Reziliere contract. Sentința nr. 1337/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE

Sentința nr. 1337/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 1337/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1337/2015

Ședința publică din data de 14 septembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. J.

GREFIER: P. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de către reclamantul M. S. G. prin PRIMAR în contradictoriu cu pârâții L. M., L. I.-G., C. S., L. I.-G. JUNIOR, L. N.-J., L. I.-M., L. E. V., având ca obiect reziliere contract.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 07.09.2015, fiind consemnate în încheiere de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 14.09.2015, hotărând următoarele:

JUDECĂTORIA

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea de chemare în judecată de către reclamanta M. Sf. G., prin primar, înreg sub nr dos civ_ a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții L. M. și L. L., precum și L. I.-G., Losconczy N. J., L. I.-M. și L. E.-V., reprezentați de către pârâții L. M. și L. L. și în consecință:

- rezilierea contractului de închiriere nr.200/25.09.2008, încheiat între M. Sf. G., prin primar, și pârâta L. M.

- obligarea pârâtei la plata sumei de 376 lei, reprezentând restanță la chirie, precum și 180,48 lei, reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata chiriei de 47 lei/lună până la evacuarea din locuință.

- evacuarea pârâților din imobilul situat în mun. Sf. G., ..5,..

- cheltuieli de judecată.

Cererea de chemare în judecată a fost motivată prin aceea că între părți a fost încheiat contractul de închiriere nr.200/25.09.2008, în temeiul căruia a fost transmis dreptul de folosință asupra locuinței situate în mun. Sf. G., ..5,., ., iar obligația de plată nu a fost respectată de către pârâți.

Pârâții nu au depus întâmpinare.

Din actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele.

Prin contractul de închiriere nr. 200/25.09.2008 încheiat între părți, reclamanta a transmis dreptul de folosință în favoarea pârâților cu privire la locuința din mun. Sf. G., ..5,., ., în schimbul unei chirii de 47 lei lunar.

Pârâții nu și-au plătit datoria acumulată, așa cum rezultă din nota de calcul întocmită de către reclamantă.

Sarcina probei revenea pârâților, deoarece neplata constituie un fapt negativ.

Potrivit art.V. lit. b pct.1 din contract, proprietarul poate cere rezilierea dacă chiriașul nu a achitat chiria cel puțin trei luni consecutive.

În aplicarea acestei clauze contractuale și-a dispozițiilor art.1830 alin.1 C.civ, instanța va dispune rezilierea contractului, chiar dacă datoria constă în penalități, plata chiriei nefiind achitată mai mult de trei luni.

Potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 114/1996 „chiriașul este obligat la plata chiriei prevăzute în contractul de închiriere, până la data executării efective a hotărârii de evacuare”.

Rezultă din acest text de lege că cei pot fi obligați la plata chiriei până la predarea locuinței sunt chiriașii.

Pârâții nu au dovedit faptul că ar fi stins obligația de plată, deși sarcina probei le revenea, neplata fiind un fapt negativ.

În consecință, pârâta L. M. va fi obligat la plata sumei de 556,48 lei, reprezentând chirie restantă, din care suma de 180,48 lei, reprezintă majorări de întârziere.

Ca o consecință a rezilierii contractului, în lipsa unui alt titlu locativ, în temeiul art.480 C.civ se va dispune evacuarea pârâților din locuința obiect al contractului, precum și la plata chiriei de 47 lei/lună până la evacuarea din locuință, conform art.25 alin.1 și 2 din Legea nr.114/1996.

Potrivit art. 453 alin.1 C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, astfel că pârâții vor obligați la plata sumei de 120 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă intentată de către reclamanta M. SF. G., PRIN PRIMAR, cu sediul în mun. Sf. G., ., nr.2, jud. C. împotriva pârâților L. M. și L. L., precum și L. I.-G., LOSCONCZY N. J., L. I.-M. și L. E.-V., reprezentați de către pârâții L. M. și L. L., toți cu domiciliul în mun. Sf. G., ..5,., . și în consecință:

- dispune rezilierea contractului de închiriere nr.200/25.09.2008, încheiat între M. Sf. G., prin primar, și pârâta L. M..

- obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 376 lei, reprezentând restanță la chirie, precum și 180,48 lei, reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata chiriei de 47 lei/lună până la evacuarea din locuință.

- dispune evacuarea pârâților din imobilul situat în mun. Sf. G., ..5,., ..

- obligă pe pârâți să plătească 120 lei – cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria S. G..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. J. P. C.

Red. CH.J./30.09.2015

Tehnored. P.C/30.09.2015

10 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 1337/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE