheiat cu pârâta contract de credit bancar nr. 1245, în baza căreia a împrumutat suma de 66.000 Euro, pentru o perioadă de 300 luni.
Prin clauza stipulată la art. 5 părțile au prevăzut: „Dobânda curentă este de 7,4 % pe an și este fixă în primele 12 luni și variabilă ulterior……. După aceasta data dobânda curenta este formata din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,5 %"
Aceasta clauza este completată de pct. 2.10 a din Condițiile Generale de Creditare unde se specifica ca " Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare" .
În materia contractelor de consum legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.
O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 C.civ. întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreționară de a contracta. Un contract are putere de lege între părți întrucât este prezumat a fi dominat de buna-credință și utilitate pentru părțile contractante. Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul constituțional al bunei-credințe și cu bunele moravuri. În caz contrar el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.
Mai mult, nu trebuie omis faptul că art. 969 C.civ. nu are o existență de sine stătătoare în ansamblul dispozițiilor Codului civil, ci el este inseparabil de art. 970 alin. 1 C.civ., executarea cu bună-credință a obligațiilor fiind rezultatul firesc al obligativității contractului.
Un contract rămâne legea părților numai în măsura în care nici una dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună știință îndatoririle care îi revin potrivit asumării și executării cu bună-credință a prestațiilor. Principiul forței obligatorii a contractului trebuie examinat și interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual întrucât esența contractului este alcătuită nu numai din voința părților contractante, ci și din interesul contractual al fiecăreia dintre ele. Tocmai de aceea, motivele invocate sub acest aspect de către bancă (sub pretextul libertății contractuale) nu pot fi primite.
În aceeași ordine de idei, instanța reține că rațiunea avută în vedere la adoptarea acestui act normativ l-a constituit faptul că întregul sistem de protecție preluat în dreptul intern are la bază ideea că un consumator se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare. Această situație îl pune în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant fără a avea puterea de a influența conținutul lor. Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său.
Condițiile pentru a fi catalogată o clauză ca abuzivă rezultă din interpretarea Directivei 93/13 din 5 aprilie 1993 și a actului normativ care a transpus în dreptul intern această directivă, respectiv Legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Aceste condiții sunt prevăzute in prevederile art. 1, alin. 3 și art. 4, alin. 1, 2 și 3 din legea 193/2000, modificată.
Prevederile art. 1, alin. 3 din acest act normativ statuează:” Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.Prevederile art. 4, alin. 1, 2 și 3 din același act normativ statuează:” (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”
Din interpretarea textelor legale mai sus citate rezultă că, pentru a fi catalogată ca abuzivă o clauză contractuală, trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două cerințe: să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.
Analizând aceste condiții instanța reține că prima cerință este îndeplinită cu privire la clauza contractuală in discuție, intimata nefăcând nici o proba prin care să dovedească că a negociat clauzele contractuale în discuție, deși sarcina probei incumba acesteia conform art. 4, alin. 3 din legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, în baza acestui text de lege trebuie constatat faptul că aceste clauzele contractuale în discuție nu au fost negociate de către bancă cu consumatorii. De altfel, din simpla lecturare a convenției de credit depusa la dosarul cauzei, reiese în mod evident că este vorba de un contract standard preformulat.
Pe de altă parte, reclamantul a învederat că a avut doar dreptul de a alege să semneze contractul sau să nu îl semneze, fără a fi informat în mod complet cu privire la prevederile contractului și fără a putea negocia conținutul vreunei clauze. De altfel este de notorietate că atât condițiile generale cât si cele speciale din contractele de credit sunt preformulate și identice pentru toți clienții, neputându-se solicita si obține modificarea acestora de către client.
Fiind îndeplinită prima cerință enunțată privind caracterul abuziv, se va analiza și îndeplinirea celei de a doua condiții, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.
Clauza cuprinsă în art. 5 are următorul conținut :Dobânda curentă este de 7,4 % pe an și este fixa în primele 12 luni și variabilă ulterior……. După aceasta data dobânda curenta este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,5 %"
Această clauză pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat.
Mai mult,aceste mențiuni sunt neclare, banca neexplicând ce criteriu folosește pentru calcularea dobânzii, dând posibilitatea băncii să modifice dobânda doar in avantajul ei, așa cum de altfel s-a si întâmplat în situația împrumutatului-reclamant.
