Contestaţie la executare. Sentința nr. 1350/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1350/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 1350/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
SENTINȚA CIVLĂ NR. 1350/2015
Ședința publică din 15 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. K. AGOTA
PREȘEDINTE: E. K.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de contestatoarea V. E. în contradictoriu cu intimații C. DE A. DE SĂNĂTATE C., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 02 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv pentru data de 08 septembrie 2015 respectiv 15 septembrie 2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.05.2015 sub nr._ contestatoarea V. E. a formulat în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și C. DE A. DE SĂNĂTATE C. contestație la executare solicitând constatarea nulității actului de executare, restituirea sumelor poprite cu dobânzile aferente de la data reținerii și până la restituire, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că la data de 22.04.2015 s-a virat în contul Cabinetului Avocat V. E. suma de 430 euro cu titlu onorariu avocat și taxă judiciară de timbru de către R. I..
La data de 29.04.2015 când reclamanta s-a prezentat la bancă în vederea ridicării sumei i-a fost adusă la cunoștință că suma a fost poprită în temeiul adresei de înființare a popririi emis de CAS C. în 2011. Astfel, suma indicată precum și suma de 165 lei a fost virată la Trezoreria Administrației Financiare S. G..
În continuare partea a învederat că până la acea dată nu a primit nicio somație sau alt act de executare din partea CAS C., ulterior, prin cererea nr. 3854/29.04.2015 solicitând ridicarea popririi. La data de 07.05.2015 CAS C. a revenit asupra adresei de înființare a popririi nr._/19.07.2011, solicitându-se deblocarea contului.
Având în vedere că executarea s-a efectuat în baza unor acte nule și perimate, pentru o sumă nedatorată, se impune repunerea în situația anterioară prin restituirea sumelor poprite, acestea neaparținând persoanei fizice V. E..
În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și următoare Noul C. proc. civ., art. 696, 703, 723, 451 – 455 Noul C. proc. civ.
Cererea a fost timbrată cu 60 lei taxă judiciară de timbru.
În cauză s-a dispus citarea pârâților și a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice B..
La data de 02.06.2015 pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a depus întâmpinare invocându-se excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Regionale a Finanțelor Publice B., excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Județene a Finanțelor Publice C., iar pe fond s-a solicitat respingerea cererii.
De asemenea, s-a învederat că dispozițiile Noului C. proc. civ. nu se aplică în cauză, executarea silită pentru recuperarea creanței bugetare fiind reglementată de OG nr. 92/2003.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Regionale a Finanțelor Publice B. se arată că potrivit OUG nr. 74/2013 și HG nr. 520/2013 atribuția de colectare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat de către contestatoare revine acelui organ fiscal, județean, local, în a cărui rază teritorială partea domiciliază. Așadar, Direcția G. nu are competență de a administra creanțele datorate și nu are competență de a efectua procedura executării silite.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Județene a Finanțelor Publice C. se arată că în cadrul unei contestații întemeiate pe dispozițiile OG nr. 92/2003 calitatea procesuală pasivă o pateu avea doar organul de executare emitent al actului sau actelor contestate. În cauză, acest organ nu este Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. ci C. Județeană de A. de Sănătate.
În ceea ce privește petitul de restituire se arată că în urma popririi înființate de Casa de Asigurări de Sănătate C. în luna iulie 2011, în data de 23.04.2015 cu ordin de plată nr. 771 a fost virată suma de 1847 lei (430 euro), iar în data de 29.04.2015 cu ordin de plată nr. 795 a fost virată suma de 134 lei în contul de contribuții de asigurări sociale de sănătate activități independente la Trezoreria S. G., cont a cărui unic beneficiar este Casa de Asigurări de Sănătate C.. Administrația Finanțelor Publice doar administrează acest cont și nu poate dispune restituirea sumei fără solicitarea și acordul prealabil al Casei de A. de Sănătate.
Referitor la motivele de nelegalitate invocate de către contestatoare, s-a arătat că acestea nu sunt întemeiate, cu începere din data de 01.07.2012 competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii revine ANAF. Din anul 2012 s-au preluat debitele de la C. Județeană de A. de Sănătate iar în ceea ce privește contribuabila, acestea sunt în valoare de 8515 lei și până în prezent, însă nu au fost luate măsuri de executare în afară de comunicat somații. C. Județeană de Pensii C. nu a transmis către AJFP C. un dosar de executare pe numele contribuabilei, neavându-se astfel cunoștință de poprirea înființată. S-a transmis doar dosarul fiscal nr. 17 în care era decizia de impunere nr. 1017/31.05.2015 privind stabilirea sumei de 8514,85 lei reprezentând valoare totală obligații de plată restantă la 31.05.2012, sumă care a fost și preluat ca debit de la CJAS C..
