Situaţie juridică minor. Sentința nr. 987/2015. Judecătoria SEGARCEA

Sentința nr. 987/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 987/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 987

Ședința publică de la 09.07.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – B. M. M.

GREFIER – I. T.

Pe rol, se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta V. M. în contradictoriu cu pârâtul M. I., având ca obiect stabilire locuință minor și pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, asistata de avocat E. Mihaloiu, cu împuternicire avocațială la dosar și pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța a procedat la audierea martorului C. L., depoziție consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra fondului.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, să fie stabilit domiciliul minorului M. L., la mama sa, reclamanta V. M., autoritatea părintească cu privire la minor să fie exercitată in comun de ambii parinti, iar pârâtul Murgăsanu I. să fie obligat la plata unei pensii de întreținere stabilită la nivelul veniturilor realizate. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Pârâtul arată că este de acord cu admiterea acțiunii, solicitând ca domiciliul minorului să fie stabilit la reclamantă, iar autoritatea părintească cu privire la minor să fie exercitată in comun, obligându-se să achite pentru minor o pensie de întreținere stabilită la nivelul veniturilor realizate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele.

Prin cererea înregistrată la data de 16.09.2014, sub nr._ pe rolul Judecătoriei S., reclamanta V. M. l-a chemat în judecată pe pârâtul M. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună stabilirea locuinței minorului M. L. la domiciliul său, autoritatea părintească să fie exercitată de ambii părinți, să fie obligat pârâtul la pensie de întreținere în favoarea minorului, conform veniturilor realizate de la data formulării cererii și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că din relația de concubinaj cu paratul, a rezultat minorul M. L., născut la data de 24.03.2004, care se află în îngrijirea sa, reclamanta fiind separată în fapt de pârât din luna octombrie 2013.

A mai arătat că minorul este foarte atasat de reclamanta, se afla în grija exclusivă a acesteia și este în interesul minorului să aibă locuința la reclamanta.

Paratul are mari probleme cu alcoolul, fiind violent și având un comportament neadecvat față de reclamantă si de copil, existând situații în care copilul a fost scos din casă noaptea împreună cu reclamanta.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 496 C.civ.,art. 398 C.civ..

În dovedirea cererii, reclamanta a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, ancheta psihosociala si proba testimoniala cu martorul B. M..

În scop probator, reclamanta a anexat la cerere, în fotocopie,certificatul de naștere al minorului.

Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 20 lei.

Pârâtului Murgăsanu I. i s-a comunicat cererea de chemare în judecata, Îînsă acesta nu a depus la dosar întâmpinare, prezentându-se personal la instanță .

Din oficiu, instanța a dispus în baza art. 22 C.p.c., emiterea unei adrese către Primăria Comunei Cârna, jud.D., pentru efectuarea anchetei sociale la domiciliul minorului M. L., nascut la data de 24.03.2004, anchetă depusă la dosar sub nr 877/17.03.2015 de către Primăria .> La data de 19.03.2015, instanța a încuviințat pentru reclamanta- proba testimonială cu martorul B. M., proba cu interogatoriul pârâtului și proba cu înscrisuri.

Pârâtul nu a solicitat administrare de probe, însă a depus la dosar o cerere reconvențională prin care prin care a solicitat custodia comună a minorului și stabilirea unui program de vizită pentru acesta la domiciliul său, .

În motivarea cererii reconventionale, pârâtul a arătat că din luna octombrie 2013, de când reclamanta a părăsit domiciliul conjugal, acesta i-a plătit minorului în fiecare luna suma de 100 lei, până la data la care reclamanta a introdus acțiunea pentru stabilirea pensiei de întreținere, de cand a asteptat ca instanța sa stabileasca legal pensia.

În toată aceasta perioada cât minorul a locuit cu mama sa, în afara celor 100 lei lunar, pârâtul a mai contribuit la întrețineea minorului prin cumpărarea diverselor lucruri de care aceasta a avut nevoie.

Pârâtul mai arată că este angajat la Scoala Generală din . este elev, astfel că îl vede zilnic și stă de vorba cu acesta despre situația școlara, vorbind și cu învătătoarea.

Pârâtul mai arata că, anterior despărtirii părtilor în fapt, acesta era cel agresat de catre reclamanta, având certificat medico-legal și martori în acest sens.

În drept, cererea reconvențională nu a fost motivată.

Cererea reconvențională a fost timbrată cu taxa judiciara de timbru în valoare de 20 lei.

La termenul din 11.06.2015, la solicitarea aparatorului reclamantei de disjungere a cererii reconvenționale formulata de pârât depusă la dosar la data de 19.03.2015 și soluționarea pe cale separată a acesteia față de acțiunea introductivă, instanța a dispus disjungerea cererii reconvenționale și înregistrarea acesteia sub un alt număr de dosar, având ca obiect legătiri personale cu minorul, reclamantul fiind M. I. și pârâta V. M., acordându-se termen de judecată la data de 09.07.2015.

În cauză s-au admisnitrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar adeverinta nr 401/11.03.2015 privind veniturile realizatde in ultimele 6 luni eliberată de Școala Gimnazială din . este angajat ca îngrijitor - fochist și certificatul medico -legal eliberat de IML C. sub nr . 2009/A2 din data de 14.10.2013 și proba testimonială cu martorul C. L., depoziția acestua fiind consemnată în scris și fila atașată la dosar.

