Plângere contravenţională. Sentința nr. 460/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE

Sentința nr. 460/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 460/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR.460/2015

Ședința publică din data de 13 martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: B. K. AGOTA

GREFIER: R. E.

La ordine fiind pronunțarea asupra plângerii formulate de petentul . SRL împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 29.10.2014 de către intimatul A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR - COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 12 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 13 martie 2015,hotărând următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.11.2014 sub nr._ petenta . SRL a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 29.10.2014 de către intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI – COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI REGIUNEA CENTRU (B.) – COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI C., iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea plângerii petenta a arătat că agentul constatator a reținut că 17 dintre cele 20 butelii verificate prezentau următoarele defecțiuni: la 3 bucăți de butelii GPL s-au găsit zone de coroziune pe o suprafață de circa 40% din pelicula de vopsea a suprafețe recipientului sub presiune, iar la 14 bucăți s-au constatat puncte de coroziune izolate, coroziuni punctiforme în corpul buteliei produse în arii izolate și linii de coroziune circumferențiare.

În continuare s-a arătat că buteliile verificate ar fi fost furnizate de societatea petentă conform facturii fiscale nr._/23.10.2014, în baza contractului nr.107/03.03.2014.

Ulterior la data de 29.10.2014, la sediul intimatei a fost întocmit procesul verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut în sarcina petentei încălcarea prevederilor art. 11 alin. 3 lit. a respectiv art.12 alin. 2 din Ordinul nr. 349/21.02.2013, precum și încălcarea prevederilor art. 3 alin 1 din Legea nr. 254/2004, sancționabilă conform art. 8 alin 1 lit. a din același act normativ.

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit petentei i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 3.000 lei, luându-se totodată și măsura opririi de la comercializare a buteliilor pretins a fi neconforme, în baza art. 13 din Ordinul nr. 349/21.02.2013.

De asemenea, s-a invocat nerespectarea prevederilor art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic care prevede ca și mențiuni obligatorii în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției următoarele: descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, ori și locului în care a fost săvârșită, arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite

În continuare s-a arătat că fapta contravențională reținută în sarcina societății petente este insuficient descrisă, neexistând în fapt nici măcar elementele de identificare necesare imputării acestei fapte în sarcina petentei, făcându-se referire la un număr de 20 de butelii care au făcut obiectul controlului, pretinzându-se că aceste butelii aparțin petentei, dar nefiind adusă nicio dovadă în susținere.

De asemenea, s-a arătat că buteliile care au făcut obiectul controlului nu sunt individualizate prin nicio modalitate, nefiind menționat nici un element de identificare care să conducă la concluzia că acestea aparțin petentei, cum ar fi sigla, . poanson de identificare, deșii petenta s-a conformat obligației de folosire a acestor elemente de identificare. Totodată se face referire la factura fiscală, însă se omite că acesta are ca obiect numai 13 butelii, iar în procesul-verbal contestat se menționează expres că un număr de 20 butelii au fost supuse controlului care au fost pregătite spre comercializare pe rastel, fiind descoperite nereguli la 17 bucăți, specificate la capitolul H, că s-au constat defecta cauzate de coroziune, însă secțiunea dedicată individualizării produselor controlate, nu au fost completate de către intimată în conformitate cu cerințele legale.

Tot astfel se arată că s-a omis indicarea de către intimată dacă buteliile verificate erau pline sau nu în momentul efectuării controlului, cu toate acestea petenta a fost sancționată pentru încălcarea obligației de a nu umple buteliile, dacă la verificarea exterioară a acestora ele nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 11 din Ordinul nr. 349/2013 sau prezintă unul din defectele menționate în Anexa 1 la același act normativ.

În continuare se învederează că în cadrul activității de comercializare a gazului petrolier lichefiat ( GPL) pentru uz casnic, consumatorul se prezintă la centrul de distribuție cu o butelia goală și primește în schimb o altă butelie încărcată cu GPL, plătind contravaloarea încărcăturii, societatea fiind obligată să primească orice butelie oferită la schimb de către consumatori, indiferent de operatorul căruia îi aparține, urmând să o umple și să o reintroducă în circuitul economic detaliat.

Față de aceste aspecte, arată că factura nr._ a fost emisă la data de 23.10.2014, iar controlul a fost efectuat la data de 28.10.2014, petenta în acest interval putea cu ușurință să vândă buteliile, iar în lipsa individualizării buteliilor pretins a fi neconforme, nu se știe sigur cui aparțineau în fapt buteliile supuse controlului.