În 2013 CJAS a transmis dosarul nr. 475 în care era decizia de impunere pe anul 2012 nr. 1444/13.03.2013 pentru 573,49 lei, decizia pe anul 2011 nr. 1443/13.03.2013 pentru suma de 573,49 lei, decizia de impunere pe 2010 nr. 1447/13.03.2013 pentru suma de 1535,82 lei, debit care în 2014 a fost scăzut din evidență și decizia de impunere pe 2009 nr. 1448/13.03.2013 pentru suma de_,35 lei, debit scăzut în 2014.
Sumele poprite au intrat direct în contul contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate fără să treacă prin contul de consemnațiuni, deoarece în lipsa unei popriri bancare, sumele apar contabilizate în evidența fiscală ca fiind plăți voluntare efectuate prin virament bancar.
În ceea ce privește restituirea au fost invocate prevederile art. 117 din OG nr. 92/2003.
Tot astfel s-a solicitat respingerea petitului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Intimata a solicitat judecarea în lipsă.
La data de 08.06.2015 pârâta Casa de Asigurări de Sănătate C. a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii, fără cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că la data de 13.04.2011 intimata a emis titlul executoriu nr. 1766, însoțită de somația nr. 1766/_/13.04.2014. Expedierea s-a efectuat prin poștă, acestea fiind restituire cu mențiunea expirat termen păstrare, procedându-se conform art. 44 alin. 4 din OG nr. 92/2003 la procedura somării colective. În temeiul titlului executoriu privind creanța în valoare totală de_,86 lei CAS C. a transmis către Banca Transilvania adresa de înființare a popririi nr._/19.07.2011.
Cu începere din 01.07.2012 competența de administrare a contribuțiilor sociale a revenit ANAF. La data de 31.05.2015 a fost emisă decizia de impunere nr. 1017 pentru suma de_,52 lei. Ulterior s-a mai transmis încă un debit conform deciziilor nr. 1444 –_/13.03.2013 reprezentând contribuții pe anii 2012 – 573 lei, 2011 – 573 lei, accesorii 2009 – 2012 – 3687 lei, contribuții 2010 – 1536 lei, contribuții 2009 – 1671 lei, în total 8040 lei. Deciziile de impunere au fost comunicare contribuabilei.
Prin cererea nr._/20.12.2013 contribuabila a solicitat verificarea și efectuarea corecturilor, constatându-se astfel că s-a transmis de două ori debitele pe anii 2009 – 2010, fiind incluse atât în decizia nr. 1071/2012 cât și în deciziile nr. 1447/2013 și 1448/2013. Astfel, la data de 06.02.2014 s-a îndreptata eroare materială.
Prin adresa nr. 3854/2015 contestatoarea a solicitat desființarea popririi asupra disponibilităților bănești di contul deschis la Banca Transilvania, intimata dând curs solicitării prin adresa nr. AD3854/07.05.2015, având în vedere că din situația încasărilor rezultă că în intervalul 19.07.2011 – 07.05.2015 a fost achitată suma care a făcut obiectul titlului executoriu nr. 1766/13.04.2011. Totuși la aceeași dată reclamanta mai figura la AJFP cu un debit de 8525 lei.
În drept au fost invocate prevederile art. 205 Noul C. proc. civ.
Intimata a solicitat judecarea în lipsă.
La data de 07.07.2015 contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare arătându-se că cererea nu a fost formulată și în contradictoriu cu Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., solicitându-se, de asemenea, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice C..
În ceea ce privește întâmpinarea depusă de intimata C. Județeană de A. de Sănătate C. s-a arătat că intimata a recunoscut că suma aferentă titlului executoriu nr. 1766/2011 a fost achitată.
La termenul din data de 02.09.2015 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri. Astfel, au fost atașate la dosar copii de pe extras cont, cerere nr. 2371/30.04.2015, nr. 3854/29.04.2015 nr. AD3854/07.05.2015, dosar fiscal nr. 17/2012, proces-verbal de afișare din data de 25.06.2012, dovadă comunicare, decizie de impunere nr. 1017/31.05.2012, somație nr. 14/2012, titlu executoriu nr._/28.12.2012, dosar fiscal nr. 475/2013, decizii de impunere pe anii 2012, 2011, 2010, 2009, decizie referitor la obligații de plată accesorii, anunț colectiv, decizie de impunere din data de 27.02.2014, anexă la decizie, titlu executoriu nr. 1766/_/13.04.2011, somație nr. 1766/_/13.04.2011, dovadă comunicare, somație colectivă, proces-verbal de afișare din data de 01.08.2011, adresă înființare poprire nr._/19.07.2011, decizie de impunere pe anul 2009, cerere nr._/10.12.2013, extras cont bancar, situație declarații existente, situație încasări existente.
La același termen instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Regionale a Finanțelor Publice B., excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Județene a Finanțelor Publice C., reținând cauza spre soluționare pe excepții și pe fond.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., instanța reține că orice acțiune trebuie să întrunească toate condițiile de exercitare a acesteia, astfel și cerința privitoare la calitatea procesuală pasivă, care presupune o identitate între partea chemată în judecată și cea care are calitatea de subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.
Prin prezenta cerere s-a solicitat anularea actelor de executare privind realizarea creanței reprezentate de contribuții datorate bugetului asigurărilor sociale și restituirea sumei poprite în temeiul acestora.
Conform art. 33 alin. 1 din OG nr. 92/2003 „pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului (…)”.
Având în vedere că legea prevede competența exclusivă a organelor fiscale județene sau locale în vederea realizării creanțelor reprezentând taxe, impozite și contribuții datorate bugetului consolidat, printre care se încadrează și creanța care formează obiectul prezentei cauze, rezultă că aceste entități au calitate procesuală și în litigiile privitoare la modalitatea de executare.
Constatându-se că intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. nu participă direct în raportul juridic dedus judecății, realizarea creanțelor reprezentând contribuții la bugetul general consolidat fiind efectuată prin intermediul agenției județene a finanțelor publice, instanța apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele privind identitatea de subiect, motiv pentru care urmează a se admite excepția lipsei calității procesuale pasive, respingându-se cererea formulată față de intimată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitatea procesuală pasivă.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., instanța va avea în vedere considerentele arătate în cele precedente în ceea ce privește justificarea calității.
De asemenea, în cauză se reține că potrivit art. V alin. 1 din OUG nr. 125/2011 „începând cu data de 01.07.2012 competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice (…) revine Agenției Naționale de Administrație Fiscală”. Tot astfel, se constată că potrivit art. V alin. 2 din același act normativ „competența de administrare a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la alin. 1 pentru veniturile aferente perioadelor fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2012, precum și a perioadei 1 ianuarie – 30 iunie 2012 cu titlu de contribuții sociale aferente anului 2012 și, totodată, pentru soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislației specifice aplicabile fiecărei perioade”.
Rezultă așadar, că în ceea ce privește contestațiile la executare îndreptate împotriva actelor de executare efectuate în vederea realizării creanțelor reprezentând contribuții de asigurări sociale stabilite pentru perioada anterioare datei de 30.06.2012 calitatea procesuală pasivă revine casei de asigurări de sănătate emitentă al actului.
Însă, în cauză, trebuie observa, că prin cerere s-a solicitat pe lângă anularea actelor de executare contestate și care sunt în legătură cu titlu executoriu nr. 1766/13.04.2011 și adresa de înființare a popririi nr._/19.07.2011, s-a solicitat și restituirea sumelor executate prin poprire. Or, din înscrisurile depuse respectiv extras de cont bancar, precum și susținerile părților, rezultă că executarea în temeiul popririi înființate a fost realizată la data de 23.04.2015 și 29.04.2015, dată la care administrarea contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice a fost în competența intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice C..
În aceeași ordine de idei, intimata, prin întâmpinarea formulată arată că fără solicitarea și acordul prealabil al Casei de A. de Sănătate nu poate dispune restituirea sumei, însă, învederează că instituția administrează acel cont.
Or, în raport de aceste aspecte, constatându-se că prin prezenta cerere se urmărește și restituirea sumelor poprite, operațiune financiară care a implicat și implică concursul Administrației Județene a Finanțelor Publice C., instanța apreciază că se justifică participarea intimatei în soluționarea cauzei, urmând așadar a se respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocate.
Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei, instanța reține că prin titlul executoriu nr. 1766/13.04.2011 emis de Casa de Asigurări de Sănătate C. s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de plată a sumei totale de_,86 lei, reprezentând 9019,50 lei contribuții, 1993,47 lei dobânzi calculate până la data de 15.12.2010, 412,89 lei penalități calculate până la data de 15.12.2010. La aceeași dată a fost emisă și somația nr. 1766/13.04.2011 prin care s-a pus în vederea contestatoarea achitarea sumei în termen de 15 zile.