A fost audiat minorul M. L., în camera de consiliu, procesul verbal de ascultare întocmit cu această ocazie fiind atașat la dosarul cauzei –f.17.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanta retine urmatoarele:

Din certificatul de nastere al minorului coroborat cu declaratia martorului Coșerean L. si sutinerile minorului Murgăsanu L. din camera de consiliu, instanta retine ca reclamanta V. M. si pârâtul Murgăsanu I. au avut o relatie de concubinaj, relatie din care s-a nasuct minorul Murgăsanu L., la data de 24.03.2004, părtile locuind împreună până în primăvara anului 2014, cand s-au despărtit în fapt, reclamanta si minorul părăsind domiciliul comun și mutându-se în ..

Instanța mai retine ca reclamanta s-a mutat împreună cu minorul într-o casa, din referatul de ancheta sociala nr. 877/17.03.2015 întocmit de Primăria Comunei Cârna coroborat cu declaratia martorului Coșerean L. rezultând că reclamanta a cumpărat imobilul casa in care domicilaiză în prezent cu minorul, după despărtirea în fapt de pârâtul Murgăsanu I..

Din acelasi referat de ancheta sociala, sustinerile minorului din camera de consiliu si declaratia martorului Coșerean L. rezultă că minorul este foarte atasat de mama sa, reclamanta V. M., doreste sa locuiasca împreună cu aceasta, reclamanta ocupându-se în mod corespunzător de cresterea si educarea minorului, iar conditiile materiale prezentate de aceasta sunt bune, imobilul casa fiind format din 3 camere, bucătărie, sala, construit din chirpici, acoperit cu țiglă, existand si anexe gospodăresti.

Din declaratia martorului Coserean L. mai rezulta ca reclamanta realizeza venituri, fiind angajata la un magazin siutua in apropiere, desi nu au fost depuse la dosar înscrisuir doveditoare în acest sens (contract individual de muncă).

În ceea ce priveste relația minorului M. L. cu tatăl său instanta retine, din audierea minorului Murgăsanu L. in camera de consiliu, faptul că minorul freventează cursurile Scolii Ginmaziale Cârna, unitate al cărei salariat este si pârâtul, în funcția de îngrijitor-fochist, iar tatăl de la data despărtirii în fapt de reclamanta a păstrat legatura cu minorul, a fost preocupat de situația acestuia, i-a cumpărat ocazional haine în anul 2014.

Prin urmare, relatia dintre minor si tatăl său este o relatie buna, normală, optiunea minorului de a locui cu reclamanta fiind determinata de legatura mai puternică de afectivitate dintre mama si minor, iar nu de un eventual comportament neadecvat al tatalui fata de minor.

Potrivit art.496 C. civ. " 1)Copilul minor locuiește la părinții săi.

(2)Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului.

(3)În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile.

(4)Locuința copilului, stabilită potrivit acestui articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege.

(5)Părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului."

Art. 505 C. civ. prevede" 1)În cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiație a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv față de ambii părinți, autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc.

(2)Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.

(3)Instanța sesizată cu o cerere privind stabilirea filiației este obligată să dispună asupra modului de exercitare a autorității părintești, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț."

Potrivit art. 396 C.civ 1)Instanța de tutelă hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă. "

Având în vedere probele administrate și pentru considerente mai sus expuse, nefiind incidente dispozitiile art. 507 C. civ., instanta va admite cererea formulată de reclamanta V. M. în contradictoriu cu pârâtul Murgăsanu I., va stabili domiciliul minorului M. L., la mama sa, reclamanta V. M. și va dispune ca autoritatea părintească cu privire la minorul M. L., născut la data de 24.03.2004, să fie exercitată in comun de ambii parinti până la dobândirea capacității depline de exercițiu de către acesta.

Art. 525 C. civ. prevede " 1)Minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.

(2)Cu toate acestea, în cazul în care părinții n-ar putea presta întreținerea fără a-și primejdui propria lor existență, instanța de tutelă poate încuviința ca întreținerea să se asigure prin valorificarea bunurilor pe care acesta le are, cu excepția celor de strictă necesitate."

Potrivit art. 530 NCC "(1)Obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională.

(2)Dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani.

(3)Pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere. Dispozițiile art. 529 alin. (2) și (3) rămân aplicabile."

Cu privire la cheltuielile de crestere, educare, învățătură și pregătire profesională a minorului, instanța raportat la stabilirea domiciliului la mama și la adeverința nr. 401/11.03.2015 eliberata de Scoala Gimnaziala Cârna privind veniturile salariale ale pârâtului în ultimele 6 luni, îl va obliga pe pârâtul M. I. la plata unei pensii de întreținere cuantum de 150 lei/luna, care va fi achitata de pârât începând cu data de 16.09.2014 si până la data finalizării studiilor de către minor, dar nu mai târziu de împlinirea de către acesta a vârstei de 26 de ani.

Se va lua act că reclamanta nu solicita cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta V. M., domiciliată în com Cârna, .. 30, judetul D., CNP_ în contradictoriu cu pârâtul MURGĂSANU I., cu domiciliul în ., jud.D., CNP:_.

Stabilește domiciliul minorului M. L., la mama sa, reclamanta V. M..

Dispune ca autoritatea părintească cu privire la minorul M. L., născut la data de 24.03.2004, să fie exercitată in comun de ambii parinti până la dobândirea capacității depline de exercițiu de către acesta.

Obligă pârâtul MURGĂSANU I. la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 150 lei/luna, care va fi achitata de pârât începând cu data de 16.09.2014 si până la data finalizării studiilor de către minor, dar nu mai târziu de împlinirea de către acesta a vârstei de 26 de ani.

Ia act ca reclamanta solicita cheltuieli de judecata.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecatoria S..

Pronunțată în ședința publică de la 09.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. M. M. I. T.

Red. BMM

Tehnored. HT

4 ex./ 06.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 987/2015. Judecătoria SEGARCEA