Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 283/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE

Sentința nr. 283/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 283/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 283/C/2015

Ședința din camera de consiliu din data de 17 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. O. - M.

GREFIER: C. A.

Pe rol fiind soluționarea cererii de valoarea redusă formulată de reclamanta . contradictoriu cu pârâta C. G..

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se prezintă pârâta personal, lipsă fiind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată depusă la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, cerere de renunțare la judecată din partea reclamantei (fila 31 dosar).

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.11.2014 sub nr._ reclamanta . solicitat, pe calea procedurii cererii de valoare redusă, obligarea pârâtei C. G. plata sumei de 120 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, a sumei de 6,48 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivare se arată că în conformitate cu obligațiile contractuale, reclamanta a prestat pârâtei servicii de salubrizare pârâtei care avea obligația potrivit prevederilor art.14 din contract de a achita contravaloarea acestora. Serviciile neachitate au fost prestate pentru perioada 28.02._14.

Astfel, se apreciază că creanța este certă, lichidă și exigibilă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1025 – 1032 Noul C. proc. civ.

Cererea a fost formulată cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 1028 Cod pr.civilă.

În dovedirea cererii s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1025-1032 Cod pr.civilă, Cod civil, Cod fiscal și de procedură fiscală.

Conform prevederilor art. 1029 Noul C. proc. civ. reclamanta nu a solicitat dezbatere orală.

Cererea a fost legal timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru.

Pârâta nu a depus întâmpinare, deși acesta a fost citată la domiciliu, la citație fiind alăturată copie de pe cerere, înscrisuri și formularul de răspuns prevăzut de art. 1029 alin. 3 Noul C. proc. civ. și Ordinul MJ nr. 359/C/2013, însă a făcut dovada achitării debitului pretins de către reclamantă.

La data de 24.02.2015 (fila 29) reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată.

Având în vedere că potrivit art. 406 alin. 1 C. proc. civ. „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”, și existând o manifestare expresă din partea reclamantei în sensul renunțării la judecată, instanța, în temeiul dispoziției legale arătate va lua act de renunțarea la judecată a cererii formulată de către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 C. proc. civ. ia act de renunțarea la judecată a cererii formulată de către reclamanta . sediul în S. G., ., jud.C., având J_ și C. RO_ în contradictoriu cu pârâta C. G., cu domiciliul în ..128, jud.C., CNP_.

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. O. - M. C. A.

Red. MOM/02.04.2015

Tehnored. CA/02.04.2015, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 283/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE