Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 363/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 363/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 363/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SFANTU G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 363/2015
Ședința publică din data de 27 februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. J.
GREFIER: P. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de petenta P. C. R. în contradictoriu cu intimatul L. L., având ca obiect înlocuirea sancțiunii amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 23.02.2015, fiind consemnate în încheiere de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 27.02.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Prin sesizarea înregistrata pe rolul Judecătoriei S. G. sub nr._, P. . instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună înlocuirea amenzii in cuantum de lei aplicată contravenientului L. L. cu prestarea unei activități în folosul comunității.
In motivarea sesizării se arată că, in fapt, contravenientul a fost sancționat contravențional cu amendă in cuantum de 889 lei, acesta neachitând amenda și nedeținând bunuri mobile sau imobile in vederea executării silite, sens in care a fost sesizată instanța de judecată, în vederea executării obligației de către contravenient.
In drept se invoca disp. Art. 9 alin.3 din OG.2/2001 modificata si completata prin Legea 352/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
In fapt, prin două procese verbale, contravenientului L. L. i-au fost aplicate amenzi în cuantum de 940 lei, din care a achitat 51 de lei.
In drept se va avea in vedere ca potrivit disp. Art 9 din OG.2/2001 modificata si completata prin Legea 352/2006 – “În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii. În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, cu acordul acestuia”.
Ca atare, pentru ca o astfel de cerere să fie admisibilă este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, respectiv existența acordului contravenientului precum și dovada faptului ă împotriva acestuia a fost începută executarea silită iar creanța nu poate fi recuperată astfel.
Prin prisma acestei dispoziții legale și față de situația de fapt reținută instanța constată că in speță sunt îndeplinite toate condițiile înlocuirii amenzii cu prestarea unei munci in folosul comunității, motiv pentru care prezenta sesizare va fi admisă potrivit dispozitivului de mai jos.
Raportat la venitul minim pe economie (975 lei lunar - 22 zile lucrătoare), amenda aplicată în cuantum de 889 lei va fi înlocuită cu sancțiunea de 39 de ore muncă în folosul comunității.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către petenta P. . în ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul L. L., domiciliat în ., jud. C., CNP_ și în consecință:
-dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 800 lei aplicată contravenientului prin procesul-verbal de contravenției . nr._/22.12.2011 al Ocolului Silvic C., respectiv de 140 lei amendă aplicată prin procesul-verbal de contravenției . nr._/31.05.2012 al Poliției mun. Sf. G. cu prestarea unei activități în folosul comunității pe durata a 39 ore în sectorul de gospodărire comunală al Primăriei .> Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sf. G..
Pronunțată în ședință publică, astăzi,27.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. J. P. C.
Red. CH.J./26.03.2015
Tehnored. P.C/26.03.2015
4 ex.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