Din înscrisurile depuse rezultă că încunoștințarea contribuabilului s-a efectuat prin scrisoare recomandată, însă, aceasta a fost restituită la data de 16.05.2011 cu mențiunea „avizat/reavizat – expirat termen păstrare”.
Astfel, conform prevederilor art. 44. alin. 4 din OG nr. 92/2003 s-a procedat la comunicarea prin publicitate, fiind emis la data de 9366/01.08.2011 somație colectivă.
De asemenea, în vederea realizării creanței constate prin titlul executoriu nr. 1766/13.04.2011, la data de 19.07.2011 s-a emis către Banca Transilvania adresa de înființare a popririi asupra sumelor existente și cele viitoare în contul deschis la unitatea bancară de către contestatoare.
În temeiul actelor de executare arătate, la data de 23.04.2015, respectiv 29.04.2015 au fost reținute și virate în contul „Contribuții asigurări sociale de sănătate activități independente” deschise la Trezoreria S. G. suma totală de 1981 lei.
Prin prezenta contestație, s-a solicitat anularea actelor de executare, învederându-se că partea contribuabilă nu a primit somație sau alt act de executare, neexistând datorii către CAS C., invocându-se și perimarea executării.
Cu privire la aceste aspecte, se reține, astfel cum s-a arătat, că atât titlul executoriu cât și somația au fost comunicat cu respectarea prevederilor art. 44 din OG nr. 92/2003.
De asemenea, urmează a fi avute în vedere prevederile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 conform cărora „dispozițiile Codului de procedură civilă – Legea nr. 134/2010 – se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .”.
Având în vedere că prezenta contestație vizează executarea silită efectuată în temeiul titlului executoriu nr. 1766/13.04.2011, în cauză sunt aplicabile prevederile OG nr. 92/2003 coroborate cu prevederile Codului de procedură civilă din 1865.
Astfel, se reține că potrivit art. 399 alin. 3 C. proc. civ. „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac”.
Așadar, în conformitate cu prevederile legale arătate, pe calea contestației la executare partea poate invoca și apărări de fond împotriva titlurilor executorii, însă doar în situația în care nu are la îndemână o altă acțiune pentru valorificarea acestora. Rezultă astfel, că în situațiile avute în vedere, contestația la executare are un caracter subsidiar. Ori de câte ori partea are la îndemână o acțiune prin care există posibilitatea punerii în discuție a valabilității titlului executoriu, este obligat să folosească această din urmă cale.
În cauză se observă că în ceea ce privește realizarea sumelor reprezentând contribuții de asigurări sociale, în temeiul prevederilor art. 216 din Legea nr. 95/2006 - în vigoare la data emiterii actelor de executare contestate – sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 92/2003. Or, conform art. 205 alin. 1 din OG nr. 92/2003 „împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii”, art. 218 alin. 2 din același act normativ prevăzând că „deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, la instanța judecătorească de contencios administrativ în condițiile legii”.
Așadar, în ceea ce privește determinarea creanței, modalitatea de stabilire a obligației de plată a acesteia, inclusiv caracterul cert și lichid al sumelor datorate, contestației la executare nu constituie singurul mijloc prin care contestatoarea avea posibilitatea să invoce acestor apărări, partea având deschisă calea contestației reglementată de art. 205 și 218 din OG nr. 92/2002. Pe cale de consecință instanța nu poate reține ca întemeiate și justificate apărările formulate în legătură cu determinarea creanței supuse executării.
Tot astfel se reține că în ceea ce privește motivele invocate sub aspectul perimării, sunt incidente dispozițiile potrivit art. 142 alin. 4 din OG nr. 92/2003 conform cărora „executarea creanțelor fiscale nu se perimează”. Or, în aceste condiții apărările privitoare la perimarea executării nu pot fi reținute ca întemeiate și de natură a atrage nevalabilitatea actelor de executare silită.
Având în vedere aceste aspecte, constatându-se că la data emiterii actelor de executare intimata Casa de Asigurări de Sănătate C. deținea o creanță nestinsă împotriva contestatoarei, iar actele de executare emise au fost îndeplinite cu respectarea prevederilor legale, în temeiul unor titluri executorii valabile instanța apreciază că petitul privind anularea actelor de executare silită nu este întemeiată.