În acest sens, se observă cu claritate din eșalonarea depusă la dosar de pârâta (fila 238) cum rata dobânzii a crescut începând cu luna octombrie 2008 (la exact un an după încheierea contractului, perioada în care banca nu putea modifica rata dobânzii de la o dobândă de 7,4 % la 10,4 % fără a exista un criteriu fix ce putea fi luat în considerare de ambele părți.
De altfel, chiar în art. 14 din Legea nr. 190/1999 ce reglementează procedura de acordare a creditelor ipotecare, se prevede că în cazul dobânzii variabile, variația trebuie să fie independentă de voința creditorului, reglementare pe care pârâta nu a respectat-o.
În concluzie, față de cele arătate mai sus, instanța reține că, clauza în discuție este fără îndoială una abuzivă, ca au fost încălcate exigențele bunei credințe, urmare a încălcării principiului proporționalității și a principiul echilibrului contractual, creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților datorită efectului pe care-l imprimă contractului această clauză.
Instanța nu poate reține susținerile intimatei ca nu exista rea credință, că părțile contractante au acționat de pe poziție de egalitate in raportul comercial, că nu există niciun dezechilibru și că, cum OUG nr. 174/2008 prevedea că modificarea clauzelor contractuale nu se mai putea realiza decât prin semnarea unui act adițional la contractul de credit nu a mai putut actualiza nivelul de dobândă conform contractului de credit și că a respectat deci dispozițiile legale care au „inactivat" clauza contractuală prevăzută de art. 5 deoarece, dacă intimata ar fi fost de bună-credință ar fi redus rata dobânzii in momentul în care indicele LIBOR a scăzut, reducere care se putea realiza legal prin încheierea unui act adițional cu împrumutatul, cu respectarea noilor dispoziții ale OUG 174/2008.
Având în vedere că, la data încheierii contractului, părțile au stabilit o dobândă calculată în funcție de dobânda de referință + 1,5 pp și cum dobânda de referință s-a calculat în funcție de EURIBOR la 6 luni conform art. 1 din actul adițional din 29.06.2010, instanța apreciază ca dobânda ce trebuie aplicată sumei împrumutate este formată din EURIBOR la 6 luni la care se adaugă 1,5 pp .
Conform calculului stabilit de pârâta (fila 141) suma totală de plată este de 7.652,18 EUR.
În ceea ce privește comisionul de acordare a creditului stipulat la art. 9 b, acesta a avut o valoare de 1.188 EUR calculat conform art. 9 lit. b (1,80% din valoarea creditului de 66.000 EUR).
Instanța apreciază că, prin impunerea acestui comision, s-a creat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, nefiind justificat plata acestuia, din moment ce angajarea resurselor umane ale băncii pentru studierea condițiilor concrete de acordare a creditului este impusă de chiar obiectul principal al băncii și anume acela de acordare a împrumuturilor, dobânda încasată fiind profitul băncii.
Or, în cazul în speță, banca taxează împrumutatul doar pentru faptul că depune eforturi pentru acordarea unui împrumut după urma căruia prosperă, în felul acesta justificarea taxării reclamantului devine abuzivă din chiar crearea nejustificată a unei sarcini fără ca pentru aceasta să existe o contraprestație rezonabilă ce ar justifica efectuarea cheltuielii respective .
Față de aceste aspecte, instanța obligă pârâta să plătească reclamantului suma achitată de acesta cu titlu de comision de acordare credit încasat nelegal, în cuantum de 1.188 Eur, sumă ce va fi plătită în lei la cursul BNR din ziua plății.
În ceea ce privește comisionul de administrare a creditului stipulat la art. 9 lit. c, se constată că plata acestuia lunar, în suma de 33 Eur, este identic cu plata dobânzii, stipulată la art. 5 .
Or, în aceste condiții, destinația sau justificarea acestuia, nu se regăsește în altă prevedere contractuală, ce impune concluzia a două costuri pentru același serviciu.
În acest caz, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, constatând că nu s-a probat negocierea, sarcină ce îi revenea pârâtei.