În urma efectuării controlului s-a reținut în sarcina petentei încălcarea prevederilor art. 11 alin. 3 lit. a respectiv art. 12 alin. 2 din Ordinul nr. 349/21.02.2013, însă pentru a fi în prezența unei încălcări a prevederilor art. 12 alin. 2 din actul normativ mai sus indicat, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv la verificarea exterioară a buteliilor să se constate neîndeplinirea condițiilor specificate la art.11, respectiv să se constate unul dintre defectele menționate în Anexa nr.1 la același act normativ. Însă, defectele menționate în Anexa 1 la Ordinul nr. 349/21.02.2013, se determină prin raportare la niște parametrii tehnici foarte stricți, neputând fi constatate cu ochiul liber în urma unui control, ori intimata nu face referire în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției la folosirea unor mijloace tehnice omologate, în conformitate cu standardele legale, astfel nefiind îndeplinită una dintre condițiile prevăzute cumulativ de textul de lege, neputând a fi reținut în sarcina petentei încălcarea prevederilor art. 12 alin. 2 din Ordinul nr. 49/21.02.2013.

În subsidiar s-a solicitat, în raport de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, fapta prezentând o gravitate redusă.

În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept plângerea a fost întemeiată pe OG nr. 2/2001.

Petenta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei.

Conform art. 223 Noul C. proc. civ. petenta a solicitat judecarea în lipsă.

La data de 11.12.2014 intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal ca temeinic și legal și respingerea capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată

În motivare s-a arătat că la data de 29.10.2014 petenta a fost sancționată cu amendă în sumă de 3.000 conform prevederilor art. 11 alin. 3 lit. a respectiv art. 12 alin. 2 din Ordinul nr.349/21.02.2013, abateri sancționate de art. 8 alin. 1lit. a coroborat cu art. 9 din Legea nr. 245/2004.

În continuare se învederează că plângerea nu este întemeiată și nu este de natură să înlăture răspunderea contravențională, din raportului agentului constatator și rezultând starea de fapt reținută în procesul-verbal.

Procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, iar sancțiunea, a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

În dovedirea s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 – 208 Noul C. proc. civ. OG nr. 2/2011, Legea nr. 254/2004, Ordinul nr. 349/2013, HG nr. 700/2012.

În conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 2 Noul C. proc. civ., intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Petenta a depus răspuns la întâmpinare la data de 19.01.2015 fiind reiterate petitele și argumentele prezentate prin plângere.

La termenul din data de 12.03.2015 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, fiind astfel atașate la dosar copii de pe procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/29.10.2014, factura fiscală nr._/23.10.2014, contract de vânzare – cumpărare GPL nr. 107/03.03.2014, anexă la contract, planșe foto.

Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei, instanța reține că la data de 29.10.2014 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 3000 lei în temeiul art. 8 alin. 1 lit. a din Legea nr. 245/2004.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, petenta a solicitat anularea având în vedere lipsa datei și locului săvârșirii precum și nedescrierea corespunzătoare a faptei.

Sub aceste aspecte se reține că potrivit art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 „procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: (…) descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite (…)”.

În cauză se observă că în procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/29.10.2014 s-a reținut că în urma controlului efectuat la data de 28.10.2014 la centrul de distribuție butelii GPL în S. G., ., jud. C. s-a constatat că cele 17 butelii GPL au fost prezentate în vederea comercializării pe un rastel. Aceste butelii au fost furnizate de . SRL G. cu factura nr._/23.10.2014 și sunt (schimbate) distribuite/comercializate de V. V. pe bază de contractului de distribuție nr. 107/03.03.2014 încheiat între operatorul . SRL G. și V. V. persoană fizică. În total au fost pregătite 20 buc. de butelii GPL pe rastel din care la 17 buc. specificate la cap. H s-au constatat defecte cauzate de coroziune, astfel: la 3 buc. GPL s-au găsit zone de coroziune pe o suprafață de 40% din pelicula de vopsea a suprafeței buteliei (recipientului sub presiune) și la 14 buc. de butelii GPL s-au constatat că prezintă coroziuni izolate, coroziuni punctiforme în corpul buteliei produse în arii izolate și linii de coroziune circumferențiare.