În ceea ce privește cererea de restituire, din înscrisurile depuse rezultă că în vederea realizării creanței constatate prin titlul executoriu nr. 1766/13.04.2011 s-a procedat, la data de 23.04.2015 și 29.04.2015 la indisponibilizarea sumelor de 1847 lei și 134 lei din contul contestatoarei deschis la Banca Transilvania și virarea lor în contul contribuțiilor de asigurări sociale de sănătatea.
Însă, din întâmpinarea depusă de intimata Casa de Asigurări de Sănătate C., precum și „situația încasărilor” atașate acesteia rezultă că anterior efectuării popririi suma care a format obiectul titlului executoriu nr. 1766/13.04.2011 a fost achitată. Acestea este și motivul pentru care prin adresa nr. AD 3854/07.05.2015 intimata Casa de Asigurări de Sănătate C. a comunicat către Banca Transilvania revenirea la adresa nr._/19.07.2011 privind deblocarea contului bancar al contestatoarei.
Așadar, din probele administrate rezultând că indisponibilizarea sumelor s-a efectuat ulterior stingerii creanței pentru a cărei realizare a fost luată măsura de executare, instanța apreciază că cererea de restituire este întemeiată.
În ceea ce privește apărările intimatelor, prin întâmpinările depuse s-a solicitat respingerea cererii de restituire, învederându-se că la data de 07.05.2015 contestatoarea mai figura cu debit existent față de fondul de sănătate în cuantum de 8525 lei.
Sub aceste aspecte se rețin că potrivit art. 117 alin. 1 lit. a și b din OG nr. 92/2003 „se restituie, la cerere debitorului, următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală”.
Într-adevăr, conform art. 117 alin. 6 din OG nr. 92/2003 „dacă debitorul înregistrează obligații fiscale restante, sumele prevăzute la alin. 1 și 2 se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod”.
În același timp însă, aceste din urmă prevederi trebuie coroborate cu dispozițiile art. 116 din același act normativ privitoare la realizarea compensării creanțelor fiscale. Or, conform art. 116 alin. 6 din OG nr. 92/2003 „compensarea se constată de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu (…).”, alin. 7 prevăzând că „organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea compensării în termen de 7 zile de la data efectuării operațiunii”.
Rezultă așadar că în ceea ce privește compensarea, aceasta poate produce efecte juridice doar în situația în care organele fiscale abilitate au emis decizie de compensare din oficiu sau la cerere. Or, în cauză nu s-a efectuat dovada în acest sens, nefiind depus nici un înscris din care să rezulte dispoziția de compensare.
Referitor la petitul privind acordarea dobânzilor legale, având în vedere dispozițiile art. 124 din OG nr. 92/2003 instanța va obliga intimatele la plata acestora.
Așadar, în raport de considerentele arătate instanța va admite în parte cererea, va dispune obligarea intimatelor la restituirea către contestatoare a sumei totale de 1981 lei reprezentând contribuții nedatorate în temeiul titlului executoriu nr. 1766/13.04.2011 precum și a dobânzii legale aferente, calculată de la data de 23.04.2015 pentru suma de 1847 lei și de la data de 29.04.2015 pentru suma de 134 lei și până la plata integrală a debitului.
În ceea ce privește solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, art. 453 alin. 1 Noul C. proc. civ. stabilește că „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească cheltuieli de judecată”.
Tot astfel, se reține că potrivit art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013 „sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă”. Așadar, având în vedere că partea are posibilitatea solicitării restituiri contravalorii taxei judiciare de timbru în cazul admiterii cererii, instanța apreciază că petitul formulat în vederea acordării cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru nu este întemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B..
Admite în parte cererea formulată de către contestatoarea V. E. cu domiciliul în S. G., . nr. 19, jud. C., în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în S. G., .. 9, jud. C. și C. DE A. DE SĂNĂTATE C. cu sediul în S. G., .. 2, jud. C..
Obligă intimatele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și C. DE A. DE SĂNĂTATE C. la restituirea către contestatoare a sumei totale de 1981 lei reprezentând contribuții nedatorate în temeiul titlului executoriu nr. 1766/13.04.2011, precum și a dobânzii legale aferente, calculată de la data de 23.04.2015 pentru suma de 1847 lei și de la data de 29.04.2015 pentru suma de 134 lei și până la plata integrală a debitului.
Respinge cererea formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. cu sediul în B., .. 7, jud. B., ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
B. K. AGOTA E. K.
Red. BKA/20.10.2015
Tehnored. E.K/20.10.2015
6 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1348/2015.... | Fond funciar. Sentința nr. 1367/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE → |
|---|