Comisionul este inclus într-un contract standard, preformulat, ca un drept stabilit, fiind fixat doar modul de calcul și scadența prin Convenția de credit încheiată de părți.
Așa cum am subliniat anterior, destinația comisionului de risc nu a fost clarificată în contract, având același rol cu dobânda, explicată doar în cursul judecății, fiind imposibil pentru un consumator diligent, dar fără cunoștințe de specialitate în domeniu, să-l poată negocia, comision al cărui mod de funcționare nu-i era cunoscut.
Or, scindarea prețului în aceste componente poate duce la ideea că, pentru aceeași prestație, s-au avut în vedere rațiuni diferite de percepere a acestora, fundamentul perceperii acestora nefiind cunoscut consumatorului la momentul perfectării convenției de credit, în lipsa unei exprimări clare și neechivoce.
Or, tocmai aceasta este probleme cu clauzele respective, că ele nu sunt clare și precise, dând posibilitatea doar băncii de a interpreta, strict în interes propriu, aceste clauze creând, astfel, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Mai mult, potrivit jurisprudenței C.J.U.E. „dispozițiile art. 4 alin. (2) și art. 8 din Directiva nr. 93/13/ CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil".
În consecință, constatarea caracterului abuziv al clauzei pct. 9 lit. a) impune repunerea părților în situația anterioară, respectiv a obligării pârâtei la restituirea sumelor încasate necuvenit cu titlu de comision de risc.
Cum suma acestui comision este de 2607 EUR, calculată pentru perioada cuprinsă între data acordării creditului și data sesizării instanței (octombrie 2007 –mai 2014), instanța va obligă pârâta să plătească reclamantului sumele achitate de acesta cu titlu de comision de administrare credit încasate nelegal, pentru perioada octombrie 2007 – mai 2014, în cuantum de 2.607 Eur, sumă ce va fi plătită în lei la cursul BNR din ziua plății.
În final, în ceea ce privește cererea reclamantului cu privire la calcularea dobânzii contractuale, în viitor, în funcție de Euribor + marja de 1,5 puncte procentuale, instanța urmează a o respinge, în condițiile în care părțile, în urma negocierii, au stabilit prin actul adițional din 29.06.2010 o dobândă fixă pe o perioadă de 5 ani, după care dobânda se va calcula în funcție de un criteriu determinat ce nu este influențat de voința unilaterală, internă a pârâtei și anume cotația EURIBOR .
În acest fel, instanța apreciază că nu avem de a face cu o clauza abuzivă, rațiunile expuse anterior în hotărâre neregăsindu-se aici.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul Ș. F., CNP-_, cu domiciliul în ., în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, cu sediul în București, Bld-ul E. nr. 5, sector 3 și, în consecință:
Constatată nulitatea absolută parțială a contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1245/18.10.2007, încheiată între părți, în privința următoarelor clauze:
- art. 5 referitor la rata dobânzii curente,
- pct. 2.10 a și 2.11 a din Condițiile Generale de Creditare – Anexa la contractul de Credit Bancar,
- art. 9 lit. b referitor la comisionul de acordare credit,
- art. 9 lit. c referitor la comisionul de administrare credit.
Obligă pârâta să plătească reclamantului sumele achitate de acesta cu titlu de dobândă variabilă încasată nelegal, pentru perioada octombrie 2007 – iunie 2010, în cuantum de 7.652,18 EUR, sumă ce va fi plătită în lei la cursul BNR din ziua plății.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma achitată de acesta cu titlu de comision de acordare credit încasat nelegal, în cuantum de 1.188 Eur, sumă ce va fi plătită în lei la cursul BNR din ziua plății.
Obligă pârâta să plătească reclamantului sumele achitate de acesta cu titlu de comision de administrare credit încasate nelegal, pentru perioada octombrie 2007 – mai 2014, în cuantum de 2.607 Eur, sumă ce va fi plătită în lei la cursul BNR din ziua plății.
Respinge cererea cu privire la calcularea dobânzii contractuale, în viitor, în funcție de Euribor + marja de 1,5 puncte procentuale .
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. O. L. C.
Red.D.O./tehn. D.F.I.
4 ex./08.05.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 579/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 592/2015. Judecătoria SEGARCEA → |
|---|