Așadar, în raport de elementele indicate în actul constatator, atât sub aspectul datei, arătându-se faptul că în data de 28.10.2014 ora 13,00 a avut loc controlul și s-au constatat neregularitățile, cât și sub aspectul locului constatării, fiind indicat că agenții au efectuat verificarea în S. G., ., jud. C., instanța reține că au fost respectate art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privitoare la menționarea datei săvârșirii.

În aceeași ordine de idei se apreciază că au fost menționate și suficiente elemente pentru a se putea efectua corecta încadrare a faptei și apreciere asupra sancțiunii, având în vedere și natura contravenției pentru care petenta a fost sancționată.

În consecință, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției s-a întocmit cu respectarea cerințelor de legalitate impuse de OG nr. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța reține că potrivit art. 8 alin. 1 lit. a din Legea nr. 245/2004 constituie contravenție „încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. 1”. Potrivit acestei din urmă dispoziții „producătorii sunt obligați să pună pe piață numai produse sigure”.

În ceea ce privește noțiunea de „produse sigure” dispozițiile art. 2 lit. b din Legea nr. 245/2004 prevăd că acestea reprezintă „orice produs care, în condiții normale sau rezonabil previzibile de utilizare, inclusiv de durată și, după caz, de punere în funcțiune, de instalare și de necesități de întreținere, nu prezintă niciun risc sau numai riscuri minime compatibile cu utilizarea produsului și considerate ca acceptabile și corespunzătoare unui nivel ridicat de protecție a sănătății și securității consumatorilor, luându-se în considerare în special: caracteristicile produsului, în principal compoziția, ambalarea, condițiile de asamblare și, după caz, de montaj și de întreținere; efectul asupra altor produse, în cazul în care utilizarea lui împreună cu alte produse poate fi în mod rezonabil previzibilă; prezentarea produsului, etichetarea sa, orice avertizări și instrucțiuni pentru utilizarea și distrugerea lui, precum și orice altă indicație sau informație referitoare la produs; categoriile de consumatori expuse riscului în cazul utilizării produsului, în particular copiii și persoanele în vârstă”.

Astfel cum s-a arătat în cele precedente prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/29.10.2014 s-a reținut că în urma controlului efectuat s-a constatat că au fost identitate butelii GPL furnizate de către petentă, dintre care la 17 buc. s-au constatat defecte cauzate de coroziune, astfel: la 3 buc. GPL s-au găsit zone de coroziune pe o suprafață de 40¤ din pelicula de vopsea a suprafeței buteliei (recipientului sub presiune) și la 14 buc. de butelii GPL s-au constatat că prezintă coroziuni izolate, coroziuni punctiforme în corpul buteliei produse în arii izolate și linii de coroziune circumferențiare.

În ceea ce privește starea de fapt, petenta a învederat că bunurile nu au fost corespunzător identificate, nerezultând că aceste butelii sunt cele furnizate de către societatea petentă către furnizor în vederea comercializării lor către populație. Însă, instanța nu poate reține aceste argumentele ca întemeiate, având în vedere că la dosar a fost atașat copie de pe contractul de vânzare GPL nr. 107/03.03.2014 din care rezultă că . SRL și V. V. s-a încheiat convenția având ca obiect vânzarea către cea din urmă a încărcăturilor GPL în butelii de aragaz.

Conform aceleiași convenții părțile au statuat că „pe durata acestui contract, furnizorul îl va aproviziona pe cumpărător conform necesarului”. De asemenea, din anexa nr. 1 la contractul de vânzare – cumpărare nr. 107/03.03.2014 rezultă că au fost puse la dispoziția cumpărătorului rastel de butelii capacitate 20 butelii – 1 bucată, precum și butelii cu gardă – 20 bucăți.

La dosar au fost atașate și planșe foto cu etichetele aplicate pe butelii, din care rezultă că acestea au fost umplute la data de 30.06.2014, respectiv 25.10.2013, iar în procesul-verbal s-a menționat că „în total au fost pregătite 20 buc. de butelii GPL pe rastel din care la 17 buc. s-au constatat defecte cauzate de coroziune”.

Într-adevăr, din factura fiscală nr._/23.10.2014 rezultă că la data emiterii acesteia au fost predate către distribuitorul V. V. un număr de 13 butelii. Însă, astfel, cum s-a arătate, potrivit convenției părților către distribuitor au fost predate 20 buc. butelii, iar pe durata derulării relațiilor comerciale furnizorul și-a asumat obligația de a aproviziona cumpărătorul conform necesarului.

