Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 122/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 122/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 122/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 122/C/2015
Ședința din camera de consiliu din data de 10 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. O. - M.
GREFIER: C. A.
Pe rol fiind soluționarea cererii de valoarea redusă formulată de reclamanta . contradictoriu cu pârâul J. I..
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu art. 131 Noul C. proc. civ. instanța, verificând competența, constată că raportat la prevederile art. 94, 107 – 121 Noul. C. proc. civ. este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezentul litigiu.
Se constată depusă la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, cerere de renunțare la judecată din partea reclamantei (fila 27 dosar).
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.11.2014 sub nr._ reclamanta . solicitat, pe calea procedurii cererii de valoare redusă, obligarea pârâtului J. I. la plata sumei de 134 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, a sumei de 12,17 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că în conformitate cu obligațiile contractuale, reclamanta a prestat pârâtei servicii de salubrizare pârâtului care avea obligația potrivit prevederilor art.14 din contract de a achita contravaloarea acestora. Serviciile neachitate au fost prestate pentru perioada 31.10._14.
Astfel, se apreciază că creanța este certă, lichidă și exigibilă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1025 – 1032 Noul C. proc. civ.
Cererea a fost formulată cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 1028 Cod pr.civilă.
În dovedirea cererii s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1025-1032 Cod pr.civilă, Cod civil, Cod fiscal și de procedură fiscală.
Conform prevederilor art. 1029 Noul C. proc. civ. reclamanta nu a solicitat dezbatere orală.
Cererea a fost legal timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru.
Pârâtul nu a depus întâmpinare, deși acesta a fost citată la domiciliu, la citație fiind alăturată copie de pe cerere, înscrisuri și formularul de răspuns prevăzut de art. 1029 alin. 3 Noul C. proc. civ. și Ordinul MJ nr. 359/C/2013, însă a făcut dovada achitării debitului pretins de către reclamantă.
La data de 03.02.2015 (fila 27) reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată.
Având în vedere că potrivit art. 406 alin. 1 C. proc. civ. „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”, și existând o manifestare expresă din partea reclamantei în sensul renunțării la judecată, instanța, în temeiul dispoziției legale arătate va lua act de renunțarea la judecată a cererii formulată de către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 406 C. proc. civ. ia act de renunțarea la judecată a cererii formulată de către reclamanta . sediul în S. G., ., jud.C., având J_ și C. RO_ în contradictoriu cu pârâtul J. I., cu domiciliul în L. Mărcușului nr.24, jud.C., CNP_.
Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. O.-M. C. A..
Red.MOM/12.02.2015,
Tehnored CA/12.02.2015,4ex.
| ← Fond funciar. Sentința nr. 208/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 163/2015. Judecătoria... → |
|---|