În consecință, în raport de aspectele învederate instanța nu poate reține ca justificate apărările petentului cu privire la incertitudinea provenienței buteliilor, din înscrisurile depuse rezultând că acestea au fost livrate către distribuitor de către societatea sancționată.

Tot astfel, se va avea în vedere că din procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/29.10.2014 rezultă că buteliile la care s-au identificat neregularități au fost expuse spre vânzare fiind pregătite pe rastel. Or, în aceste condiții nu sunt întemeiate justificările petentei cu privire la faptul că exista posibilitatea ca buteliile identificate să nu provină de la petentă ci să fie vorba de recipientele aduse în schimb, pe care partea este obligată să le primească.

În ceea ce privește starea de fapt, prin plângere petenta nu a contestat faptul deteriorării buteliilor, învederând doar aspectul că aceste deteriorări nu pot fi constatate decât în urma unor controale tehnice de specialitate.

Sub aceste aspecte se reține însă că potrivit art. 11 alin. 2 din Ordinul nr. 349/2013 „verificarea exterioară constă în examinarea aspectului suprafeței buteliilor, verificarea existenței și a conținutului marcajelor, verificarea dimensională și verificarea integrității armăturii de închidere (…)”. Tot astfel, se constată că potrivit art. 11 alin. 3 din același act normativ „în urma verificării exterioare, buteliile se consideră admise dacă sunt îndeplinite următoare condiții: a) pelicula de vopsea protectoare nu prezintă deteriorări (…)”, iar în conformitate cu art. 13 din Ordinul nr. 349/2013 „în cazul în care se constată că una sau mai multe din condițiile prevăzute la art. 11 alin. 3 lit. a – e nu sunt respectate, buteliile sunt retrase și trimise pentru reparare conform prevederilor cap. V”.

Rezultă așadar, că deteriorările constatate și indicate în procesul-verbal de sancționare pot fi determinate pe baza unor verificări exterioare, precum și faptul că dacă pelicula de vopsea protectoare prezintă deteriorări, recipientele trebuie retrase din circulație și trimise spre remediere.

În consecință, din probele administrate rezultând că în urma controlului efectuat au fost identificate butelii furnizate de către petentă care prezintă defecțiuni și care conform prevederilor arătate nu sunt corespunzătoare în vederea comercializării, neputând fi astfel caracterizate ca și „produse sigure” în accepțiunea prevăzută de art. 2 lit. b din Legea nr. 245/2004 instanța apreciază că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 lit. a din Legea nr. 245/2004

În ceea ce privește sancțiunea, art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 prevede că la aplicarea acesteia vor fi avute în vedere limitele amenzii prevăzute de actul normativ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului, fiind necesară ca sancțiunea să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.

Astfel, având în vedere că în urma controlului au fost identitate un număr mare de produse cu deficiențe, 17 buc. din cele 20 buc. puse la dispoziția distribuitorului, precum și faptul că deteriorările au fost constatate la recipientele butelii GPL furnizate către populație, bunuri care prezintă un risc ridicat, existând norme stricte în ceea ce privește umplerea, manevrarea sau comercializarea acestora, instanța apreciază că sancțiunea aplicată, amendă în sumă de 3000 lei, care reprezintă minimul prevăzut de lege este proporțional cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.

În consecință, având în vedere că procesul-verbal de constatare a contravenției îndeplinește condițiile de formă prevăzute de OG nr. 2/2001, fapta săvârșită de către petentă întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 lit. a din Legea nr. 245/2004, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, instanța urmează să respingă plângerea ca neîntemeiată și să mențină procesul-verbal ca legal și temeinic.

De asemenea, ținând cont de faptul că instanța va respinge plângerea, culpa procesuală aparținând petentei se constată ca neîntemeiat și petitul privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de către petenta . SRL cu sediul ales la SCA M. & P. în București, .. Marasoiu nr. 16, sector 1, C._, înmatriculat în Registrul Comerțului sub nr. J_ împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 29.10.2014 de către intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI – COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI REGIUNEA CENTRU (B.) – COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI C., cu sediul în B., . nr. 12, jud. B., citat și în S. G., .. 5, jud. C..

Menține procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 29.10.2014 de către intimat.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria S. G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

B. K. AGOTA R. E.

Se află în C.O semnează grefier șef

Red. BKA/16.07.2015

Tehnored. E.K/17.07.2015

5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 460/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE